19,458 matches
-
nerușinate din biroul de corectură. Și întotdeauna îi e oarecum jenă de procedeul literar, de tot ce ar însemna punere în literatură: "Rîndurile acestea care par a curge acum de la sine trebuiau să fie inițial romanul unei femei în vîrstă, moartă într-o cameră de hotel, sub ochii colegelor venite la tratament. Am scris cîteva capitole (pe care ar trebui poate să le anexez aici, dacă nu m-aș teme că fac o figură de intertextualitate) dintr-o carte care mă
Un jurnal ca un spectacol literar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15265_a_16590]
-
cei din anii '90. Recent, a avut din nou prilejul să se manifeste împreună cu alți cîțiva inși care au propus punerea mea în discuția Adunării Generale a scriitorilor israelieni de limbă română. B. - Din ce motiv? Oricum, a rămas literă moartă, nu-i așa? În Israel nu se practică vînătoarea de vrăjitoare de tip stalinist... A. - De data asta a pornit totul de la un eseu publicat și aici și în România literară de la București, pe tema relației între Holocaust și Gulag
Dialog despre erori by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15287_a_16612]
-
în care apare Mihail Sebastian: "Mihail Sebastian, neschimbat, într-un costum gri. M-am repezit la el și l-am îmbrățișat: "Mihai, auzisem că ai murit". Eram foarte emoționat. El, rezervat, zîmbea: Se credea că murisem pentru că eram mai mult mort decît viu!" Eram fericit că-i puteam explica atitudinea mea din ultimii ani. Nu știu ce-i spuneam, cînd el m-a întrerupt: "Și cu Nina e același lucru", mi-a spus. "S-a crezut și despre ea că a murit, dar
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
impune, în paranteză o remarcă. S-ar putea ca asocierea Eros/ Thanatos să fie o penibilă reminiscență a uneia dintre cele mai banale experiențe fiziologice, aceea care indică - în cazul extazului erotic, al orgasmului - ceea ce francezii designează prin la petite mort. Dar ar fi o explicație dintre cele mai triviale, căci voluptatea carnală, extazul simțurilor care anulează, pentru o scurtă durată, conștiința individuală a persoanei și a personalității, este departe de a fi baza identificării iubirii și morții.) Dacă citim până la
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
carnea, materialitatea făpturii proprii care-i îngăduie aventura metaforei, periplul prin materialitatea fictivă, care-i acordă spiritului putința de-a se afirma în act creator. "Carnea, scria Antonin Artaud, a fost întotdeauna mai presus de spirit și există un punct mort în care carnea, pentru că e carne, este mai plină de virtuți, mai îmbătătoare, mai spirituală decît spiritul pur, care nu mai înseamnă nimic și e laminat de carne". Corpul devine "inteligent", plăsmuindu-și dublul poetic, peisajul său inedit, aplicat universului
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
grad de conștiință cu fiecare zi mai ridicat?". Unei asemenea conștiințe eretice care este visul, Miron Kiropol îi dedică nu doar "rătăcirea" sa ("Rătăceai, în vis, departe,/ În lovirea vîslei sparte./ Lacrimi adăstau în port -/ Raci și pești cu ochiul mort" - Ulisse), ci și fixarea în cîntecul său auroral, cîntec al vitalității inaugurale, al frumuseții ca o deșteptare din somnolența visului, o deșteptare, desigur, iluzorie. Căci frumusețea este ea însăși vis, un vis dotat, cum ar zice același Breton, cu o
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
colonelul Sitaru, l-a apostrofat: "Martor, ia mîinile de la spate!". Grație mărturiei lui, D.D. Panaitescu, fiul lui Perpessicius și profesor de italiană, va fi achitat. Unul dintre studenți, Mihai Derdena, a trecut prin suferințe neînchipuite în detenție, a fost crezut mort și depus la morgă, dar a scăpat și trăiește și azi. * Un dialog cu un fost deținut politic găsim și înViața românească (nr. 1-2, 2002), revistă care apare cu mare greutate, în absența redactorului-șef aflat la Atena ca ambasador
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
foarte aproape de cum ce ar fi putut arăta cele două volume de reportaje doar în Parfum de Rahela. Povestea unui sărăcit care transformă malul mlăștinos al Oltului într-un soi de grădină japoneză și care "pescuiește" dimineața cu barca clienți morți ai curvelor de pe barajul din apropiere este aproape o povestire. Are o oarecare tensiune și parcă "ascunde" ceva. După o formulă nedreaptă, cărțile lui Iftimie Nesfântu sunt importante mai ales prin ceea ce ratează. Cum autorul este un debutant într-ale
Reportaje by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15340_a_16665]
-
decât a-i acuza indirect de iresponsabilitate. în fond, așa cum România are liderii pe care-i merită, și Republica Moldova e condusă de oamenii potriviți cu aspirațiile, nevoile și ideile populației de acolo. Oricât de plăcut urechii sună versul "Mai bine mort decât comunist!" rostit în piața centrală a Chișinăului, realitatea e alta: șaptezeci la sută dintre moldoveni vor comunismul. Cu voroninii lui cu tot. Ce speră Vadim e să pună câteva bețe în roate căruței oricum scârțâinde a României în drumul
Servește: Vadim. La preluare: Csurka by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15385_a_16710]
-
Filonul fantastic al povestirilor nu este însă legat de aceste secvențe. Dacă în Sfânta întâlnim un caz asemănător cu cel din Despre dragoste și alți demoni (roman apărut în 1997, la cinci ani după publicarea acestor povestiri): corpul unei fetițe moarte de 11 ani este intact, miroase a trandafiri proaspeți și nu are deloc greutate, în Spaime de august avem o povestire cam simplistă și schematică, tipică fantasticului francez de secol XIX. În Șaptesprezece englezi otrăviți o singură secvență de câteva
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
minuni, altfel legat. (subl. n.) E volumul care stă la locul cel mai de cinste pe coada pianului", concluzionează Ina și, prin ea, scriitoarea. "" Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, prin care trece albă, regina nopții moartă"... N-a deschis volumul, îl știa aproape întreg pe dinafară și versurile i-au venit în minte - acele dintre atâtea - ca o obsesie bruscă, căci repetă acum: "părea că... poartă... albă... moartă..." Totodată prin ea dibuiesc apoi se întunecă, dispar
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
o poartă, prin care trece albă, regina nopții moartă"... N-a deschis volumul, îl știa aproape întreg pe dinafară și versurile i-au venit în minte - acele dintre atâtea - ca o obsesie bruscă, căci repetă acum: "părea că... poartă... albă... moartă..." Totodată prin ea dibuiesc apoi se întunecă, dispar, revin sunete. Străina caută să prindă echivalența muzicală a vorbelor, n-o crede posibilă, nu admite cumulul poeziei cu muzica: muzică pe cuvinte... Cuvinte pentru muzică! exclamă în gând cu ironie." Ironia
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
de albastru, mai albastru, de subt norii subțiri... și deodată, grăbită, trece luna - dar fără de suflet, chip palid, supt de lumină - Moartă! Pervazul ferestrei e jos, la genunchii omului, îl lasă aproape întreg, mai singur parecă..." Repetând, cuvintele-cheie: albă și moartă, Ina închipuie scenariul inspirației poetice, îl întoarce pe toate fețele, prin reveniri succesive: "În acel (moment), în luminile acelea se petrece acea moarte, pe care omul o contemplă, o constată; turburările lui sunt de aci, de pe pământ, nu poate evada
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
conchide firesc, într-un final în care ea recunoaște forța versului care "oprește" mersul timpului: "Ce muzică să compună cineva! Strigă în ea spaima: e pericol, e pericol de moarte... Nourii se vor fugări nesfârșit, iar tu vei fi albă... moartă... Numai omul de la geamul camerii scunde, căruia pervazul îi ajungea numai la genunchi, numai acela va dăinui. E al tău, e al oricui, e al tuturor și va fi... Acolo nu e o uliță bucureșteană, pavată cu lespezi strâmbe, acolo
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
pervazul îi ajungea numai la genunchi, numai acela va dăinui. E al tău, e al oricui, e al tuturor și va fi... Acolo nu e o uliță bucureșteană, pavată cu lespezi strâmbe, acolo e un drum fără de sfârșit. "Regina nopții moartă" putea trece nevăzută peste grădini, peste păduri, peste drumuri, peste întinsuri, peste ape, dar a trecut pe aci, pe deasupra geamului scund, și odată cu ea, timpul s-a oprit din mers." (subl. n.) Obsesia lunii la care priveau parcă vrăjite adolescentele
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
douăzeci și doi de ani (Lui Don Juan în eternitate apăruse în 1920), dar într-o tonalitate aproape sumbră în care este inclusă însăși ființa poetului, imaginat de scriitoare și numit "omul de la fereastră": " Totul trece prin ochiul, și el mort, al omului... În acel ceas el n-avea inimă - îi fusese smulsă, fusese prădat de ea, și, iată, tocmai atunci trece printre nouri convoiul patetic al Reginei albe,... moartă. Lentila privirii primește acest spectacol... Dar nu e omul de acolo
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
și numit "omul de la fereastră": " Totul trece prin ochiul, și el mort, al omului... În acel ceas el n-avea inimă - îi fusese smulsă, fusese prădat de ea, și, iată, tocmai atunci trece printre nouri convoiul patetic al Reginei albe,... moartă. Lentila privirii primește acest spectacol... Dar nu e omul de acolo, și el, în acea secundă, mort?... Nu trecea prin sufletul secat al Poetului un convoi mortuar care ducea cu el, în lumi îndepărtate refuzul vieții, dublul ei refuz: cel
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
mai semăna cu Senhor José, arhivarul-custode al omenirii în mers spre trecut. Nu s-ar mai rătăci nimeni printre labirinturi de dosare, precum tânărul care lucra la un arbore genealogic și care fusese descoperit din întâmplare, după șapte zile, aproape mort de inaniție, deși ronțăise de foame niște dosare vechi, macerate de trecerea secolelor (dosarele sunt trecute la "scăzământ" ca roase de șobolani - corect ar fi fost "un șoarece de bibliotecă"). Iar arhiva computerizată a zilelor noastre n-ar mai conține
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
această judecată contemporană nu pricepe că hohotul de rîs, sănătos și entuziast, e vrednic să stea alături de cel mai avîntat elan liric și că între acest rîs și maimuțărerile unui măscărici de bîlci e o adevărată prăpastie". N.V. Gogol, Suflete moarte. Teorie care s-a dovedit valabilă pentru orice artist trăitor într-un regim totalitar. Spectacolul lui Pintilie cu Revizorul a fost considerat o provocare ordinară și un pericol serios. A avut premiera în septembrie 1972, s-a jucat doar de
Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
-
murit era bătrîn ca o balenă, nu s-a purtat niciodată urît și s-a dus liniștit pe lumea cealaltă. Gîndul că ar fi putut să cadă și să putrezească în marginea drumului, ori lîngă o fîntînă, ca o rîndunică moartă, era pentru el un motiv de îngrijorare și de tristețe. Jeremías Rosslare a fost un prieten de care și acum îmi amintesc cu emoție. El mi-a dat să beau din sîngele lui ca să prind puteri cînd, la opt ani
Camilo José Cela sau adevărul profund și dureros by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/15459_a_16784]
-
să scrie mai mult decât un simplu jurnal (un subtil mise-en-abîme?) și să-și trăiască viața filtrând-o prin scris, pregătindu-se pentru cartea care îl va absorbi cu totul: "am să știu până-ntr-atâta totul, încât voi fi mort poate, viu numai când se vor frunzări niște hârtii." (p. 239) Teofil trăiește actul scrisului - a se urmări obsesia începerii, a terminării și a găsirii unui nou caiet pentru scris - ca pe un act vital în depășirea unei limite, în
Reușita scriitorului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15489_a_16814]
-
bătălie: ,, În fruntea mesei stau cu mirt pe tâmple, dar dorm de mult sub zidurile Troii. Mesenii râd și cupa lor se umple, eu beau cu morții și cinstesc strigoii. Eu am rămas sub zidurile Troii și cu tovarășii mei morți pe fundul mării''. Revenirea în timp este obsedantă; chiar și atunci când a sosit înapoi la Penelopa după mulți ani de la acea Troie contemporană lui, Aiudul (,,Aiudule, Aiudule,/ temniță cruntă...''), reminiscențele îl năpădesc fără încetare, redevenind fapte prezente: ,, Iar când pe
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
-i ajute/ să devină/ și mai bogați" (Al treilea mesaj al Occidentului către lume). La un moment dat, apare o alegorie prin care transpare dramatismul epocal altoit pe cel al condiției artistului: "Găsind întîmplător,/ într-o pădure tropicală,/ un elefant mort,/ un poet japonez/ a început să-și construiască/ un Turn de Fildeș./ Dar, pe măsură ce lucra,/ era tot mai nemulțumit/ de dimensiunile turnului./ În cele din urmă,/ folosind și un extras/ din frunze de palmier,/ l-a făcut/ exact cît lumea
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
Nu se întîmplă mare lucru în afara trăirilor personajelor. Un psihologism la fel de exclusiv nu găsim nici la Camil Petrescu, acela care l-a teoretizat primul și pentru teatru, nu numai pentru roman. Ce-și propunea, în definitiv, Camil Petrescu în Suflete moarte, tot acel stendhalianism al conflictelor lăuntrice, Holban realizează în romane. Motorul acțiunii e format din reacții, comportări, obsesii, iar mediul și raporturile dintre personaje nu mai au nimic din statura așa-zicînd eroică din romanele generației dinainte. Romanciera care l-a
Holban la centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15547_a_16872]
-
iau de pe foc,/ tocmai atunci (vai, ceasul rău!),/ visul meu, nada mea se spulberară ca omul./ Înghețai îndată, eram stană de piatră, mă dădui/ de ceasul morții, zicîndu-mi: ce nenorocire! Ce potcă!" - Ceasul rău) ori arhaică ("Apa vie și apa moartă sau Puterea de a face bine și rău./ Cuvinte crude sau legături cu giurămînt./ Ieșirea puilor din pîntece sau Ocara care peste voie vine./ Descîntecul buiguirii sau Cuvîntul și lucrul făcut/ pe taină și peste știința altora./ În lumină ponegrit
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]