5,217 matches
-
spre o incintă ce trebuie resacralizată. ,,Și, ca orice drum spre centru, și acesta figurează un labirint. Fiind o quete, relevă o dimensiune eroică. În fruntea cetei ce se avîntă în labirint se află un Voievod, Negru Vodă, un descălecător mitic, un întemeietor de tradiție, suveran și sacerdot". Ion Pecie insistă pe faptul simbolic că Manole doarme cu capul pe o piatră din Casa Domnului, pe un bethel, care este atît expresia renunțării la confortul lumesc, cît și o cale spre
Un soi de revizuiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13817_a_15142]
-
controlată construcție stilistică, cu multe din accentele sarcastice de revoltă față de mersul culturii române din interviurile și articolele lui Gelu Ionescu („Asta e - la tîrlă n-ai nevoie de dicționar, îți ajunge cîntatul din frunză. Sau behăitul incontinent al ovinei mitice, zisă și mioriță."); e deja o „declarație publică" din care eul încearcă să se extragă, dintr-un fel de prea multă discreție. Gelu Ionescu e un om care-și refuză amăgirea (sînt aproape dureroase rîndurile în care spune că nu
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
omul?", se întreabă el retoric) nu atît de a atinge, progresiv, perfecțiunea, cît de a-și redobîndi, în timp, facultățile poetice pierdute, redevenind cel ce a fost odinioară, adică făptura animată de suflul divin. Arhetipul i-l oferă Orfeu, figura mitică sau legendară a poetului capabil prin cîntecul său să îmblînzească fiarele și să facă întreaga natură să vibreze în consonanță cu ritmurile armoniei cosmice. Poetul lui Emerson se revendică direct din Orfeu, dar și omul, după el, poate aspira la
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
Tudorel Urian O carte cu titlul Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco 1909-1994, semnată chiar de fiica marelui dramaturg, Marie-France Ionesco, este, a priori un best-seller. Alături de Mircea Eliade și Emil Cioran, Eugène Ionesco reprezenta, pînă în 1989, latura "mitică" a culturii române. Cărțile lui se citeau mai mult pe sub mână, numele său era ( din rațiuni de "corectitudine culturală") o veșnică paranteză necesară la cursurile de literatură universală, iar intervențiile politice ale dramaturgului - devenit membru al Academiei Franceze - împotriva ubuescului
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
gri al literaturii, deși și acest "postulat" nu este decât o prejudecată a celor care continuă să deplângă starea actuală a prozei românești. Mai potrivit însă ar fi să remarc modul ingenios în care prozatoarea reușește să echilibreze cotidianul cu miticul și cu fantasticul, să creeze puncte de legătură între lumi, identități sau fețe diferite ale aceleiași identități, să conjuge filosofarea asupra condiției existențiale cu confesiunea simplă, lipsită de stridențe, cu bunele și cu relele ei. Totuși, chiar și atunci când filosofează
Florina Ilis și lumea virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10376_a_11701]
-
a cărui mobilitate lăuntrica este atat de vastă și dinamica încât frizează absolutul că exprimare prin toate mijloacele de transfigurare pe care un Actor (de film mut) le are la dispoziție - ne transmite până și aură unui soi mistic și mitic de a fi a lui Berenger, acest Abel, Alesul care își asumă misiunea de a întemeia o nouă lume. Poate că Valentin Mihali nu va fi fost străin de momentul împăcării istorice dintre Constantin Noica - filosoful ființei și devenirii convins
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
fi privit precum sătenii din debutul romanului Delirul pe Alu' Parizianu: Eugen nu putea fi un om ca oricare dintre ei, căci altfel, care ar mai fi diferența dintre București și Paris? Că în percepția contemporanilor săi intră și componenta mitică pariziană se vede din faptul că, atunci cînd scriu despre el în jurnal, colegii săi o fac întrebuințînd reflex limba franceză sau sintagme franțuzești (pe care el însuși, probabil, le întrebuința reflex). Jeni Acterian scrie, la 16 august 1935 "Eugen
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
mele se structurează ca o relație de adversitate, ca și când partea a doua a întâmplării pare neașteptată și nefirească în raport cu ceea ce a precedat-o. Jocul dintre debuturile în calma realitate imediată și finalurile în senzaționalul scandalos ori în excepționalul de sorginte mitică, un joc care se echilibrează și este acceptat întotdeauna, schițează profilul felului de a prezenta și a comenta, implicit, lumea, al legendei urbane. Este drept că tensiunea dintre comun și extraordinar stârnește, o clipă, o sincopă a povestirii, dar, aproape
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
împletește la fiecare pas cu un soi de „metafizică” spontană, nedesfăcută de reprezentările fizice. O atare poetică se exprimă cu remarcabilă energie în abordarea temei morții, căreia îi este închinat volumul la La plecare. Aci cotidianul e relativizat de factorul mitic, dar și acesta se încarcă de materia cotidianului, precum o patetică formă de continuitate a vieții ce nu se îndură a renunța la nimic din ce-i aparține. „Omul, la moarte, arată Lévy-Bruhl, în L’Âme primitive, încetează să mai
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
cu accente polemice împotriva cronicarilor dramatici români, apatici și lipsiți de inițiative, pe care Mihail Sebastian îi găsește principalii responsabili pentru declinul teatrului nu numai ca literatură, ci și ca instituție, câtă vreme continuă să fie dominat de figura deja mitică a lui Caragiale. Ca și Mihail Kogălniceanu într-o altă vârstă a literaturii române, Sebastian condamnă excesul de traduceri din literatura străină, mai ales că în alegerea pieselor nu funcționa un criteriu selectiv. Și în articolele critice la cărți de
Mihail Sebastian,un alt fel de jurnal by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13297_a_14622]
-
demonstrației construite de autor e discontinuu. Înseamnă doar că e greu de urmărit și că trebuie să ai o bibliografie comună. Nemurirea ca pedeapsă La editura Hasefer a apărut o carte interesantă despre istoria unuia dintre cele mai răspîndite motive mitice, cu un ecou neobișnuit, surprinzător și contradictoriu din multe puncte de vedere, în imaginarul popular - evreul rătăcitor. Studiul lui Avram Rotenberg analizează cu minuțiozitate formele și transformările, deloc lipsite de inocență, ale cunoscutei legende a evreului rătăcitor, care-și începe
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
sînt persoane care n-au nici un motiv să mintă cu bună știință, nu simt nevoia să protejeze pe cineva (ba chiar sînt tentați să vorbească despre alții), iar între ele și evenimentele povestite se așterne un interval de timp aproape mitic. Uneori, subiecții istoriei orale depun mărturie în numele unor comunități, arii sociale sau etnice marginalizate, care din motive diferite nu și-au putut conserva în scris memoria: lăsînd la o parte cazul popoarelor colonizate, cu populație majoritar analfabetă și fără acces
Sociologia militans by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13395_a_14720]
-
Constantin Țoiu Față de gospodăria întinsă a lui nea Mitică, ghicitoarea ședea într-o coșmelie singuratecă, văruită într-un alb intens, că o vedeai de departe și noaptea. Un coș înalt, și el alb, se înălța ca un minaret. Menaru se întreba tot mai des și îi întreba verile și
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
așteptat de duhul Cîntării României, educați eficient să înțelegem lumea ca pe o enormă construcție butaforică și nu ca pe un set de valori imediate, îndoctrinați de o propagandă infailibilă să ne citim epopeic propria existență și să delegăm trecutului mitic prerogativele de reprezentare a prezentului, ne-am trezit dintr-o dată, în plină libertate, mai aproape ca oricînd de acel scenariu de tip magic după care adevărata realitate, existența noastră desăvîrșită, sînt probleme care privesc lumea eroico-ficțională, aceea a imaginilor atemporale
Monumentul public și perver(tirea)siunea magică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12142_a_13467]
-
nașterea lui Hristos"; tot acolo, Moș Crăciun e un "personaj legendar despre care copiii mici cred că aduce daruri pentru pomul de iarnă"; în 1975, în Dicționarul explicativ (DEX), cenzura e mai vigilentă, Crăciunul devenind "sărbătoare creștină care amintește nașterea miticului Hristos". Moș Crăciun rămîne neschimbat, ca și după 1989, cînd în DEX (1996) definiția Crăciunului se precizează: "sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Cristos". Interesant e că - prevalîndu-se de regula neintroducerii în dicționar a numelor proprii - Moș
Fragmente tematice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12159_a_13484]
-
în cazul lui Preda, susține Cornel Regman, interesează scriitorul în același grad cu omul, "subiectul" Preda, progresiv implicat în "aventura" scrierilor ultime, chiar "dacă artisticește destule pagini nu conving, iar uneori intrigă și (...) nemulțumesc", căci vulnerabilitatea unui "dispensator de energii mitice" ar fi aptă a deveni ea însăși faimoasă precum călcîiul lui Ahile sau locul fatal de pe umărul lui Siegfried. După asemenea inflexiuni mitologice, care sună "frumos", însă oarecum convențional (ironic?) sub condeiul lui Cornel Regman, se pot derula din nou
Un inconformist: Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12208_a_13533]
-
în primul dintre cele trei războaie punice, relatează evenimentele la care au luat parte și inserează totodată episodul legendar al întâlnirii Didonei cu Enea pentru a lămuri conflictele istorice declanșate de încercarea cartaginezilor de a răzbuna ofensa adusă reginei lor mitice. în Analele redactate la câțiva ani după încheierea celui de-al doilea război punic, Ennius, poet cu preocupări filozofice, influențat de teoriile lui Pitagora și Empedocle, revine asupra figurii lui Enea, ca și a luptei dintre romani și cartaginezi, văzută
Cartagina în imaginarul latin by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/12240_a_13565]
-
o înfruntare între Bine și Rău, Dreptate și Nedreptate. Epopeile istorico-legendare latine celebrează adesea victoria asupra Cartaginei, izbândă decisivă pentru Roma în tentativa sa de a dobândi statutul de mare putere, ca pe o rezolvare a unui antagonism cu origini mitice. Privindu-și dușmanii cu teamă, admirație, uimire sau dispreț, romanii se contemplă implicit și pe ei înșiși, așa cum sunt sau cum și-ar dori să fie. Prezența unor străini respinși și apoi înfrânți canalizează energia romanilor, îi determină să-și
Cartagina în imaginarul latin by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/12240_a_13565]
-
de revelații fie și precare, spațiu de indeterminări în care se poate inventa, unde se poate răspunde unor întrebări pe care comoditățile noastre de gândire le lasă în suspensie. Este "nebuloasa" la care se referă romancierul, nestrăină, desigur, de acel mitic pământ virgin ori de tabula rasa visată de dadaiști, repopulată de fantasme prin intervenție onirică suprarealistă. Oricum, realitatea dată, lipsită de consistență și de sens (despre "puțina realitate" vorbise și Breton) cheamă reversul relativ compensator al irealității ca teritoriu al
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
continuu chemările unei melancolii surde. În mod obiectiv, întîlnirea ei cu Țuculescu în același spațiu al creației era nu doar improbabilă, ci și fatalmente nefuncțională. Ca modele pure, ca manifestări absolute și, evident, abstracte, ei se înscriu în acea complementaritate mitică a diurnului cu nocturnul, a solarului cu selenarul, a masculinului cu femininul, a sudului cu nordul, a sicității cu umidul, a dionisiacului cu apolinicul. Intersecția lor pe un traseu simbolic, înțeles și el tot ca o reprezentare ideală, ar fi
Eugenia Iftodi / Ion Țuculescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12666_a_13991]
-
Numai că în viața concretă, inclusiv în aceea a formelor simbolice, faptele nu urmează întocmai, iar, uneori, chiar deloc, predicțiile teoretice și schemele prestabilite. În urma întîlnirii dintre Eugenia Iftodi și Ion Țuculescu nu numai că nu a dispărut, conform cutumei mitice, nici unul dintre ei (sau, altfel spus, în pofida acelorași modele culturale, au dispărut amîndoi), ci s-au redistribuit, ca într-o adevărată procreație, într-o a treia existență, de bună seamă și ea simbolică. Lucrările realizate împreună sînt, în forma și
Eugenia Iftodi / Ion Țuculescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12666_a_13991]
-
a doua oară legile și poruncile Patriarhului, vine din greacă, de la Deuce, care înseamnă doi, a doua oară" Deuteriul fizicii moderne fiind sub-particula fundamentală a atomului. Omonimie turburătoare. Clădirea, Facerea lumii, scoasă din viziunea ei metaforică, potrivită unei minți simple, mitice, începe să-i găsească temeiul adevărat. Povestea omenirii, așadar, merge frumos cu Isotopul constitutiv al hidrogenului, acel D doi O prezent în apa lumii peste ale cărei pustietăți Duhul rătăcea înainte de apariția vieții. Este apartenența noastră fizică și mentală la
Deteronomul (1) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12699_a_14024]
-
public nătăfleț, vrăjit de modelul sclipitor al lui (mda, modernist adolescentin exaltat și naiv!) Nichita Stănescu. După criticul clujean, Mircea Ivănescu ar merita, pe puțin, un canon literar separat. Distincția "circuit larg" " "circuit restrâns" se impune din start. Două "figuri mitice" (și "principii castratoare"!), care au în spate două modalități de raportare la poezie, lumea literară, generația biologică, succes comercial, tipare și prozodii, ontologie și metafizică se duelează, pe viață și pe moarte, după un maniheism amuzant. Nichita e narcisistul, hedonistul
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
unei "patologii a spiritului", în structura intimă el rămâne un modern alungat din cetate, bântuit, renegat Meci nul. Urmează scurte scheme pentru structura tematică a ceea ce ar putea fi o lucrare de mari dimensiuni: clișeul " închisoare, sinuciderea prin predecesori, cotidianul mitic, reveria (sub semnul madlenei), prozatorul care face penitențe în versuri, recitalurile de măști și jocurile de personaje, Mopete ca un alter-ego auctorial (merită menționată o interesantă polemică cu interpretarea biografistă a lui Matei Călinescu). O monografie Mircea Ivănescu nu avem
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
că această formă de abordare nu face decît să parcurgă drumul în sens contrar (dinspre eu spre exterior) și că, în final, volens, nolens, autorul va ajunge și în acest volum la temele de dizertație, la raționamentele și la personajele mitice, livrești sau reale din cărțile anterioare (Narcis, Don Quijote vs. Don Juan, Galileo vs. Giordano Bruno etc.). Intențiile volumului fiind direct confesive, tonul este mai puțin sentențios decît în cărțile de eseuri. Fraza este simplă, directă, în multe situații străbătută parcă
Confesiuni rivelatorii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12715_a_14040]