329 matches
-
era frecvent în scrierile vremii și cu atât mai mult putea fi întâlnit în discursul unei monahii, este o dovadă în plus a dezvoltării cultului marial în epocă. Povestirea abundă în detalii biblice și liturgice, denotând o educație îngrijită a naratoarei, dar și sensibilitate: într-un oraș al cărui nume nu este precizat, din Asia Mică, iudeii plătesc un conațional să ucidă un băiat de șapte ani care a învățat să cânte un cântec în cinstea Fecioarei, Alma Redemptoris Mater, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
bucurie,/ Prin Care însuși omul se ridică/ La culmi de umilință și sfinție”, „desăvârșirilor cunună”860, „potir cu har ceresc”, „liman de mântuire”861. Înainte de a urmări viața Ceciliei, model de virtute și putere de sacrificiu în slujba lui Dumnezeu, naratoarea ne propune o notă explicativă, un mic tratat de onomastică privind semnificațiile numelui eroinei. Numele simbolic ne-o recomandă ca pe o donna angelicata: „crin ceresc”862, „a orbilor cărare”863, anticipându se latura misionară a destinului eroinei, „cer” 864
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
poate fi disculpată, a cărei voință de neirosire a propriei vieți o va determina să-și găsească fericirea dorită. Uneori acești soți din cadrul povestirilor manifestă o gelozie exagerată, patologică, de aceea își merită soarta de încornorați, după cum afirmă și Fiammetta, naratoarea celei de-a cincea povestiri din ziua a șaptea: „orișice bărbat gelos întinde zeci de curse nevestei lui și zi de zi nu face altceva decât să-i pregătească cu multă râvnă moartea.” 877, ea compătimindu-le pe femeile ce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
operele care nu sunt pornografice, prezența episoadelor ținând de scriitura pornografică trebuie să fie atent motivată. Într-o carte din anii 1970, Une femme très spéciale [O femeie foarte specială], de d'Henri de Canterneuil, întâlnim un model al genului. Naratoarea a văzut într-o cafenea un bărbat care îi place; acesta se ridică brusc în picioare: "Ticălosul se duce să se masturbeze în toaletă. Mă ridic și-l prind din urmă, când cobora scările spre WC: Treaba asta pot s-
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
și-l prind din urmă, când cobora scările spre WC: Treaba asta pot s-o fac foarte bine chiar eu... Te vreau". Michelle Thibaud, Paris, cap. 1. Aici propunerea nici măcar n-are nevoie de o cerere din partea partenerului masculin, din moment ce naratoarea a afirmat, pentru a justifica scena, că el merge să se masturbeze. Se întâmplă însă ca unul dintre personaje să se prefacă a ține piept, pentru scurt timp, avansurilor celuilalt. În Anti-Justine de Restif de la Bretonne, e cazul tinerei Conquette
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
mai frecvent; este procedul pe care îl adoptă Philosophie dans le boudoir ou les instituteurs imoraux [Filozofia în budoar*] de Sade (1795), care este alcătuită din șapte dialoguri întretăiate de expuneri filozofice, sau Dialogul dintre Giulia și Madalena, în care naratoarea, prostituată recunoscută de la începutul povestirii, istorisește etapele care, de la stadiul de virgină, au făcut-o să devină ceea ce este. Al doilea caz reprezentativ, cel al perfecționării vieții sexuale, este caracteristic textelor de după cel de-al doilea război mondial, care se
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
prin comportamentul lor, că nu există nimic îngrijorător în diferența sexuală, că tot juisarea falică este centrul preocupărilor lor. Ansamblul dispozitivului pornografic se întemeiază pe această presupunere. O perfectă ilustrare a acestui aspect găsim în Une femme très speciale, unde naratoarea își afirmă dorința de a se satisface prin toate mijloacele, adică prin intermediul oricărui bărbat: "Sunt femeia aceea care fuge fără să întâlnească pe nimeni. Tiranul pe care-l port în mine, pe care-l tot plimb de-a lungul zidurilor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
diferite "scene", atât povestite, cât și ilustrate prin ample fotografii de prim-planuri în culori tari. Schema este cea a inițierii care face trecerea de la o sexualitate nesatisfăcătoare la una împlinită prin deschiderea cuplului către alți parteneri. Eroul este însăși naratoarea, așa cum se întâmplă adesea în acest tip de narațiune. Personajele, reduse la prenume (Sonia, Michel...), nu au rădăcini sociale precise, nici un profil psihologic special. Dacă aflăm incidental că naratoarea este mai degrabă scundă și brunetă, acest lucru se întâmplă pentru că
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
una împlinită prin deschiderea cuplului către alți parteneri. Eroul este însăși naratoarea, așa cum se întâmplă adesea în acest tip de narațiune. Personajele, reduse la prenume (Sonia, Michel...), nu au rădăcini sociale precise, nici un profil psihologic special. Dacă aflăm incidental că naratoarea este mai degrabă scundă și brunetă, acest lucru se întâmplă pentru că povestirea stabilește o simetrie cu Sonia, amanta soțului, care este înaltă și blondă. Cât despre decorul de munte, el nu joacă nici un alt rol decât acela de a justifica
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
erotică" decât "pornografică", fiindcă în textele ei afectele sunt predominante și mai ales fiindcă nu există nici o relație imediată între intensitatea lor și natura configurației sexuale cu care sunt asociate. De exemplu, în Des camions de tendresse [Camioane de tandrețe], naratoarea evocă emoția intensă pe care o resimte dansând cu doi prieteni homosexuali: "Muzica mă înalță, mă electrizează și, în spatele meu, trupul masiv al lui Marc iradiază ca un cuptor. Spatele meu îl descifrează, îi simt sub omoplați stomacul musculos, catarama
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
La Musardine, 1996 (ed. I, 1989), pp. 97-98. Accentul cade pe muzica în care este scăldată scena, și nu pe configurația sexuală, care rămâne foarte vagă. Povestirea este chiar întreruptă de o comparație ludică și digresivă cu un sandwich. Emoțiile naratoarei sunt cele care servesc drept fir director, nu construcția tabloului. La drept vorbind, aici nu poate fi vorba despre o scenă pornografică; dansul nu culminează cu o serie de operații care să ducă la un orgasm, după rețeta cunoscută, care
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
coaiele!... Oh! oh! ce delicii!... Cățea!... Târfă!... Divinitate!... Sperma... vine!...". Auzind asta, i-am luat cu totul pula mare în gură, mângâind-o cu limba și cu cerul gurii". L'Anti-Justine, pp. 175-176. Enunțurile la imperfect și perfect simplu atribuite naratoarei, plasate la începutul și sfârșitul pasajului, descriu o serie de operațiuni. Ele încadrează discursul direct al unui personaj care își exprimă violent emoțiile. Discontinuitatea dintre cele două planuri de enunțare este totuși ușor atenuată de folosirea, în povestirea acțiunilor, a
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
canonice, unul dintre parteneri ia o inițiativă în cazul de față, bărbatul -, însă nimic nu-i răspunde, în detrimentul ambilor participanți. Ne-am putea întreba atunci de ce, într-un text precum Les Infortunes de la vertu al Marchizului de Sade, în care naratoarea își manifestă respingerea față de actele la care o constrâng bărbații, dispozitivul pornografic totuși se păstrează. S-ar părea totuși că ne-am afla în aceeași situație și la C. Breillat, pentru că povestea este spusă de către victimă, deci din punctul ei
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
fiecare laude sau insulte. Îmi veți îngădui, doamnă, spuse frumoasa prizonieră înroșindu-se din plin, să vă ascund o parte din amănuntele nerușinate care s-au petrecut în timpul acestei prime ceremonii"*. Op. cit., pp. 116-117. Dispozitivul pornografic se păstrează aici pentru că naratoarea nu este, în ciuda aparențelor, reperul ultim al afectelor. Narațiunea se organizează astfel încât să restituie punctul de vedere al actorilor care organizează scena după bunul lor plac. Regăsim, la modul răsturnat, logica pasajului din Le Roi des fées evocat anterior. Din
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
Cazul ideal este când naratorul se află în postura de voyeur interesat, ceea ce, mai ales într-un proces de inițiere, este un mod de a fi actor. De pildă, în Dialogul dintre Giulia și Madalena, prima etapă de inițiere a naratoarei, atunci în vârstă de unsprezece ani, este voyeurismul: "Găsii ușa închisă și, auzind foșnituri, mă uitai dintr-un loc anume și-l văzui pe Federico, vărul meu, care stătea așezat, ținându-și socoteala țeapănă în mâini și frecând-o; mirată
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
este dacă femeile care abordează pornografia o și transformă? Citind aceste texte, este ușor pentru oricine să scoată în evidență un anumit număr de caracteristici care se distanțează de regulile scriiturii pornografice. În Le Lien de Emmanuelle Durriès, de exemplu, naratoarea își relatează inițierea în sado-masochism. Nu regăsim într-un asemenea text reperele obișnuite ale povestirii pornografice, cu toate că proporția de pornografie este mult mai ridicată decât în celebra Poveste a lui O, carte în filiația căreia se înscrie. Desigur, numeroase pasaje
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
sofisticate care, ca atare, întrețin o relație cu enunțarea literară. Stilul rece al textului la perfect simplu contribuie la acest ritual prin care personajul se dedublează: "personalitatea mea se dedubla, nu mai eram Laika, eram târfulița Stăpânului meu" (p. 111). Naratoarea nu se ferește, de altfel, să amestece nivelurile, povestirea apărând inclusă în ritual: "Experiența aceasta am vrut s-o povestesc în carte, desigur, cu permisiunea și încurajările Stăpânului meu. El vede în confesiunea asta o nouă probă pe care trebuie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
economia acestei scriituri, îi alterează finalitatea, fără însă a o înlocui cu alta. Ele intră astfel în relații indecidabile cu literatura deschisă, ca și cu scriitura pornografică. Cartea lui C. Millet se încheie, semnificativ, cu un film care-i permite naratoarei să-și privească propriul corp: "Coapsele și gambele larg desfăcute se înscriau perfect într-un pătrat. Asta văd eu astăzi, dar atunci știam că bărbatul cu camera o poate vedea primul [...] eram deja plină de coincidența corpului meu adevărat cu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
amoureuses. Nouvelles érotiques, Pocket, 2005, p. 182. Dar cititorul descoperă la finalul nuvelei că ea a inventat totul ca să-l facă pe soț s-o dorească, fiindcă el o neglija. "Înșelăciunea" acționează astfel la două niveluri: cel al poveștii, unde naratoarea își abuzează soțul, și cel al narațiunii, unde își abuzează cititorii. Textul se joacă astfel cu frontierele: "mimează" că împinge la paroxism pornografia în forma ei masculină cea mai brută (de exemplu, naratoarea țipă: "Pișă-te în pizda mea, pișă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
la două niveluri: cel al poveștii, unde naratoarea își abuzează soțul, și cel al narațiunii, unde își abuzează cititorii. Textul se joacă astfel cu frontierele: "mimează" că împinge la paroxism pornografia în forma ei masculină cea mai brută (de exemplu, naratoarea țipă: "Pișă-te în pizda mea, pișă-te, pișă-te... [p. 181]), dar totodată îi minează fundamentele, printr-o "ficțiune" care dejoacă orice opoziție elementară între adevărat și fals, realitate și discurs. În mod mai general, pornografia la feminin poate
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
un climat ce pare de basm situații din realitatea prozaică, inclusiv - cum criptografic o atestă și titlul cărții - reminiscențe traumatizante ale trecutului autobiografic. Intitulată de-a dreptul Reportaj, o bucată aduce imagini ale Dunării revărsate peste locurile în care tatăl naratoarei pătimise, ca deținut politic, în anii terorii dejiste, refăcând în context seara de răvășitoare amintire a „ridicării” lui. Narațiunea titulară descrie traiul, în aceeași perioadă cumplită, al unor deportați pe Bărăgan. Inspirată de rememorări ce trec inevitabil faptele reale prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
că aude tot ropotele și glasurile din „sertar”. Astfel realizează evadatul că întreaga țară devenise o școală de corecție, că lumea întreagă chiar este o închisoare. Scriitoarea nu contrazice explicit această opinie, pare chiar s-o confirme. Când personajul și naratoarea ajung în situația de a fi înecați de valuri murdare, și el încearcă să li se împotrivească, ea îi poruncește, plângând: „Deschide aripile! Numai de noi depinde să nu acceptăm.” Motivul somnului și al dorinței de repaos, cu vechi rădăcini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
am cinstit cu țuică, cu vin. Toată lumea din sat ne-a adus cîte ceva. Eu aveam treisprezece ani. Era secetă mare. Peste patru zile a plouat”. Cele relatate s-au întîmplat într-un sat românesc din secolul al XX-lea. Naratoarea, ajunsă la bătrînețe, privește în urmă cu oarecare detașare, dar ține să arate participarea întregii colectivități la realizarea ritualului, cu roluri riguros împărțite. Dacă inițiativa aparține tineretului, nu trebuie să deducem că obiceiul se transformase în „folclor de copii”. Din
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
primul caz de altfel, fetița este martora unor schimbări uriașe care aveau loc în casa ei, ea neînțelegând nici ce se întâmpla și nici de ce. De data aceasta, fetița nu mai este însă Sara, ci sora ei mai mică, în vreme ce naratoarea se numără printre cei care înțeleg evenimentul, așa că își poate aminti întâmplarea amuzată (râde când îl povestește). Sora ei avea 4 ani, cam tot atât cât avea și Sara când a trecut prin experiența morții surorii sale. „A văzut cum
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
se definească printr-un nume sau loc, chipul a dispărut dincolo de invitații care se perindau. Am izbutit, între sfârșitul unei expuneri și începutul alteia, să strecor un scurt rămas-bun și să mă pierd în mulțime, smulgându-mi mâna dintre degetele naratoarei. „Pactul, Katyn, reputația iremediabilă a polonezilor...“, îmi spuneam că, în mod straniu, acest ghiveci monden era un răspuns ocolit la minciunile hipnotizatorilor memoriei... I-am văzut împreună pe cineast și pe intelectual, puțin la o parte de ceilalți. Un crâmpei
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]