238 matches
-
Îl aud pe Ovi, care scoate din sîn un număr din Libertatea și apoi aprinde lumina din tavanul mașinii (horoscopul fiind distracția favorită a soldatului român). — Auzi, dar sigur nu vezi măcar un băț de chibrit pe-aici? Îl Întreb molfăind țigara neaprinsă Între buze. Nu, nu văd, Îmi răspunde tacticos de după ziar. — Tu nu te-ai apucat de fumat Între timp? — Nu, nu m-am apucat. După care Îl urmăresc cum strînge ziarul, Îmi smulge țigara dintre buze, iese din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să zicem, vînăt -, purtînd pe cap o bonetă verde cam fistichie, de lînă tricotată. Vederea ei Îmi inspira, prin nu știu ce detalii pe care nu le-am putut fixa, o anumită dezordine. Poate mirosul neplăcut, de ceapă prăjită, al hainelor ei? Molfăia ceva, am crezut la Început că e gumă, abia mai tîrziu am Înțeles că erau bomboane mentolate. Fiindcă suferea de hipoglicemie, trebuia să mănînce mereu bomboane, ceea ce bineînțeles că, În cele din urmă, Îi afectase dantura. Emoționat, Pablo Își drese
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
că și el scrie o carte. — Ah, săracul Bazil a murit, Dumnezeu să-l ierte, răspunse Pablo grăbit, de parcă s-ar fi temut că ea Îi va cere și alte detalii. Vestea nu o impresionă prea mult. Tăcu o vreme, molfăindu-și bomboana cu mentă - părea că se gîndește la ceva. Noi rămăseserăm amîndoi În picioare; nici nu am fi avut loc pe bancă, deoarece ea Își pusese alături poșeta. Îmi Încordam resursele interioare pentru a conștientiza importanța acelor momente, dar
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
E minunat! Fata zâmbi. —Știu, știu. Singura problemă e că toată lumea Îi spune Roșcovanul sau Morcoveață. Nu prea-mi place. Îl cheama de fapt Alfie. —Salut, Alfie, Îi șopti Ruby mângâiându-i mânuța. Bebelușul Îi răspunse făcând niște sunete ca de molfăit În somn, dar nu se trezi. Ruby Îi sugeră fetei să-și lase căruciorul lângă tejghea. — Am eu grijă de Alfie cât arunci tu o privire. Ruby o urmărea pe fată cu privirea În timp care se plimba prin magazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
toți la umbră, În josul laturii dinspre Miazănoapte a șurei. A desfăcut sacoșa și ne-a Îndemnat la ospăț fără să ne ceară nimic În schimb. Am mâncat toți până ni s-au umflat burțile. Mișu, pentru că nu avea gust, a molfăit și el, acolo, câte ceva și abia Își putea ascunde mulțumirea când ne privea cum Înghițeam ca sălbaticii și făceam schimb Între noi cu feluritele arome. Abia după ce ne-am ghiftuit am Început să ne punem Întrebări despre averile lui Mișu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
d-ăștia cu levierul și ciocanul din trusa de scule de la tractor! E dăunători, da’ să știți că e proști! Tata le Întinde cu mâna stângă o bomboană și În dreapta, la spate, ține ciocanu’. Când orătania nu e atentă și molfăie bomboana cu lapte sau carameaua, pac! una În frunte, pe urmă cuțitu’ la gât și gata cu dăunătoru’! Să vă spun drept, mi s-a și aplecat de la atâta carne prăjită. Tata zicea că, cu o singură caramea, a omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
părăsit pumnul Și tot ce mai era pe la Sepp cel Împuțit și-a găsit o liniște ca o mulțumire liniștită. (Se grăbește către spatele scenei, câinele îl sfârtecă. La început Sepp scâncește, apoi se aude ceva care seamănă cu un molfăit de câine) S-a terminat MORMINTE DESCHISE, FERESTRE DESCHISE Un caz de răsvorbire Personaje: EL EA VEHICULUL El și Ea sunt tineri, persoane aranjate urban. Vehiculul acționează pantomimic. Este, în ceea ce privește sexul pe cât posibil neutru, și își ia, după ocazie, trăsături
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
la prima vedere. În cazul nomazilor, ștergerea urmelor reprezenta tocmai garanția clandestinității, adică gestul prin care modul lor de a fi își rezerva privilegiul accesului la posibilități mai puțin licite, refuzându-l totodată curioșilor inoportuni. Noroiul le era complice, în măsura în care molfăia urmele până deveneau oarecare, dacă nu chiar complet ilizibile. Genezele tind să se înconjoare de mister și pudoare, căci ele desfac promiscuitatea mai originară a licitului cu ilicitul. Evident, atunci când devenirea se împiedică repetat în primii ei pași, de noi
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
astfel, nebunește de egalitarist atrocea banalitate cu mister și truculență numai spre a ți-o face ție însuți mai suportabilă. Căzuse într-o patimă donquijotescă din vanitatea de a se măsura cu monștri pe măsura celor ce-l mușcaseră și molfăiseră formativ de mic, în felul educației primite. I se inoculase astfel gustul pentru "chestii tari", adică încleștări cu mize majore, bătălii definitorii ale umanului între a fi și a nu fi la înălțime, revirimente spectaculoase ale lui de la limita resemnării
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pereche de elefanți albi dimpreună cu gândurile sale bune. Cu masivitatea semnificației lor simbolice, pașnicele pachiderme au reușit o blocadă temporară a campaniei militare în virtutea obligației create, de-a cărei recunoaștere noblețea depinde în mod definitoriu. Dezorganismul gata să-l molfăie lasciv pe Rică era atât de permeabil încât nu aveai, practic, posibilitatea să-i tragi un picior în fund, așa cum și-ar fi dorit băiatul cu ardoare. Fundul și capul sunt terminații distinse pe o bază funcțională, compromisă serios în
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
împiedică totodată să sărim zvelt, ca acrobații cretani, peste ceea ce altfel ne-ar viza în galop sub forma unor coarne aprige și distincte. Odată bestia emasculată și resemnată cu băltitul între limite, ni se blegește și nouă saltul. Sfârșim atunci molfăiți de botul ei nici îmblânzit, nici primitor, ci de o dușmănie ce-și amână trecerea finală la act pentru că tocmai amânarea asta se confundă cu supliciul suprem, rozându-ne pe dinăuntru. Vezi tu, compasiunea sporește resentimentul; nu cred să existe
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
greu de stăpânit Și gata mereu să se piardă” Iar poezia lui Mircea Dinescu „Interviu”, descrie același lucru, în stilul său, pamfletar : “La noi la țară e bine e frumos.. La noi tinda bisericii a fost redată agriculturii porcul a molfăit copilul uitat în copaie (oricum erau ai Statului și unul și altul) în general e bine la noi la țară ăi mici stau cu cănile sub televizor poate s-o da lapte la radio am terminat demult recoltatul și-n
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
în jos/ Și vom trece-ntr-o strigare./ Vino! Fi-vor de folos/ Ultimele ursitoare// De pe banca dinapoi,/ Amândouă-n cauciucuri/ Și broboade, de cu joi/ Apretate peste ciucuri." (Cursă) sau "Și m-am simțit dintr-o dată mai bine./ Am molfăit clisă, măsline,/ Mai dându-i și zeului din când în când,/ Doar-doar ne va trece peste rând/ Și peste sârmă ghimpată" (Proiecții). Se creează astfel aparența unui limbaj sau a unor asocieri lingvistice absurde, în care se amestecă elemente ale
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
invazii, probabil de lungă durată. După aceea am ticluit o inteligentă tactică de autoapărare, și anume am luat hotărârea ca, pur și simplu, să-i povestesc totul. Era mișcarea cea mai potrivită. Ședeam în bucătărie, cu soba de gaz aprinsă, molfăind caise uscate cu brânză Cedar. Caisele uscate, mâncate cu prăjituri, trebuie să fie întâi bine muiate și mustite; însoțite însă de brânză, trebuie lăsate în forma inițială.) Eu beam ceai, iar Rosina coniac, după cum îmi ceruse. Pâcla era acum atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
câteva castroane din care să mâncăm. Crăpam de foame! Îți spun: crăpam de foame! Și când am plecat cu bacurile spre Salcia, erau semințele băgate printre scânduri, și luam cu surcelu’ și scoteam câte un bob din ăla și îl molfăiam în gură de foame... așa eram de înfometați. Mâncarea până la urmă o împărțeau brigadierii, care erau oamenii lor, erau informatori... Dacă vedeau o jumară într-un ciubăr din ăla, învârtea așa de bine polonicu’ încât o lăsa la urmă pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
asistam la un ritual sacru, la o comuniune în care bunicul se împărtășea din chiar trupul și sângele Mântuitorului. Mai punea puțină salină pe feliuțe, le rupea în două cu mâna-i tremurândă, apoi le introducea cu grijă în gură. Molfăia încet, strivind cu gingiile bucățelele de cartof: închidea ochii înghițind, apoi îi deschidea din nou și rămânea așa, cu privirile pierdute în gol. Astfel s-a consumat și ultima bucățică de cartof. Cu mâna dreaptă, bolnavă de Parkinson într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la secție, unde am mai așteptat cîteva ore. Pe la prînz tipul cu pipa și Încă un bărbat au venit la secție și ne-au dus pe o parte dintre noi la sediul federal. Tipul cel nou era tînăr și durduliu. Molfăia o țigară de foi. Cole, McCarthy, eu și doi negri ne-am Înghesuit pe bancheta din spate. Tipul cu țigara era la volan. Și-a scos țigara din gură și s-a-ntors spre mine. - Cu ce vă ocupați, domnule Lee? A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ploșniți, este bine a afuma în casă cu pipăruș* și apoi a vărui păreții cu un var amestecat cu terpentină. De ploșniți scapi dacă grijești casa și o văruiești în lună nouă, în zilele de post, văruind-o îndărăpt și molfăind ceva, precum coji de pîne, mălai etc. Scapi de ploșniți dacă o afumi în Vinerea Paștelui cu colivă furată. Poamă Vara, cînd încep să se coacă poamele, să nu mănînce cineva pînă mai întîi nu împarte, ca să mănînce morții și
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
lucrează la un atelier. "N-a avut noroc, sărăcuța. Și ce frumoasă era, pe vremea când erați prieteni, la Gura Raiului... dacă nu am avut mijloace s-o dau la carte, mai departe. Și m-au dat afară... Cică beam, molfăia moșneagul. Fiecare cu soarta lui... dumneata, te văz, te știe lumea, domnule încoace, domnule încolo." * Mă gândesc și-acum, deseori, la Severina. Da, da... fiecare cu soarta lui... Și ce nume frumos, Severina... Nici măcar nu am visat-o niciodată... "Domnule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vrea „curat”, „echidistant”. Nu s-ar strica nici cu colegii vechi, nici cu amicii tineri. Ei bine, așa ceva e aproape imposibil! Pe trotuar, o cerșetoare știrbă taie o pară cu o monedă de 5 lei. Are poalele umede de zeamă. Molfăie și nu-i pasă de nimeni. *Arendășia ca fenomen istoric a dispărut; au rămas însă mentalitatea și unele procedee arendășești, pe care - lucru de-a dreptul dezagreabil - le întîlnești și în critică. Arendașul cronicar sau recenzent își începe articolele zgomotos
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de o bună bucată de vreme, trăiesc pentru a-și etala ura față de Liiceanu. Nu știm încă mare lucru despre cine sunt și ce pot. Dar știm că Liiceanu îi scoate din minți. Sau Patapievici. Sau Pleșu. Își risipesc tinerețile molfăind, palizi, chinina resentimentelor lor fruste. Trăiesc prin ricoșeu, cuprinși de o indispoziție fără evoluție. Greu de conceput îmi apare și psihologia multor forumiști, care așteaptă, excitați, ocazia săptămânală de a înjura gros, de a blestema, de a-ți poci numele
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nu numai că avea probleme cu semnificatele un pic mai complexe și cu gramatica cea mai elementară, dar pe deasupra mai avea și un defect de vorbire: la alternanțele de vocale și succesiunea rapidă de consoane, limba i se împiedica - dictatorul molfăia. Încerca să-ți abată atenția de la acest defect, tocând mărunt și lătrând silabele, fluturând necontenit din mâini. De aceea, imitarea felului său de a vorbi ducea la o schimonosire frapantă, tragică și ridicolă a limbii române. Pe-atunci obișnuiam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-și scoate ochii”. Criza e lungă ca o zi de post, iar ce zice guvernul cu președinte cu tot, că există semne de redresare, ieșim acuși la liman, sunt vorbe de clacă, de adormit țâncii, cărora li se dă să molfăie o petică cu urme de zahăr, de unde expresia „a duce cu zăhărelul”. Nu-i nicio filosofie să spui că o țară săracă, jumulită, furată, umilită, de să-i plângi de milă, cunoaște mai acut criza, sub raportul profunzimii și al
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ore și-am fugit în curtea liceului să ne aruncăm în zăpadă? o întrebă pe Georgiana, aprinzându-și o țigară mentolată, atunci când o văzu că înghițea ultima îmbucătură de sarma. Ce fericire pe noi! Georgiana o privi consternată, continuând să molfăie. — Drept să-ți spun, nu-mi aduc aminte de așa ceva! replică ea incolor. Se uita în continuare mirată la Clara. — Nu știam că fumezi! Nici nu mi te-aș fi putut închipui cu țigara-n gură! Țin minte clar că
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
aruncat-o cu o catapultă în mijlocul lacului. Lui Zogru nu-i părea rău de călugării morți, ci îl enerva ideea că trebuie să schimbe atât de repede locul cald al viețuirii lui. Intrase în al șaselea călugăr, un bătrân care molfăia fără oprire ba un fir de ceapă, ba o coajă de pâine, ba clei de pe copaci, în fine, era în stare să mestece orice, iar ceea ce îl irita pe Zogru era că nu putea să facă nimic. În noua lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]