749 matches
-
formal de celelalte diateze prin lipsa vreunui morfem specific. Verbele active pot fi: Această diateză arată că subiectul gramatical suferă procesul realizat de un autor neprecizat sau de un complement de agent, altul decât subiectul gramatical. Această diateză are ca morfem verbul auxiliar "a fi", verbul de conjugat fiind la participiu, acordat cu subiectul. Exemple: Pot fi puse la diateza pasivă verbele active tranzitive, complementul direct de la diateza activă devenind subiect, iar subiectul - complement de agent. De exemplu "Cartea a fost
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
diateza pasivă, dar nu ia în seamă verbele participative și pe cele posesive. Totodată, consideră că la unele verbe eventive pronumele reflexiv este analizabil (exemplu: "El se îmbogățise"). Gramaticile limbii grecești vechi descriu trei diateze, activă, pasivă și medie, cu morfeme relativ specifice, deși diateza medie și cea pasivă se disting numai la timpurile viitor și aorist. Diatezele activă și pasivă sunt analoge celor din română. Diateza medie cuprinde verbe care corespund unor verbe din alte limbi ca cele din exemplele
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
a Asociației Bibliotecilor Evreiești în anul 2007. (The Association of Jewish Libraries RAS Division Reference Award 2007). În afară de arabologie, Yehoshua Blau s-a ocupat intens de lingvistica semitică și s-a interesat în particular de evoluția și reconstituirea istorică a (morfemelor) limbii biblice. Pe lângă două culegeri de articole, una în ebraică și alta în limbi străine, el a mai publicat două sinopsisuri - o gramatică scurtă dar cuprinzătoare în engleză, iar celălalt un manual universitar detaliat de nivel înalt destinat studenților. De
Yehoshua Blau () [Corola-website/Science/314864_a_316193]
-
semantic]]. Consoanele "š-r-b", de exemplu, arată rădacina care înglobează sensul larg de „a bea”, "s-r-q", „a fura”, "‘-k-l", „a mânca” etc. Cuvintele se formează prin atașarea la radăcina triconsonantică (sau, rareori, cvadriconsonantică) a unei structuri [[vocală|vocalice]] și a unor [[morfem|afixe]] (prefixe, sufixe, infixe). În mod tradițional, gramaticienii arabi au folosit rădacina "f-‘-l", „a face”, ca prototip pentru formarea cuvintelor. De la oricare rădacină triconsonantică, se pot forma până la zece forme (în [[limba arabă clasică|araba clasică]] cincisprezece), fiecare cu
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
între timpuri și aspecte verbale. Pentru evitarea polemicilor, din ce în ce mai mulți autori le denumesc "forma cu prefixe" (Fp) și "forma cu sufixe" (Fs). Îndeplinitul sau "forma cu sufixe" se construiește folosind sufixe care combină persoana, numărul și genul într-un singur [[morfem]], în vreme ce neîndeplinitul sau "forma cu prefixe" se construiește folosind o combinație de prefixe (pentru persoană) și sufixe (pentru gen și număr). Celelalte moduri, fără imperativ, sunt marcate prin sufixe: /u/ pentru indicativ, /a/ pentru conjunctiv, vocala zero pentru apocopat și
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
gramaticile unor limbi, acestea din urmă nu sunt considerate moduri, ci forme nominale ale verbului. Modurile personale se caracterizează morfologic prin faptul că verbului la aceste moduri îi sunt specifice categoriile gramaticale de persoană și număr, exprimate în general prin morfeme corespunzătoare. Din punct de vedere sintactic, verbul la aceste moduri poate îndeplini funcția de predicat. În română, moduri personale sunt indicativul, conjunctivul, condițional-optativul, prezumtivul și imperativul. Modurile nepersonale sunt infinitivul, gerunziul, participiul și supinul. Dintre ele, infinitivul și gerunziul se
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
ce a fost publicată în 1931. De Jong a simplificat gramatica, eliminând unele forme verbale rar utilizate și unele terminații pronominale și verbale diferențiate de gen. A adăugat de asemenea fonemul „r” și l-a folosit pentru a face unele morfeme mai recognoscibile. De exemplu „lömib” (ploaie, în engleză: rain) a devenit „rein”. Volapük s-a bucurat de o scurtă revenire a nivelului de popularitate în Olanda și Germania sub conducerea lui Jong, dar a fost interzisă (împreună cu alte limbi artificiale
Volapük () [Corola-website/Science/310223_a_311552]
-
negat. ul poate fi definit și negativ, ca modul care în general nu exprimă o acțiune dorită, poruncită, eventuală sau ipotetică. Acest mod se găsește în toate limbile și este cel mai frecvent folosit. Indicativul este singurul mod care are morfemul caracteristic zero. Are cele mai multe forme temporale (șapte). Observații: Observație: Desinențele sunt precedate de sufixul "-a-" la conjugarea I și a IV-a cu infinitivul în "-î", și sufixul "-ea-" la celelalte verbe. Observații: Elementele componente ale perfectului compus sunt formele
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
și a IV-a cu infinitivul în "-î", și sufixul "-ea-" la celelalte verbe. Observații: Elementele componente ale perfectului compus sunt formele de prezent indicativ ale verbului "a avea" specializate ca verb auxiliar și participiul invariabil al verbului de conjugat. Morfemul acestui timp este sufixul "-se-", la care se adaugă desinențele perfectului simplu. De exemplu, forma "cântasem" este alcătuită din: rădăcina "cânt" + sufixul perfectului simplu "-a-" + sufixul mai mult ca perfectului "-se-" + desinența "-m". Dat fiind că sufixul de perfect simplu
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
Nimeni, în afară de Maria. Expertiza combinată a gravurilor lui Goya și-a propriei vieți înainte de culcare dăduse un rezultat neașteptat: o spaimă rece, irațională, cu care iubita mea trecea în lumea lui Morfeu. Nu părea chiar același lucru cu lumea lui Morfem (care bântuia pe vremuri la orele de fonetică), dar rezultatul se dovedea la fel de teribil. Somnul Mariei era populat de coșmaruri pline de griji și responsabilități: despărțiri, accidente, mutilări, invazii de molii sau păienjeni - toate apărute, desigur, din vina sau imprudența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
persoana a II-a singular și plural. Ulterior, pe măsură ce elevii observă deosebirile și asemănările apărute în conjugarea verbului la diverse moduri și timpuri, metoda poate fi adaptată diferit, căutând intersecții cu elemente comune: ex. prezentul indicativului și cel al conjunctivului, morfeme care marchează opozițile sau recurențele între perfect simplu și mai mult ca perfect etc. Specialiștii în didactică, observă îndreptățit că «materia școlară limba și literatura română este, în esența ei, integrativă, deoarece urmărește familiarizarea elevilor cu două domenii distincte: fenomenul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela-Paula Epurianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1337]
-
te mai miră! Ce-o fi fost în mintea ei atunci, dracii s-o pieptene! Exagerezi! Ea nu cunoaște acest Cuvânt, în întregime, cum nu-l cunoaștem nici noi, precis. A pronunțat doar jumătate de vocabulă sau, mai degrabă, un morfem, ceva introductiv. Ca în emeth, nu? Unde, dacă scoți întâiul sunet, e-ul cvasi-protetic, rămâne restul, meth, adică mort. Iar vraja se desface, făcătura se sparge, portalul se închide, Golemul se năruie și se întoarce în pământ! Cel puțin, așa
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
acest subiect terminologia nu este definitivată; unii preferă să opună "fraza actualizată" (ocurența) și fraza (tip), alții, cum ar fi O. Ducrot, aduc în discuție "enunțul" (ocurență) și "fraza" (tip). 51 Avem aici o situație specifică limbii franceze, în care morfemul "voi" este atât pronume personal de persoana a doua, numărul plural, cât și pronume de politețe, corespondentul lui dumneavoastră din limba română (n. t.). 52 Limba româna nu dispune de acest pronume, el fiind tradus prin "se", "noi" sau "tu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
remarca, la Arghezi, pregnanța unui cuplu de acte ilocuționare complementare, de tipul reproș-solicitare imperativă. În Despre scriitori, primului termen îi corespunde, în plan emoțional, un sadism al denunțării publice, o jubilație a flagelării în momentul deconspirării unei tagme compromise. Uzanța morfemelor persoanei a treia "ei", "lor", "li" etc. diferențiază net, de această dată, destinatarii: pe de o parte, lectorul (un tu subînțeles) căruia i se induce o lectură orientată, în scopul persuadării, și, pe de altă parte, cei asupra cărora planează
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
paginile de față, ceea ce diferă de limbajele naturale este numai forma (semnificantul), atunci când avem de a face cu abrevieri (chiar dacă unele noțiuni sunt noi). În schimb, emoticonii sunt considerați semne nelingvistice, pur imagistice, care transmit denotații, dar mai ales conotații. Morfemele fluide, aflate în perpetuă regenerare și transmorfoză în mediul epigenetic al limbajului online, capătă nu numai rol de semn, ci și de semnificație (conform cu distincția formulată de Peirce, 1990, pp. 60-63). Dacă această asumpție este corectă, rezultă că: (T3) Semioza
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
la o semantică diferențială și nereferențială. Specificând cele două feluri de conținut descrise de semantica interpretativă, semnificația, formată din semele inerente în limbă, și sensul, format din semele inerente și aferente actualizate în context, autorul își situează analiza pe palierul morfemului și al cuvântului. Relativ la conținutul în limbă, Hébert afirmă existența a trei tipuri de lexeme (cu gramemele, unul dintre cele două tipuri de morfeme) care participă la numele propriu, adică trei feluri de structuri semantice susceptibile a fi învestite cu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sensul, format din semele inerente și aferente actualizate în context, autorul își situează analiza pe palierul morfemului și al cuvântului. Relativ la conținutul în limbă, Hébert afirmă existența a trei tipuri de lexeme (cu gramemele, unul dintre cele două tipuri de morfeme) care participă la numele propriu, adică trei feluri de structuri semantice susceptibile a fi învestite cu seme de diferite denumiri: 1) numele neologice sau asimilabile neologismelor, ca Jxpty (vide de semnificație); 2) numele specializate (conțin în inerență doar seme macrogenerice
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în context, conotații (în sens lingvistic). Prin opoziție cu Kleiber și Marie-Noëlle Gary-Prieur, Hébert consideră că numele proprii nu sunt dotate cu nici un fel de conținut exclusiv în limbă sau în context, dar că numele specializate par a fi singurele morfeme care nu posedă în inerență decât seme macrogenerice. În limbă, elementele care aparțin altor clase morfologice pot fi vide de sens ca numele neologice (de ex. un lexem verb neologic) sau să fie dotate cu patru tipuri de seme ca
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fie dotate cu patru tipuri de seme ca numele de notorietate (multe din substantivele comune). Dacă pentru semanticile clasice, unitatea analizei principale, chiar minimale, este cuvântul, Hébert propune, pentru a înțelege cuvântul, trecerea la nivelul morfematic, la adevăratul semn minimal, morfemul. Divizarea cuvântului în morfeme implică divizarea semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
tipuri de seme ca numele de notorietate (multe din substantivele comune). Dacă pentru semanticile clasice, unitatea analizei principale, chiar minimale, este cuvântul, Hébert propune, pentru a înțelege cuvântul, trecerea la nivelul morfematic, la adevăratul semn minimal, morfemul. Divizarea cuvântului în morfeme implică divizarea semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară în sincretismele în care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
comune). Dacă pentru semanticile clasice, unitatea analizei principale, chiar minimale, este cuvântul, Hébert propune, pentru a înțelege cuvântul, trecerea la nivelul morfematic, la adevăratul semn minimal, morfemul. Divizarea cuvântului în morfeme implică divizarea semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară în sincretismele în care morfemele cu semnificant zero se suprapun unui morfem normal. Morfemul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Hébert propune, pentru a înțelege cuvântul, trecerea la nivelul morfematic, la adevăratul semn minimal, morfemul. Divizarea cuvântului în morfeme implică divizarea semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară în sincretismele în care morfemele cu semnificant zero se suprapun unui morfem normal. Morfemul gramatical "e" din perechea Louis/ Louise are un "conținut" gramatical, trăsătura /gen
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
adevăratul semn minimal, morfemul. Divizarea cuvântului în morfeme implică divizarea semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară în sincretismele în care morfemele cu semnificant zero se suprapun unui morfem normal. Morfemul gramatical "e" din perechea Louis/ Louise are un "conținut" gramatical, trăsătura /gen feminin/. Trăsătura inerentă din morfemul "e" sau morfemul zero care redă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
implică divizarea semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară în sincretismele în care morfemele cu semnificant zero se suprapun unui morfem normal. Morfemul gramatical "e" din perechea Louis/ Louise are un "conținut" gramatical, trăsătura /gen feminin/. Trăsătura inerentă din morfemul "e" sau morfemul zero care redă trăsătura /sex masculin/ fac dificil de susținut asemanticitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]