97 matches
-
Din înfățișarea lui se dumeri, își aduse aminte și zise scîncit: ― Unde să fug ?... Scapă-mă!... Ce să fac ? Petre nu voia să se înduioșeze. Repetă mai aspru: ― Fă ce te-o îndrepta Dumnezeu, cucoană, numai nu zăbovi deloc... Ieși morfolindu-și sfârșitul. Nadina îi auzi bocancii pe dușumele. Își căută ciorapii, bălăbănind cu mâna lângă canapea și șoșăind din buzele uscate, parcă ar fi vorbit cu cineva: ― Trebuie să plec... Unde să plec?... Doamne, Doamne, unde să plec? 3 Platamonu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
telefonică de la Pitești cum că în cursul nopții s-a semnalat incendierea de către țărani a unui conac în sudul județului, cătunul Ruginita sau Ruginoasa, nu s-a putut recepta exact numele, fiindcă prefectul, care telefona personal, era foarte agitat și morfolea vorbele. Modreanu adăugă că, pentru a avea deslușiri complete în privința Argeșului, a chemat el acum vreo oră Piteștii și a vorbit cu prefectul, care i-a comunicat că legătura telefonică și telegrafică cu partea de jos a județului ori s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai interesa răspunsul preotului. Se întoarse spre primul-procuror și-i vorbi despre Nadina și Grigore, plîn-gîndu-i pe amândoi deopotrivă. ― Și totuși trebuie să ne păstrăm calmul, să ne stăpînim! oftă dânsul întristat și demn. Înainte, la datorie. Coborî în uliță morfolind în minte cuvântarea ce voia s-o țină țăranilor adunați în fața ruinelor rămase din conacul lui Gogu Ionescu. Era hotărât să-i mustre sever, dar fără să-i exaspereze, spre a nu compromite opera de liniștire pornită sub auspicii suficient
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bobul cât mingile de ping-pong. Pe pereți se aflau măști hidoase de cârpă și parcă un instrument muzical, o sabie... Un policandru de sticlă murdară, cu becuri bâzâitoare, ardea deasupra. Masa era plină de mâncăruri și prăjituri, dar după ce am morfolit un colț de plăcintă m-am trezit împins în altă cameră, mai mică, unde o fată care trebuie să fi avut vreo șase ani și un băiețel de vreo opt se apucară să-mi arate tot felul de jucării. Erau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a tovarășilor care l-au dibuit pe Domnul după ce s-a dat liber la credință și la cruci în public. Atenție, zic, la interesul național că adesea e alibi al hoțiilor și al afacerilor de clan. Interesul național a fost morfolit prin gingiile roase de palavre ale politicienilor ani la rând. Domnilor din guvern și de prin Parlament, interes național e să facem sute de kilometri de autostradă pe an. Atât și nimic mai mult. Este o urgență teribilă. Spre exemplu
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
acela șui, specific bătrânilor pe care-l dau neglijențele vestimentare. "Mă enervează îngrozitor Ioniță! Se uită la mine ca un imbecil și face pe el de frică. Parcă mie îmi arde de ocheade." Șerbănică Miga nu dormea. Ținea ochii închiși morfolind între degete un capăt de ață. " Nu-mi dau seama deloc ce intenționează oamenii ăștia. De ce îi interesează pivnița noastră? Te pomenești că vor să arunce casa în aer! Florence e inconștientă ca de obicei, doar gura e de ea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
auzeau camioanele, autobuzele și tramvaiele dimineții, siluete cenușii se strecurau pe lângă ziduri ocolind cu pași inegali bălțile. Deși întuneric, se simțeau zorile, atmosfera înfrigurată a începutului de zi, se vedeau serviete, sacoșe, copii mici cu căciulite albe ținuți în brațe, morfolind adormiți un covrig cald. ― Plouă! Maiorul vorbea cu spatele întors: Du-te la laborator și roagă-i pe căpitanul Dinu să-ți fabrice în timp record două sau trei dispozitive de gaze. Azimioară se holbă năuc. ― Gaze? ― Da, dragul meu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de gînd să schimbi subiectul. Presupun că o să rămînem totuși În cadrul aceluiași roman foileton, Aventurile tînărului François, sau Cum n-am izbutit Încă să scap de familie... — E adevărat că fetele alea care mă luau pe genunchi În timp ce eu le morfoleam sînii alcătuiesc o imagine cam maternă. Dar atunci cînd mă masturbau? — Sau te ațîțau frumos... — CÎnd mă făceau totuși... — Să ejaculezi? Un vechi vis de sugar, amice! — Și atunci Înseamnă că Bazooka Bar era camera surorilor mele? — Să nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
din primul rînd: „FAOCUMINEBABY!“ iar Tiffany: „TRAGEMIOTRAGEMIO!“ Alții strigă doar: „NUTEOPRI!“ Încrederea În sine a luat o turnură erotică nu În Întregime neplăcută. Mulțumit, Wakefield Își ia poemul de la capăt: — Fiecare casă găzduiește un dictator demolator intern un zeu domestic morfolind un trabuc de bani și nerăbdare și care nu este satisfăcut pînă cînd fiecare se suie Într-o mașină conducînd dinspre Niciundeville către Niciundeville În căutare de terapie și dorință! O voce de femeie, puternică și dătătoare de fiori se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fi riscat să exprime o părere opusă aceleia a mamei lor. La Lands’en, nevestele marinarilor dobîndiseră de multă vreme respectul datorat de obicei capilor de familie. CÎnd ele vorbeau, erau ascultate. Tatăl Mariei se mulțumise de altfel să-și morfolească pipa, fără să zică nimic. Asta nu Însemna că Milic Își aproba fiica, chiar dacă Îi trecea cu vederea orice. Numai că el știa că nimeni și nimic nu ar fi putut s-o facă să renunțe. Nimeni și nimic. Cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
podea. - Ești nevasta mea! Nevasta mea, Înțelegi? N-am să accept niciodată să te pierd! Ești a mea! - Dă-mi drumul! Christian, oprește-te! Stai! Marie se zbătea, simțindu-i sexul În erecție frecîndu-se de ea, gura umedă care Îi morfolea cu zgomot sînii și țipă cuprinsă de dezgust și de disperare. Ușa cabinei se deschise atunci, dîndu-se de perete sub mîna lui Lucas. Nici măcar nu-și dădu seama cum de ajunse cu el pe chei. Merseră În tăcere. Apoi Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu noroi răscolit din străfundurile limbajului omenesc, ba cu nume de zei. Nu lua în derâdere zeii nemuritori, îi mai spune câteodată, solemn, Pascal, ridicând un braț de senator roman. Cel mai ades însă nu spune nimic, așteaptă să treacă, morfolește din pâine și tace, știe din experiență că până la urmă ca orice altceva pe lume și asta are să treacă totuși. Atunci, în acele hăuri zgomotoase, are prilejul să mediteze la natura paradoxală a timpului. Și se gândește cât de nedreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
îi bate să se spargă, parcă jeluindu-se, ca trântită de-o piatră... își blestămă întunericul și nenorocul. -Trăiesc și mor, vreau să mă trezesc... dar, nu mă pot trezit...! Tot asa muncindu-se, s-a trezit nădușit de sudoare, morfolind între buze: ”Iartă-mă, Fată... Iartă-mă...!” Erau orele trei si douăzeci de minute dimineața. N-a mai putut adormi, gândurile năvălinu-i în minte... - Mai este mult până la ziuă, trebuie să adorm! Își zise el. Dar gândurile nu-l lăsau
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o bătrânică care stătea cuminte pe bancă, cu mâinile în poale, care nu cerea niciodată, și, nici nu întindea mâna. Așteaptă răbdătoare, cu niște ochi buni și blânzi, cum rar a văzut, și, dacă îi dai ceva îti mulțumește încet morfolind din buze ceva numai de ea știut. Din câte a aflat de la alții, pe lângă o hemiplegie dată de Dumnezeu pe partea dreaptă, i-a luat și graiul... Nu urăște, nu blestemă, se mulțumește cu ce i-a dat Dumnezeu. - Nu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
aflat de la alții, pe lângă o hemiplegie dată de Dumnezeu pe partea dreaptă, i-a luat și graiul... Nu urăște, nu blestemă, se mulțumește cu ce i-a dat Dumnezeu. - Nu voi ști niciodată, își zise Iorgu, ce gândește când încearcă, morfolind din buze, să spuie ceva. Calmul și cumințenia ei, și răbdarea cu care așteaptă un mic ajutor, îi aducea în minte chipul sfinților din icoanele zugravite în pridvorul mănăstirilor. Zâmbetul ei de mulțumire, parcă îi încălzea sufletul, pentru puținul ce
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de-aici. Azi suntem în secolul progresului, al luminii, râde de astea și copilul din albie. Aglae se închină, în semn de protest, iar Olimpia se arătă vădit scandalizată, fară să fie în stare să spună vreun argument. Moș Costache, morfolind țigara în dinți, era atent și încruntat. - Ce e aia suflet, întrebă Stănică cu ironie victorioasă, spuneți-mi ce e aia suflet? Sufletul e suflul, adică suflarea, respirația, anima, cum zic latinii; sufli? ai suflet! nu mai sufli? te-am
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
boarfele ălelalte... Că, de nu... Să moară tanti! Bat, ca tine, câți încap în metrou!... Abia acum, ușurat, întorcînd fața hăndrălăului pe care-l zgâlțâia, has-Satan se dumiri că n-are de-a face cu credinciosul său Țaca. Ci că morfolea, între palmele sale cu degete subțiratece, dar ferme, hoitul unei alte podoabe de derbedeu: Papașa Ion, coleg de taximetru și de anvelopă cu Genel. La același garaj. Numărul 4. Din Crîngași. Leiți și cocliți la infracțiune aidoma, de, uneori, bete
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vinul. Mai dădea Dumnezeu și câte un necaz, nu se putea. Murise socrul. Se treziseră într-o dimineață cu mama Linei la poarta lor, plîngînd: - Veniți, că s-a prăpădit bătrînul! le-a spus. I se uscaseră ochii de plâns. Morfolea numai din gura ei știrbă și se văita. S-a pus și Lina pe un vaiet. A venit Aglaia, le-a tăiat basmale de doliu, Stere a închis prăvălia, s-au dus acasă, -lau văzut întins pe masă între două
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
136 Baba Mița se uita împrejur, după ce se mai obișnuise. Își vedea vecinele, spăsite toate, ascultând vocea preotului, și le măsura cu privirea ei aprigă. Baba Chirița, una puțină și slabă ca scândura, de nu mai avea dinți de loc, morfolea singură ocări văzând vânzoleala muierilor tinere care ieșeau repede afară. Pe zidurile reci jucau luminile luminărilor pentru morți. Din pereții afumați priveau sfinții în glugile lor de tencuială verde. Babele încremeneau cu ochii la săbiile arhanghelilor. Tot amestecul acela de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pompă. Când simți că femeia ostenise, o chemă lângă el: - Mai stai colea, că ți-o fi ajungând... Muierea iar se puse pe plîns: - Sărăcuțaaa de mine... - Lasă lacrimile, că ți se duc ochii, o rugă frizerul. 293 f Aglaia morfolea o ciozvârtă de curcan în dinții ei rari. A mai tras pe câte unul de mînecă: - Beți mai puțin, că n-o să-i tihnească mortului somnul! - Morții cu morții, viii cu viile! a mormăit Țuluc. Babele șușoteau în capul mesei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se apuca să-și curețe bucățica ei. Tăia solzii umezi, aripile verzi-albicioase care înfloreau în capul morcovului, și când lepăda într-o hârtie, să nu facă murdărie, mătreața murdară, de pe deasupra, sta multă vreme tăcută, dîftd alteia cuțitul. Baba Lixandra morfolea ce morfolea, o dureau gingiile, spunea tare: - Nu mai sânt morcovii de anul trecut! Ăia parcă erau mai proaspeți... - Da de unde, se lăuda Chirița, al meu parcă-i argăsit. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Ce să zică? Zice că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-și curețe bucățica ei. Tăia solzii umezi, aripile verzi-albicioase care înfloreau în capul morcovului, și când lepăda într-o hârtie, să nu facă murdărie, mătreața murdară, de pe deasupra, sta multă vreme tăcută, dîftd alteia cuțitul. Baba Lixandra morfolea ce morfolea, o dureau gingiile, spunea tare: - Nu mai sânt morcovii de anul trecut! Ăia parcă erau mai proaspeți... - Da de unde, se lăuda Chirița, al meu parcă-i argăsit. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Ce să zică? Zice că nu-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
moale, care intra prin ferestre, toată primăvara asta, care se așeza în lucruri pe neștiute. Spre seară, una câte una, lipa-lipa, numa-n papuci, babele plecau spre casă. Chirița mai ținea încă sub fustă o bucată roșie de morcov, abia morfolită în margini. Mergea-mergea iute, s-ajungă mai repede acasă, și privea drumul desfundat, plin de bălți. Se gândea că bine ar fi fost să calce pe un trotuar sănătos, de bolovani, să nu-și murdărească ciubotele sparte-n vârf, pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
alta, în funcție de ipostază, n-au decât să-i vadă. Nu mai ai nicio milă, nu ? — Câtă să mai am ? Dădeam și eu, când eram de vârsta ta, câte puțin fiecăruia. Rupi, tot rupi din tine, până se termină. Pantelimon mai morfoli țigara între buze, o mirosi și o băgă, resemnat, în buzunarul de la piept. Rămase gânditor, cu ochii pe fereastră. — Vino, șopti Cosmina, cu arătătorul din nou ridicat. De data asta cu ochii întredeschiși, bolnavul se căznea să spună ceva. Chiar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
n-am dat importanță. Când ne-am dat jos, l-am văzut plin de sânge pe față și cu un ochi vânăt. Atunci l-am întrebat ce s-a întâmplat. Pentru că își pierduse și vreo câțiva dinți, mi-a răspuns morfolind vorbele: - Când eram la terasă, la o masă, lângă noi, erau doi muncitori. Eu îți povesteam ceva despre femeia aceea nostimă pe care-am iubit-o pe când eram profesor la liceul X, și lor li s-o fi părut ceva
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]