110 matches
-
interdiscurs etc. Cu alte cuvinte, studiul mărcilor lingvistice ale modalizării trebuie pus în relație cu factorii extralingvistici care modelează situația de comunicare specifică a discursului în atenție. V. modalitate, modalizator. DUCROT - SCHAEFFER 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT MODALIZATOR. Se numește modalizator un mijloc prin care locutorul își manifestă aprecierea asupra propriului enunț, care se concretizează printr-un cuvînt, sintagmă sau propoziție avînd în frază rolul de a arăta condițiile de realizare a unui proces, de a explicita punctul de vedere al
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
proces, de a explicita punctul de vedere al locutorului față de enunț sau față de o parte a lui ori de a atribui unei fraze (care este prin definiție purtătoare a unei modalități) o valoare modală suplimentară. În principiu, corespondentul logic al modalizatorilor, reprezentat de operatorii modali, presupune un sistem universal al lor, însă fiecare limbă are mijloace proprii și sinonimii specifice pentru a reda fiecare dintre speciile modalităților. Modalizatorii care specifică în ce condiții se produce un proces indică dacă el este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
purtătoare a unei modalități) o valoare modală suplimentară. În principiu, corespondentul logic al modalizatorilor, reprezentat de operatorii modali, presupune un sistem universal al lor, însă fiecare limbă are mijloace proprii și sinonimii specifice pentru a reda fiecare dintre speciile modalităților. Modalizatorii care specifică în ce condiții se produce un proces indică dacă el este necesar, obligatoriu, posibil sau probabil și se realizează cu auxiliare de modalitate precum a trebui, a putea, unele întrebuințări ale lui a vrea etc. Există, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
proces indică dacă el este necesar, obligatoriu, posibil sau probabil și se realizează cu auxiliare de modalitate precum a trebui, a putea, unele întrebuințări ale lui a vrea etc. Există, de asemenea, numeroase echivalente adverbiale, circumstanțiale și perifrastice ale acestor modalizatori, astfel încît reglarea de probabilitate a enunțului: El trebuie să vină se poate reda și prin El va veni, desigur (sau după toate probabilitățile), E posibil (sau Sînt toate șansele) ca el să vină. În seria modalizatorilor care redau punctul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
perifrastice ale acestor modalizatori, astfel încît reglarea de probabilitate a enunțului: El trebuie să vină se poate reda și prin El va veni, desigur (sau după toate probabilitățile), E posibil (sau Sînt toate șansele) ca el să vină. În seria modalizatorilor care redau punctul de vedere al locutorului, trebuie să se distingă, pe de o parte, complementele sau propozițiile subordonate evaluării de către locutor (din fericire, din păcate, cum este normal, în mod paradoxal etc.) și, pe de altă parte, raportul locutorului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În sfîrșit, există numeroase propoziții prin care se formulează într-o manieră indirectă o solicitare (vă rog să binevoiți, dorința mea ar fi să...) sau o întrebare (aș vrea să știu, problema este de a afla...). Fără îndoială, atît lista modalizatorilor dintr-o limbă, cît și lista nuanțelor realizate cu ajutorul lor la nivelul discursului rămîn mereu deschise, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, fiind necesară identificarea lor, distribuirea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
O dezvoltare importantă a problematicii subiectivității în limbă o reprezintă teoria subiectivemelor propusă de C. Kerbrat-Orecchioni, în 1980, care inventariază și descrie principalele mărci prin care se manifestă subiectivitatea în discurs, clasei deicticelor adăugîndu-se cea a termenilor afectivi și a modalizatorilor. Astfel, într-o accepțiune restrînsă, noțiunea de "subiectivitate" se definește ca totalitate a mărcilor care transmit atitudinea și sentimentele vorbitorului față de discursul său. Dincolo de distincția tipurilor de subiectivitate, una dintre concluziile importante ale lucrării o reprezintă omniprezența subiectivității în limbă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
laolaltă; ele sunt imperfectul și modalizarea, mai precis modalizarea epistemică. Aceasta din urmă reprezintă actul de evaluare a adevărului unui enunț, de indicare a gradului de certitudine pe care îl are locutorul în legătură cu realitatea stării de lucruri descrise în enunț. Modalizatorii epistemici nonfactivi de tipul "poate", "probabil" sunt folosiți parcimonios. Sunt preferate diferite forme verbale ale operatorului modal "a putea": Ajunsese de nu-și mai putea da seamă dacă stă treaz ori visează și vedea oarecum ceea ce gândește. Acestea se regăsesc
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Leclerc, crearea unui plan de economii pentru pensie vine la țanc pentru a rezolva criza demografică care va începe din 2005-2007. Le Monde, 4 martie 1997 Elementele pe care le-am scris cu italice intră în categoria mai vastă a modalizatorilor cu ajutorul cărora enunțiatorul poate, pe parcursul discursului său, să comenteze spusele sale. Modalizatorii au și alte funcții decît cea de a trimite la discursul altcuiva: poate, evident, probabil, din fericire, se pare, oarecum etc. sînt, de asemenea, modalizatori. Este și cazul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
a rezolva criza demografică care va începe din 2005-2007. Le Monde, 4 martie 1997 Elementele pe care le-am scris cu italice intră în categoria mai vastă a modalizatorilor cu ajutorul cărora enunțiatorul poate, pe parcursul discursului său, să comenteze spusele sale. Modalizatorii au și alte funcții decît cea de a trimite la discursul altcuiva: poate, evident, probabil, din fericire, se pare, oarecum etc. sînt, de asemenea, modalizatori. Este și cazul acestui articol în care un bijutier de pe strada Paix judecă clienții bijuteriei
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
mai vastă a modalizatorilor cu ajutorul cărora enunțiatorul poate, pe parcursul discursului său, să comenteze spusele sale. Modalizatorii au și alte funcții decît cea de a trimite la discursul altcuiva: poate, evident, probabil, din fericire, se pare, oarecum etc. sînt, de asemenea, modalizatori. Este și cazul acestui articol în care un bijutier de pe strada Paix judecă clienții bijuteriei Tati, cunoscută pentru prețurile mici: Am văzut debarcînd o nouă clasă de clienți, din categoria, să spunem... n-ai mai văzut. Le Figaro, 2 mai
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
spunem" constituie un comentariu al enunțiatorului despre propriul său discurs: el prezintă expresia "n-ai mai văzut" ca fiind ușor nepotrivită. Dar cum acest interviu figurează într-un articol, jurnalistul este cel care, în ultimă instanță, a ales să mențină modalizatorul respectiv. 3. Discursul direct Două situații de enunțare Spre deosebire de modalizarea în discurs secund, discursul direct (DD) nu se mulțumește doar să elibereze enunțiatorul de responsabilitate, ci el pretinde că restituie cuvintele citate. Acest tip de discurs se caracterizează prin faptul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
sensul cuvintelor este echivoc: în toate sensurile cuvîntului, în primul sens, literal, este cazul să o spunem... 2. Utilizarea ghilimelelor Un semnal de interpretat În scris, modalizarea autonimică cu ajutorul ghilimelelor este cea mai discretă și cea mai frecventă. În timp ce majoritatea modalizatorilor ("hm", "oarecum", "iertată-mi fie expresia"...) se inserează în firul discursului, plasîndu-se pe un alt plan decît restul frazei, și nu indică clar elementele pe care le vizează, ghilimelele, fără a întrerupe firul sintactic, încadrează tipografic elementele vizate: (1) Și
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
ar asigura o redistribuire "orizontală" a veniturilor, la toate nivelurile, între familiile cu copii și cele fără copii. Jean-Jacques Dupeyroux, Le Monde, 18 octombrie 1997 Enunțiatorul, pentru a arăta că aceste cuvinte nu corespund prea bine realității, utilizează atît un modalizator ca "este puțin spus" în (1), cît și ghilimelele pentru cuvîntul "orizontală" în (2). Primul are un sens relativ clar; din punct de vedere sintactic nu este integrat în frază, el se adaugă la aceasta sub forma unui comentariu incident
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
orizontală" în (2). Primul are un sens relativ clar; din punct de vedere sintactic nu este integrat în frază, el se adaugă la aceasta sub forma unui comentariu incident; cititorul trebuie, între altele, să determine la ce element se referă modalizatorul respectiv. În cazul ghilimelelor, în schimb, știm exact la ce se referă modalizarea autonimică, adică la adjectivul "orizontală", perfect integrat în sintaxa frazei în care figurează. Rămîne ca și cititorul să înțeleagă ce valoare pot avea ghilimelele care încadrează cuvîntul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
acest altcineva poate fi, de exemplu: - un element folosit de către un grup socialmente determinat (tinerii, țăranii etc.); - un element utilizat de un partid politic, o sectă, o disciplină științifică etc.; - un clișeu, un stereotip.... Ghilimelele se cumulează uneori cu un modalizator explicit. Astfel, în fraza care urmează, ghilimelele sînt asociate modalizatorului "pretinsă" și comentariului între paranteze care îl identifică pe "celălalt" (în ocurență "guvernul de la Pekin") față de care se distanțează discursul: Pretinsa "apartenență" (este termenul utilizat de guvernul de la Pekin...) nu
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
un grup socialmente determinat (tinerii, țăranii etc.); - un element utilizat de un partid politic, o sectă, o disciplină științifică etc.; - un clișeu, un stereotip.... Ghilimelele se cumulează uneori cu un modalizator explicit. Astfel, în fraza care urmează, ghilimelele sînt asociate modalizatorului "pretinsă" și comentariului între paranteze care îl identifică pe "celălalt" (în ocurență "guvernul de la Pekin") față de care se distanțează discursul: Pretinsa "apartenență" (este termenul utilizat de guvernul de la Pekin...) nu este decît o ficțiune istorică recentă. Le Nouvel Observateur, nr.
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
această operație printr-o formulă ("on insiste un peu") conformă, prin tonul său și prin modul de ambreiere, cu scenografia cerută. Este un proces reflexiv care vine să autentifice gestul de scuză. Trecînd de la narațiunea didactică fără ambreiori la comentariul modalizator ambreiat în stil vorbit, enunțiatorul operează o recentrare a discursului său. Recentrarea intervine într-un loc strategic din punct de vedere textual: la început de paragraf și la două treimi din pasaj, în momentul în care cititorul riscă să perceapă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
competență) 45, 50 M marcă (nume de) 255, 261, 265 medium 19, 80, 85 mențiune vs uz 170, 191 mod de indicare a referentului 219 modalitate (lege) 39 modalitate logică/apreciativă 128 modalizare 64, 127, 167, 191, 202, 205, 278 modalizator 168, 195-197 model (cititor) 53 monologal (enunț) 62, 111 N negativă (fațetă) 40 neologică (desemnare) 269, 272 non-ambreiat (plan) 135, 146, 152 non-coincidență a spuselor 194 non-persoană 126, 158, 159 normă 31, 65 O oral vs grafic 63, 88, 95
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
în cazul asocierii termenilor "îmi iau capul și-l așez pe masă". Există o grijă deosebită pentru a face discursul semiabsurd "credibil", se introduc astfel justificări ale elementelor ieșite din comun ("e un cap detașabil"). Jocul verbal se realizează între modalizatorii care afirmă certitudinea absolută (în încercarea de a transpune irealul, de fapt, universul interior, în real) și cei care afirmă ezitarea, de fapt, incertitudinea, posibilitatea. Astfel se prezintă "bila adversarului/ care are întotdeauna un punct negru" (s.n.), există o întărire
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aveam de-a face cu o sugestie a căutării, a urmării unui drum fragil, finalul, "ce printre astre la vămile văzduhului se tocmește", sugerează alunecarea spre moarte. Puntea nu e una a căutărilor, ci a trecerii spre lumea de dincolo. Modalizatorul care marchează incertitudinea, "părea cimitirul zburător al Fetei Morgane/ oglindit de deasupra trupului meu gol", are și el scopul de a recrea imaginea unui loc al misterelor, unul "care absoarbe tainele ca un burete". Comparația banală se înscrie și ea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
am trecut un fluviu ce-și adună solzii în galop arbitrar/ ducând în alte sfere ca pe un călăreț fantastic/ armătura mea de var". În textele în care predomină registrul incertitudinilor, Musca Tse-Tse, se recurge iarăși la imperfect și la modalizatori, "credeam că negrii plâng cerneală". Descrierea se realizează ca-n tablourile moderne, tabloul se răsucește, e distorsionat, imaginația refuză liniile drepte ale realității, "atunci boala somnului se întindea pe ecuator cu ondulări de omidă/ și calea ferată neisprăvită își smucea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se fi plictisit de lipsa de viziune, de talent a celor care încearcă să facă artă. Există și o anumită atenție acordată banalizării imaginii și a enunțului, "vreo litografie" - înseamnă o reducere la banal, o punere sub semnul lui "oarecare". Modalizatorii de incertitudine nu lipsesc nici aici, eul poetic nu impune o viziune, ci încearcă să surprindă o fărâmă din realitatea care se refuză, de multe ori aceasta nu poate fi reconstituită decât fragmentar și prin presupuneri succesive, nimic nu are
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nivelul posibilităților ("Dar cert e că aș fi tentat la maximum/ să te am - cu complicitate și fervoare -/ numai pentru a mă gândi superior la prostia soțului tău/ când îi spun cu pervers zâmbet afectuos: salutare!..."). probabilitatea se exprimă prin modalizatorii specifici "mi-ar plăcea", "nu știu dacă te-aș iubi", "aș vrea". Este aici o proiectare în spațiul poetic a unui univers caragialian din care nu lipsesc nici adulterul, nici cadrul specific ("la CFR condica se ridică dimineața la 7
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
realitate, ea nu se poate desprinde de domeniul concretului. Celelalte elemente ale portretului au o mică importanță, cel puțin în ceea ce privește plasarea lor, deformarea are în vedere faptul că nu se vizează o fotografiere a realității, ci o metamorfozare a ei. Modalizatorii de certitudine, parantezele scot în evidență necesitatea unor astfel de elemente, omise adesea din structura tradițională a autoportretului liric, axat pe bătălia spirituală dintre minte și inimă. Undeva vor fi neapărat nasul, gura,/ n-are niciun sens să omit ochii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]