63 matches
-
ale baladei și evocînd astfel moartea simbolică a eroinei și a ziditorului ei. Scenă de o tristețe sfîșietoare, plasată pe o ambarcațiune metalică delabrată, înconjurată de ape, la apus de soare, la sfîrșit de zi și parcă de lume... Concluzia: "mitizantul" Alexa Visarion își reafirmă programul, acum ca rescriere tot postmodernă, de bună seamă! a legendei, proiectîndu-și simbolic propria extincție, dar și răsturnînd-o în victorie, deci îndepărtînd-o, căci... pînă urmă, ca poveste a poveștii, filmul s-a făcut, iată! Drept care incipitul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pot fi tratate drept structuri cu substanță imaginativă, dar și drept proiecte parțial posibile (nu neapărat viabile). În imaginarul colectiv poate ajunge apoi, prin cunoașterea teoriei respective de către comunitate, o "prezentificare" a ei (precum utopia cetății perfecte); prin intermediul unei narațiuni mitizante sau al unei descrieri, ea se poate integra ulterior într-o altă viziune comună, prin formulele specifice perioadei respective. Reprezentarea, înțeleasă aici ca reflex al gândirii "intelectuale" (nu imaginative, diferență trasată chiar de Le Goff), intră în relație, după cum voi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
limbajul ei de cele mai multe ori conotativ (spre exemplu, redarea sceptrului într-un tablou semnifică puterea, iar corelarea lui cu ansamblul sau contextul mută iconul pe planul simbolismului politic; descrierea ritualului înscăunării poate avea un caracter documentar, dar integrată unei narațiuni mitizante, capătă de asemenea o aură simbolică). Din momentul în care imaginea face parte dintr-o schemă de simbolizare, intră implicit în relație cu a doua unitate funcțională a imaginarului, simbolul, și redă un alt conținut, mai bogat în semnificații (sceptrul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
populară la nivelul comunității, el dublează într-o oarecare măsură modelul politico-religios și cultural al lui Constantin I. Eroul Alexăndriei (text din Codex Neagoeanus), deși este adaptarea locală a unui personaj străin, întruchipează suma atributelor regalității, atât de dragi imaginației mitizante românești (Moraru 60-82). Alexăndria, roman pseudo-cavaleresc al inițierii viitorului autocrat, este și o narațiune în spirit hagiografic, ce fixează în cultura și în imaginarul medieval românesc figura apologetului militar - cunoscută și din scrierea Varlaam și Ioasaf, în reușita variantă din
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o manieră pur creștină păgânitatea sau bestiile stihiale (ce reprezintă diformul și lumea sălbatică), împlinind astfel rolul de întemeietor de lumi "normale". Sitaute între cult și folcloric, imaginarul cărților populare își asigură aderența la stratul cultural "minor" prin schemele narative mitizante și prin fabulosul și rolurile specifice basmului; pe de altă parte, elementul creștin suprapus peste cel păgân adaptează materia narativă la exigențele unei lumi guvernate de ortodoxia "înaltă", sub imperiul pattern-ului biblic. Ca proiecție în fantastic, compensatorie față de imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ca Șerban Cantacuzino, merg mai departe propunînd o interpretare cvasiprotocronistă (În filiera teoretizărilor arhitectului Constantin Joja) a arhitecturii tradiționale țărănești, prezentată ca un fel de modernism avant la lettre. Cu toate că Își declară neștiința, comentatorii străini reperează cu ușurință acest filon mitizant din discursul românesc exportat. Arhitectul și teoreticianul britanic Neil Leach găsește că „există o obsesie a modernismului În România” care reprezintă o „reprimare a memoriei” recente, În favoarea unui trecut precomunist aurit. Mulți comentatori Înțeleg că este vorba despre o Întoarcere
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
diverșilor... autori sunt înregimentate, utilizate, apreciate, criticate, atacate, descalificate, anulate, "disciplinate" de către un complex aparat instituțional al puterii-cunoaștere. Ești autor nu pentru că scrii și publici, ci pentru că faci parte dintr-o societate condusă de către puterea-cunoaștere sau pentru că ai o imagine mitizantă în ochii celorlalți. În privința practicii istorice și istoriografice, funcția de autor se anulează, în cea mai mare parte. De ce? Pentru că documentele și arhivele au drept "autori" diverși oameni încorporați sau nu de către puterea-cunoaștere, de un perfid aparat instituțional ce dorește
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
docilizat și supus!) se întâlnesc în instincul de animal politic al omului modern. Politicianul e transformat într-un simbol al luptei (de exemplu, al luptelor anticorupție în cazul nostru!) de către simbolurile din cultura umanistă! Practica e profund "magică" și profund mitizantă. E religiozitatea în exercițiul ei modern. Omul a devenit o piesă, un obiect într-un sistem depersonalizat sau, în cazul regimurilor totalitariste, element de statistică! Foucault adresa o întrebare, de altfel, interesantă în privința acestui raport inversat între om și politica
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
curente de gândire: pragmatism, existențialism, subiectivism, relativism. Filosofiile în "-ism" sunt, într-adevăr, proiecte de viață paralele cu ea însăși. Pentru Foucault, pe urmele lui Nietzsche, cunoașterea autentică nu se află nici în bine, nici în rău, nici în lupta mitizantă dintre bine și rău. Lupta mitizantă dintre bine și rău se află doar ca formă de autoîndoctrinare, pusă în practică de filosofii sistemelor politice. În viziunea celor doi, cunoașterea este concomitent un bine și un rău dat. De asemenea, ea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
relativism. Filosofiile în "-ism" sunt, într-adevăr, proiecte de viață paralele cu ea însăși. Pentru Foucault, pe urmele lui Nietzsche, cunoașterea autentică nu se află nici în bine, nici în rău, nici în lupta mitizantă dintre bine și rău. Lupta mitizantă dintre bine și rău se află doar ca formă de autoîndoctrinare, pusă în practică de filosofii sistemelor politice. În viziunea celor doi, cunoașterea este concomitent un bine și un rău dat. De asemenea, ea este și poate fi și un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
incompatibilă cu adevărul istoric, iar Foucault considera că "se ficționează istoria pornind de la o realitate politică ce o face adevărată, se ficționează o politică, ce nu există încă, pornind de la un adevăr istoric"209. Pe temeiul unor politici fictive și mitizante se pot institui noi realități, la fel cum o politică se dezvoltă de la o evidență istorică, de la un adevăr al faptelor și evenimentelor, ce sunt toate mistificate lingvistic prin actul de a spune. Iluzia că aici e istoria, dincolo ficțiunea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
interpretate (Pasagii obscure din Miron Costin, Contribuție la onomastica „Romanului lui Alexandru” și a „Romanului Troadei”), înțelesuri pierdute (În jurul „Alexandriei”. „Paștele blajinilor” și altele, O străveche formulă de exorcism în descântecele noastre, Sfinții-medici în graiul și folclorul românesc), mecanismele gândirii mitizante (Dunărea, fluviu al Paradisului), străvechi credințe (Trei probleme folclorice și aspectele lor românești). Umanismul, rod al formației de clasicist, dar și opțiune spirituală, este afirmat cu un patetism particular și este fundamentul întregii sale activități. B. definește poporul nostru ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285791_a_287120]
-
decât poporul nostru. Istoria Românilor poartă marca unui șir de suferinți și a unei aprige și disperate lupte pentru existență a poporului român. Nota tragică domină întreg trecutul nostru" (ibidem, p. 20). Pe sub retorica critică sub introduse, contrabandistic, aceleași clișee mitizante care constituiau moneda curentă a romanticilor exaltați de misiunea lor patriotică: "Romanii din cetatea lui Traian erau destinați să devină prin firea lucrurilor și forța împrejurărilor apărătorii în primele rânduri ale civilizației apusene" (ibidem, p. 21). Criticismul proclamat cu emfază
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]