3,297 matches
-
spart. O nouă limbă poetică ia naștere în creuzetul alchimistului care e Nichita Stănescu. Libertatea pe care și-a asumat-o poetul Elegiilor este, într-un fel, o sinteză a unor experiențe poetice anterioare. Nichita Stănescu a închis un ciclu. Modernismul românesc, inaugurat de Macedonski și dezvoltat plenar de Arghezi, își are capătul de drum în Nichita Stănescu, la care regăsim, uneori de nerecunoscut, "prelucrate", ca și originale, toate formele curentului, de la sugestiile simboliste de început la metafora bizară a avangardiștilor
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
după colapsul realist socialist. Remake-ul (cum l-a numit Cărtărescu) modernist a fost interpretat ca un pionerat. S-ar crede că toți poeții care marchează o epocă pățesc la fel: și Eminescu, disputat de romantismul secolului XIX și deopotrivă de modernismul celui următor, unii văzînd în poeziile lui ruptura, alții continuitatea; și Arghezi, al cărui eclectism a fost citit (îndeosebi de către Ion Barbu) ca un tradiționalism cosmetizat sau ca o noutate atît de șocantă, încît a avut nevoie de timp spre
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
prin prisma antumelor, "disciplinate" de influența lui Maiorescu, fie prin prisma postumelor, mai dense liric, dar mai neglijente formal. Dar dacă Bacovia e, în același timp ori în "evoluția" operei sale, cîte ceva din toate? Și dacă Eminescu e multiplu? Modernismul este acela care a pariat pe însușirea dominantă, refuzînd ideea că poeții, romancierii ori criticii însiși pot fi neunitari, contradictorii, adică neidentici cu ei însiși în toate aspectele ori etapele operei lor. Astăzi ne întrebăm dacă nu cumva o astfel
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
faptul că a primit ori nu replici valabile. Gherea a răspuns pe jumătate și alături cu subiectul. O altă perioadă polemică a fost aceea din primele decenii ale secolului XX, cînd, pe terenul unei literaturi postromantice și academizate se năștea modernismul. Bătălia s-a continuat în interbelic, avîndu-i drept protagoniști pe criticii maiorescieni și estetici cărora li se opuneau critici din generațiile anterioare (Iorga, Ibrăileanu), atașați de o idee literară mai veche. Tot atunci au existat și cîteva polemici de natură
Polemică, pamflet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14189_a_15514]
-
și atribuie valoare părții în detrimentul întregului la acest sfîrșit de secol, ne reamintește de «euforia decadentă» din anii 1880". Un veritabil nor al lui Polonius! Ne-am exprimat cu alt prilej opinia că postmodernismul reprezintă un soi de clasicism al modernismului, adică o tentativă de așezare, de sedimentare a acestuia, un nomenclator, un compendiu al perioadei precedente, moderne, dacă sîntem de acord a o socoti încheiată (ceea ce nu e tocmai ușor! Prilej oportun, în orice caz, de-a trece în revistă
Postmodernismul între Est și Vest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14306_a_15631]
-
nu am nici o idee despre această teorie. Abia înțeleg la ce se referă termenul. în ce privește dezbaterea sînt ca un om al peșterii. Locuiesc o peșteră fără electricitate. șRîdeț. Mi-a luat atît de mult să-mi dau seama de implicațiile modernismului, cu ceea ce s-a întîmplat în poem și în roman în 1922, ce a făcut Virginia Woolf, ce a făcut Joyce, ce a făcut Picasso, ce a făcut Mondrian încît tot ce s-a întîmplat mai tîrziu mi s-a
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
în 1922, ce a făcut Virginia Woolf, ce a făcut Joyce, ce a făcut Picasso, ce a făcut Mondrian încît tot ce s-a întîmplat mai tîrziu mi s-a părut un fel de joc, o glumă în jurul ideii de modernism. A devenit un joc, o glumă. Dacă mă interesează jocurile puse la cale de Borges, jocurile mai recente nu m-au interesat, și nici dezbaterea recentă. Ori de cîte ori am văzut ce se întîmplă, am avut lucruri mai presante
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
lui Ion Stratan, intitulat, paradoxal exploziv, Biblioteca de dinamită. Întrucît poezia d-sale stă tot mai vădit sub semnul parodiei, putînd fi caracterizată, așa cum o face semnatarul postfeței, Octavian Soviany, o "comedie a literaturii". E o postură specifică în genere modernismului copt care-și zice postmodernism (o tentativă de clasificare a turbulenței din care a fost inițial alcătuit) și în particular seriei optzeciste a poeziei noastre, căreia Stratan îi aparține. Însă pe cînd comilitonii săi de generație șarjează cotidianul, traducînd în
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
militanți în favoarea criticii estetice, debarasată de prejudecăți sociologiste ori istoriste. (Să stăvilim, scrie el în stilul prețios al unora din articole, "surparea peste valorile artistice a unor terenuri limitrofe"). Ca și alți critici contemporani cu el, Streinu a pledat cauza modernismului literar, în poezie, ca și în roman, pe care l-a teoretizat și sprijinit Lovinescu imediat după primul război. Eseul lui din 1938 despre poezia modernă în varianta ei "pură", și cele trei "refuzuri" ale ei (etica, retorica și anecdotica
La centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15185_a_16510]
-
percepția poeziei la școala modernistă. Noi am descoperit, în anii '60, după colapsul realist-socialist, că poezia adevărată este aceea pe care o teoretiza, primul, E. Lovinescu și o analizau, de la G. Călinescu la I. Negoițescu, toți criticii importanți. Contactul cu modernismul a rupt punțile cu poeții romantici, neoromantici, parnasieni, clasiciști etc. Criticii moderniști aveau convingerea, pe care ne-au transmis-o și nouă, că există o ruptură între noua și vechea poezie, și pretenția de a citi pe cea din urmă
Poezia adolescenței, adolescența poeziei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15208_a_16533]
-
roman românesc modern, chiar dacă nimic din această carte nu poate fi pus în corelație cu specificitatea curentui literar inaugurat de capodopera lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, considerată îndeobște drept actul de naștere al prozei moderne. Este limpede că modernismul romanului Ion (recunoscut și de un critic eminamente citadin precum Eugen Lovinescu) avea în vedere mai degrabă adaptarea la aerul timpului (caracterul său anti-sămănătorist și anti-poporanist), decît apartenența la un curent evident mai bine reprezentat de scriitori precum Camil Petrescu
Revizuirea revizuirii? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13434_a_14759]
-
o relatare prezentă făcută pe baza unei relatări anterioare; dintr-o primă - și, deocamdată, singură - lectură a cărții nu-mi dau seama cu precizie dacă cele două voci narative ilustrează, pe axa temporală, stiluri specifice cum ar fi tradiționalism vs. modernism vs. postmodernism). De cele mai multe ori cele două voci narative își fac simțită prezența la nivelul aceleiași fraze (replicile lui Fra aflate în mintea je-ului narator răsună mereu în timpul prezent al povestirii), ceea ce poate fi destul de solicitant pentru un cititor obișnuit
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
contemporane, în ciuda faptului că secolul al XX-lea a fost considerat „secolul romanului” (faptul în sine este perfect valabil, dacă examinăm profuziunea romanescă din ultimele decenii), La pensée du roman constată decăderea speciei în secolul care tocmai s-a încheiat. Modernismul exacerbat, apropierea expresă a romanului de poezie, experimentele de toate tipurile (de la cel al lui Joyce la „noul roman” francez) i-au alterat acestei specii substanța. Regula nescrisă a romanului - inserarea eroului în lumea celorlalți - se află, în secolul XX
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
tot omul. El lecturează sau efectuează lecturi!). l După ce ne pune la curent de cînd i se trage „impresia foarte proastă” despre E. Lovinescu, acest contemporan Sandu Napoilă, (ultraretrograd pînă hăt, la literatura daco-romană), plasează tezele despre imitație, sincronism și modernism „într-o fundătură plină de beznă”, fiindcă - părerea lui! - mentorul „Sburătorului” nu are nici o clară conștiință filosofică, nici una istorică, nici una estetică, n-are nimic: „Din opiniile sociologice și culturologice (de teorie ca formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13584_a_14909]
-
conștiință filosofică, nici una istorică, nici una estetică, n-are nimic: „Din opiniile sociologice și culturologice (de teorie ca formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității nu poate fi vorba) ale lui Lovinescu nu este nimic de reținut ș...ț Modernismul său, de care s-a făcut și se face mult caz, este, în fond, expresia unei propagande active pentru forme și valori străine de lumea românească, pe care el le consideră însă exemplare, demne de imitat. Pledoaria sa este însă
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13584_a_14909]
-
profesoară de literatură comparată la Universitatea Uppsala. A beneficiat de burse la Stanford University ( UȘA) și la Berlin. Una dintre primele ei cărți îi este dedicată lui Proust, dar succesul cel mai mare l-a obținut cu The Senses of Modernisme: technology, perception and aesthetics, apărută în 2001. A vizitat România în 2002, fiind invitată să conferențieze la New Europe College -București. Am descoperit cu mult timp în urmă un articol al lui Italo Calvino intitulat Ochii bufnitei, apărut în La
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]
-
că nu poate fi/ Pasăre și ne-ntîlneam/ Jos pe coline sidefii" ( Copacul păsărelnic). Constatăm așadar un teren de manifestare a ironiei, hibridizării, carnavalizării, note prin care, între altele, Ihab Hassan definea postmodernismul sau care, mai rezonabil, ar putea defini un modernism "copt", luînd sceptice distanțe față de propria-i substanță. Oscilînd între postura de "regină" și cea de "sclavă", Ileana Roman exprimă neîndoios o criză de identitate a ființei. O criză ce reprezintă în planul existențial ne îngăduim a crede un reflex
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
și filosofiilor orientale, mitologiei, cosmologiei, simbolisticii, metafizicii, hermeneuticii, al chimiei, șamanismului, yogăi, tantrei, filosofiei indiene și multe altele. Inițiatorul și coordonatorul simpozionului, prof. univ. dr. Theodor Damian și-a intitulat comunicarea: „Semne culturale și spirituale ale Timpului: cu sau fără modernism”. Comunicarea este extrem de incitantă prin unghiurile de analiză pe care le propune, ca și prin interpretările pe care le dă unor noțiuni și concepte. Și prin acest text, părintele Theodor Damian se dovedește a fi unul dintre cei mai de
Adevărații ambasadori ai culturii Românești. In: Editura Destine Literare by Dan Budașcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_331]
-
am devorat biblioteca municipală, ghidându-mă doar din auzite în alegerea autorilor. Trebuia să decid singură în privința textelor citite: aveam sentimentul clar că unele cărți erau greu de citit - încâlcite - fiindcă erau prost scrise. Cărțile adevărate - indiferent de dicție, inclusiv modernismul - erau directe. Era poate vorba de charismă. Ori măiestrie. Oricum, ceva legat de unicitate. La asta aspir. Din cauza acestui trecut autodidact chiar cred în Lector - nu neapărat Lectorul Ideal - , cu reacțiile, inteligența și înțelegerea lui. LV. Poeme cum ar fi
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
noroc, după ce, tot Slavici, din narațiunile mai scurte de la început, se poate recunoaște în De la țară. În sfîrșit, romanele incriminate de Călinescu, Legea trupului sau Legea minții, sînt de-a binelea rătăcite într-o epocă străină firii lor. În plin modernism, contemporan cu Hortensia Papadat-Bengescu (Fecioarele despletite sînt din același an cu Legea trupului) și Camil Petrescu, Agârbiceanu nu poate face decît figura unui moralist naiv, impregnat de spirit religios, fără nici o legătură cu emancipata societate românească dintre războaie. E o
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
revenire a experimentalismului reprezintă un precedent și o speranță. Vom putea visa deci la reveniri încă și mai spectaculoase, de pildă la tradiționalisme ultra-tehnologizate ori la perverse geometrii ale iraționalului. Vom vedea. În al doilea rând, amatorismul experimentalist moștenește de la modernism cultul infailibilității conexiunilor ideatice arbitrare. Drumul gândirii este simplu: coerența ține de tradiție; dacă vrem să trecem dincolo de tradiție trebuie să rupem această coerență; ruperea coerenței înseamnă, în primul stadiu, lipsă de coerență; pentru a transforma această lipsă de coerență
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
seduce prin ingeniozitatea textuală", Al. Odobescu cu Pseudokinegetikos, "carte-puzzle care amestecă derizoriul cu solemnul, rafinată imagine textuală a lumii integrale". Nume ce neîndoios fortifică vectorul supraistoric al postmodernismului, care trece însă, vrînd nevrînd, după cum am văzut cu prisosință, prin miezurile modernismului Dacă, spre a apela iarăși la Eco, "fiecare epocă își are postmodernii ei", cine ar fi azi la noi, postmodernii? Cel dintîi care a folosit în mediul românesc cuvîntul postmodern, după cum ne informează Mircea A. Diaconu, a fost Alexandru Mușina
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
le evidenția calitatea de lux). Așa cum a devenit, în chip tot atît de intempestiv, și postmodernismul Aflăm de la Mircea A. Diaconu: "Ștefan Stoenescu demonstrează convingător, de exemplu, că doar un mănunchi de poeme de Bacovia sau Blaga ar răspunde definiției modernismului în termeni anglo-saxoni". E oare un fapt relevant? După cum Mircea Cărtărescu constata alarmat: "Impresionantă valoric, dar destul de neevoluată ca poetică, o parte a poeziei ^80 nu intră în paradigma postmodernă". Ceea ce insinuează totuși o minimalizare a valorii Același Cărtărescu ia
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
și text, ca și cele dintre text și lume, ies purificate, paradoxal, tocmai de "păcatul" purismului împins pînă la exces ( toate bune și frumoase, însă unor asemenea considerații li se poate aduce cel puțin o obiecție de fond: faptul că modernismul nu e reductibil la rețeta sa "hieratică", de tip Rilke, Ștefan George, Blaga, care alcătuiește doar una din fațetele sale. Astfel încît așa-numitul postmodernism, opus teoretic modernismului, cu care în realitate se întrepătrunde pînă la inseparabilitate, s-ar vedea
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
li se poate aduce cel puțin o obiecție de fond: faptul că modernismul nu e reductibil la rețeta sa "hieratică", de tip Rilke, Ștefan George, Blaga, care alcătuiește doar una din fațetele sale. Astfel încît așa-numitul postmodernism, opus teoretic modernismului, cu care în realitate se întrepătrunde pînă la inseparabilitate, s-ar vedea lesne pus, în cazul în care ne propunem a-l analiza la modul foarte serios, în opoziție cu sine însuși Lăsăm pentru altă ocazie dezvoltarea acestei observații). Dar
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]