162 matches
-
flămînzi și nerăbdători, ne-am bucurat cînd acesta și-a terminat cuvîntul. Îl aplaudăm. Bătrînul se ridică vioi, se îndreaptă spre vorbitor, îi ia mîna, i-o strînge, îl bate pe spate, îl mîngîie pe creștet, pe chelie. Domnul ex-prim-ministru nădușește, scoate batista și-și freacă exasperat chelia. După nostimul incident, în sfîrșit, se pornește armata de chelneri. Bătrînul pleacă puțin capul și spre uimirea noastră își pune cu mare dexteritate proteza. Pișicher, ne zîmbește, pune o mînă pe mîna doamnei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
zeu) inventiv și puternic. La Habana n-are pante mari și un biciclist plutește fără efort pe străzile nu prea intens circulate. Copaci, case, grădini, străduțe, rămîn în urma lui Héctor, care salută marțial în dreapta și în stînga. Muritorii de rînd nădușesc în Guagua sau Cămila, un autobuz improvizat năstrușnic: o cabină de camoin la care se atașează două cutii enorme, cu o teșitură între ele. Au roți și sînt tîrîite prin oraș. Ca o cămilă cu două cocoașe, așa au botezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de vîntul creat de propria viteză, independent ca pasărea cerului, liber ca indienii din rezervații și, ceea ce era esențial, mergea exact la destinație. Dar oamenii sînt răi în ziua de azi. Un negru imens și rău la suflet, pe cînd nădușea în Guagua, l-a văzut pe Héctor. Erau la stop și privirile lor s-au intersectat pentru cîteva secunde. Biciclistul o apucă pe o străduță la dreapta și omul rău coboară din baia de aburi. Tot n-avea ce face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
prezint la întîlnirea prevăzută cu o lună înainte. Sînt condus ceremonios în antecameră. Doriți o cafea, un suc? Mulțumesc, puțină apă, plată, mai adaug. Interlocutorul meu este fără cravată, fără haină. Se scuză, motivînd căldura. N-are aer condiționat și nădușesc sănătos. Ne despărțim fără să rezolvăm problema care a generat această întîlnire. La ieșire, mă uit la ceas. Am timp destul pînă la întîlnirea cu poeții. Primesc un telefon. Sînt rugat, dacă se poate, să vin puțin mai devreme. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Cubanezii care au rezervoare mai mari, de fapt niște butoaie din plastic, îi lasă pe vecini să-și pună și ei rezerva de apă. Este o solidaritate revoluționară între oameni. Este cald și transpiri. Gras sau slab, prost sau deștept, nădușești. Doamne, cu 25 de litri de apă pe zi. De băut, de făcut mîncare, de spălat rufe, vase, de făcut duș... Dar acești oameni rîd, sînt veseli și au niște priviri... Cel care supraveghează corectitudinea distribuției apei este un "ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ridică în urma lui. În mîna stîngă are o paporniță grea care îl dezechilibrează. De aceea este înclinat spre stînga, dar nu chiar atît de mult încît să se răstoarne pe o parte. Pe cap are un soi de scufiță albă. Nădușește și fața este congestionată ca la o baie de aburi fierbinți. Din cînd în cînd ridică mîna stîngă, cea cu papornița, și-și șterge picăturile de transpirație de pe nas. Nu reușește însă întotdeauna și uneori picăturile cresc gigante, după care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
-mi este somn. Oamenii aceea au intrat în veșnicie, cam prea devreme. Toropeală și probleme rasiale Este greu să te întorci în timp, chiar dacă ai o fantezie nemaipomenită, și chiar dacă nu te rătăcești în amănunte care se uită ușor. Eu nădușesc într-o căldură umedă aici în Cuba, cu tot aerul condiționat care nu este o găselniță salvatoare, ca să nu o apuc pe arătură. Îmi imaginez o corabie spaniolă în mijlocul oceanului, fără un strop de vînt, sub un soare ucigaș și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
le bîntuiau gîndurile obsesiv, dar, deși chinuitoare, erau totuși suportabile, adică omul nu murea din asta. A mirare este adaptabilitatea omului la condițiile de climă. În Cuba este cald și nu prea, dar umiditatea pune capac. Europeanul însă bea apă, nădușește, și trăiește bine merçi. Ce să alegi oare între o iarnă cumplită și o nădușeală permanentă? Cu aerul condiționat drept bonus, eu aleg nădușeala. Avionul este ticsit de lume, nici un loc liber în uriașul B-747. Lume de tot felul, albi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
clasă. Pedeapsa se aplică din acest moment. Ești mulțumit Boris? Da. Aciocîrlănoaiei, ia-ți cărțile și mută-te în ultimul rând. Așa. Începeam să urc Golgota rușinii sub privirile pline de uimire ale colegilor care-și vedeau liderul clasei transpirat, nădușit cu părul zbârlit și tremurând din tot corpul, târându-și împleticit servieta roasă și scorojită spre locul de ispășire a unei fapte abominabile... S-a sunat. Colegii au ieșit în recreație. Am rămas nemișcat la locul de osândă cu capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
postelnicul Alexa, înfruntându-l. Să mă ierte Măria ta, de-om da și-om tot da, boierii or sărăci și prostimea s-o boieri... În Moldova, și "prostimea" poate ajunge la dregătorie, e după vrednicie. Ddar pentru aiasta, trebuie să nădușească, trebuie să zboare... Alexa își șterge fruntea: n-am zis că nu dau... Ziceam și eu, așa, de... prost... prostime... "Prostimea"? i-o reteză Ștefan. Ce-i cu prostimea? I-ai văzut cum luptă! I-ai văzut cum mor!? Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întreceri voinicești, cu arcul, cu spada, călare și pe jos. Pârcălabii răspund cu capul! Măria ta, e Ziua Domnului, îi reproșează Teoctist. Mare păcat! Mai pune și Sfinția ta o vorbă bună " Acolo Sus". Ne iartă Doamne-Doamne, doar pentru cruce nădușim... Stanciu oftează să-și dea duhul: Altă moarte, alt scrum, alte lăcrămi... Nu... nu s-ar putea să cădem la o pace, cumva? Nu mai putem da îndărăt. Ar fi păcat să pierdem ce-am cucerit. Și-apoi, nu vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de-un cot!... Pe mine unu' m-a cocoșat, m-a secat! se vaicăre el și mustețile îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Șendrea scoate din sacul său un bolovan de râu, îl cântărește în mâini și râde: Lasă bădie: nădușești cu folos! Ce folos?! Ce folos?! Până ne belesc turcii, ne belește Vodă! S-au încins zalele pe mine ca pe frigare și n-avem îngăduință să le scoatem. Cică tot "călire-i" și chinul aista! Tataie, folosu-i că te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tremurau în spatele obloanelor trase. Nu mai era lege, nu mai era Dumnezeu!... Colac peste pupăză, foametea, ciuma, lingoarea, frigurile negre bântuiau într-o veselie, că nu mai pridideau popii cu slujbele de îngropăciune. Un blăstăm cumplit se abătuse asupra Moldovei! Nădușeau sfinții monahi prin mănăstiri cu slujbele, tămâierile, aghezmuielile, doar-doar s-o îndura Cerul de vreun ajutor, de ceva, că de altunde nici o nădejde... Blăstămu' a bântuit sălbatic un pătrar de veac și mai bine. Țara risipită se ducea de râpă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Eu mă temeam de un război-fulger, caz în care eram terminați! Așa, ei sunt mai mulți, noi suntem mai isteți! Închipuiți-vă: un șarpe ce zic eu -, un balaur cu cap și o coadă nesfârșită, ce șerpuiește târându-se moleșit, nădușind prin pulberea fierbinte, sub arșița unui soare nemilos, timp de șapte-opt săptămâni... Și-n urmă, scârțâind alene, un uriaș convoi de tunuri, harabale, calabalâcuri, poloboace, turme de cămile, cai, vite, oi... Și toată această puzderie de omenire și dobitoace cere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tocmai într-o frumoasă zi de vară, în care mai toată suflarea satului se afla în luncă, copiii la scaldă, fetele suflecate pân-la brâu ducând rufele la râu, boresele cu maiul la bătut în unda curată a râului țoalele bărbaților nădușiți de truda treburilor gospodărești de tot feliul, flăcăii trăgând la coasă să culce iarba pentru vitele lor ce se cereau hrănite peste an, primii locuitorii ai pământului care au putut prinde câte ceva din ceea ce Dumnezeu plecase să ducă omenirii, au
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
apăsare, în neputință de a cultiva simțiri, căci fiecare din ele își găsesc marginile în puterile celui ce le ave, când o asemenea inimă și-ar ridica aspirațiunile până la tine, și le-ar ridica fără voință, luptând spre a le năduși, neputând să le reziste, ce-ar simți un asemenea om? Întristare? Asta nu-i {EminescuOpVII 109} întristare! Desperare? Asta nu-i desperare! E o agonie a sufletului, o luptă vană, crudă, fără de voință. Desperarea ucide, această simțire muncește. Martir este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile-i piereau, parcă nu mai gândi nimic... adormi adânc, adânc... Marea purta în patul ei moale și albastru două cadavre unite, strâns îmbrățișate, însă vântul, trecând pintre crengile unui arbor vechi, mișca între cre [n]gile-i aplecate oasele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Pentru A., într-o formă clasicizantă - sub semnul vag al lui Lucian Blaga și al lui Nichita Stănescu -, iscarea vocii poetice în universul său este o trudă analogă răsturnării brazdelor de pământ: „Pentru învechirea neantului / Timpul meu intră în munci, / Nădușind de cântec / Între brazdele pământului.” Dar comuniunile ei lirice sunt în plan astral („minerale glasuri, din luceferi”), iar extragerea metaforei din o „fântână de cuvânt” este exprimarea ființei resorbită în propria gândire: „Trupul ca o țiteră / Pe-o fântână de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285360_a_286689]
-
de Huzurei, constituie miezul romanelor Mai mult ca perfectul (1984), Natura lucrurilor (1986), Pontice (1987), Geamlîc (1988) și, postum, între timp (1990). Ce e Huzurei-Țăndărei în proza lui Paul Georgescu? Un loc pustiu, toropit de vipie, cu oameni lingavi, mereu nădușiți de căldură, mișcîndu-se alene de la o cîrciumă la alta, printre muște, ghiozuri și închinîndu-se zeiței atotputernice care este siesta: "la diuseor dă la vi!" - iată ce caută și, culmea!, găsesc cei din Huzurei, locul unde se poate ajunge la "disoluția
Țăndărei by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/8743_a_10068]
-
spiritul caragialian: în trimiteri directe, în aluzii (o scrisoare e datată "8 august - ziua republicii de la Ploiești" - p. 41) sau în parafraze. Între mărcile distinctive ale stilului lui Steinhardt aș include și enumerarea, exasperarea seriilor de sinonime: "tremurînd de spaimă, nădușiți de groază, porniți în orice clipă să dea birul cu fugiții, neîndemînateci, stupizi, buimaci" (p. 102); "nebunul, dobitocul și caraghiosul de mine" (p. 111); "foc supărat, întristat, indignat, revoltat, amărît, cătrănit, mîhnit peste măsură, cu sufletul acrit și răscolit de
Echilibru stilistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16843_a_18168]
-
emoția muzicii de pe mal menită ca un bărbat făcut din note s-o ademenească la suprafață într-o clepsidră de nuc și diamant marea se scurgea prin gaura cheii nimic nu era normal deși totul era anormal spânzurat așa că adevărul nădușea ca un hamal ca un animal nocturn diurn și taciturn el o visase goală cu un coș de vișine pe braț și o pisică-pește pe umăr în orașul de sub ape ea-și trăgea aforismele după sine ca o plasă "bărbatul
Ospățul alchimic by Ruxandra Cesereanu and Andrei Codrescu () [Corola-journal/Imaginative/9745_a_11070]
-
Emil Brumaru Se cățărase, Doamne, peste mine Verzuia prăbușire de lumine. Fruntea-mi fierbinte-o nădușise, albă, O rouă rea în rotunjimea-i calpă. Și-mi amorțeau picioarele în frigul Amurgului țepos ca țipirigul. Ci mai curgeau ceasornice și încă Îmi da tîrcoale-un înger, să mă strîngă Între aripi și să-mi surîdă numai O clipă
Clipa cea surâzătoare by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15084_a_16409]
-
de case. Cînd a rămas singură cu el în camera-sufragerie, din casa mătușilor, grăsuțul negricios i-a spus că să nu se miște el de-aici, o domnișoară ca ea era tot ce-și dorea, dinainte s-o cunoască. Era nădușit și hainele de pe el ori că nu erau ale lui, ori că nu era învățat să le poarte. L-a lăsat să-i pupe mîna cu un țocăit pofticios de buze, amintindu-și de sărutarea fină a locotenentului care nu
Adio, Ada Kaleh by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8200_a_9525]
-
la haină, lăsînd astfel să i se vadă vesta. A te descheia însă și la palton, și la haină, fără a-l fi lepădat mai întîi pe primul, nu se poate întîmpla decît într-un singur caz: atunci cînd vii nădușit de la chef și ai cam pierdut numărul paharelor. Boris Caragea l-a înfățișat pe Lenin într-o astfel de ținută, adică în strictă și elocventă conformitate cu viziunea caragialescă asupra revoluției: "Steaguri, muzici, chiote, tămbălău..." Tot din articolul menționat mai
Caragiale și Lenin by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/14741_a_16066]
-
Marina Constantinescu Canicula a topit, aproape la propriu, Bucureștiul. Ploile îl acoperă, îl transformă acum, la sfîrșitul lui iulie, într-un monstru subacvatic. Prelungindu-și dimensiunile, nădușind libidinos, orașul se metamorfozează, la clipită, în-tr-un animal straniu, tenebros, ale cărui forme abia se disting de sub ape. Așa e și viața celor ce-l locuiesc, la extreme. Acum cîteva săptămîni străbăteam orașul fie cu mîinile pe un volan fierbinte
Invitație la castel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14953_a_16278]