72 matches
-
din bibliotecă, cu ID cu tot. Nu se compară cu venirea din 2001, când te strivea încrederea reciprocă. Atunci am obținut permisul de toate accesele în 24 de ore și doar pe declarații de încredere. Azi i-am dus și mocofanului de la piscină un To whom it may concern pe care a păstrat-o solemn după ce mi-a luat taxa de membership. Lunea și miercurea mă aduce seara acasă Cristina și nu îmi e așa urât pe drum încoace și, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
afară din învățământ, și încă pentru motive deloc minore, aciuit aici, la TRANZIT, măcar să-și fi băgat chelia între umeri, să-și țină pliscul, să asude de zel. Ți-ai găsit! Grija lui: să se dea mare. Să le arate mocofanilor ce lustruit și liber poți fi în cușcă, doar nu mai suntem în anii ’50, am mai trecut un război de 30 de ani, ne-am obișnuit cu mlaștina noastră cea de toate zilele, pâinea noastră cea de toate zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adolescenți de provincie. Mereu iritat, plictisit, scuipând aforisme, însoțit de un alai pestriț, de imberbi haotici. Primul pas, pe pragul clasei: catalogul aruncat pe catedră. Încăleca scaunul, privea spre trântori. Buza atârnând, spleen, ochii ațipiți de silă. Arătătorul țintea un mocofan, somat să răspundă întrebării-surpriză. Tăcere audiența încântată, înfricoșată, așteptând lovitura. Profesorul nu are răbdare, privește plictisit pe fereastră. Apoi, se ridică, brusc, scrie pe tablă, cu o caligrafie uriașă, ca pentru idioți, titlul lecției viitoare și... iese. Nici măcar nu ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scaunele înalte, cam în dezordine, stătea cu spatele la mine, prăbușit în adâncurile paharului, cu două degete moi, ridicate în semn de avertisment sau solicitare. I-am văzut fața expresivă, peste care oglinda mată își revărsa albul oțelit. Barmanul cu figură de mocofan îi asculta cu atenție comenzile. — Să curgă doar peste gheață, l-am auzit spunând. Să nu văd nici un cub în pahar, e clar? Ca o infuzie. S-a întors și am simțit vigoarea sănătății și a tenului său - acea nuanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
reclamele alea Toți eram de părerea asta — Mulțumesc, Martin, am spus. Se ivi și chelnerița cu farfuria mea bine îndesată și aburindă. Tot ea luă și comanda lui Martin. M-a surprins și de data asta cu preferința Lui tipică mocofanului standard - ouă, șuncă și cartofi prăjiți. Nu, nu cred că scriitorii câștigă prea bine. — Pită? întrebă fata, care făcea parte din contingentul italian, deși tenul ei fusese în întregime pigmentat de sporii de la bucătărie. Nu, mulțumesc, nu vreau pâine prăjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe care putea păși În gol fără să cadă, și astfel un curaj cu totul nou i se Înfierbânta În făptură, necu nos cut lui până atunci - dar și partidul tot de cuvinte se folosea ca să năucească un popor de mocofani, care, În mintea lui, Își băteau joc de cuvinte, de asta nu erau În stare să se răzvrătească. Sigur, nici el nu era În stare să se ridice Împotriva aberației comuniste, viitorul Îi apărea mult prea complicat de literatură, care
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Cine ești dumneata să știi tot ce se petrece În oraș? — Du-te, bă, retardatule... Să taci! a strigat moșul Înfuriat. Să nu mai zici nimic că te pocnesc! — Hi! Hi! Hi! s-a hlizit Cristian. — Și tu ce râzi, mocofanule? Ai grijă! s-a răstit la el Tronaru. — Tovarăși, nu e nevoie să ne enervăm, a intervenit Împăciuitor Rogoz. Poate că Vasile nu a făcut nimic din toate astea, dar să ne spună deschis, cinstit, tovărășește, să ne spună tot
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
întors, zicând: mai am o pretenție. Spune o. Dacă pierzătorul o fi să-și recupereze paguba de aici, am rugămintea să mă anunțați, ca să fiu și eu de față, la eveniment. De ce? Sunt curios. Cine-o fi fost atât de mocofan,încât, să umble cu atâția bani lichizi, la el, fără acte, și, mai cu seamă, să și-i piardă, tocmai în portă la mine. Bun. Dac-o fi să fie, te-om anunța. La vreo câteva zile, după asta, s-
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
lucru. Și cum îi aapăt? Bine.Întâi, să-l anunțăm pe Omu’dracului, că așa i-am promis, că, dacă va fi să fie după cum vedem că este, să-l anunțăm, să fie și el de față, ca să vadă care mocofan umbla cu atâția bani, la el, și cu capu-n sac. E-he-he... E-he-he, dar, dacă-i găsea unul de la care nu-i mai recuperai? Ce ar fi fost? N-ar fi fost nimic. Nu mi-ar fi părut foarte rău
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
au fost făcute pulbere de nu s-a ales de ele piatră de piatră. Credeți că românul care este extrem de critic, atunci când este vorba despre țara sa, a văzut ceva barbar în ceea ce sa întâmplat cu Parisul istoric? Da de unde! Mocofanul vede cum arată Parisul reconstruit și se minunează exact ca prostul cela din snoava populară, care-și pierduse capra. Pentru românul supercritic, anticeaușist, anticomunist și alți anti pregătiți la foc mic, în zeamă de doctrină liberală, nu au nici o relevanță
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Nu? ARTUR: Nu! GUFI (În culmea fericirii.): Asta e! Am bănuit! Întotdeauna am bănuit! M-ați scos dintr-o mare încurcătură! ARTUR: V-am scos de tot? GUFI: Absolut! Nu mai am nici un dubiu... (Se plimbă prin fața celor trei, încremeniți.) Mocofanilor! Așa se face? (Execută exerciții din brațe.) Ah, domnule, când se oprește ploaia mă iau niște dureri de oase... ARTUR: Să vă fac un masaj? GUFI: Dacă vreți? (ARTUR începe.) Aici... la cervicale... Uneori nici nu pot să întorc gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
oră. Sunteți mulțumit? ARTUR: Sunt. GUFI: Înțeleg că ați fost tracasat, bruftuluit. E vina mea. De aceea am venit aici. Ca să îndrept totul. ARTUR: Fiți binevenit. GUFI: Știu că ați suferit... Dar n-o să vă pară rău... Îi vedeți pe mocofani, pe maimuțoi? ARTUR: Uah! GUFI: Nu vi se pare că sunt jalnici, că sunt subumani? ARTUR: Ba da. GUFI: Nn vi se pare că au câte un rânjet perfid pe figură? Îți vine să-i iei la palme. ARTUR: Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în fața directorului. Știm noi. Ești o cârpă! Nu ești om. — Ce credeai? C-ai s-ajungi celebru cu un rol de nimic? — Ți-am spus c-o să se sfârșească prost! - Rușine! — Stârpitură! — Crezi c-ai să scapi așa de ușor? — Mocofanule! Tu și cu ăl’lalt! — Să taci! Ai făcut pe grozavul! Ești un pungaș și un libidinos. Ești prieten și cu stârpitura aia care a scris piesa. Îi cunoști pe toți. Ai primit apartament în Piața Cosmonauților! — Huo! — Nu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Huo! — Ai primit apartament în Piața Cosmonauților! Îi cunoști pe toți. Ești prieten și cu stârpitura aia care a scris piesa. Ești un pungaș și un libidinos. Ai făcut pe grozavul! Să taci! Să taci! Tu și cu ăl’lalt! Mocofanule! — Crezi c-ai să scapi așa de ușor? — Stârpitură! — Rușine! — Ți-am spus c-o să se sfârșească prost! — C-ai s-ajungi celebru cu-n rol de nimic? Ce credeai? Nu ești om! Ești o cârpă! — Știm noi! Te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
destinul ei de peregrin prin timp, decât să-l prindă pe Mocofanu, bărbatul care mergea înaintea ei urmând-o, să-l jughinească și să damblagească popa de la Sf. Elefterie. Am încercat de câteva ori să o întreb ce era cu Mocofanul acela. Într-o seară ieșisem cu Ester de la Operă și intraserăm la „Tosca“. Veneam din când în când acolo spre a zăbovi îndelung în fața unor cafele și în preajma unor umbre care încă mai hălăduiau prin fumul cafenelei, plină de alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
parcă: „Fată, fată, de ce-ai fugit de sub cruce... Nu știi că locul tău acolo este?“. Ester râdea înfiorată de o astfel de dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste umăr, dintr-o singură suflare, privind întruna prelungile degete ale lui Ester: „DACĂAIFICITITLEVIȘTROSNAIMAI ÎNTREBATÂMPENIIÎNCLIPEDEONIX“. Teodora a rămas și ea pe Bulevard. A îmbătrânit (eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am făcut?), bântuie acum de la Cercul Militar până la Cișmigiu. Intră prin prăvălii (nu cred că mai bea, n-am mai văzut-o prin localuri), ține un unic discurs în franceză amestecată cu engleză și germană, le asigură pe vânzătoare că Mocofanul s-a oprit pe-aici, vinde ceva care încă nu se găsește, îl va prinde, va face ce trebuie să facă și „gata, s-a terminat, de data asta o să mor de-adevăratelea“. Uneori o văd cu fața vopsită, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din toate părțile sunetul sec, repetat, al dinților desfăcând semințe. Joi, Vornicu se ceartă cu desenatoarele care lucrează pentru el : doamna cu părul și rochia gri, zisă Veturia Voicu, văduva de colonel, și Lungana, tânăra buboasă, cunoscută sub denumirea Mica Mocofan. Mustața subțire și neagră saltă deseori, de enervare, deasupra buzelor livide ale inginerului Vornicu. Se ridică la intervale imprevizibile, întorcându-se spre Lungană, apoi spre veșteda Veturia, ținute sub supraveghere, să nu piardă timpul cu palavre și dichiseli. Momentul cenușiu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mijloc. Dacă totuși pica vreun tolomac cufurit și ciocănea la cabina din dreapta, îl avertizam cu ton de soprană: ocupat! Apoi la cea din stânga, cu o voce baritonală: ocupat! Abia ajuns la mine îl trimiteam la plimbare cu vocea mea naturală. Mocofanul pleca să urineze în curte, bodogănind: da’ cât stați băi acolo!? Hai mai repede că ne căcăm pe noi! Femeile și ele se împart în două categorii: în impudice și semiimpudice. Aveam două verișoare, surori, care crescuseră pe același capac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Chilia se tot codeau. Eram după un mesteacăn: mergeți, mă proștilor! Cereți-l pe părintele. Spuneți-le jăndarilor să vi-l dea îndărăt, că-i nevinovat și-i om bun: v-a făcut școală și poștă. Ce mai stați! Da’ mocofanii nu-ș ce naiba făcură, că s-au întors cu coada-ntre picioare. Cică le-a fost rușine... - Și cum de n-a murit Bunicul la canal? se interesă un nepot. - Păi era șchiop, se mișca greu. Prin ’34, la un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
atomice În Pacific, pentru binele generațiilor viitoare, au murit astfel, de-a lungul a cîțiva ani, cei zece mii, de bătrînețe, provocată de diverse neoplasme intransmisibile, ceea ce nu Împiedică același guvern stelar să țipe ca lovit de meteorit din pricina a trei mocofani În tunică americană prinși cu creieru-n rucsac În vreme ce culegeau ciuperci. SÎrbești. Și, prin ciupercă, această Încîlcită Încrengătură de talofite heterotrofe care au ca aparat digestiv un tal, ajungem la intelectualii românești de mare adîncime, care-au devenit dintr-odată războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
orice: dezastru! afon total! Știam că va părăsi concertele cum o făcuse altădată cu fotbalul. Venea, meci de meci, la stadion și nu era un spectator oarecare: calambururile lui livresc-picante, rostite foarte sonor, erau gustate și de subțiri, și de mocofani. Un tur și un retur, atît l-a ținut pasiunea. A dispărut și de la stadion, și de la Filarmonică. Tot așa, n-o văzusem niciodată călcînd la Filarmonică. Inteligență netă, hrănind sclipitor exercițiile ei speculative găzduite de revistele locale bruneta cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]