881 matches
-
urme de aur. Firidele de deasupra brâului torsadă, încadrate în colonete subțiate la mijloc, au sculptat „arborele vieții”, cu frunze și flori frumos stilizate. În urmă cu doi ani văzusem la Muzeul de Artă al României, vechi odoare bisericești, învelitori mortuare și costume de doamne și domnițe. M-a frapat asemănarea dintre motivele broderiilor acelor obiecte și „broderia” de piatră de pe zidurile bisericii. Să fi avut, oare, aceleași semnificații? Oricum, simbolurile de pe broderia de piatră dau profunzime și unicitate superbului monument
CELE TREI AURE ALE BISERICII TREI IERARHI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1382 din 13 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383707_a_385036]
-
comentând fiecare amănunt cu interes morbid. Atmosfera este destul de sinistră, dar e acceptată ca atare de toți, ca pe un lucru firesc, care face parte din viață. Aici intervine și vocea auctorilă care, în câteva fraze, sugerează atmosfera din camera mortuară: “Ce e viața omului? O clipă chinuită. Alaltăieri a fost copil, ieri un om puternic și azi neputincios. Aflat în neptință înalță ochii înlăcrimați spre cei din jur să găsească dragostea pe chipul lor ca odinioară pe chipul blândei măicuțe
ŢIPĂTUL LUMINII ÎN CĂUTAREA LIBERTĂŢII de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383663_a_384992]
-
volum de sare se păstrează mortul dezbrăcat. Mașina primăriei părăsește curtea ca să ducă mortul la capelă. Pe vremuri, acest ultim drum se facea la pas, conform unui vechi obicei popular, în ritmuri de fanfare, cu tot satul înșiruit în urma carului mortuar și cu bocitoare la căpătâiul mortului. Nimic nu a mai rămas. În urmă rămâne poarta deschisă pentru că nu mai există nimeni interesat ca să ocrotească ceva. La scurt timp, intră în curte proprietarul buldo-excavatorului. Primarul îl așteaptă, obosit după atâta vânzoleală
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI EP.11 de EUGEN LUPU în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378124_a_379453]
-
chiar în datele biografice, schimbările și abordările diferite de destin denotând că este o luptătoare cu viața. “Am fost educatoare, juristă, secretar de primărie, golan incurabil în Piața Universității, mai apoi pe pământ maghiar: femeie de serviciu, confecționer de coroane mortuare, sacristier într-o biserică catolică, expert în arte și antichități, organizator de expoziții de sculptură. Cu un an în urmă revenisem la inițiala mea vocație, aceea de Mary Poppins în Berlin, unde îndrăznesc să sper c-am readus fericirea în
MELANIA ATANASIU BRICIU- EU SUNT SPARTACUS, EDITURA ARTBOOK de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377170_a_378499]
-
a dat-o cu capul de zid...! A murit săraca...Omul plângea. I se scurgeau lacrimile pe obraji șI tremura tot. -Și cui să-i dai telefon? -Are un frate prin Ferentari, să vină s-o ia cu vreun car mortuar...Eu nu pot s-o părăsesc! --Dă, măi, omule, vaide capul tău...Vaide capul nostru... Referință Bibliografică: VALIZA CU BANI, fragment din romanul PRIVEGHIUL / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1614, Anul V, 02 iunie 2015. Drepturi
VALIZA CU BANI, FRAGMENT DIN ROMANUL PRIVEGHIUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377199_a_378528]
-
Publicat în: Ediția nr. 2007 din 29 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Plouă trist și liniștit... Orășelul obosit Reînvie... Aburi, valuri Se înalță-n cer, subit. Seara ne îmbracă-n umbre Trupurile pe trotuar, Se aude-un dangăt sumbru... Zvon mortuar.... Viața ritmu-ncetinește Ne-ndreptăm ușor spre vis, Printre nori apare luna ( Din abis) Doar o clipă... Nu dă semne Că ar vrea să stea mai mult... Norii negri râd a ploaie Și-a salut.... Eu visez că sunt cu tine
PLOAIA de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2007 din 29 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382270_a_383599]
-
imaginea postumă, și pe deasupra ar reuși să cearnă, din mănunchiul de însușiri ale omului viu, numai pe cele bune, lăsînd deoparte detaliile stîn-jeni-toare. De aceea, cam tot ce ține de sfîrșitul unui om - boli, agonie, împrejurări, incidente, ultimele cuvinte, masca mortuară, testament, fastul funerar și locul înmormîntării - merită să aparțină universului macabru al angajaților de la pompele funebre, dar în nici un caz aerului decent al ființelor sănătoase. Cadrul funerar e respingător, dăunînd privirii înseninate cu care merită să-ți amintești de cei
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
contempli la alții. Să fim sinceri: vestea unei morți nu ne zguduie decît în cazul unui apropiat. În rest, tristețea provocată de pretinsa traumă e doar simulată, îndărătul ei ascunzîndu-se deliciul pe care îl trăim la aflarea unor noi amănunte mortuare. În plus, există o întreagă butaforie funerară ridicată în jurul momentului final al vieții, o succesiune de etape și ritualuri care preschimbă sfîrșitul într-un pretext de ceremonie socială. Protocolul funebru începe cu pregătirile de îmbălsămare, trece prin ferparele publicate în
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
Cioran, oameni a căror notorietate occidentală i-ar fi îndreptățit să ocupe un loc în lexiconul autoarei franceze, nu erau de găsit. Și atunci, vrînd parcă să suplinească lacuna informațională a autoarei, Cornel Ilie s-a apucat să întocmească galeria mortuară a răposaților români. E greu de spus cît timp i-a luat strîngerea informației și cîte arhive a scotocit pentru a scrie un volum atît de straniu. Rezultatul muncii sale confirmă impresiile așternute mai sus. E ca și cum te-ai plimba
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
și-a scos pălăria și apoi, pe vârful picioarelor a pășit primul în încăperea scundă, tăcut și desprins de noi, care rămăsesem în urmă. L-am lăsat să și încerce singur marea emoție. El s-a dus drept la masca mortuară a lui Beethoven, albă, încununată cu lauri și care se desprindea pe un fond închis de catifea roșie. Acolo a stat îndelung și a privit nemișcat. Întors la Berlin, tata păstra încă semnele unor adânci răscoliri. Mai târziu a repetat
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente (XVIII) Fondul Cella Delavrancea by Viorel Cosma () [Corola-journal/Journalistic/84196_a_85521]
-
mai mult. Iată o recunoaștere a inutilității poemului-răvaș, care nu-i supraviețuiește, așa cum o întreagă tradiție a crezut, unei iubiri destrămate: "Poemul din urmă nu-l vei primi niciodată./ Nu e pentru mângâiere - / E scris cu albul agoniilor din saloane mortuare/ Pentru timpul neștiut în trecerea lui./ Ca o albă părere - / E scris cu regretul, visând/ Pentru ce a fost ieri/ Sau cine știe când.// și cerul de ce să-l mai trimit,/ Cu întunecimea violetelor,/ Să-ți spună locul unde moare
Desen discret by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6904_a_8229]
-
de încredere al comunității - acum apar doar întâmplător, confirmând că moartea a devenit statistică, și nu o întâmplare excepțională. "Ocultarea socială a morții", de care vorbesc studiile de psihologie socială, a antrenat și trecerea în planul al doilea a ceremoniilor mortuare. Vechile practici erau emanația unei societăți perfect organizate, ierarhizate, formalizate, care oferea răspunsuri oricărui tip de provocare. Fără îndoială că rigiditatea excesivă și controlul individului, ținerea lui în prizonieratul comunității au lucrat împotriva tradiției și a ritualurilor. Erodarea legăturilor dintre
Mic tratat despre doliu (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6922_a_8247]
-
lovi, a se sfâșia, a se arde." (Durkheim, 1995: 359). Firește că, de-a lungul vremii, limbajul, formele de exprimare s-au schimbat, deși durerea a rămas aceeași. Doliul este, diacronic vorbind, un excelent revelator al felului în care ceremoniile mortuare s-au subțiat de-a lungul mileniilor. Societățile evoluate au eliminat brutalitatea plină de energie a limbajului corporal, contrapunându-i formulele subtile, intelectuale, ale rugăciunii. Misiunea de a domoli suferința a fost preluată de preot sau rabin, iar gesticulația agitată, violentă
Mic tratat despre doliu (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6943_a_8268]
-
ale rugăciunii. Misiunea de a domoli suferința a fost preluată de preot sau rabin, iar gesticulația agitată, violentă, s-a topit în geometria îndelung cumpănită a predicii și rugăciunii. Kaddish-ul este, în acest context, varianta de maximă stilizare a discursului mortuar. Prin simplitatea și expresivitatea implacabile, el conferă aura abstracțiunii unei forțe ce se revendică adâncmilor viscerale ale ființei. Émile Durkheim, studiind, prin contrast, fazele de început și cele de sfârșit ale doliului, așa cum se manifestă la multe triburi, ajunge la
Mic tratat despre doliu (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6943_a_8268]
-
prea știe ce vrea în general. Dacă în viața personală nu știe ce vrea, nici cu viața profesională nu stă mai bine - își dorește să fie o jurnalistă de succes, dar cariera ei s-a oprit la coloana de anunțuri mortuare a ziarului „New York Times“. Ambivalența pe care o simte pentru slujba și familia ei își găsește ecou în relația cu logodnicul ei, Jeff, cu care este îngrozită să se mărite. Ca să pună capac la toate, ea merge acum acasă, în
Agenda2006-08-06-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/284784_a_286113]
-
când familia Tălparu ajunse în satul natal. Un sat mic, la aproape jumătate de kilometru de strada principală. Să fi avut vreo treizeci de case, majoritatea vechi, dar încă trainice. Un sat de bătrâni care mai avea o bisericuță, capela mortuară, cum o numeau, cumva în glumă, oficialitățile. Preot nu aveau. Venea unul din satul vecin, de sărbători sau la o nenorocire. De obicei, apărea ori spre seară, ori dis-de-dimineață, aceasta de Bobotează și în Ajunul Crăciunului. Veșnic nervos, nemulțumit de
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
moment dat, că sintagma Întunecatul April este o metaforă a teatrului în negativ. Vladimir Streinu remarca: "April, pentru poetul nostru, se dovedește "întunecat" nu numai datorită rezonanței elegiace și sarcastice a temperamentului său (...), ci și datorită unui material de intuiții mortuare"48. Acest conglomerat de "intuiții mortuare" procură materia primă a teatrului despre care vorbim. Râsul tăcut este metafora cea mai puternică prin efectul său contrastant. Nu este "râsu'-plânsu'" pomenit de Doina Uricariu 49, ci, mai curând, stridența care scizionează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
este o metaforă a teatrului în negativ. Vladimir Streinu remarca: "April, pentru poetul nostru, se dovedește "întunecat" nu numai datorită rezonanței elegiace și sarcastice a temperamentului său (...), ci și datorită unui material de intuiții mortuare"48. Acest conglomerat de "intuiții mortuare" procură materia primă a teatrului despre care vorbim. Râsul tăcut este metafora cea mai puternică prin efectul său contrastant. Nu este "râsu'-plânsu'" pomenit de Doina Uricariu 49, ci, mai curând, stridența care scizionează decorul, ducând la adevăr și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
acest moment, poetul cade din spectacol. Iată de ce spuneam că lirica lui Emil Botta este un spectacol ratat. Echipajul căruia îi flutură argintiul penaj simbolizează tocmai această cădere din spectacol, edulcorată. G. Durand releva eufemizarea mormântului, în folclor, asimilarea valorilor mortuare cu odihna și intimitatea, dând exemplu basmul Frumoasa din pădurea dormită 56. Emil Botta descoperă mormântul din sine, spațiul interiorității absolute, nimicitoare. Disperarea va căpăta o mișcare dinăuntru în afară, dintr-un perimetru morbid spre o strălucire sinistră. Mișcarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
trei zile la rând, după obiceiul nostru. Mi-a spus să nu-mi fac griji, are dânsul grijă de toate. Am discutat frumos aproape o oră. A doua zi ne-am pregătit de înmormântare. Când am ajuns la cimitir, mașina mortuară era deja sosită. Venise și preotul și se îmbrăca într-o cameră special amenajată pentru preoți. Apoi a fost scos sicriul și purtat de doi domni îmbrăcați decent în negru, cu cămăși albe, impecabile. Au depus sicriașul la marginea gropii
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
niște porci, desigur, În amintirea lui Matei. În capul mesei, genitorul mitoman al mortului delira, femeile În negru râdeau, li se vedea clar dantura galbenă, de hienă. Unchii de la țară erau proști, murdari, nu aveau ce să caute În soarele mortuar al acelei veri a minciunii. Fiecare Înghițitură de țuică Îi sporea dezgustul, creștea parcă În el un animal cu intestinele, ficatul, plămânii și celelalte organe ieșite pe spinare, atârnându-i În afară, Împuțite, vorace. Și-l Închipuia pe Siboiu râzând
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
nu mai trecuse decât o săptămână până la moartea ei. Jack întreprinse toate demersurile necesare, atent până și la cele mai mici detalii, petrecu momente de adâncă reculegere la căpătâiul decedatei, o conduse pe ultimul drum, mergând cu demnitate în urma carului mortuar îmbrăcat în coroane, alături de notabilitățile orașului care nu putuseră rata participarea la un astfel de eveniment, apoi află (avocații apar și atunci când trebuie, nu numai invers) că Lady Esmeralda trecuse toată averea pe numele său. Înainte de vinde domeniul, luă legătura
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
fără să-mi dea răgazul să vorbesc, reluă: -Nu-i nevoie, îți cunosc casa. Fii gata, ha! Se ridică. Eu m-am întors, am intrat în cameră și cu mare greutate am târât cufărul macabru până la prag. Mă aștepta un car mortuar vechi și rablagit, cu două mârțoage negre și slăbănoage. Bătrânul era cocoțat pe capră, cu un bici lung în mână. Nici nu se uită la mine. Penibil de greu, am urcat cufărul în drișcă. Era acolo un amplasament special pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
decât o dată - n-am să uit asta -, la căpătâiul mamei ei moarte. Era într-o noapte, foarte târziu. Toată lumea dormea. Mă sculasem, în cămașă și chiloți, să-mi iau un ultim rămas-bun de la defunctă și m-am dus în camera mortuară. Două lumânări de camfor ardeau deasupra cadavrului. Cineva pusese un Coran pe stomacul nefericitei, ca să nu intre diavolul în corpul său. Ridicai pânza care-i acoperea fața. Fața gravă și atrăgătoare părea modelată de amprenta tuturor iubirilor pământești: expresia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și în tablele de valori s-a înseriat în loc precis încă un nume, limitat între legile ierarhiei, o tăcere grea cît veșnicia și dezolată cît uitarea coboară oportun. Iar calendarele se răsfoiesc în căutarea viitoarei comemorări. Centenarul este cea mai mortuară dintre sărbători. Și cea mai perfidă." După citirea acestor rînduri, orice cuget lucid e îndreptățit să se întrebe: cum să facem din centenarul autorului altceva decît o "răfuială"? (Sebastian folosește termenul în sensul lui vechi, de "reglare de conturi".) Cum
Centenar Sebastian - Departe și aproape by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9211_a_10536]