87 matches
-
numit post-structuralism (Compagnon: 1998, 128). Sunt luminate diferențe de nuanță între dialogism și intertextualitate. La Bahtin, noțiunea care desemnează simfonia vocilor din text avea o deschidere superioară către lume, înspre "textul" social. Discursul critic al lui Bahtin (ce opunea caracterului monologic al romanelor lui Tolstoi opera polifonică a lui Dostoievski) reintroducea realitatea, istoria și societatea în text, privit ca structură complexă de voci, conflict dinamic de limbaje și stiluri eterogene. Deși calchiere a dialogismului bahtinian, intertextualitatea Juliei Kristeva închide din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
209, 210). Repetarea ei marchează tot atâtea etape ale drumului parcurs de neofit către înțelegerea lui Archaeus. În varianta parțială, ms. 2287, ["Cugetări imposibile..."], integrată celei finale, seria exemplificărilor indirecte pentru existența lui Archaeus este aceeași, dar într-o expunere monologică, neîntreruptă de interogații decât retorice: "Cugetări imposibile? Ce este imposibil? [...] Care este criteriul realității? [...] Dar e un visător! Bine. Cine? Noi ori el. Asta e-ntrebarea..." (Eminescu: 2011, II, pp. 313-315). De la o întrebare despre Archaeus la alta, curge suita
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
existența, destinul, experiența pe care o traversează eroina capodoperei sadoveniene. Delimitările nete, distanțarea frapantă - narator vs. personaj = protagonista - reprezintă excepția. În schimb, ceea ce domină este - simptomatic! - apropierea lor relativă, chiar, nu rareori, convergența, până la un punct, a celor două „voci”: monologic - interioară, a eroinei, și cealaltă, naratorială, aceea - pe o axă a comunicării autor - cititor, printr-un asemenea „intermediar” (naratorul) - instanță, ea însăși ficționalizată, ca „voce” intratextuală, care ne „vorbește”, nouă, cititorilor, din text. Sunt și mici secvențe de „monolog interior
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
mai variate forme de construcții hibride, și întotdeauna este, într-o măsură sau alta, dialogizată; în ea se desfășoară dialogul dintre autor și personajele sale, nu un dialog dramatic, divizat în replici, ci dialogul romanesc specific, realizat în cadrul construcțiilor aparent monologice 395. Personajul soljenițian cu zona discursivă cea mai amplă pare să fie Pavel Rusanov. Încă de la începutul romanului, discursul acestui personaj acaparează narațiunea. Totuși, deși zona discursivă a acestui personaj are o rază foarte mare, discursul său direct are o
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Express, iar mai apoi îmi amintesc dialogul dintre doctorandul care susține în fața comisiei că mesajul de pe pungile occidentale a provocat căderea comunismului. Piesa a fost jucată în 2009, iar textul a fost scris la o distanță relativ scurtă. Dialogul surd, monologic, clișeizat, dintre Est și Vest nu a cunoscut nicio schimbare în acest răstimp? Trăim noi, cei din Răsărit, în continuare cu iluzia Expressului care este de fapt turația ventilatorului, plus parfum de mimoză pulverizat, la care se adaugă lătratul câinilor
Matei Vișniec - „Și eșecurile sunt fructul eforturilor noastre“ by Lucia Toa () [Corola-journal/Journalistic/6356_a_7681]
-
adevărul faptelor e garantat de autoritatea povestitorului, și chiar totalitară, dacă ne gândim că nu-i permite să se exprime decât unei unice voci. Romanul este, el, democratic. Apariția lui în istoria literaturii e legată de democrația politică. Povestirea fiind monologică, romanul este dialogic. Bahtin îl numea polifonic. În romanul modern, vocile pot fi individualizate și prin construcție, cum a procedat primul Camil Petrescu, în Patul lui Procust, și apoi Dana Dumitriu în Întoarcerea lui Pascal sau J.M. Coetzee în Jurnalul
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
o retorică proprie, un sistem metaforic, tehnici poetice specifice; în cimilituri discursul este metaforic, sintactic, fono-stilistic, tropologic; discursul descântecelor are subtipurile: invocativ, imperativ, fabulativ, mixt; colinda folosește ca mijloc expresiv simbolurile animalier, vegetal, iar ca tip de discurs pe cel monologic și dialogic aparent; poezia ritualurilor agrare și aceea a riturilor de trecere sunt caracterizate de un discurs ideografic, în riturile de trecere, spre exemplu, folosindu-se simbolurile arhaice steag, brad, pom. Ca și în studiile despre poezia populară, cel despre
Centenar Gheorghe Vrabie by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/8583_a_9908]
-
niciodată/ în roz" (hipocondrie). Viziunile lui Gelu Vlașin se vor constitui în consecință după principiul "mozaicării" din "crâmpeie" de real, ele reproducând filmul discontinuu al vieții interioare, marcat de tensiunea dintre "timpul percepției" și "timpul amintirii". Iar rostirea va fi monologică, incoerentă, acompaniată de gesturile stereotipe ale unui Pierrot care are adesea fizionomia, pe jumătate grațioasă, pe jumătate grotescă, a manechinului sentimental: "nopțile mele au/ interior proaspăt cu/ studente la/ psihologie și/ vin fiert în/ so what când/ arina dansa din
Monolog în Computerland by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/17106_a_18431]
-
e importantă cunoașterea comunicării reale, integrate în contextul ei situațional, a fenomenelor autentice de oralitate. Or, pentru limba română cercetătorii dispuneau pînă acum doar de culegeri dialectale: nu tocmai de folos pentru analiza conversației, în măsura în care erau înregistrări ale unor fragmente monologice, direcționate ( " Ce-a făcut subiectul ieri", "Cum preparați porcul?") și orientate către descoperirea particularităților de pronunție, a trăsăturilor gramaticale și lexicale regionale. Interesante erau și unele înregistrări fidele de texte folclorice, mai ales antologia de proză populară epică a lui
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
descoperirea particularităților de pronunție, a trăsăturilor gramaticale și lexicale regionale. Interesante erau și unele înregistrări fidele de texte folclorice, mai ales antologia de proză populară epică a lui Ov. Bîrlea, din 1966, în care totuși textele erau tot de tip monologic: narațiuni bine constituite, destinate producerii repetate, depărtate deci de oralitatea dialogului spontan. S-au mai publicat în ultimii ani, dar nu cu destinație lingvistică, unele texte-document, oricum modificate și simplificate prin eliminarea unor ezitări sau repetiții ( stenograme, înregistrări telefonice din
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
ani, dar nu cu destinație lingvistică, unele texte-document, oricum modificate și simplificate prin eliminarea unor ezitări sau repetiții ( stenograme, înregistrări telefonice din arhivele Securității etc.), și mai ales corpusurile de memorie orală coordonate de Smaranda Vultur: și acestea, însă, predominant monologice și narative. S-a recurs adesea la analiza pragmatică a dialogurilor din textele literare: procedeul e justificat doar în măsura în care presupune o bază de comparare cu dialogul real. În fine, cine voia să studieze dialoguri reale era obligat să le înregistreze
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
ore de înregistrare fiind ( încă) netranscrise se încriu într-o mișcare mai generală, adunări și cercetări de corpus făcându-se în prezent pentru multe alte limbi, și permit viitoare studii contrastive de analiză a conversației. Textele sînt dialogice ( majoritatea) și monologice, de comunicare directă ( față în față) și mediată ( telefon, radio, televiziune). Volumul Interecțiunea verbală cuprinde mai multe forme de comunicare liberă ( între prieteni, între colegi, pe stradă, în accelerat) și controlată ( la examen, la judecătorie, la poliție, la medic), cu
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
săptămâni. Împărțeau un apartament cu două camere, din cele rezervate studenților în ultimul an, și în fiecare seară când Richard trecea prin camera lui Walter, în drum spre propria lui cameră, mai intim dispusă, se oprea ca să inițieze niște conversații monologice pe care un observator neutru le-ar fi găsit amuzante. Richard: Tot nu vorbești cu mine. E nemaipomenit. Cât o să dureze chestia asta? Walter: tăcere. Richard: Dacă nu vrei să iau loc și să mă uit la tine cum citești
Jonathan Franzen - Libertate () [Corola-journal/Journalistic/5372_a_6697]
-
cu voci și experiențe diferite. Dacă „lumea” se reduce acum la elementele ei fundamentale și la puntea care o desparte, încă, de un dincolo întrezărit, poezia nu mai poate fi desfășurată și pletorică, acordată cu discursul fiecărui personaj, dialogică și monologică într-un chip susținut. Ea va fi de un lirism aproape pur, centrat pe experiența eului care traversează boala, bolile, observîndu- se și observîndu-le efectele. Poetul e mai mereu un observator lucid și ironic al propriilor suferințe și un interpret
Zona lirică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2715_a_4040]
-
cărora capătă puteri suprafirești. Narațiunea recurge (și bine face) la dese schimbări de decor și la aparenta naivitate specifice tehnicii lui Eugene Sue, cu senzaționale lovituri de teatru, travestiuri și gadget-uri mecanice (recuzita scenariilor polițiste), ceea ce nu exclude reculegerea monologică în peisaje de început de lume. Când pasajele descriptive riscă să devină monotone, regia scriiturii face apel la situații burlești, ca de pildă cele cu canișul Bichon, devenit deja personaj sadea și superdotat, de vreme ce se folosește de propria grilă olfactivă
Intrigă și iubire în Principate by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9526_a_10851]
-
configurație poate fi regăsită. Autorul „șaizecist” a sesizat, totodată, potențialul dramatic și dramaturgic al acestei structuri în care lumea e condensată prin povești, iar alături de acestea sînt personajele (întîi simbolice, mai apoi, „locale”) care intervin prin replici și se manifestă monologic ori dialogic. Poetul montează nu numai povestea, istoria, amintirea unui personaj, ci și felul în care el însuși o procesează discursiv. La fel de important ca istorisirea (ce pretinde un spațiu poematic mai extins) este setul de manifestări, gesturi, ticuri, schime expus
Cartea morții by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2750_a_4075]
-
scriitura estetică încorporează complexitate și multiplicitate, supradeterminare, multidimensionalitate, o dialectică a armoniei și a contradictoriului, coexistența aversiunii față de frumusețe și a plăcerii derivate din idealul de frumusețe." Dacă lucrurile stau așa, și stau, atunci nu doar regimurile rigid ideologice și monologice, urmărind să facă din artă propagandă, "suferă" din cauza complexității ei contradictorii și o repudiază, dar suferă deopotrivă și societățile deschise, democratice, în care arta de consum înflorește iar criteriul precumpănitor nu este al valorii, ci al succesului. Suferința cu pricina
Estetismul, inamicul public numărul unu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15929_a_17254]
-
lipsită de indicii ierarhice, adusă la o ăinformalitateă vitală, fertila". Sau: "Efortul poetului trebuie să meargă în sensul realizării translației între stimuli, percepție și reacție (socială, verbală, culturală), modificînd sistemul de relații și conexiuni dintre exterioritate și interioritate: de la reacția monologica, univoca a poetului modernist la una dialogica și plurivoca; de la perspectiva unică, atemporala la poliperspectivă, simultaneitate, instantaneitate". Sau următoarea, supremă, imagine, de aleph: "Poezia trebuie să fie o globalitate, integralista, cuprinzînd deodată, din toate părțile, realitățile de orice fel, adunîndu-le
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
la o definiție mai flexibilă a identității naționale, făcând distincția între definiții naționale „deschise” sau inclusive și definiții „închise” sau exclusive. De îndată ce recunoaștem multiplele rădăcini lingvistice și comunitare ale populațiilor est-europene, identitatea națională nu mai poate fi concepută ca fiind monologică ea devine dialogică, o formă de „identitate culturală multiplă”19. După cum argumentează Victor Neumann, această reconceptualizare a identității naționale ne permite simultan să recunoaștem „similitudinea de valori umane, originea lor comună”, dar și să asumăm o formă de pluralism, participând
Paradigme în culturile literare – postmodernism, postcomunism, postcolonialitate și translingvism – by Marcel Cornis-Pope () [Corola-journal/Journalistic/5440_a_6765]
-
la S. H. de la Cruz), le metaforizează, le psihanalizează, fără preocuparea că "va obține sau nu poezie". Criză singurătății, criza societății, angoasa înaintării în "vârstă mării înțelepciuni", bolile (cosmardescul organic), pierderea relației biblice EU-TU (la G.I., existentă a devenit monologica; poetul nu crede în caracterul ei dialogic, deși mai practică, în virtutea lumescului, extazul cu CELĂLALT). Datoriile și obligațiile existențiale, scopurile lipsite de noima ridică luciditatea eului orfic la rangul de fatalitate opresiva, strivitoare: "De-atâta amar de vreme m-am
Educarea textului by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/17892_a_19217]
-
Este învățătura orfică eminesciană a morții, prezentă deja în misticismul solar grec dar și în solilocviul ciobanului mioritic - fără ca o asemenea observație să ne plonjeze automat în tropismele gândirii mitice, care mai mult limitează libertatea emoției. Limbajul este un proces monologic și autocreator nutrit din misterul emoției. Dar rămâne o trezire adresată «nimănui», căci în primul rând propriului nostru interior, în care trebuie să încapă Lumea. O repetă obsesiv, pe infinite etaje neîncheiate, și poetul Paul Celan, spre a ne sugera
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]
-
caracterizează prin câteva trăsături specifice: accentul este pus pe locutor (emițător), există puține referiri la situația de comunicare, are un cadru unic de referință, lipsesc elementele metalingvistice (care transmit informații despre limbajul însuși), sunt prezente în număr mare exclamațiile. Categoria monologică cea mai frecventă apare în genul dramatic, unde se definește drept o structură compozițională echivalentă cu o amplă intervenție în stil direct, formulată de un personaj-locutor în prezența ori în absența altui personaj (eventual colectiv), de care poate face abstracție
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
spații de siguranță "Poet pe scenă, Emil Botta e actor în poezie: în acest sens sa vorbit pe drept cuvânt despre teatralitate la el. Joacă un singur rol (pe al lui însuși), dar travestinduse mereu, punându-și o mască, declamând monologic. Furișat sub travesti, poetul se lasă pradă viziunilor sale himerice. Ca să se exprime, sentimentul are nevoie la el de costumație teatrală, de spiritul imaginar al unei culturi, de lemnul scenei sub picioare, de mască", scrie Nicolae Manolescu; "Pe scenă, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
din argument. Scopul aici este de a demonstra cum textul, discursul sau instituția sunt coerente și consistente cu ele însele. Încearcă, pe scurt, să arate cum se constituie identitatea unui text, discurs, sau instituție. În loc să se mulțumească cu prima citire, monologică, cea de-a doua o destabilizează, punând accent pe acele puncte de instabilitate din text, discurs, sau instituție. Ea demască tensiunile interne și modul cum ele sunt acoperite (incomplet) sau excluse. Textul, discursul sau instituția nu sunt niciodată stabile în
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
cu două capete)218. Scopul acestor spectacole, în afara profitului, era de a legitima "normalitatea" restului populației albe americane. Albii din America erau astfel încă o dată confirmați ca reprezentând norma, ca rasă, cultură și aspect fizic. McGowan descrie carnavalul american drept monologic în acceptarea identității americane în contrast cu "identitățile puternic colorate supuse spectacolului carnavalesc, înfățișate ca reprezentând alte-ritatea și non-americanitatea219". Astfel, spre deosebire de carnavalul medieval, care poate fi prezentat ca forță centrifugă prin modul în care încerca să includă toți participanții în iureșul jocului
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]