11,042 matches
-
explicat, nu lipsit de umor, că Wong Kar-wai n-a terminat în viața lui un film, fiind ca acei pictori care își retușează la infinit pînzele: "Dacă nu era urgența cu Cannes-ul, ar fi și acum la masa de montaj, cum a fost, de altfel, pînă alaltăieri! Neterminarea e chiar esența operei lui și una din marile teme ale filmului: neterminarea dorinței, a libertății, a ta însăți..." Frumos spus. Și filmul are multe lucruri frumoase, are o muzicalitate senzuală, o
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
multe lucruri frumoase, are o muzicalitate senzuală, o fibră stranie, o melancolie evanescentă - toată acea aură elegiacă în care se simte, tot timpul, marca autorului. Doar că e confuz și lungit, ca și cînd "mecanicul" a adormit la masa de montaj sau ca și cînd bobinele s-au încurcat între ele. Filmul, o variantă mai nebuloasă a lui "In the Mood for Love", e un fel de "8 și jumătate" futurist și asiatic, cu un "Marcello" - Tony Leung, scriitor rătăcind, obsedant
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
de a distrage atenția spectatorului de la acțiunea principală, pe când la Scorsese, efectul e de a implica spectatorul și mai mult, sângele de pe buzele lui J.R. condensând simbolic toată violența psihologică experimentată de personaje. Toate aceste detalii nu sunt doar tehnice, montajul și modul de a filma sunt definitorii pentru poveste și duc înapoi la scenariul anti-telos, care constituie a treia caracteristică a Nouvelle Vague, alături de stilul de montaj și de abordarea neortodoxă a regulilor mainstream. Scorsese împărtășește gustul pentru vignettes al
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
toată violența psihologică experimentată de personaje. Toate aceste detalii nu sunt doar tehnice, montajul și modul de a filma sunt definitorii pentru poveste și duc înapoi la scenariul anti-telos, care constituie a treia caracteristică a Nouvelle Vague, alături de stilul de montaj și de abordarea neortodoxă a regulilor mainstream. Scorsese împărtășește gustul pentru vignettes al cineaștilor francezi, care se regăsește și la Joyce (Oameni din Dublin): scenariul acestui film are climax fără a avea o încheiere narativă clară. Nu se termină cu
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
fără a rezulta "o panoramă atent elaborată", ci - probă a contactului cu viața obiectului - un "șantier" plin de materiile concretului, forfotitor de impresii, remarci, reflecții, rectificări, ipoteze. în felul acesta intră în scenă o diversitate de modalități critice, într-un montaj atracțios tocmai prin capacitatea lui de-a răsfrînge cu o sporită fidelitate întregul (subiectul extrem de bogat și complex care e prestația critică a perioadei menționate), într-o multiplicitate spontană a formulelor ce-i asigură recepția cea mai convenabilă: "N-am
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]
-
printr-o multitudine de efecte speciale, ci prin iluzii optice, la nivelul decorurilor (o casă care se prăbușește peste protagoniști, cotoare de cărți de pe care se șterge titlul, imaginea panoramică a unei gări din care oameni sunt șterși) și al montajului. În final, știința câștigă: Clementine dispare din memoria lui Joel, dar cei doi se reîntâlnesc, iar comportamentul lor se supune vechii butade "cei ce nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete"... Scenariul filmului poartă semnătura distinctă a lui Charlie
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
-i aparține. Literatura "pură" este un celălalt eu, cel care vorbește cu tine spunîndu-ți "spune ceva", cu simpla intenție de a te face să nu-ți pierzi identitatea de celălalt - niciodată eu, niciodată cogito. Textul 04, de pildă este un "montaj de extrase din Estetica și teoria romanului de Bahtin și de Paysage lacustre avec Pocahontas de Arno Schmidt". Textul 09 se numește Profile de celibatari, este semnat de Claude Closky și se desfășoară ca o suită de aunțuri matrimoniale expandate
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
în acest an. Bradul fiind deja... foarte real cu cei 10 m ai săi, am procedat la instalarea câtorva globuri și ghirlande (roșii, galbene și albastre!) numai pentru a realiza planurile foto, din diverse unghiuri cu Bradul și Piața, necesare montajelor și multiplicărilor infografice ulterioare. Apoi am reluat decorațiile (cu excepția câtorva ghirlande care pot fi încă văzute la fața locului) și le vom păstra pt la anul. Trei globuri de mărimea unui balon de fotbal, vor fi oferite cu urârea La
Bradul din piața României, Montreal. In: Editura Destine Literare by Daniel Constantin Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_307]
-
funcționează ca o "celulă" independentă, fără conexiuni cu "organismul" Brigăzilor Roșii (singurul semn că fac parte din ele e un steag) nu explică motivul pentru care-și arogă acest titlu. Lungmetrajul este excelent, chiar dacă inegal, filmat: se trece de la un montaj eliptic, destul de rapid (filmul începe cu achiziționarea apartamentului), la unul lent, dar nu liniar - segmentat de imaginile de la televizor, care funcționează în dauna climaxului, și de fanteziile Chiarei, marcate muzical - în care prevalentă e compoziția cadrelor, jocul de lumini postrenascentist
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
Anonimul. La Secțiunea de scurtmetraj, competiția trebuie să fi fost mai încrâncenată. La prima vedere, favoritul pare să fie Fast Film de Virgil Widrich (coproducție Austria/Luxemburg). Regizorul, deși tânăr, are o experiență vastă (și ca regizor, și în domeniul montajului) și o filmografie compusă majoritar din scurtmetraje - cel precedent a fost deja nominalizat la Oscar - filmografie care te năucește prin capacitatea de a reinventa genul. Fast Film e un omagiu original adus filmului de acțiune; apar imagini din lungmetraje clasice
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
și România) datorită fenomenului muzical zonal de mare amploare, își amintesc, cu siguranță de calitatea emisiunilor și a muzicii promovate în acei ani. Adevărații ani de glorie ai MTV-ului. MTV-ul a fost ani în șir o televiziune-experiment. Grafica, montajul, conceptele de emisiune ș.cl., aproape totul a fost mai întâi experimentat la MTV, pentru a se urmări impactul și audiența în fața unui public tânăr, dar tot mai activ economic. Toate emisiunile de glorie ale neoteleviziunii s-au produs mai întâi
VH1 în locul MTV by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12409_a_13734]
-
să asumi că de fapt e germană. Abia în ultima scenă, Janning revelează cunoștințele sale de limbă engleză, dar până atunci ești suficient de buimăcit cât să crezi că poate Haywood știe germană... La a doua vizionare, tempoul, făcut din montaj, mi s-a părut cu mult mai lent, în pofida unor anumite cezuri, regizorul desfășurându-și firul narativ cu nonșalanță și dându-le personajelor timp să dospească în propria piele. Dar nonșalanța este doar mimată, ceea ce te frapează la acest film
Nürnberg revizitat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11462_a_12787]
-
o parte respingerea centrismelor, parti-pris-urilor, tentațiilor tendențioase și pe de altă parte, afirmarea eterogenității și polivalenței, ceea ce devine o caracteristică majoră și un modus operandi al volumului. Ca și postmodernismul, cartea pare că re-branșează fragmente (opinii) într-un proiect de montaj în care formele paratactice sunt în defavoarea celor hipotactice, iar prin prisma fragmentării asistăm la o re-evaluare a diversității de idei și atitudini. Dincolo de alcătuirea oarecum miscelanee, redevabilă în mare măsură stepei ce acoperă teritoriile muzicologiei noastre fenomenologice și esteticii muzicale
O carte, un concert, o orchestră by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11503_a_12828]
-
lucrând în ambele ipostaze, vezi Annie Hall. Bineînțeles, aceasta e regula, infirmată de excepția din Interioare (1978), o analiză psihologică serioasă a vieții de familie ori a influenței materne. Mai mult, în Annie Hall, există artificii meta-narative sau chichițe de montaj (split-screen, subtitluri jucăușe etc). Pe scurt, un autor serios care revendică influențe precum Fellini sau Bergman. Nimic din aceste tendințe nu a mai supraviețuit în ultimele patru filme de el pe care le-am văzut. Temele sale preferate rămân - cuplul
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
de pe perete, zice Richard Leacock, unul dintre promotorii cinemaului direct. Pe multe dintre elementele aferente acestei specii le veți recunoaște în film: camera e mișcată mereu, chiar dacă remarci asta doar pe la colțuri, cadrele sunt lungi, ajungând chiar pe la șapte minute, montajul e minimal, iar ordinea cronologică e respectată strict. Nu e o practică prea liberă, așa că, în era regizorilor ,clipangii", combinația de lungmetraj și cinema direct reprezintă un plus de inedit, dar și unul de risc - poți să irosești din tensiune
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
a fost îndopată cu steroizi. Deși pe culmile vitezei, ritmul e oarecum sincopat, ca și când ai vedea o succesiune filmică de cadre de benzi desenate, neținându-se întotdeauna seama de regulile de bază ale racordurilor. Ei bine, era de așteptat, nici montajul nu e lipsit de eliptism. Ceea ce e obligatoriu de spus și întru lauda actorilor: grosul peliculei s-a filmat cu ecran verde. Cam atât aveau actorii drept decor, restul fiind efecte digitale, pe care Rodriguez le manipulează expert. Ele explică
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
cheia smucindu-se în broască. Doar că omul lui Sebastian, care-și pierde cogitațiile pe drum, nu se mișcă deloc. Ai spune că nici nu trăiește pentru altceva decît fiindcă trebuie, cu el, să se consume niște idei. Nimic, în montajul de foiletoane al foarte tînărului numai (deocamdată...) ziarist, nu este carne, pliu răsfrînt al vieții de toată ziua, cu rotunjimi și daraveri. Citind, peste umărul bietului franțuz tradus (în toate sensurile...) de un (probabil) congener valah doar pe jumătate onest
Viața altuia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11624_a_12949]
-
doar o schiță care, probabil, va fi, din cauza spațiului, o idee lacunară. După cum spuneam, fiat fotografia. Instantanee, așa cum era folosită de Muybridge și de Marey, cot la cot cu "lanterne magice" și cu fenakistoscopul. Abia apoi și-au făcut apariția montajul și sunetul. Primele dagherotipuri datează de prin 1839. Pe la 1860, Cook și Bonelli puseseră cap la cap un mecanism denumit "fotobioscop" și promiteau sus și tare "o revoluție completă a artei fotografice". Obsesia generală la acea vreme era redarea realității
La început a fost fotografia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11659_a_12984]
-
grad de cultură pe care l-ar invidia și unii academicieni, fără a fi livresc. Unica tragedie din film nu e arătată, ci relatată la telefon în timp ce camera alunecă peste și printre straturi de flori. Primul episod (infernul) e un montaj exultând de violență, la care, în opinia lui Godard, se reduce întreaga istorie a omenirii. Acest montaj alcătuit din secvențe, majoritatea din alte filme, unele de "real footage" are și o tentă post-colonialistă, în sensul că Godard descrie crearea unui
European și nu chiar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11681_a_13006]
-
din film nu e arătată, ci relatată la telefon în timp ce camera alunecă peste și printre straturi de flori. Primul episod (infernul) e un montaj exultând de violență, la care, în opinia lui Godard, se reduce întreaga istorie a omenirii. Acest montaj alcătuit din secvențe, majoritatea din alte filme, unele de "real footage" are și o tentă post-colonialistă, în sensul că Godard descrie crearea unui Celălalt într-un rol peren de țap ispășitor, prin intermediul unei voci feminine care comentează imaginile. Următorul "episod
European și nu chiar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11681_a_13006]
-
Popescu, Sorin Gherguț, T.O. Bobe) și un grupaj de moralități, o succesiune de mâhniri și dezamăgiri ale scriitorului din Europa de Sud-Est. La final, un text de atmosferă, melodrama Zaraza. Sumarul atât de compozit al cărții e completat de montajul naturalist al portretului eminescian (contribuția lui Mircea Cărtărescu la "demitizarea" poetului național) și de paginile febrile ale unui game junkie, un om serios căzut, aproape un an, în patima jocurilor pe computer. Întâmplător sau nu, Eminescu și pixelii se întâlnesc
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]
-
realism altminteri incompatibil cu romanul lui Woolf. Nu e singurul cod cinematografic documentar utilizat în Orlando, notează criticul de film Anette Kuhn. Mai există și "încadrarea mobilă ca din întâmplare (semnul unei camere ținute în mână), schimbarea frecventă de focus, montajul mult prea Ťliberť pentru un film artistic". Aceste coduri sunt problematice tocmai pentru că fac ca materialul filmat să pară necodificat, să fie interpretate ca o garanție pentru "Real TV". O altă caracteristică fundamentală a documentarului este "voice-over", care funcționează ca
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
lungmetraj, auto-referențialitatea e din nou manifestă: Orlando comentează că "|sta chiar e un film interesant", preluând astfel funcția naratorului inițial. Și restul codurilor sunt dislocate: "încadrarea mobilă ca din întâmplare (semnul unei camere ținute în mână), schimbarea frecventă de focus, montajul mult prea Ťliberť pentru un film "artistic", toate sunt încadrate în interstițiile unor alte coduri, recognoscibile ca atare, motiv pentru care potențialul lor realist trece neobservat. Orice iluzie de transparență veridică a filmului e anihilată prin apariția finală: un înger
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
dintre cele trei e regizat de o altă persoană (adică un taiwanez, un chinez și un japonez), și totuși pelicula are o coeziune aparte, care merge de la tematică - cele 2 personaje au fiecare altă naționalitate - la mod de filmare la montaj. Surprinzător e că se reușește revigorarea unor clișee, de genul monologului interior al personajului. Maniera e genială prin simplitate: fragmentare. Nu mai e personajul din unele filme franțuzești ale anilor '70 care vorbește cu ochii ațintiți în cameră, plus întorsături
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
Lange, Marillon Cottilard, Danny De Vito, Helena Bonham-Carter. Un lungmetraj - de data asta "noutate video" - pe nedrept, zic eu, ignorat de critici, în pofida unei prestații actoricești de excepție, este Să omori un rege, realizat de Mike Barker. Încă înainte de terminarea montajului, filmul a deținut un record trist: e una dintre puținele pelicule care au "dat faliment" de două ori în cursul producției. Nu au existat bani pentru scenele de luptă, așa că bătălia se dă verbal, între politicieni, nu între soldați, ceea ce
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]