166 matches
-
cîte doi actori sînt, cele mai multe, foarte tari. Și din poveste - adulter, hoții, găinării, situații absurde, aberante, dialog dintre șefi și subalterni, dintre „deștepți” și „proști”, șmecheri, situații care ne populează realitatea și micimile vieții de zi cu zi - și din mizanscenă. Ritmul este alert, copleșitoare devin toate elementele și nu ai răgaz să-ți tragi sufletul. Uneori, poate că ni-l tragem prea des, din rutină, din plictis, din menajamente multe și fără de rost. Aici, nu îți este menajat nici sufletul
Ghid de folosire by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5656_a_6981]
-
Nu v-aș recomanda să neglijați gesturile, actorii au o temporizare comică arareori întîlnită, totuși extrem de subtilă. Tot jocul lor e extrem de condensat și de dens, fiecare gest are o semnificație, se vede cu prisos utilitatea repetițiilor îndelungate. Cît despre mizanscenă, să nu credeți că Porumboiu vă va repune nostalgia la treabă - n-o să vedeți niciun ciobănaș sau vreo balerină, genul de bibelouri - vestigii ale epocii comuniste, doar un Platon și un Aristotel. Tot la același capitol, veți vedea ceva care
Vaslui ó Elsinore by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10225_a_11550]
-
plânge înlăuntrul unui gras". Sintagma o socot excelent acoperită de maniera cum a conceput Purcărete cuplul Estragon-Vladimir. Ce ar fi de spus despre versiunea cu Marian Râlea? În primul rând faptul că în același decor, în care soluțiile regizorale și mizanscena nu au suferit modificări, emoțiile și rezonanțele spectacolului sunt altele. Ludicul se dilată la maximum și e scos din zona reflexivului. Marian Râlea, de minune în acord cu harul său nativ, creează în Vladimir un personaj total desprins de cotidian
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
Bayreuth știe să departajeze valorile, are gust, reacționând sever și selectiv la spectacolul modern care i se prezintă. La final, cei din sală au fluierat și huiduit violent regia, aplaudând frenetic, însă,prestația muzicală a interpreților. După părerea mea, aceste mizanscene care se rup aproape total de partitură și libret vor fi taxate inevitabil de iubitorii operei. Este, de fapt, o tendință vizibilă, bine instrumentată și concertată, ca montările să fie adaptate în mod forțat, fără conținut, fără legătură cu ideile
„Lohengrin“ la Bayreuth by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/6036_a_7361]
-
socotit-o, cred, prea exigentă cu poate distrasul ei cititor. Prea-și cere - și anotimpul nu are nimic a face... - lectura implicată, ajutată de creion. Așa că m-am mutat cîteva cotoare de carte mai încolo, la Spectacol cu Dimov, în mizanscena lui Șerban Foarță, din 2002, de la Vinea. Veți înțelege că, urmînd împărțirea cu care-am început, dacă nu-i jurnal e-un temoignage de prietenie, în care "joacă" familia și cunoscuții scriitori-poeți. Coperta, alb-negru cu anul roșu, plimbă ecoul prin
"Scrie visul de poet..." by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10319_a_11644]
-
e producătorul, nu regizorul. Cred că Michel Foucault ar fi zâmbit în fața acestei inovații: puterea îi aparține celui care desemnează limitele "terestre" ale viziunii artistice (a regizorului). Oricum, există un raport de dependență între mai mult de două straturi, între mizanscenă (care include prestația actorilor), cinematografie, sunet și montaj, care determină calitatea unui film. Ca să fiu și mai clară, aș relua analogia cu poezia din cronica precedentă, pentru că în acest caz coeziunea dintre elemente e un fapt general acceptat: imaginați-vă
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
atât de inovativ pe cât trebuia. Dar un om nu e reductibil la o idee, și acesta e defectul principal al filmului. Totuși, îl apreciez mai mult ca eșec decât aș aprecia In vino veritas ca reușită. Chiar când cinematografia și mizanscena trag în direcții diferite, măcar vezi o ambiție în acest lungmetraj, ambiție care e complet absentă în filmul discutat anterior. Dintre producțiile aflate pe ecrane, Nu te mișca e cu siguranță cel mai complex. Nu doar pentru că e cel mai
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
un concept negativ. Perfecțiunea unei persoane nu garantează perfecțiunea unui sentiment". Nu e un film pe care l-aș povesti, pentru că narațiunea l-ar diminua. Scheletul poveștii ține de melodramă, dar prestația actorilor ține de tragedie. Ei transfigurează totul, iar mizanscena le slujește drept pistă de decolare. Decorurile flirtează adesea cu estetica urâtului, pentru a trece apoi în apartamente de un bun-gust discret (cum nu găsești niciodată în filmele hollywoodiene), asezonate cu un dialog vioi, cinic-intelectual, în care protagonistul se simte
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
un bun-gust discret (cum nu găsești niciodată în filmele hollywoodiene), asezonate cu un dialog vioi, cinic-intelectual, în care protagonistul se simte alienat, deși aceasta era până acum lumea lui cotidiană. Arareori mobilitatea scenariului a cadrat atât de bine cu flexibilitatea mizanscenei. Protagonistul trece dintr-un univers în altul, fiecare dominat de o altă femeie, și e inadecvat când unuia, când celuilalt, pentru ca în final să rămână prins între ele. Contați pe Castellitto pentru că reușește să insereze o dimensiune comică în această
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
însoțit de ironie fină, de un umor de mare clasa, pe muchie de cuțit, care acoperă că un val montarea lui Alexandru Dabija. Cheia concepției sale regizorale, ideea de "teatru-n teatru" mi se pare a fi și clou-ul mizanscenei. Interpretare deloc forțată și perfect justificabila prin esență acestei narațiuni foiletonistice, interpretare care cred că l-ar fi cucerit și pe enciclopedicul Potocki care și-a urcat ficțiunile în balon, a călătorit că un Icar deasupra Varșoviei, privind lumea de
1001 de nopti în 66 de zile by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17521_a_18846]
-
părea că o exclude: în ambele există o abordare critică a textului inițial, exploatarea unui anume - bine delimitat - filon din el, care te convinge de convergența privirii regizorului și a criticului literar. Întâi o scurtă caracterizare formală: opulența vizuală definește mizanscena din Orlando. Cinematografia are protagonistul drept pivot, iar Swinton se dovedește o practicantă "înfocată" a minimalismului thespian. Un laitmotiv al filmului e reîncadrarea - uneori dublă, ca să iasă din când în când mise en abyme - utilă în subminarea realismului. Pentru a
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
propriei lor identități, iar parcursul obstaculat pornește de la premisa unui catharsis final care să consume trauma și să-i pună în posesia unei înțelegeri superioare a istoriei din care fac parte. Probabil că fără acest traseu dramatic care-și conține mizanscenele revelatoare, comunicarea acestui adevăr ar provoca doar oroarea și respingerea. Contactul cu lumea arabă redă câteva dintre coordonatele esențiale ale întâlnirii cu Sinele mamei dublu alienate, de lumea în care s-au consumat toate acele atrocități, defintoriu fiind incestul, dar
Ex Oriente Incendium by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5408_a_6733]
-
tradiții pe care nu au cum să o asimileze, dar care le reprezintă simbolic rădăcinile. Regizorul s-a găsit în dificultate în privința opțiunii sale fie pentru o mai pronunțată configurare a istoriei Orientului Mijlociu, fie pentru o generalizare facilitată de mizanscenele tragice și accesoriile sale. Niciunde țara în care se desfășoară evenimentele nu este numită, fiind însă lăsați să înțelegem că ar fi vorba de Liban și de războiul civil din anii ’70. De asemenea, nici taberele aflate în conflict nu
Ex Oriente Incendium by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5408_a_6733]
-
Routard, exotizând-o, prezentândo facil. Elipsele istorice și stângăciile etnografice se doresc compensate prin plombele dure ale discursului tragic care conferă amplitudine personajelor. În cele două scrisori adresate „tatălui” și „fiului” regă- sim la un alt nivel duplicitatea constitutivă a mizanscenelor „istorice”. Vocea mamei este una dublă, ea se adresează fiului pierdut și regăsit întâmplător, pe baza unui semn făcut în copilărie, regăsire care-i provoacă o comoție ce o va distruge, și tatălui copiilor ei, căruia îi reproșează nu violența
Ex Oriente Incendium by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5408_a_6733]
-
există o singură lume, un Făt-Frumos perfect de la început la sfârșit etc.) cel puțin nu în sensul în care ar vrea Roger Ebert. Poveștile de adormit copiii sunt întâi în stadiul de franjuri narative, pentru ca apoi să fie sublimate în mizanscenă, una dintre cele mai coerente pe care le-am văzut. În acest punct intervine clivajul remarcat de criticul american de film. Mai exact, poveștile de adormit copiii n-ar mai adormi pe nimeni în viziunea lui Gilliam. Dimpotrivă, se restaurează
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
pe nimeni în viziunea lui Gilliam. Dimpotrivă, se restaurează cruzimea basmului, fața lui întunecată implicată de legăturile acestei specii cu subconștientul, calitatea lui de nisipuri mișcătoare. Efectul este într-adevăr o tramă care nu e de basm, vizavi de o mizanscenă de basm. Ce nu înțeleg este de ce acest clivaj e calificat drept negativ. Mie una mi se pare că aduce complexitate. Mai exact, ne aflăm în 1796, un timp în care raționalismul era noua religie, iar tot ce era ,magic
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
drept negativ. Mie una mi se pare că aduce complexitate. Mai exact, ne aflăm în 1796, un timp în care raționalismul era noua religie, iar tot ce era ,magic" se repudia ca superstiție de oameni inculți. În loc să suprapună trama peste mizanscenă, cum ar fi fost corect după litera cărții, Gilliam alege o altă traiectorie, în care basmul, în stadiu marginal, mai mult bănuit decât arătat, amenință să cucerească centrul ocupat de rațiune. Bingo, aceeași relație între supraego și id, și tot
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
mi-e că transformă o cultură într-un ,hop" ca să pigmenteze povestea sau că o transformă într-un décor pentru o intrigă? Ei, problema este tocmai că acest film e dominat de un contrast. Veridicitatea există din plin la nivelul mizanscenei, cel puțin al decorurilor și costumelor, aceasta dînd cap în cap cu scenariul tras de păr. În rest, foarte interesant mi s-a părut - că tot vorbeam de studii de piață - adventul marketingului în această societate atît de închisă și
Efectul de halo by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10727_a_12052]
-
lectura ludică a lui Purcărete aduc la vedere năluca teatrului (...) La regizorul Purcărete, magia e alimentată de apariții, de trucuri vizuale și auditive care generează universul oniric”; „La Purcărete, creativitatea e o stare de lucru, e metodă de construire a mizanscenei (...) Pentru Purcărete, fiecare nou proiect e o dinamică a creativităț ii, e legat de entropia ideilor, de capacitatea de colaborare (...) Purcărete are simțul umorului. Cînd vede că lucrurile nu ies, că s-au poticnit, strecoară o glumiță care scoate lumea
Criticul ca o fantomă pirandelliană by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5077_a_6402]
-
pentru viteza curentă a mașinăriei cinematografice; un operator francez de excepție, Michel Amathieu, a rezistat turului de forță pe care îl presupune orice filmare cu Kusturica (cunoscut ca un temperament pasionat, care caută și improvizează în permanență și a cărui mizanscenă efervescentă se îmbogățește pe măsură ce avansează filmările). Un lux pe care puțini cineaști ai lumii și-l pot permite. Unul dintre ei e Wong Kar-wai. Wong Kar-wai, violența melancoliei Cannes-ul 2004 a asistat la o perturbare fără precedent în programul
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
post de televiziune. Cinematograful practicat de Eric Rohmer în Conte d'automne (1998) este, evident, de factură clasică. Un scenariu abil și subtil articulat (premiat la Veneția), personaje interesante și atașante (în buna tradiție a comediei de tip francez), o mizanscenă riguroasă, dar ingenioasă în construcția aproape geometrică, a "jocului dragostei și al întâmplării", fac din această ultimă poveste din seria "Contes des quatre saisons" un film elegant, inteligent, ironic, reconfortant și agreabil, pentru amatorii de "piruete" spirituale și prețiozități academice
À la française... by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16741_a_18066]
-
A profesorului lor care, pe lîngă că e protectorul Iuliei, nereușită la facultate dar consumîndu-și, cu toate astea, viața de studentă (și de amantă a lui), a mai fost și protejatul Securității, care l-a adus la catedră. Victima unei mizanscene (din nou....), nu pare prea vinovat. Ca el, în grupul de blufeuri, mai e cineva. Vine, la rînd, Otto, nițel iresponsabil, ca orice romancier, gîndindu-se că lumea poate fi, în fond, adusă din condei. Cu viața, cam așa stau lucrurile
Să nu superi un neamț bătrîn by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11030_a_12355]
-
filme fantastice ("Frăția lupilor", ce se va difuza în curând pe marile noastre ecrane), filme de acțiune ("Taxi 2"). Un teritoriu ocupat, în mod tradițional, de americani și în care, actualmente, francezii inovează cu succes, aliind intriga complexă cu o mizanscenă de calitate. Să notăm, de asemenea, alături de "reciclarea" și creativitatea bătrânilor maeștri (Claude Chabrol, de exemplu), nici infuzia de energie și spirit novator a unei generații de tineri cineaști (Luc Besson, Mathieu Kassovitz, Cedric Klapisch, Bruno Dumont, Dominik Moll, François
Bucurii autumnale by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15790_a_17115]
-
dramaturgului I.L. Caragiale. Dincolo de a fi transferat dintr-un sat într-un burg întreaga poveste, Gabrea investighează mecanismul religios al generării violenței, riturile sacrificiale care o încorporează și deversează, intoxicarea cu ură și tribalizarea unei comunități. Burgul care servește drept mizanscenă întregului mister al convertirii întru violență a lui Leiba și degradarea unei ordini aulice la marginea imperiului imprimă atmosfera stațiilor de pe limes în care vocile autorității și rațiunii se dizolvă așa cum umanitatea se pierde devorată de ancestrale pulsiuni. Chiar dacă plasarea
Retrospectivă Radu Gabrea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5338_a_6663]
-
foste cetăți medievale, cocoțată-n vîrf de deal. Exercițiul de imaginație nu este însă complet decît în momentul în care trebuie să se întunece pentru ca proiecțiile din Piazza Magenta, "asistate" de luna de pe cer, să poată începe. Grație acestei fabuloase mizanscene, al cărui detaliu nostalgic-neașteptat e unduirea pînzei ecranului în bătăia vîntului serii, "Capalbio Cinema" chiar asta este: un "rocky medieval picture show" (detaliu "nesemnificativ": Magenta e numele unui personaj din Rocky Horror Picture Show!) de-un anacronism și anatopism irezistibile
Cinematograful în Evul Mediu by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/16881_a_18206]