102 matches
-
personaje se numește komos și este intonat în timp ce acestea din urmă își lovesc pieptul în semn de doliu. Se întâmplă uneori ca un personaj să intoneze singur sau în duo un cântec ce îi subliniază sentimentele. Aceste solouri se numesc monodii. Fiecare cor este deosebit, manifestându-se ca o personalitate aparte, marcată de vârstă, sex, situație socială, aprobând sau condamnând inițiativele eroilor. El are rol de mediator nu doar între personaje și spectatori, ci și între personaje. După intervenția unui actor
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
se referă la același fenomen: ploaia. Sub acest unghi, cartea seamănă cu o litanie monocordă și monocromatică: o singură inimă vorbește pînă la epuizare de aceeași culoare. E ca o psalmodie care, sub efectul netezitor al repetării unui leit-motiv, devine monodie. Numai că, dacă ar fi doar atît, am închide cartea după primele pagini, căci am ști deja, pe baza eșantionului căpătat, ce urmează să citim în continuare. Și totuși, ca o răscumpărare a monovalenței gîndurilor lui Martin Page, cititorul nu
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
partea necitită a cărții, și asta fiindcă fragmentele nu se leagă într-o scară ascultînd de regula coerenței narative. De aceea, surpriza lecturii se păstrează, gîndurile autorului nu se repetă, iar libretul psalmodiei nu conține aceleași refrene. Cu alte cuvinte, monodia nu e monotonă, iar monocromia devine policromă. Mai mult, litania e mai degrabă un cîntec de strană pe mai multe voci. Cauza e de căutat nu atît în monofagia autorului - incorigibilă și iremediabilă -, cît în monomania lui. El gustă același
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
o aluzie la coralul final al Cantatei BWV 60, "Est ist genug: Herr wen es Dir gefält" de I.S.Bach. Muzicalitatea lui Sherban Lupu a fost, încă din acest moment de geneză sonoră, hotărâtoare, construind cu har și subtilitate acea monodie erotică și eroică, diafană și dramatică, testimoniu al sintezei dintre serialism și tonalism, capabilă să digere muzici dintre cele mai diverse, precum melodia populară din Carinthia, cu ritm de vals lent (ländler) care se insinuează ca un cântec de lebădă
Lupta cu inerția by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8870_a_10195]
-
ideatic larg. În plus, nu poți să nu observi spectrul larg al mijloacelor, forme muzicale simetrice și cele liber dezvoltate, elaborări extinse și esențializări pregnante, formule orchestrale diversificate, și - mai presus de toate - spectrul larg privind tipologia discursului muzical, de la monodie la polifonia relativ simplă sau cea complexă, raportări armonice tonale sau modale, zone de atonalitate și serialism, mijloace utilizate cu abilă funcționalitate în contextul unei opere simfonice vaste, realmente prețioase în contextul tradiției simfonismului european ; este un important principiu de
Momente discografice semnificative by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5353_a_6678]
-
un spațiu, dar mai ales o narcoză fatală, un drog insidios și persistent ce întoarce în elegiac și murmur toată poezia. Neliniștile existențiale, dar și madrigalele din partitura erotică, sunt contaminate de acest limbaj evlavios ce se desfășoară ca o monodie melancolică”. În acest fel, versurile lui Eugeniu Nistor posedă înfiorarea nostalgică a unui eu liric care percepe spațiul natal ca pe un „paradis pierdut”, un topos edenic la care ființa nu poate accede decât prin intermediul evocării și sugestiei. Poet cu
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
voința demiurgului său, muzica este cea care zămislește atât instrumentul cât și sunetul ansamblului; ...drept împlinire a unei misiuni într-un anume fel sacre. Marin Constantin și „Madrigal”-ul s-au constituit în entități inseparabile. Au renăscut bijuteriile Renașterii italiene, monodiile cântărilor psaltice româneș ti, cantatele de Bach și de Webern, imensul tezaur al valorilor muzicii noastre de secol XX. Marin Constantin și formația „Madrigal” deveniseră o veritabilă emblemă a culturii naționale. Astfel s-a plămădit o lucrare unică în felul
Marin Constantin - artistul intrat în legendă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5813_a_7138]
-
decît idilică a domnului avocat, aceștia, nu exemplare criminale ale istoriei noastre ci, mă rog, personaje, și ele, ca toate celelalte, ale aceleiași istorii. Dacă n-am ști cam în ce ape se scaldă acum apoliticele posturi naționale de radio, monodia nocturnă a jovialului ne-ar consterna. Dar nu. De la tonul acru-imperativ al primului ministru la tiradele cațavence ale generalului și colegilor săi de epolet, la înfloriturile dubioase ale invitatului radiofonic Florescu, se întinde partitura unei orchestre care, cu cît cîntă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nouă administrație își arogă necesitatea activării unei echipe diplomatice în stare a-i servi, cu abnegație, programul. care, de data asta, adăugăm noi, are, în sfîrșit, și îndrituita dorință de a desprinde țara de malversațiile unui criptocomunism mult prea stătut. Monodia profesionalismului diplomatic interpretată la două voci, care cîndva erau una și aceeași, azi oarecum diferite prin deriva... diplomatică a celui mai vîrstnic ar putea să mai impresioneze doar urechea, oricum afonă, a unui inevitabil Cristoiu, flatat de compania tandemului invitat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
scrisului lui A. - consecințe ale unei elaborări meticuloase, programate la rece - se întrevăd cu ochiul liber, de la debut. Autorul va admite ulterior că prozele din această perioadă au fost lucrate migălos, urmând un canon muzical anumit (cântul gregorian), în care monodia alternează calculat cu contrapunctul. În această primă vârstă a scrisului său, prozatorul consacră o formulă și totodată o epuizează prin iterație manieristă. O turnantă vizibilă marchează O zi spre sfârșitul secolului (1983), volum de proze scurte, urmat de două romane
ANDRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285363_a_286692]
-
experiment: polifonic și intertextual (procesând atât fragmente livrești, cât și frânturi din conversații cotidiene), pueril și atent manufacturat, poemul transferă senzația de plictiseală dinspre tematica spre retorica discursului. În fond, complicata armătură sintactică din Plicty nu e altceva decât o monodie bine controlată, care secretează continuu același sentiment al vidului semantic: „Între niște oameni de secol trecut/ care cască și umblă în căutare tare are re/ (probantur amicitiae)/ stau duminica în pat picotesc merg pe stradă și moțăie/ lumea e făcută
POPESCU-22. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
creștini o dădeau psalmodiei de origine ebraică și față de o altă formă melodică, jubilus, de care vorbește Sf. Augustin, care afirma că era cântat de toți credincioșii și consta în intonarea unei melisme vocalice. O inovație importantă a fost structurarea monodiei creștine pe scări muzicale noi, care, ulterior, vor deveni modurile gregoriene, a căror denumire va corespunde armoniei grecilor; se configura începutul unei noi tradiții muzicale, cea creștină, care s-a consolidat în timp printr-un proces de amalgamare și de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
voci spre direcția generală a codificării scrise. Polifonia, de fapt, era răspunsul ideal la exigența de a crește solemnitatea ritului, fără a altera, însă, cântul liturgic, de acum devenit „gregorian” și intangibil: nu era altceva decât o amplificare verticală a monodiei gregoriene. Dar reforma carolingiană nu a însemnat numai selectarea, unificarea și codificarea repertoriului. Între secolele IX și XII, va prinde viață și o reînnoită fervoare creativă, ceea ce va duce la reelaborarea și dezvoltarea melodiilor precedente și la crearea a noi
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
au născut în timpul prezenței suveranului pontif la Avignon (1305-1377) și se vor răspândi în întreaga Europă, atingând maxima dezvoltare între secolele XV și XVI. În fața acestor inovații, din punct de vedere interpretativ, cântecul gregorian a trebuit să sufere inevitabile urmări. Monodia a fost pusă în discuție și s-a creat o confuzie de voci ce i se alăturau în mod haotic, lipsind-o de spațiu și de oxigen. Aceste modalități executive se identificau practic cu organum și discantus, primele forme prepolifonice
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
maselor», «ansamblul», în sfîrșit orchestra. Și ceea ce scrie d-l Barzun nu e poezie”. Printre principiile noii estetici opuse simbolismului și moștenitorilor săi sînt enumerate „desființarea versului liber“ („ultima rămășiță a simbolismului”), dramatismul (opus lirismului), multiplul (opus unilateralului), poliritmia (opusă monodiei), simultanul (opus succesivului) și forma plastică (opusă versului liniar). În prelungirea lor, singura referire antebelică a lui Vinea la poetica futurismului italian și a lui Marinetti este făcută indirect, printr-un citat în limba franceză, în original, din studiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Eschil îi atribuie rivalului său apelativul de "copil al zânei țărănești", făcând aluzie la originea sa umilă, și continuă prin jigniri desigur nedemne de statutul său de mare tragic ("tu care-aduni nimicuri,/ Și-n scenă-aduci milogi și flenduroși?", "Adunător de monodii cretane" etc.). Curios, învingătorul Eschil nu vrea să-și părăsească locul cald din Infern, unde totul e plin de monștri adorabili și unde, vai, neprevăzutul ține loc "luminii" celeste monotone. Referința la odinioară atotputernica lume a Olimpului e implicită; nu
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
bucuriei cu suava Lumină lină (titlu de cântare sacră, de găsit la Arghezi) -, lumină de seară, mai precis de vecernie ortodoxă, jalonează accesul într-un spațiu mirific, de divină serenitate. O natură sublimizată, parcă dez-istorizată e pretext de peisaj sonor, monodie și spectacol de lumină: Lumină lină, lini lumini Răsar din codri mari de crini I-atâta noapte și uitare Și lumile-au pierit în zare Au mai rămas din veghea lor Luminile luminilor. De mână cu "prietenul Orfeu", imnograful aspiră
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
întunecata zare" și "nesfârșita fugă". Episod rarisim, senin: O caleașcă trasă de fluturi străbătând "priveliști de vis", duce, ca în basme, într-un ambient de pace. Discursul în zăbranic cernit, reluat de la un volum la altul și devenit o patetică monodie, excelează în miresme metafizice, constituindu-se astfel într-un produs liric definitoriu. Neconsolată de dispariția propriei surori, Sora mea de dincolo (1980) un fel de bona dea modernă -, Ileana Mălăncioiu ridică evenimentul dezolant la nivelul unei drame pan-umane; rostirea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gloria celor aclamați pe scenă) și Restauratorul de tablouri, text-parabolă, acatist disimulat pentru cei care "cercetează al păsării zbor", ori care: "Îl prind mai bine pe Isus în piroane, / răstignindu-l încă o dată..." Rostirea înlăcrimată a poetului, un fel de monodie, vine parcă din depărtările unui melod bizantin: "Iartă-i, Doamne, pe ei / pentru mocnitul lor talent, / poate că-n careva dintre ei / se irosește-un Rembrandt..." O Colindă despre-o femeie cu cimitirul în tindă e în subtext o lamentatio
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
puneri în scenă. Teatrului redus la mimică și mimarea unor roluri precise, cu tehnici precise și găselniți autodevoratoare, Alexa Visarion îi opune un teatru al stărilor, al expresivității, al căutării muzicii personajului, fie aceasta o partitură simfonică sau de cânt monodie,însoțind slujba bisericească Apropierea de poezie, teatrul ca stare, teza pe care o susține și slujește Alexa Visarion, încearcă să învingă, prin zborul interpretării sau levitația ei, ce refuză o lege a gravitației interpretării, caracterul efemer al spectacolului, tendința de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
apare În cadrul scenografic al poemei Îi dă consistență de actant. Chemarea Luceafărului se realizeaza În scenografii aproape asemănătoare și sub regim nocturn instaurîndu-se astfel o vrajă sublunară, un teritoriu acustic de mare rezonanță afectivă, muzicală si emoțională. Putem asemăna această monodie incantatorie cu starea de rugăciune a anahoreților, cu veghea și psalmodiul repetitiv, cu starea de beatificare În care ființa rugatorului se contopește cu rugăciunea, cu alchimia teologică a imaginarului deesc, cu amplitudinea discursului monosilabic, cu vraja auctorială a sinelui căzut
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
al proporțiilor: măsura 1 (pp) - măsura 24 (primul climax - f ) - măsura 54 (vârful tensional al celui de al doilea climax - ff ) - măsura 76. În ceea ce privește configurația de discurs, Debussy optează pentru o modalitate alternativă de juxtapunere a unor diferite categorii sintactice (monodie, recitativ, voce acompaniată acordicaria, secțiuni contrapunctice sau tratări polifonice cu multiple voci ce desfășoară profiluri melodico-ritmice independente). Acest aspect reprezintă, de fapt, proiecția peste secole a unei tehnici intens practicată în Baroc, la care Debussy face apel asigurând, în același
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
pastorale plină de calm și luminozitate, evocată de simplitatea unei melodii pentatonice, într-o evidentă corespondență sonoră cu acel chip al Inocenței din La fille aux cheveux de lin. De altfel, cu paginile acestui preludiu, Bruyères împărtășește nu numai aspectul monodiei pentatonice introductive, ci și prezența frecventelor cadențe plagale ce delimitează frazele, impregnând discursului un deliberat caracter arhaic. Memoriile pianistei Marguerite Long ne dezvăluie stimulul olfactiv ce provocase imaginația compozitorului, în viziunea căruia mirosul mării se asocia cu cel al mărăcinilor
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
Doucement expressif (Calm, blând expresiv) ce poartă indicația metronomică originală de , aspectul fluctuant determinat de alternanța ritmurilor variate va reflecta cu o remarcabilă plasticitate acele mișcări unduitoare ce apleacă firele de iarbă în adierile calde ale brizei. Simplitatea și prospețimea monodiei de debut, precum și structura cvasi-pentatonică a acesteia (generată de atingerea pasageră a sunetelor și într-un cadru tonal general de ) devin autentice metafore sonore ale atmosferei pastorale evocate. Motivul tematic principal prezintă o configurație intervalică ce se distinge ca excepție
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
parcă de celebra temă amoroso din Mefisto Vals. Aparenta lipsă de obiectiv a debutului va fi subliniată de linia acestei voci superioare ce evocă scânteieri răzlețe de lumină, iradiate de pulsul strict al ostinato-ului. Ceea ce la început era o monodie murmurată ( pp ), cu un efect superficial al pedalei de rezonanță, devine o emoție crescândă culminată printr-un glissando electrizant ( f ), ce produce o primă ruptură de discurs. De altfel, pe parcursul preludiului, remarcăm frecvente inserții ce determină discontinuități de limbaj, evitându
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]