136 matches
-
mamy mic, îți scriu mereu vrute și nevrute. Mâine la 8 voi merge la Poștă să duc amândouă scrisorile odată. Vei primi două. Vreau să fii mulțumită chiar dacă aceasta din urmă e anostă, insipidă. Mi-a tăiat elanul Mihai. Și eu sunt monocordă, prin viața pe care o duc. Teatru, deloc. Cinematograf, deloc. Lecții și sindicat. Nu. Tu mereu, cu mine peste tot. Îți închipui, Monica, nu te părăsesc o clipă. Nimic nu mă distrage de la preocuparea asta constantă. Dacă vorbesc cu altcineva
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în care nu transpar nici emoția, nici posibila influență avută asupra autorului. Universitarii Nicolae Titulescu, Tudor Vianu, George Vâlsan și alții, cunoscuți sau audiați de autor, nu au parte de alt tratament. Portretistica lui G. suferă de o anume tonalitate monocordă specifică „bunelor sentimente”. Întâmplări din alte vremuri (1991) cuprinde scurte proze, didactic-evocatoare, adresate mai ales copiilor, despre Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, Constantin Cantacuzino, Doamna Chiajna, Ion Cantacuzino, Ieremia Movilă sau Vasile Lupu. Romanul Pași în deșert (I-II, 1991) prezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287281_a_288610]
-
are o atmosferă specifică, tenebroasă și apăsătoare. Metaforele relevă sensuri și conotații negative, iar lexicul este suprasaturat cu noțiuni din sfera semantică a morții, descompunerii, pierderii, suferinței, tristeții, singurătății, indeterminării, banalului, monotoniei, încremenirii etc. Exprimarea directă, tonul familiar și cam monocord constituie modul propriu al unei lirici lipsite de amploare vizionară, dar autentică prin fidelitatea față de aspirația unui suflet de a se revela sieși și lumii. Poetul a fost socotit un modernist nu numai datorită unor motive, culori și tonalități asemănătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285830_a_287159]
-
și în speranța că nu se va detecta o notă critică la adresa cineaștilor despre care vorbim, nu mi se pare posibil, nici dezirabil, à la longue, ca filmul să fie practicat exclusiv sau preeminent înăuntrul unei opțiuni în ultimă instanță monocorde, fie că o numim mizerabilistă, ”minimalistă” sau oricum altfel. Spui că există indicii (și exemple) ale unor alte feluri de a face film. N-am văzut încă Boogie de Radu Muntean și înțeleg că n aveam cum să văd filmul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Convorbiri literare”, „Farul”, „Epoca”, „Pagini literare”, „Paloda literară”, „Cuvântul”, „Dobrogea jună”, „Dobrogea literară”, „Analele Dobrogei”, „România de la Mare” „Cronicarul” ș.a. Cântece în amurg, carte apărută în 1906, pare să dea expresie unui temperament romantic, bântuit de nostalgia amintirilor erotice, retrăite monocord și obsesiv, într-un cadru și o atmosferă impregnate, pe alocuri, de accente eminesciene. Treptat, sub influența cenaclului macedonskian și a celui de la „Vieața nouă”, poetul se apropie de simbolism, care va da tonalitatea dominantă a volumelor Insula uitării (1924
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287246_a_288575]
-
între cei doi termeni, care sunt echivalenți doar la o privire superficială. În lumina ultimelor precizări, devine, cred, clară o exacerbare a sensului primului termen în semantica celui de-al doilea: groaza este o teroare net augmentată, chiar viscerală, însă monocordă. Deși, din păcate pentru noi, nu diferențiază între teroare și groază, Edmund Burke este cel dintâi estetician care formulează considerații originale și demne de interes în privința primului concept, pe care îl discută în raport cu emergența sublimului. Astfel, în eseul (publicat anonim
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
care Mircea Zaciu este un veritabil fenomenolog al originilor, dar și al propriului eu proiectat cosmic, un visător bachelardian al arhetipului copilăriei, dar și un peisagist blagian și senzor al lumii concrete, calde, tandre, sevoase, dezmințind imaginea aparent aseptică și monocordă a istoricului literar abstras din contingent, devreme ce stilul său capătă valențe policrome, forfotitoare, luxuriante, chiar dacă marcat de acea neasfințită mâhnire a finitudinii: "Nicăieri nu e zădărnicie, numai în mine se risipesc spicele-zilele. Un rost suprem întoarce țărânii datoria. Lăstunii
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
restrînge la tematica sa de elecție, la obsesia condiției umane, construindu-și meditațiile filozofice într-un limbaj epurat, esențial, de un dramatism în continuă creștere. Philippide devine poet excepțional cîștigînd un pariu dificil: acela de a scrie o operă poetică monocordă, intensă, fără divertisment; merge solitar pe un drum izolat, căutînd perfecțiunea într-o întreprindere monoică. Evident că o astfel de poezie era condamnată de la început să nu aibă decît un număr infim de cititori: elitismul instinctiv al autorului a avut
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
Gheorghe Grigurcu Poezia Norei Iuga își asumă o formulă a complexității. Există poeți ,simpli", monocorzi, ușor reductibili la o atitudine, la o ,poză", rezumabili și portabili, care dau impresia a adînci o suprafață aparent limitată. Și alții care se revarsă, frămîntați, anxioși ori pur și simplu avizi de viață (de ei înșiși) pe suprafețe întinse
Cununa de spini a poeziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10827_a_12152]
-
geam, spre Neva, se pot încă vedea câteva slove scrijelite de ultima țarină, în timp ce privea gânditoare la Nicolae al II-lea, soțul ei, căruia i se prezenta garda. Dacă zidurile ar putea să vorbească, ne-ar povesti ele, nu vocea monocordă de pe casetele tip ghid, despre mărirea și decăderea dinastiei Romanovilor. Este și motivul pentru care regizorul Aleksandr Sokurov a ales să creeze, pentru sărbătorirea celor 300 de ani de existență a orașului Sankt-Petersburg, al cărui simbol este, fără îndoială, și
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
autorul, lor adăugîndu-li-se împrejurările prin care i-a fost dat să treacă. Rezultatul este un caleidoscop de însemnări al căror singur numitor comun este că toate se referă la același fenomen: ploaia. Sub acest unghi, cartea seamănă cu o litanie monocordă și monocromatică: o singură inimă vorbește pînă la epuizare de aceeași culoare. E ca o psalmodie care, sub efectul netezitor al repetării unui leit-motiv, devine monodie. Numai că, dacă ar fi doar atît, am închide cartea după primele pagini, căci
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
seama de dificultatea pe care aceiași comentatori o întîmpină de a aplica eticheta cu pricina pe întreaga operă a unui scriitor. Primul caz nu mai trebuie ilustrat. Referindu-mă la al doilea, iată, chiar dacă nu este proteic ca Arghezi, ci monocord, Bacovia a fost văzut uneori ca simbolist, alteori ca antisimbolist, la început ca eminescian, iar după moarte ca postmodern. La fel, Eminescu: citit fie prin prisma antumelor, "disciplinate" de influența lui Maiorescu, fie prin prisma postumelor, mai dense liric, dar
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
neguțătorii sacrilegi: „Iisus ia și astăzi un bici/ împletit din șapte șuvițe pocnind/ din el tot de șapte ori” (purificarea templului - II - ). Deocamdată „eretic” pe tărîmul poeziei, putea-va oare Remus Valeriu Giorgioni să dea glas unui extaz al pioșeniei monocord ori va rămîne (poate nu în paguba creației literare, ci dimpotrivă) între „credință și tăgadă”? Remus Valeriu Giorgioni, Pe aleea cu incunabule, Timișoara, Ed. Marineasa, 2005, 92 p.
Într-o interfață by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4675_a_6000]
-
însă efortul de a estompa redundanțele inutile ale textului (pe care nu-l cunosc și, de aceea, nu-mi dau seama cît s-a străduit și regizorul să-l "perie"), aproape monocromia lui care, inevitabil, atrage pe scenă un ton monocord, linear. Jocul "de-a șoarecele cu pisica" pe care-l joacă cu Gelu Colceag în rolul sufleurului, departe de a-i fi agreabil, îl acceptă ca pe o ultimă și unică soluție: izbînda cu Richard al III-lea. Dacă sufleurul
Povara destinului? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17357_a_18682]
-
genunchiul prin ruptura pantalonului” (p. 175). Avertismentul din titlu e încălcat chiar de autoare: ea însăși trece linia care desparte o poveste pe alocuri neplauzibilă (scena cu îngrijitorul de la grădina zoologică sfâșiat de leu e parcă din alt film) și monocordă, fără salturi narative, de un roman excelent, construit, întradevă r, pe o găselniță (fie și numai una psihologică) prin care destinatarii, ascultătorii, publicul, toți, sunt absorbiți discursiv de torenții verbali ai unui personaj dictatorial și nevrotic. Că acesta e și
Jocuri de putere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3345_a_4670]
-
Dacă aș opta pentru una din ipostaze ar însemna că le eludez în bloc pe celelalte. Nu e falsă supoziția că bătrânul e puțin din toate, conține mereu elemente din diversele reprezentări. Căci romanul uimește în sens pozitiv prin refuzul monocordului. Un detaliu semnificativ pentru N. Breban este faptul ca lui îi displace secțiunea din Crimă și pedeapsă care e consacrată revanșei morale. Totul e uluitor de exact, susține el, se preconizează o ieșire magnifică din circuitul fixat de tradiție. Ce
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
sexuală. Silviu Lupașcu însă nu e un povestitor, romanul lui nu e captivant (deși întâlnim tot felul de personaje: comuniști, mafioți, vânători de lei, yoghini, jurnaliști, tot felul de învățători orientali ș.a.) Stârnește interesul, dar nu-l menține. Povestea diluată monocord, uneori de un lirism îndoielnic, se pierde în pânza unor parabole și metafore obscure preluate din tradiția arabă. încercarea e neîndoios meritorie, păcat că autorul e victima propriei savanterii și nu are simțul dozajului. Dacă la Iolanda Malamen tonul e
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
Simona Vasilache Nu iarna lui Napoleon, de demult, ci toamna lui '41, a plecărilor nesigure și-a îngrijorărilor cu țintă precisă, umple, monocord, volumul lui Ion Sofia Manolescu, Întîlnirea cu focul, apărut în 1944, la Tiparul Universitar. Îmbinare de naivități grave - fricile sînt aceleași, ale fiecăruia, și de ecouri slabe, cenușii, ale cărților citite, poze ale unor eroi sub arme, față cu realitatea
Campania din Rusia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7029_a_8354]
-
întîmplă cu Mircea Eliade: jurnalele sale desfășoară zigzaguri ce trec prin toate cele trei genuri interioare, și ar fi o eroare să-l așezi cu obstinație într-unul singur. Față de aceste încrucișări de umori creatoare, cazul lui Samuil Rosei e monocord și monoton: un meticulos care nu deschide caietul de însemnări decît sub coerciția unei dispoziții prielnice, orice efort de a scrie în lipsa poftei de mărturisire preschimbîndu-se într-un supliciu a cărui expresie se regăsește în forma căznită a notațiilor seci
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
traseu istovitor prin repetițiile angoasante. Mereu de la capăt. Ca Sisif. Interviul este o formă de agresiune, de rememorare forțată, indusă, care se produce pe alte drumuri decît pe cele care circulă propriile amintiri. Interviul aici este o dislocare din sine. Monocordă, astfel este și interpretarea lui Marian Râlea din acest plan, albă. Toată relația asta este un fel de hărțuială rece, pragmatică, care naște, în pusee, întoarcerea lui Primo Levi către Infernul său. De acolo vine și valsul. Valsul morții. Valsul
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
asamblate și concepute în timp real cu o asemenea inteligență. Cu alte cuvinte, acele cărți care te provoacă și care să te conving să treci peste nemulțumirile impresioniste ale primei parcurgeri; încăpățânate și chiar prin asta fermecătoare; consecvente, dar nu monocorde. După o copertă avangardistă, publicitară și aproape farmaceutică ("Conține: poezie pură 92,8 %; poezie cu tendință 7,19 %; hârtie 0,01 %"), urmează pagini întregi de poeme cu prozodie latină, intercalând alte poeme comentate în paranteză de o mână neștiută și
Cercul poeților în curs de apariție by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10039_a_11364]
-
care Mircea Zaciu este un veritabil fenomenolog al originilor, dar și al propriului eu proiectat cosmic, un visător bachelardian al arhetipului copilăriei, dar și un peisagist blagian și senzor al lumii concrete, calde, tandre, sevoase, dezmințind imaginea aparent aseptică și monocordă a istoricului literar abstras din contingent, devreme ce stilul său capătă valențe policrome, forfotitoare, luxuriante, chiar dacă marcat de acea neasfințită mâhnire a finitudinii: "Nicăieri nu e zădărnicie, numai în mine se risipesc spicele-zilele. Un rost suprem întoarce țărânii datoria". Virgil
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
Berrigan, Andrei Codrescu, Jim Carroll, Anselm Hollo, Ron Padgett, Ishmael Reed, David Shapiro. și, cu siguranță, mulți alții. Nu știu dacă autorul Dragostei... chiar trece, în Statele Unite, drept un mare poet sau dacă e privit mai degrabă ca un autor monocord de versuri directe, scuturate de metastaticele maladii ale metaforei, ca un one-note Johnny înlănțuit de alcool. Nu întâmplător o foarte amuzantă parodie (datorată lui Anselm Hollo) preia toate capetele de rând - cam aceleași adesea - bukowskiene. Presimt, în schimb, câteva atuuri
Treizeci de ani de agonie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9304_a_10629]
-
morții, ființa poate extrage din amândouă seve durabile. 2. Situarea în „privilegiul de a fi disperat” - moartea degustată. Bacovia și Cioran secretă moartea ca pe un dublu al vieții. Moartea e extravitală, construită anume pentru a fi contemplată insistent, monoton, monocord. Textele nu se perimează, lamentoul atroce e mereu actual, economia redundantă a enunțurilor le asigură valabilitatea. Amândoi cultivă o lipsă de interes pentru temporalia, dar și o distanță destul de circumspectă față de eterna. Sunt „proletari” fără speranță. Nu e spaima de
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
de Arte din cadrul Universității Babeș-Bolyai, clasa Marius Bodochi a Dorin Andone, a prezentat un colaj de texte sub titlul " Un actor în plus", dînd dovadă de forță, de prestanta scenica, de inteligență de a intra în dialog cu publicul, desi monocord și lipsit de nuanțe pe alocuri. Beatrice Cerasela Constantin este revelația Galei. Numai dacă ea ar fi ieșit din cărți, si Gală și-ar fi împlinit sensul. Absolventa 1999 la clasa lui Virgil Ogășanu de la Facultatea de Arte a Universității
HOP! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17609_a_18934]