801 matches
-
sînt readuse în discuție în anii '90 (Jahn 1997, Palmer 2003). Este îmbucurător faptul că monografia cea mai importantă a lui Franz Karl Stanzel va fi de acum accesibilă și în România, întrucît chiar în țările din fostul bloc răsăritean naratologia are o puternică tradiție, grație punerii sale la adăpost de politică. Monika FLUDERNIK Freiburg im Breisgau, august 2009 Bibliografie Darby, David (2001) "Form and Context: An Essay in the History of Narratology". Poetics Today 22: 829-852. Genette, Gérard (1972) Discours
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în esență, rezultatul unei astfel de strădanii. În cît de mare măsură sînt obligat să le mulțumesc criticilor mei și tuturor celor care au urmat abordarea mea teoretică ori au utilizat-o în cercetări și interpretări din propriile lucrări de naratologie, completînd astfel eșafodajul ideatic cu atestări și exemple, se va putea vedea, așa sper, din adnotările mele. O altă premisă foarte importantă, datorită căreia noua teorie a narațiunii a putut să fie construită pe o bază mai largă de texte
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
către noi întrebări, care au fost în bună parte formulate iar prin aceasta se anunță o schimbare decisivă și de către alte discipline (lingvistica, știința textului, teoria comunicării etc.). O privire într-o bibliografie mai nouă, de exemplu "Bibliografia selectivă din naratologie" pe care Wolfgang Haubrichs a anexat-o volumului editat de el în 1976, Erzählforschung 1, relevă faptul că diversele contribuții ale acelor discipline care în 1955 nici măcar nu erau întemeiate sau nu aveau încă nici un fel de contact cu știința
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
editat de el în 1976, Erzählforschung 1, relevă faptul că diversele contribuții ale acelor discipline care în 1955 nici măcar nu erau întemeiate sau nu aveau încă nici un fel de contact cu știința literaturii astăzi reprezintă deja o parte esențială a naratologiei. Din această cauză, o inventariere a rezultatelor de pînă acum pentru întregul domeniu al naratologiei în cadrul unui singur volum ușor de mînuit nu mai este posibilă. Lucrarea de față are așadar un scop limitat, care poate fi probabil atins fără
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care în 1955 nici măcar nu erau întemeiate sau nu aveau încă nici un fel de contact cu știința literaturii astăzi reprezintă deja o parte esențială a naratologiei. Din această cauză, o inventariere a rezultatelor de pînă acum pentru întregul domeniu al naratologiei în cadrul unui singur volum ușor de mînuit nu mai este posibilă. Lucrarea de față are așadar un scop limitat, care poate fi probabil atins fără o prescurtare prea accentuată a problemelor ce urmează a fi discutate. În esență, este vorba
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
romanul Gelozia ar putea fi interpretată ca o soluție extremă la reprezentarea intermedierii. Vom spune mai multe despre situația narativă din acest roman în capitolul 7. 1.1. Intermediere și Point of View Termenii care au condus iarăși și iarăși naratologia către problema intermedierii de la sfîrșitul secolului al XIX-lea sînt "punctul de vedere" și "naratorul" sau "naratorul personalizat". Cel dintîi este un termen precis, însă nu a fost nicidecum aplicat în mod consecvent. În primul rînd, trebuie făcută distincția între
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de vedere", "atitudine față de o problemă" și cel particular de "perspectivă din care este narată o poveste sau din care este percepută o întîmplare de către un personaj din narațiune". După cum arată definiția sensului particular, termenul "punct de vedere" în terminologia naratologiei este folosit în două contexte distincte: a povesti, adică a transmite ceva prin cuvinte; și a trăi, a percepe, a ști în calitate de personaj ce se întîmplă în spațiul ficțional. Din această cauză, Kristin Morrison, care a atras atenția asupra faptului
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cărți. Despre lucrările timpurii care reflectă teoriile punctului de vedere ale lui Henry James, Percy Lubbock, Jean Pouillon, Cleanth Brooks și Robert Penn Warren, Norman Friedman și Robert Weimann deja s-a discutat atît de frecvent în literatura referitoare la naratologie, încît nu e necesară rediscutarea lor aici22. Evoluția ulterioară a teoriilor legate de punctul de vedere emise de Gérard Genette, Lubomír Doležel, Seymour Chatman și alții va fi discutată mai detaliat ulterior 23. Pentru moment va fi suficient să menționăm
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pentru teoria interpretării, însă trebuie să ținem seama de inadecvarea istorică a unui asemenea punct de vedere. Astfel, va fi necesar să definim mai exact termenii "perspectivism" și "aperspectivism" în capitolul despre perspectivă. În timp ce unii angliști din Germania, precum și anumiți naratologi englezi și americani preferă să folosească în analiza intermedierii narațiunii conceptul de punct de vedere, vorbitorii de limbă germană și germaniștii preferă conceptul de narator personalizat. De aici derivă o serie de diferențe legate de accentuarea și de delimitarea acestui
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narator personalizat. De aici derivă o serie de diferențe legate de accentuarea și de delimitarea acestui fenomen. Mai trebuie specificate cîteva lucruri în discuția despre narator. Distincția dintre figura naratorului auctorial și autor este însă o realizare relativ recentă în naratologie a ajuns să fie acceptată cam la sfîrșitul primei jumătăți a secolului XX34 -: naratorul auctorial, în forma în care îl întîlnim în Tom Jones sau în Muntele vrăjit, de pildă, este într-o anumită măsură un personaj independent care a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
îl întîlnim în Tom Jones sau în Muntele vrăjit, de pildă, este într-o anumită măsură un personaj independent care a fost creat de autor (așa cum au fost create celelalte personaje din roman), cu a cărui personalitate stranie cititorii și naratologii trebuie să se confrunte. Numai în condițiile în care o încercare de a face diferența între naratorul auctorial și autor s-a dovedit a fi imposibilă pot aceste două entități să fie considerate identice. Totuși, chiar și astăzi un narator
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cum își îndeplinește el funcția de intermediere? "Cine povestește romanul?"35. Studiile naratologice scrise în limba germană s-au ocupat intensiv de această problemă și au oferit numeroase răspunsuri la această întrebare, unele dintre ele fiind contradictorii. În cadrul acestei discuții, naratologii au recurs în nenumărate rînduri la acea expresie ambiguă a lui Thomas Mann, "spiritul narațiunii" ("der Geist der Erzählung") și în acest fel au generat adesea o stare de confuzie. Potrivit lui Thomas Mann, spiritul narațiunii trebuie în primul rînd să
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
arătat în ce măsură folosirea sintagmei "spirit al narațiunii" este ironică atît în acest roman, cît și în alte opere ale lui Thomas Mann37, lucru de care nu s-a ținut întotdeauna seama destul de mult atunci cînd conceptul a fost înglobat în naratologie, de către Wolfgang Kayser, de pildă; însă situația nu este aceeași în cazul lui Hamburger. Atît Kayser, cît și Hamburger recurg la acest "spirit al narațiunii" al lui Thomas Mann în teoriile lor, în care aceștia combat ipoteza că naratorul (auctorial
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vorbea Thomas Mann devine astfel un fel de alegorie a funcției narative, adică a actului producerii și transmiterii impersonale a unei povești nu este "nimic altceva decît funcția narativă însăși"45. Contradicția dintre poziția lui Hamburger și aceea a tuturor naratologilor care consideră că naratorul își asumă o personalitate tangibilă este limpede în romane precum Tom Jones, Bîlciul deșertăciunilor, Moș Goriot, Război și pace, Casa Buddenbrook, Agathon al lui Wieland și Flegeljahre (Vîrsta ingrată) al lui Jean Paul. Aceasta nu poate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narator ființînd într-un hic et nunc propriu. Potrivit terminologiei mele, un fenomen care ține de structura de profunzime a fost transformat într-o manifestare a structurii de suprafață. Cum era de așteptat, aceste transformări i-au derutat pe cîțiva naratologi. În discuțiile teoretice, este de preferat, în virtutea clarității conceptuale, să fie păstrată linia de demarcație dintre aceste două dimensiuni și dintre terminologiile corespunzătoare. În acest fel, anumite contradicții dintre teoria lui Hamburger privind funcția narativă și tipologia mea legată de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Literaturii), după ce numeroși critici au adus obiecții tezei potrivit căreia în narațiunea la persoana a treia nu apare nici un narator 52. La fel ca numeroase alte teze din această carte controversată, greșeala respectivă s-a dovedit a fi fructuoasă pentru naratologie, trimițînd discuția către distincția dintre cele două straturi structurale sugerată aici. Această distincție poate fi, la rîndul său, utilă acolo unde rezultatele naratologiei lingvistice trebuie corelate cu acelea ale teoriilor narative literare. În acest punct aș vrea să menționez că
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ca numeroase alte teze din această carte controversată, greșeala respectivă s-a dovedit a fi fructuoasă pentru naratologie, trimițînd discuția către distincția dintre cele două straturi structurale sugerată aici. Această distincție poate fi, la rîndul său, utilă acolo unde rezultatele naratologiei lingvistice trebuie corelate cu acelea ale teoriilor narative literare. În acest punct aș vrea să menționez că discuția anterioară despre narator, despre dreptul acestuia de a da buzna în narațiune sau de a-l face pe cititor să creadă că
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în cadrul unor discuții vehemente, dacă naratorului unui roman sau al unei povestiri ar trebui să i se permită să vorbească personal sau dacă acesta ar trebui să fie ținut la distanță într-o măsură cît mai mare. În teoriile din naratologia germană din anii '50, această întrebare a primit finalmente un răspuns prin afirmarea ambelor posibilități. A fost conștientizat în sfîrșit faptul că acestea sînt două moduri narative diferite valide aproape în aceeași măsură 56. Totuși, în teoria narativă engleză, această
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
obiect, ceea ce înseamnă că e o poveste care a fost spusă; pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a fost scrisă de cineva 60. Trecînd peste faptul că această controversă este privită ca o problemă internă a lumii naratologilor englezi și americani, ultima propoziție a fragmentului anterior ne interesează în mod deosebit. Acolo Bergonzi, la rîndul său, subliniază intermedierea oricărei forme de narațiune. Totuși, atunci cînd continuă afirmînd că "pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lipsite de înțeles cînd sînt redate într-un rezumat (care poate fi justificat doar ca mijloc pedagogic)"69. Acest citat reflectă o atitudine tipică a criticii literare față de instrumentul intens folosit al rezumatului 70. Este surprinzător faptul că pînă acum naratologia și teoria interpretării au neglijat aproape complet rezumatul în sensul acestuia de mijloc de revelare a acelor componente ale procesului narativ care determină forma specifică a intermedierii într-un roman sau într-o povestire 71. Desigur, este "lipsit de sens
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a timpului este fundamentală pentru teza pe care o susțin eu, potrivit căreia una dintre funcțiile timpului trecut este desemnarea modului intermedierii. Dacă aceasta este corectă, ar putea ajuta probabil la explicarea alternanței dintre cele două timpuri. Pînă acum, nici naratologia, nici lingvistica nu au studiat acest fenomen în mod detaliat. Pentru început, să ne oprim asupra tuturor titlurilor- propoziție, adică a titlurilor de capitol cu forme verbale finite, în care verbul se referă la actul narativ sau la cel al
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau percepute din exterior. În consecință, există anumite diferențe în modul în care sînt tratate relațiile spațiale ale personajelor și lucrurilor din realitatea reprezentată (perspectivism-aperspectivism), precum și în limitele impuse cunoașterii și experienței naratorului sau reflectorului ("omnisciență" "punct de vedere limitat"). Naratologia s-a ocupat pînă acum de situația presupusă de opoziția perspectivă interioară-perspectivă exterioară în diverse moduri. Eduard Spranger, un specialist în psihologie, a anticipat într-un mod semnificativ opoziția mea acum mai bine de o jumătate de secol prin distincția
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Pouillon, Todorov și Genette 129, ceea ce eu numesc perspectivă este subordonat altor componente, mai precis celor care coincid în mare parte cu noțiunile mele de mod și persoană. Aici este probabil necesară o lămurire fundamentală. Din punctul de vedere al naratologiei, o tipologie sau taxonomie a formelor narațiunii poate fi concepută pe baza unei trăsături distinctive, precum și a două, trei sau mai multe astfel de criterii. Totuși, numărul elementelor constitutive fundamentale influențează previzibilitatea acestor categorii. Cu cît este mai mare numărul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
triadică propusă aici ca fundament pentru cele trei situații narative a fost dovedită practic, așa cum o demonstrează aplicarea sa în numeroase studii naratologice din ultimii douăzeci de ani130. Aceasta va fi astfel păstrată, în ciuda faptului că majoritatea tipologiilor recente din naratologie sînt concepute fie în formă monadică (Hamburger), fie, mai frecvent, în formă diadică (Brooks și Warren, Anderegg, Doležel, Genette)131. Dorrit Cohn a propus eliminarea elementului constitutiv "perspectivă" din tipologia mea, sugerînd că acesta coincide în cea mai mare parte
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și interdependente din cadrul unui context sistematic mai amplu. Prin urmare, ar fi de dorit ca ambele metode să fie recunoscute ca abordări complementare cu accente diferite: analiza trăsăturilor subliniază descrierea exactă a elementelor narative individuale, în însăși specificitatea lor, în timp ce naratologia sistematică încearcă să clarifice corespondențele și conexiunile dintre fenomene narative distincte. Atunci cînd Chatman stabilește, de pildă, că "în narațiune, vorbirea și gîndirea sînt acțiuni foarte diferite"145, această descoperire importantă nu are în cele din urmă nici o consecință, pentru că
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]