493 matches
-
regulă - chiar dacă în subsidiar - și eseiști sau critici literari. Textele critice, teoretice și programatice cele mai importante - și cele mai autorizate -au fost date de scriitori percepuți în primul rând ca poeți sau ca prozatori: Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina, Gheorghe Iova, Mircea Cărtărescu ș.a. Începând din anii ’90, Ion Bogdan Lefter, „retras” din activitatea poetică, încearcă să-și asume postura de critic al generației optzeciste. După 1995, și mai ales după 2000, reprezentanți ai generației literare optzeciste s-au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
supraevaluările ori de subestimările partizane, o. rămâne în cele din urmă unul dintre cele mai importante episoade ale dinamicii literaturii române contemporane. Repere bibliografice: Desant ’83, București, 1983; Simion, Scriitori, IV, 466-723; Antologia poeziei generației ’80, îngr. și pref. Alexandru Mușina, Pitești, 1993; Țeposu, Istoria; Emilia Parpală Afana, Poezia semiotică: promoția ’80, Craiova, 1994; Competiția continuă. Generația ’80 în texte teoretice, îngr. Gheorghe Crăciun, București, 1994; Eugen Lungu, Portret de grup, Chișinău, 1995; Dezbatere. Generația ’80: o „generație pierdută”?, CC, 1996
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
română, I, Pitești, 2000; Bucur, Poeți optzeciști; Daniel Corbu, Generația poetică ’80, Iași, 2000; Nicolae Leahu, Poezia generației ’80, Chișinău, 2000; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, I-III; Adrian Oțoiu, Proza generației ’80. Strategii transgresive, I-II, Pitești, 2000-2003; Alexandru Mușina, Sinapse, Brașov, 2001, 61-72, 99-128; Popa, Ist. lit., II, 601-606; Carmen Mușat, Strategiile subversiunii, Pitești, 2002, 179-208, passim; Negrici, Lit. rom., 398-407; Marian Victor Buciu, Panorama literaturii române în secolul XX, I, Craiova, 2003, 152-206. N.Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
Aurel Pântea, Mircea Popa, Octavian Schiau, Iacob Mârza, Cornel Tatai-Baltă, Vasile Moga, Ion Buzași, Ileana Ghemeș, Stelian Obiziuc, Rodica Chira ș.a.). Revista începe să-și contureze un profil puternic ancorat în fenomenul literar contemporan postmodernist (colaborări de la Angela Marinescu, Al. Mușina), cu largă deschidere spre fenomenul românesc și european (Vintilă Horia, Paul Goma, Yves Broussard, Henri Michaux, Pierre Emmanuel) și spre recuperarea critică a unor momente și figuri literare oarecum eclipsate. Poezia este reprezentată de Aurel Pântea, Augustin Pop, Mircea Petean
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286793_a_288122]
-
absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism, Pelicanul și Babița fiind aglutinabile în aceeași paradigmă culturală, căreia un Alexandru Mușina 2, de exemplu, ia zis modernism, tocmai spre a evita disjungeri precare. Așa sar legitima și curiozitatea că, pe teren românesc, postmodernismul optzecist și nouăzecist s-a manifestat, în realitate, ca o neoavangardă de o factură aparte. Totuși, apariția postmodernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e momentul-cheie al marii schimbări de paradigmă și în arta modernă, ofensiva decisivă asumându-și-o simbolismul târziu al lui Mallarmé. Hugo Friedrich vizează tocmai această schimbare de paradigmă în poezie, a treia în istoria poeziei, după observațiile lui Alexandru Mușina, care-și ia măsuri de precauție de a nu distinge între modernism și postmodernism două paradigme diferite, la răscruce de ere. Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
paradigme diferite, la răscruce de ere. Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt interbelic și până la modernismul târziu postbelic, cel din urmă fiind codificat ca postmodernism. Dar Alexandru Mușina procedează, totuși, ca un tipic teoretician postmodernist când se raportează la transcendență. El interpretează, de exemplu, conceptul de transcendență goală ca fiind neantizarea transcendenței înseși, eliminarea ei din paradigma artei moderne. Încât omul modern nu mai are nici transcendența goală
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru a se susține. Altfel spus, lumea centrată pe om își este suficientă sieși, fără "ipoteza" sprijinului în Dumnezeu. Postmodernismul se desparte aici definitiv de tradiționalism și de modernism, asumându-și nașterea unui nou antropocentrism. Ce-i drept, un Alexandru Mușina, adept al existenței unei unice paradigme, o constată pentru modernism: "Desacralizarea lumii antrenează și descentrarea ei: atât în dimensiune temporală (dispare timpul sacru), cât și în cea spațială (dispare, se ocultează, sau se deplasează spațiul sacru). Nu mai există puncte
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism, avem îndreptățirea parțială să vorbim de un "progres", deși noul antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism, avem îndreptățirea parțială să vorbim de un "progres", deși noul antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență, trăind într-un "gol istoric" și într-un vid sufletesc, pândit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
omului nu poate fi reală în afara lumii-lumen. Postmodernii recunosc că un astfel de "centru" nu e decât o ficțiune.48 Partea veselă e că o asemenea ficțiune (ca non-persoană) este imaginată ca având putința să genereze euri. "Individul modern crede Mușina este, deci, un fel de neant, un nimeni care generează o pluralitate de euri"49. Dar nimicul întrupat ca Nimeni nu poate crea prin sine. Omul nu poate crea decât în ipostază de persoană. Cu o ascuțime excepțională, Părintele Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Omul nu poate crea decât în ipostază de persoană. Cu o ascuțime excepțională, Părintele Stăniloae combate simultan diversele teze centriste repudiate de filosofia postmodernă, fără, însă, a cădea în capcane de felul celei în care s-a lăsat prins Alexandru Mușina, care, de fapt, îi preia pe alții. Căci deconstrucția metafizicii centrului la postmoderni se face spre a dovedi suficiența de sine a lumii, care se vede nevoită să se sprijine pe nimic, deși refuză orice punct de sprijin. Iluzia ieșirii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
însuși părintele lansării termenului pe piață, Jean François Lyotard, s-a debarasat relativ repede de cuvânt și l-a înlocuit cu altceva de genul rescrierea modernității. La noi, printre cei dintâi care au recurs la o revizuire a fost Alexandru Mușina, care a găsit că e mai realist să înglobezi simbolismul, avangardele, expresionismul, modernismul, neomodernismul și postmodernismul sub zodia aceleiași paradigme modernismul. Alții, ca Eugen Simion, spirit echilibrat și transmodernist, au preferat o retragere discretă dintr-o perspectivă detașată, dar clar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
românească postdecembristă a părut că intră în postmodernitate. Deja s-au scris multe lucrări menite să fixeze identitatea unui curent cultural care a avut oroare de identitate. Demne de semnalat sunt contribuțiile lui Marin Mincu N. Manolescu, Liviu Petrescu, Al. Mușina, Daniel Corbu, Ion Bogdan Lefter sau Mircea A. Diaconu. Ultimul reușește să facă din postmodernism o experiență familiară, sintetizându-i constantele estetice, într-o lucrare cu tentă didactică, apărută într-o colecție adecvată: spiritul ludic, prevalența concretului (a profanului), un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
oarecare detașare de "canon". El crede că postmodernismul autohton nu trebuie redus la generația '80. Un capitol al Poeziei postmoderne se intitulează, vlahuțian, Cine ne sînt... postmoderniștii?Mircea A. Diaconu încearcă chiar să preia ironia ușor sceptică a lui Alexandru Mușina: "Cât de fragil e conceptul pe teren românesc, o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții <<Cenaclului de luni
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Un capitol al Poeziei postmoderne se intitulează, vlahuțian, Cine ne sînt... postmoderniștii?Mircea A. Diaconu încearcă chiar să preia ironia ușor sceptică a lui Alexandru Mușina: "Cât de fragil e conceptul pe teren românesc, o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții <<Cenaclului de luni>>, pentru Ion Bogdan Lefter toți poeții generației '80, iar pentru Nicolae Manolescu, nici mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
economiei de piață de după 1989. În acest sens, remarcă afirmarea spectaculoasă a grupului sudat în jurul lui Gabriel Liiceanu, al cărui produs principal pare să fie H.-R. Patapievici. Un alt grup ar fi cel de la Brașov strâns în jurul lui Alexandru Mușina, din care, probabil, face parte și autorul. Evident, exemplele ar putea continua, cu alte grupuri "elitare". Paramodernismul românesc pare a fi o soluție la depășirea postmodernismului al cărui deces tocmai l-am constatat și pe care nici foștii corifei optzeciști
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mai mult grupul Liiceanu este "paramodernist", cu cât cunoscutul filosof și editor refuză a se socoti postmodernist, deși un Ion Bogdan Lefter și alții îi revendică pe "păltinișeni" ca imediați înaintași ai postmodernismului autohton. Altminteri, am văzut că și Alexandru Mușina a abandonat, de ani buni, doctrina postmodernistă, preferând paradigma mai largă a modernismului. Pe de altă parte, în paramodernism, elitiștii au posibilitatea să se delimiteze de conceptul "culturii populare", de masă, esențială pentru globalismul postmodern. Cum se vede, construcția lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Tehnoredactor: Florentina Vrăbiuță Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA, Bd. Carol I, nr.3-5, cod 700506, tel./fax: 0232-410427 e-mail: junimeais@yahoo.com PRINTED IN ROMANIA 1 Daniel Corbu, Postmodernismul pe înțelesul tuturor, Princeps Edit, Iași, 2004, p. 152. 2 Cf. Alexandru Mușina, Eseu asupra poeziei moderne, Editura Cartier, Chișinău, 1997. 3 Scrisoarea către Jesamin Blau, 1 martie 1985. 4 Liviu Petrescu, Poetica postmodernismului, ediția a III-a, Editura Paralala 45, Pitești, 2003, p. 143. 5 Daniel Corbu, op. cit., p. 94. 6 Giles
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Troțki despre revoluția mondială permanentă" (p. 31). El adaugă: "Derrida vorbea de destructurarea textului. Touraine vorbește de destructurarea ordinii la scară planetară reluând astfel ideile lui Troțki despre așa-zisa "revoluție permanentă" și "revoluție mondială"" (p. 27). 10 Alexandru Mușina, op. cit., p. 147. 11 Ibidem, p. 133. 12 Liviu Petrescu, op. cit., p. 147. 13 Cf. Filocalia română, VII, Editura Humanitas, București, 1999, traducere, introducere și note Dumitru Stăniloae, pp. 469, 487, 488, 512. 14 Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, București
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
173-174. 39 Ibidem, p. 174. 40 Ibidem, p. 177. 41 Ibidem, p. 179. 42 Ibidem, p. 188. 43 Ibidem, p. 179. 44 Ibidem, p. 189. 45 Ibidem, p. 184. 46 Ibidem, p. 186. 47 Ibidem, p. 201. 48 Cf. Alexandru Mușina, op. cit., p. 147. 49 Ibidem, p. 144. 50 Dumitru Stăniloae, op. cit., pp. 204-205. 51 Ibidem, p. 202. 52 Ibidem, pp. 202-203. 53 În comunism, tineretul era educat "raționalist", cu lucrări în tiraje de masă precum Cugetări despre religie sau Biblia
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut). A mai primit premiul Asociației Scriitorilor din București (1994), Marele Premiu „Ion Vinea” (1996), Premiul Academiei Române (1996). Copil teribil al generației ’80, C. a fost, alături de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Mariana Marin, Alexandru Mușina ș.a., cam ceea ce fusese Nichita Stănescu alături de Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Ana Blandiana și Constanța Buzea. Altfel spus, el a însemnat la finele anilor ’80 ce a însemnat Mircea Dinescu la începutul anilor ’70: insurgență ludică, diluviu metaforizant, factor coagulant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
MUȘINA, Alexandru (1.VII.1954, Sibiu), poet, eseist și editor. Este fiul Vioricăi Mușina (n. Flucuș), vânzătoare, și al lui Alexandru Mușina, chelner. Urmează Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1969-1973) și Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-franceză (1974-1978
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
MUȘINA, Alexandru (1.VII.1954, Sibiu), poet, eseist și editor. Este fiul Vioricăi Mușina (n. Flucuș), vânzătoare, și al lui Alexandru Mușina, chelner. Urmează Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1969-1973) și Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-franceză (1974-1978). Lucrează ca profesor la Liceul Industrial din Întorsura Buzăului (1978- 1989), cultivator și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
MUȘINA, Alexandru (1.VII.1954, Sibiu), poet, eseist și editor. Este fiul Vioricăi Mușina (n. Flucuș), vânzătoare, și al lui Alexandru Mușina, chelner. Urmează Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1969-1973) și Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-franceză (1974-1978). Lucrează ca profesor la Liceul Industrial din Întorsura Buzăului (1978- 1989), cultivator și vânzător de flori (1989-1990), redactor la revista „Interval
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]