149 matches
-
by integration ?", în International Affairs, volumul 80, nr. 4, iulie 2004, p. 625. 14 A Safer Europe in a Better World. European Security Strategy, idem. 15 Ibidem, p. 10. 16 The European Union and the United Nations: The Choice of Multilateralism, Communication of the Commission to the Council and European Parliament, COM (2003) 526 final, 10 septembrie 2010. 17 A Safer Europe in a Better World. European Security Strategy, idem, p. 13. 18 Sven Biscop, op. cit., p. 22. 19 Barbara Delcourt
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
avertiza împotriva triumfalismului, eroarea aflată la polul opus față de "declinism", împotriva căruia avertizasem deja în 1990. Am dedicat mai bine de zece pagini puterii blânde, însă acel fragment nu era decât o mică parte dintr-o argumentare mai cuprinzătoare privind multilateralismul și politica externă. Mai mulți prieteni și critici m-au sfătuit ca, în cazul în care vreau ca termenul să fie bine înțeles și întrebuințat în politica externă, să îl explorez pe larg și să îl dezvolt. Acesta este scopul
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
de o slăbire a voinței interne și de ezitarea în a transforma un moment unipolar într-o epocă unipolară.104 Intențiile americane sunt bune, hegemonia americană este binevoitoare și cu asta ar trebui să se încheie orice discuție. Pentru ei, multilateralismul înseamnă "afundarea voinței americane într-un terci al deciziei colective condamnarea la a reacționa la evenimente sau la a transfera răspunderea unor comitete multilingve cu acronime fanteziste."105 Ei neagă faptul că "aroganța" americană ar putea constitui o problemă. Problema
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
răspuns la toate. După cum arăta un gânditor realist, "dacă noi am acționa cu adevărat deopotrivă în interesul altora și al nostru, probabil, le-am acorda celorlalți un rol substanțial și, prin urmare, am ajunge să îmbrățișăm o anume formă de multilateralism. La o adică, ceilalți ar trebui să-și cunoască interesele mai bine decât le cunoaștem noi."107 De vreme ce moneda forte a puterii blânde este atractivitatea bazată pe valorile împărtășite, pe dreptate și pe datoria celorlați de a contribui la politicile
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
temerile explică de ce alianțele acesteia au persistat atât de mult chiar și după diminuarea amenințărilor Războiului Rece. Apartenența la rețeaua de instituții multilaterale de la ONU și până la NATO a fost denumită tranzacție constituțională.110 Văzut în lumina unei tranzacții constituționale, multilateralismul supremației americane a fost cheia longevității sale, întrucât a redus impulsul de alcătuire a alianțelor contracarante. Însă lăsându-i și pe alții să se pronunțe, obiectivele americane s-au temperat și au devenit mai ușor de acceptat de către ceilalți. Fostul
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
putem convinge națiunile ce împărtășesc valori similare de justețea cauzei noastre, ar trebui să ne reevaluăm raționamentul. Dacă am fi urmat această regulă în Vietnam, n-am fi ajuns până acolo. Niciunul dintre aliații noștri nu ne-a sprijinit."111 Multilateralismul a ajutat la legitimarea puterii americane, însă atenția pe care o acordăm aliaților noștri contribuie, de asemenea, la profilul politicii noastre, iar unilateraliștii au considerat că acele costuri au depășit avantajele puterii blânde. Vicepreședintele Dick Cheney a avertizat în privința faptului
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
după război, două treimi (67%) din populație susținea că tendința de a face totul pe cont propriu constituie o amenințare fundamentală pentru Statele Unite în următorii zece ani.114 Desigur, nu toate înțelegerile multilaterale sunt utile, iar o supraestimare generală a multilateralismului nu trebuie să devină o cămașă de forță. Când Statele Unite urmăresc pe cont propriu asigurarea bunurilor publice, acceptarea generală a scopului poate compensa uneori mijloacele folosite, ducând la legitimarea acțiunii și la menținerea puterii blânde. Însă eforturile din ultimii ani
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
acest lucru se datorează experienței lor în dezvoltarea Uniunii Europene, dar și propriului interes de a impune limite multilaterale singurei superputeri a lumii. Dar oricare ar fi motivele, într-o lume în care unilateralismul este aspru criticat, înclinația Europei către multilateralism face ca politica europenilor să fie mai atrăgătoare pentru multe alte țări. Ei și-au angajat puterea blândă în cadrul instituțiilor multilaterale pentru a lipsi Statele Unite de efectele cu rol de legitimare ale unui astfel de sprijin. După cum am văzut în
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
îndepărtate cu cetățeni dornici de revoltă, mai multe decât va accepta opinia publică americană sau de peste hotare. Sondajele indică o lipsă a apetitului pentru ideea de imperiu în rândul americanilor. În schimb, publicul american continuă să-și afirme sprijinul în favoarea multilateralismului și a colaborării cu ONU. Poate că de aceea Michael Ignatieff susținător canadian al acceptării metaforei imperiului o atenuează făcând referire la rolul Americii de "imperiu-surogat" în lume.236 De fapt, problema creării unui imperiu american ar putea fi mai
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
Ohio: Kent State University Press, 1975, întrebuințează conceptul de "sferă blândă de influență". 14. Frank Bruni, "A Nation That Exports Oil, Herring and Peace", New York Times, 21 decembrie 2002, p. A3 15. Michael Ignatieff, "Canada in the Age of Terror Multilateralism Meets a Moment of Truth", Options Politiques, februarie 2003, p. 16. 16. Jehangir Pocha, "The Rising Soft Power of India and China", New Perspectives Quarterly, 2003, p. 9. 17. Josef Joffe, "Who's Afraid of Mr. Big?", The National Interest
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
de guvernanță pentru administrarea interdependenței economice și ecologice. Argumentul lui Nye a alimentat în mare măsură afirmația înrudită a lui Hans Maull, potrivit căreia Germania și Japonia deveniseră "puteri civile", îndepărtându-se de sfera militară și orientându-se către administrarea multilateralismului și interdependenței (Maull, 1991). Astfel, în contrast cu neorealismul, analiza instituționalistă pune accent pe continuitate, și nu pe schimbare, după Războiul Rece. Totuși, instituționaliștii recunosc că statutul predicțiilor lor variază în Europa și Asia de Est. Un context european occidental este cel
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
rămas fundamentul politicii SUA în anii 1990. Potrivit acestei politici, America trebuia să-și mențină avanposturile defensive din Asia de Est. Deși aceasta nu va înlocui interdependența bine dezvoltată, un hegemon blând ar putea oferi unele dintre precondițiile necesare dezvoltării multilateralismului după Războiul Rece (Nye, 1995; Office for International Security Affairs, 1995). Modelul liberal se concentrează asupra interacțiunii dintre sistemele politice interne și sistemul internațional. Totuși, liberalismul este cel mai puțin specificat dintre cele trei modele. Prin tradiție, se consideră că
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
privită ca o cale de controlare a Germaniei unificate, fiind însoțită și de o diversitate de eforturi pentru a o face acceptabilă din punct de vedere politic pentru Rusia. În cele din urmă, SUA au adoptat și o preferință față de multilateralism, întrucât acesta le permite mai mult spațiu pentru legitimarea puterii (Kapstein și Mastanduno, 1999, pp. 151-157). De asemenea, tiparul cercetat de Kapstein și Mastanduno pune probleme pentru predicțiile instituționaliste referitoare la tiparele generale ale activității instituționalizate. Mai ales, tendința de
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
folosindu-se, astfel, de amenințarea cu acțiunea unilaterală pentru a impulsiona o schimbare europeană de direcție (Muller, 1993, p. 152). Prin contrast, slăbiciunea aparentă a Germaniei din timpul crizei Golfului poate fi citată ca dovadă a reținerii în a urmări multilateralismul. Guvernul german a contribuit cu peste 16 miliarde de mărci la fondurile coaliției, și a desfășurat un număr redus de trupe în Turcia și estul Mediteranei (Muller, 1993, p. 138; Otte, 2000, p. 93). Totuși, nu a dorit să trimită
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
reflectă beneficiile funcționale ale acestora. Evoluția atitudinilor Germaniei față de recursul la forță în afara zonei NATO poate fi interpretată și ca o reflectare a predicțiilor instituționaliste. Maull afirmă că Germania unificată va rămâne o "putere civilă", manifestând un angajament puternic față de multilateralism și "concentrarea de mijloace non-militare, în primul rând economice, pentru asigurarea obiectivelor naționale" (Maull, 1991, p. 92). Analiza lui Maull este compatibilă cu predicția instituționalismului potrivit căreia cadrele multilaterale în care a participat Germania începând cu anii 1950 își vor
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
CSCE și în integrarea vest-europeană în domeniul apărării" (Schlor, 1993, p. 47). În general, abordarea Germaniei față de dezvoltarea guvernanței securității internaționale în Europa poate fi privită ca reflectând o cultură aparte a securității naționale și o preferință națională întipărită pentru multilateralism. Mulți comentatori afirmă că poziția Germaniei în chestiunea recursului la forță în activități în afara regiunii poate fi privită în termenii culturii politicii sale externe (Berger, 1998; Banchoff, 1999; Duffield, 1999). Acești comentatori îi urmează pe Maull și Meiers când afirmă
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
făcută de Anderson și Goodman preferințelor Germaniei din timpul perioadei unificării. Totuși, această evaluare depinde foarte mult de validitatea tezei potrivit căreia Germania a dobândit o putere constitutivă considerabilă în raport cu structura guvernanței europene. Prin urmare, se poate că prețul urmăririi multilateralismului reflexiv de către Germania este suficient de ridicat pentru a o plasa sub presiuni semnificative de a-și abandona orientarea distinctă. Așadar, în secțiunea de final a acestui capitol vom aborda opțiunile strategice ale Germaniei la încheierea primului deceniu al perioadei
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
față de cadrele multilaterale în interiorul cărora funcționează. Astfel devine oportună o analiză bazată pe un model liberal al sistemului internațional. Smith afirmă explicit că dezvoltarea poziției Germaniei cu privire la recursul la forță în activități în afara regiunii poate fi interpretată ca reflectându-i multilateralismul reflexiv. Germania și-a schimbat abordarea numai atunci când a considerat că "multilateralismul în general și, în particular, sprijinul Germaniei pentru acesta puteau fi în pericol" (Smith, 1996, p. 50). Mai mult, pentru a-și atinge scopul, Germania a trecut peste
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
pe un model liberal al sistemului internațional. Smith afirmă explicit că dezvoltarea poziției Germaniei cu privire la recursul la forță în activități în afara regiunii poate fi interpretată ca reflectându-i multilateralismul reflexiv. Germania și-a schimbat abordarea numai atunci când a considerat că "multilateralismul în general și, în particular, sprijinul Germaniei pentru acesta puteau fi în pericol" (Smith, 1996, p. 50). Mai mult, pentru a-și atinge scopul, Germania a trecut peste tiparul său tradițional de participare la NATO și s-a expus la
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
unor calcule orientate mai pronunțat către utilitate (Baumann și Hellmann, 2001, pp. 62-66 și 79). Un tipar similar al schimbării instituționale poate fi identificat în cazul strategiilor de integrare europeană ale Germaniei. Anderson, care inițial a caracterizat orientarea Germaniei către multilateralism drept reflexivă, a identificat tensiuni în politicile europene ale Germaniei în trei domenii: politicile în domeniul concurență, PAC și fondurile structurale (Anderson, 1997; Anderson, 1999). Autorul afirmă că, între 1990 și 1992, guvernul german a urmat procedurile existente, în ciuda costurilor
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
122-125). O analiză liberală a politicii externe germane după Războiul Rece sugerează că accentul asupra identității distincte a Germaniei ca actor nu este pus în totalitate greșit. Cu toate acestea, el trebuie să fie elaborat și rafinat. Angajamentul Germaniei față de multilateralism nu este un reflex politic pasiv moștenit din perioada postbelică. În schimb, Germania a jucat un rol activ și reflexiv în ajustarea regulilor și procedurilor prin care a participat în instituții internaționale importante, cu scopul de a le menține și
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
1994, pp. 61 și 104-105) Wallace face o observație similară când afirmă că Germania de astăzi face necesară o abordare a construirii parteneriatelor mai susținută și mai activă decât în trecut (Wallace, 1995, p. 63). Astfel, modificările abordării Germaniei față de multilateralism în anii 1990 nu îi disipează cu necesitate participarea la cooperarea internațională, și nici nu reflectă neapărat natura în esență trecătoare a orientării ei reflexive către multilateralism. În schimb, se poate aprecia că abordarea activă a Germaniei față de adaptarea tiparelor
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
activă decât în trecut (Wallace, 1995, p. 63). Astfel, modificările abordării Germaniei față de multilateralism în anii 1990 nu îi disipează cu necesitate participarea la cooperarea internațională, și nici nu reflectă neapărat natura în esență trecătoare a orientării ei reflexive către multilateralism. În schimb, se poate aprecia că abordarea activă a Germaniei față de adaptarea tiparelor cooperării internaționale dezvăluie gradul ridicat la care Germania a internalizat norme multilaterale. Există două căi generice prin care Germania a urmărit să dobândească un rol mai proeminent
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
să își îndeplinească rolul cerut de noul ei statut în sistemul internațional. Dezbaterile dintre realiștii care sugerează că Germania se transformă într-un actor normal și cei care consideră că ea se află departe de normalitate, din cauza angajamentului internalizat față de multilateralism, stabilesc o dihotomie falsă. După cum sugerează Dorff, "cele două teze nu se exclud reciproc, de fapt. ... [pentru că] ceea ce considerăm a fi normal se poate schimba" (Dorff, 1997, pp. 66-67). "Normalizarea" Germaniei este o condiție esențială pentru continuarea angajamentului față de multilateralism
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
multilateralism, stabilesc o dihotomie falsă. După cum sugerează Dorff, "cele două teze nu se exclud reciproc, de fapt. ... [pentru că] ceea ce considerăm a fi normal se poate schimba" (Dorff, 1997, pp. 66-67). "Normalizarea" Germaniei este o condiție esențială pentru continuarea angajamentului față de multilateralism, și nu antiteza ei. Prin urmare, Germania își "reinventează" sentimentul de identitate națională în lumina politicii sale externe în schimbare (Glees, 1996, p. 279). Totuși, în anii 1990, elita politică germană a dat dovadă de multă competență în administrarea acestui
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]