493 matches
-
Iașului literar. Abia cu promoția ei se constituie ceea ce s-ar putea numi o nouă paradigmă poetică (estetică și de sensibilitate): aceștia sînt, dacă vor fi, "lupii tineri" ai literaturii noastre contemporane. Fapt semnificativ, îi stă alături un grafician (post) modernist: Ion Truică. Și, în adevăr, foarte acroșantă această alăturare între poezia unui om de douăzeci de ani și imaginea (re)compusă, în oglinda sa, de un om trecut de vîrsta primei tinereți. Poezia Andreei-Luciana Dumitriu cultivă două teme majore, în
Un debut by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17054_a_18379]
-
percepției, reducînd ori suprimînd factorii subconștienți și atavismele. Ceea ce constituie, evident, o foarte incitantă temă de discuție... Meritorie ni se prezintă preocuparea Mariei-Ana Tupan pentru modernismul românesc, a cărui evoluție e decelată și urmărită în planul celui european. Primul nostru modernist i se pare a fi însuși Eminescu, prin prisma a ceea ce d-sa numește "deconstrucția metafizicii", cunoașterea "în epistemă și paradigmă", practica "reinscripției și intertextualității". Trecînd, în mod ciudat, peste Macedonski, pe care-l etichetează, spre surpriza noastră, drept un
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
Criticul semnalează deja unele eforturi de recuperare din anii '70 și '80, ele fiind semnificative pentru schimbarea de �structură" suferită de literatura română în acea perioadă. Poezia șaizecistă i-a avut drept modele mai ales pe Blaga și pe Barbu, moderniștii tipici din perioada interbelică. O dată cu postmodernizarea literaturii a apărut o altă înțelegere, mult mai adecvată, a fenomenului Bacovia. Trebuie încă o dată subliniat că I.B. Lefter evită postmodernizarea forțată a acestor autori atipici. Ei pot fi �recuperați" cu folos în manieră
O combinație rară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15919_a_17244]
-
biologii numesc sau numeau principiul după care embriogeneza ar reaminti, pe scurt, filogeneza; adică, în fond, când începi să lucrezi, refaci oarecum, din punctul de vedere al stilului, întreaga istorie literară, la început în mare viteză, ești puțin romantic, puțin modernist etc., până ce ajungi la contemporaneitate și încerci să faci corabia să înainteze cu câțiva metri... Pentru că vorbim despre actualitate, despre lumea în care trăim, aș spune că mi se pare că sunteți foarte atent la ceea ce am putea numi universul
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
imaginară a unei noi verigi. La "a XLVIII-a aniversare" a zilei sale de naștere, el își propune "scheme de funcționare" sintetizate astfel: "Evadare, emancipare, eclipsă, exclusivism. Recunoaștere, retragere, reprimare, ruptură". Oricît de gratuit ar părea, jocul acesta drag și moderniștilor lui Ilarie Voronca explodează departe, în straturile de adîncime ale limbajului, antrenînd mișcări tectonice la nivelul semantic. În construcția "vîntul fierbinte alintă lin clopoțeii argintii și înclină foile late de pliban" aliterația traduce la nivel auditiv clinchetul "clopoțeilor argintii" (onomatopee
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11919_a_13244]
-
omului rus spre sine. între pat și canapea Cehov rămâne până în zilele noastre cel mai misterios scriitor din literatura rusă. Misterul lui constă în faptul că el a fost pe placul tuturor. Le-a fost pe plac roșilor și albilor, moderniștilor și conservatorilor, ateilor și popilor, moraliștilor și cinicilor. Mai mult decât atât, Cehov este acceptat din toată inima de cele două curente ireconciliabile ale gândirii ruse: filo-occidentalii și slavofilii. Din acest punct de vedere, Cehov e unic. Oare nu pentru că
Patru eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11960_a_13285]
-
naționale. Dacă observația este valabilă și pentru contemporanii săi pașoptiști, la nici unul nu descoperim toate aceste momente de răscruce, ilustrate în versuri memorabile și la care manualele școlare și antologiile n-au renunțat pînă astăzi. Cu Eminescu, Macedonski, simboliștii și moderniștii, această concepție despre poezie se va schimba radical. Temele poetului vor fi tot mai puțin obștești și tot mai mult intime. în plus, speciile nelirice, dar atît de utile în descrierea, evocarea ori portretizarea istorică, precum poemul epic, legenda, balada
V. Alecsandri - 180, 182, 183 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16026_a_17351]
-
psihologic se construiește admirabil ca venind din partea cunoscătorului de scheme narative, dătătoare de noi impulsuri în economia limbajului proiectat. Schema ca atare, la origini, a suferit multe influențe, modificate însă, prin tertipuri originale, de la fiziologiile sec. al XIX-lea, până la moderniștii, contemporanii lui Rebreanu, ajungând la proletcultiștii gâtuitori de eforturi estetice ale altora. Deloc întâmplător, derularea (posibilă) a acțiunii romanului (Cât văd ochii..., Editura Autograf "MJM", Craiova, 2011, 456 pagini) se declanșează, desigur, în memorie, nu cu mult înainte, în localitatea
PROZATORI CU ŞTAIF. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_402]
-
minunatul roman al scriitorului Nicolae Pârvulescu este extrem de condensat în privința vieții pe care a reflectat-o aristotelic. În fond, ea este o lume prin care a trecut nu fără folos chiar autorul. De aceea, n are țesătură rară, prin care moderniștii ar putea croșeta cu materialul propriu și despre realismul fantastic, dislocările personagiale, confuzia de planuri existențiale, plasate unde nu te aștepți, în vis, despre exacerbarea, desigur, la maximul imaginarului, al căutării neliniștite a eu-ului, a cazurilor deliberat bolnave de
PROZATORI CU ŞTAIF. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_402]
-
83,12% Licitația de Postmodernism și Contemporană din noiembrie 2012 a înregistrat cel mai ridicat total al vânzărilor din scurta istorie a licitațiilor de profil (a cincea licitație de artă contemporană, prima fiind organizată abia în aprilie 2011). Clasicii și moderniștii consacrați ai picturii interbelice au fost marea căutare a anului 2012, prețurile acestora fiind mai accesibile decât cele ale artiștilor de patrimoniu. După un an 2011 în care toți artiștii din primul eșalon valoric au cunoscut creșteri fenomenale (Nicolae Grigorescu
Cea mai importantă expoziţie de artă românească vine, în premieră, la Braşov [Corola-blog/BlogPost/98354_a_99646]
-
necruțătoare. O a doua frază, încă mai dezvoltată, colectează cu o blândețe simulată personalitățile care concretizează aceste deviaționisme: Lucian Blaga, "poet panteist mistico-bucolic, în versuri de un imagism delirant", Nichifor Crainic, Ion Pillat, Adrian Maniu, V. Voiculescu, neuitându-i pe moderniștii Ion Barbu și N. Davidescu - cu toții fiind "partizani zeloși ai diferitelor curente decadente de la simbolism la expresionism și ermetism". Dar realismul nu doarme! În timp ce "reacțiunea se dedă la atacuri tot mai înverșunate împotriva clasei muncitoare și a intelectualității care se
Canonul literar proletcultist (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8264_a_9589]
-
efort de recuperare a decalajului, calchiază formule și poetici aflate, în Vest, în succesiune istorică. Așa cum Eminescu este, simultan, romantic și clasic (ceea ce, într-un alt spațiu cultural, ar reprezenta o contradicție în termeni), Bacovia poate figura ca simbolist, ca modernist și ca anticipator al postmodernismului. De la Eminescu la Tristan Tzara, de la romantism la dadaism, numărăm câteva decenii. Ceea ce în Occident se petrece (mai bine zis: se parcurge) lent și organic, prin sedimentare și adăugiri cultural-istorice, la noi se întâmplă brusc
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
Lidia Vianu Întoarcerea la personaj Eroii Fluxului conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Virginia Woolf predica renunțarea la love interest (intriga amoroasă) și la cauzalitatea cronologică, dar proza ei se agăța de aceste două elemente cu încăpățânare
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
timpul; cauzalitatea cronologică nu mai avea nici un înțeles. Personalitatea eroului se prăbușea. Epoca Desperado recuperează, din cronologie, trecutul. Doar că acest trecut înghite celelalte două momente ale timpului. Absorbit de trecut, viitorul e nu numai știut dinainte (lucru descoperit de moderniști), dar și despărțit de orice sentiment de așteptare. El e mai mult decât un lucru deja cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e cel mai adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
eroul Desperado trăiește suspendat într-un ‘azi' atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e o așteptare, ci o amintire. Dispariția cauzalității cronologice duce inevitabil la schimbarea așteptărilor, pentru cititor. Pînă la moderniști, textul avea o încheiere, dincolo de care lectorul nu mai putea fabula. Eroul avea un destin de împlinit. Ce așteaptă oare de la soarta lor eroi Desperado cum sunt Winston Smith (George Orwell), Justine (Lawrence Durrell), Anna Wulf (Doris Lessing), Alex (Anthony
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
lucru care i-ar trece prin cap atunci când citește, ar fi să întrebe: ‘Și? Și?' Plăcerea lecturii (orizontul ei de așteptare) vine din complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul Desperado zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care, la moderniști, avea încă o legătură subterană cu tradiția basmului cu final fericit) împovărează ‘ziua' modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața eroului o distopie apăsătoare - și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
conștiinței a fost mai degrabă o ipoteză decât o practică a scriiturii, și, în cazul lui Joyce și Eliot (alții nu s-au încumetat), el a reprezentat mai mult o încleștare cu tradiția decât o anulare a ei. Fără excepție, moderniștii fac loc în subtextul lor convențiilor pe care le contestă. Cei care lasă dezordinea memoriei să tiranizeze textul cu adevărat, indiferenți la ‘intrigă', love interest ori cauzalitate cronologică, sunt autorii Desperado. Fie că e metodă de narare ori obsesie a
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
cu starea lui de acută confuzie din prezent, viitorul e o amintire, și încă una ce aparține lectorului, adică este exterioară eroului. Lectorul Desperado n-are de ce să aștepte cu sufletul la gură ultima pagină a poveștii. Încă din vremea moderniștilor, ultima pagină (încheierea tradițională) se afla de fapt chiar pe prima pagină, care dezvăluia brutal ce îl așteaptă pe protagonist. Întreaga istorie Desperado e o afirmație că viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul trei
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
chiar dacă pământul în care s-au împlântat rădăcinile e altul" (op. cit., p. 374). Metafora critică din acest text dezvăluie o viziune organicistă asupra culturii, care nu poate fi decât a unui spirit tradiționalist, de continuitate și integrare, nu a unuia modernist care declară rupturi și inaugurări spectaculoase. este nu numai una esențialistă și estetizantă, ci și una europenizantă, opusă închistării naționale. Această formă polemică de tradiționalism (nedeclarat ca atare) seamănă, prin delimitările categorice de tradiționalismele închistate, ruralizante și militante, cu un
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
director la Antena 1, Prima TV sau Național TV, destinul său se leagă de TVR, fiind chiar, între 1999-2002, director la TVR 1. Din punct de vedere muzical, cu toată instrucția sa academică, a fost un deschizător de drumuri, un modernist, fiind cel care a reușit să introducă în programe formațiile Phoenix (memorabile rămân filmările la piesele „Canarul” sau „Vremuri”), Roșu și Negru, Olympic ‘64, Sideral, FFN, Andantino. Timp de 4 ani a fost mâna dreaptă a regretatului Alexandru Bocăneț, bunul
O legend? a divertismentului muzical by Octavian URSULESCU () [Corola-journal/Journalistic/84311_a_85636]
-
Islamul nomad și războinic, unidirecțional și impregnat fiziologic de existența unui Dumnezeu exclusiv și exclusivist, nu este o ciocnire între confesiuni sau între civilizații, ci, pur și simplu, o întîlnire între timpii aflați exact la extremele acelei istorii fetișizate de către moderniștii schizoizi: între Evul Mediu (să nu uităm că Islamul se găsește calendaristic în sec. al XIV-lea) și postmodernitate. Că lucrurile stau chiar așa la nivel de reprezentări, de morală, de proiecții simbolice și de instrumentar, nici nu mai trebuie
Apocalipsa n-a mai avut loc? by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6936_a_8261]
-
a doua categorie, a vehemenților serioși, care n-ar trage, pentru nimic în lume, cu praștia: Mi se pare că s-a confundat adesea, în cazul lui Geo Dumitrescu, spiritul său sarcastic și vehement cu acela ironic și îngăduitor al moderniștilor." Nu insist (Manolescu, bob cu bob, o face) asupra a ce și cine a confundat, reținînd doar concluzia, eticheta de frondă neostoită pusă unui poet care nu știe de glumă, se-neacă, nu o dată, de scîrbă, refuză și bruschează, (se
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
destrămarea lui Doi: "Era tot o dimineață de August aceea/ când sărutările au devenit comune ca niște bani.../ Ei, dar cât te poți iubi cu o fată/ care e și țărancă și n'are decât paisprezece ani!...". Nu știu cât, cum credeau moderniștii, asasinează poanta poezia. Sigur e că-i asasinează mijloacele. Ce să mai scrii despre amorul nemuritor, după așa sfîrșit de poemă? Sfîrșit de carte - ce carte! mic depozit de ironie gentilă, licărind ademenitor și viclean, ca ochii treji ai unei
Linia de pornire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8155_a_9480]
-
epistolele lui Sașa Pană, efortul aproape ieșit din comun al scriitorului-militar de a întreține - atât spiritual, cât mai ales material - o mișcare avangardistă pură și independentă, la adăpostul tuturor „concesiilor” (față de „piață” sau de retribuțiile de la stat) acceptate de alți moderniști. Sașa Pană scrie telegrafic, punctual, dar energic și entuziast, ca un personaj aflat mereu pe drumuri pentru a procura toate condițiile necesare manifestărilor avangardiste. Chiar dacă asta înseamnă, de multe ori, privațiuni și suferințe individuale. Nu-i de mirare, așadar, că
Din nou, despre avangardism by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3902_a_5227]
-
beneficiarii conștienți ori inconștienți ai vechilor bătălii culturale purtate, după Tezele din Iulie 1971, cu „prețioasele indicații” din regimul Ceaușescu; după cum suntem beneficiarii deschiderii de la finele epocii Dej, prin care generația ’60 și sprijinitorii ei au refăcut legăturile cu interbelicul modernist. Suntem, în fine, beneficiarii uzurii „optzeciste” în navete și în lecții predate în glodul Patriei, simultan cu scrierea unor cărți racordate la postmodernism. Când spun „suntem”, nu vorbesc în numele „tinerilor”, nici în cel al unei anumite generații. Practic, întreaga epocă
Două epoci by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3919_a_5244]