152 matches
-
după "îndelungi meditații"? E identificarea în viața și opera poetului a unor arhetipuri, care, prin asociere, dau un alt "model ființial" și au consecințe asupra atitudinii și stilului. Prin modestie și răbdare, Bacovia e Cenușăreasa; prin "autoizolare și tăcere" e Narcis, unul ce tulbura însă apele. Ca să prezint mai repede ideea în jurul căreia e organizată întreaga demonstrație, trebuie să spun că "complexul Bacovia", semnificativ "pentru condiția omului modern", e opusul "complexului Lear": regele a ales, la bătrânețe, opțiune tragică, iubirea; Bacovia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
măsura obiectivelor și ambițiilor mărturisite. Cartea de față se structurează în cinci părți care se susțin reciproc, fără șansa reală de a minimaliza sau ignora un capitol sau altul: cap. I Introducere: la judecata criticii sau "complexul Cenușăresei"; cap. II Narcisul bacovian; cap. III "Complexul Bacovia"; cap. IV Negativul stilistic; cap. V Bacovianismul, care propune o radiografie completă și complexă asupra vieții și operei poetului, proză de idei de cea mai bună calitate realizată cu probitate, dar uneori cu un surplus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Narcis pentru a explica secretul personalității creatoare a lui Bacovia care s-a retras (strategic?) în autoizolare și tăcere, pentru că autismul este o "maladie a vidului", iar arhetipul sonor al universului său este "țipătul". "Artistul modern crede eseistul este un Narcis care-și tulbură programatic oglinda spre a-și multiplica imaginile, vizibile doar cu ochiul interior" (pag. 255). Obiectivul declarat ar fi tocmai faptul existenței care se săvârșește în orice om. Ca la orice mare poet, în creația acestuia particularul și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
domnul Theodor Codreanu. Volumul care poartă titlul Complexul bacovian (apărut la Ed. "Junimea", Iași, 2002) este structurat în cinci secțiuni, diferite ca orientare tematica și ca maniera de abordare: I. Introducere la judecata criticii sau "Complexul Cenușăresei" (p. 1-60); II. Narcisul bacovian (p. 60-126); 111. "Complexul Bacovia" (p. 126-241); IV. Negativul stilistic (p. 241-420) și V. Bacovianismul (p. 420-522), la care se adaugă o Bibliografie selectivă (p. 522-544), precum și o listă cu Indice de nume. După ce sintetizează studiile și opiniile critice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fiecare capitol poate fi considerat o carte: structură exigentă, situare diacronică și sincronică a tezei elaborate, dezvoltare concentrică a ideii, la fiecare întoarcere asupra problematicii discutate se simte progresia înregistrată în paginile eseului. Introducere: la judecata criticii sau "Complexul Cenușăresei", Narcisul bacovian, "Complexul Bacovia", Negativul stilistic și Bacovianismul. George Bacovia este singular în istoria literaturii, afirmația se sustrage truismului prin demersul hermeneutic din paginile cărții lui Theodor Codreanu, demonstrație riguroasă a ipotezei lansată în Introducere, cu atât mai fundamentată științific, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se remarcă, de asemenea, lipsa unui "complex matern" în poezia lui Bacovia. "Bacovia percepea lumea temporal dar dinspre structurile spațiale, diurne, schizomorfe ale imaginarului poetic (în simptomatica în patru faze a autismului, Bacovia răspunde primelor două structuri). El este un Narcis extrem de accentuat căzut în mașinăria măcinătoare a lui Cronos." Poetul Plumbului a privit centrul nopții, adică a privit "centrul nopții în noapte". El nu se pierde, are un acut simt al realității, livrești și referențiale, totodată. Cu raportare la "complex
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fi nimic pentru noi; nu ne putem include în nimicnicia universală. Eul supraviețuiește propriilor sale certitudini, eul se încăpățânează” (I, 361). Poate că scepticismul iluminat al lui Cioran s-a născut tocmai din revelația propriei absențe Ă experiență a unui Narcis agonic și alienat: „Tot ce cred despre lucruri se rezumă în această formulă a unui reprezentant al budismului tibetan: «Lumea există, dar nu este reală»” (I, 332). De aici până la proiectarea exultantă în irealitate nu-i decât un pas. Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
același timp divina pictură și sublima artă a actorului". Că poate să se joace comedia și în studiouri, nu numai în ateliere nu era încă un lucru evident, iar poetul ridicat împotriva "societății mârșave care a năvălit, ca un unic Narcis, să-și admire triviala imagine pe metal"* nu putea să ia în considerare întoarcerea artificialului și noul geniu al falsului, care l-ar fi liniștit. De atunci, l-am văzut pe John Heartfield și retușul de propagandă, fotomontajul și "comisarii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
el devine alter ego, contemplat cu o detașare de sine neobișnuită, cu răceala celui care se recunoaște și se înstrăinează concomitent în produsul spiritului său. Mistrețul cu colți de argint, balada urmăririi himerei, poate fi interpretată ca sinucidere a unui Narcis care refuză să se mai autocontemple în iluzoriu, divers și efemer. După depășirea perioadei în care dominantă este balada, evoluția și clasicizarea urmează nu cultivarea unei anume forme poetice, ci câteva direcții tematice: artistul ca disciplinator al realității amorfe a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
prima iubire, Andrei nu mai are ocazia de a cădea iarăși în genunchi în fața femeii duplicitare, într-o scenă patetică, stropită din belșug cu lacrimi și vorbe grele. Între timp, femeia își luase viața după un ritual milenar, murind precum Narcis, în fața oglinzii (se înecase într-un lac), nu înainte de a-i desluși naivului amant, într-o epistolă de adio, adevăratul resort al pasiunii erotice ("Te iubeam pentru că mă făceai să sufăr"). Dar evenimentele acestea nu mai au loc pe scenă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în care poesia contemporană se scaldă nereușind să găsească nici exprimare, nici soluții. Poesia respiră în toate câte sunt și vor fi: în groaznica noapte, în tainică zi. Poesia rspiră în toate: în ochi și-n topaze, în râsul de Narcis al curcubeului, în furtuna de raze, Toată poesia e-o dramă, ca roua pe scutul de-aramă. Dar mai mult decât toate poesia-i veșnică rană923. Valorile vieții artistice în general și ale actului liric creator în particular pot fi readuse
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
a născut minunat în cea mai înaltă regiune a cerului, androgin, după chipul Supremei Ființe de lumină. Privind însă peste lumea inferioară, și-a văzut chipul în apă și s-a îndrăgostit de propria imagine. Coborînd să se contemple, acest Narcis divin s-a învelit în cojile materiei, devenind captiv în mrejele acesteia. Natura l-a îmbrățișat și din unirea lor s-au născut primii reprezentanți ai rasei umane, reflexe terestre ale Omului primordial, niște uriași androgini, mai tîrziu intervenind separarea
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
cel mai rău sens al cuvântului. Limba italiană folosită în ele exclude, aș spune în mod teologic, dialectul. Este limba privilegiului, atât de asimilat, încât devine inocent și uituc. Și este și limba unei psihologii răsfățate, care pune neliniștile unui narcis mic-burghez în centrul universului, fără să mai lase loc și pentru altceva. Fundalul este cel al unui Napoli burghez și cult (biblioteci, cafenele, teatre, editori, golful văzut prin ochii „alienați” ai unui aloglot). Se simte puternic și acel parfum exotic
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
zei, întotdeauna singur, el rătăcea prin șesul Aleison, cu inima distrusă de tristețe, ferindu-se din calea oamenilor (Iliada, VI, 200). Thymon katedon mâncându-i inima, zice Homer. Epitetul homeric descrie magnific melancolia: autofagia corpului cu ajutorul sufletului. Nefericitul este un Narcis devorat de propria imagine"1. Faptul că exist eu dovedește că lumea nu are nici un sens, scrie Cioran în Pe culmile disperării. El nu poate găsi nici o rațiune în frământările unui om, "infinit dramatic și nefericit", pentru care totul se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de dragoste în general, a satirei menippee și parodia dialogurilor socratice de asemenea în general (un posibil, dar nu obligatoriu model putând fi Banchetul). În parodia dialogurilor socratice suntem introduși de procedeul tematizării naratorului, de astă dată în postura unui Narcis obsedat de propria-i ținută, de mimică și gesturi. Se mizează chiar și pe autoparodierea lui Encolpius, a cărui cochetărie e feminină, nu are nimic din virilitatea eroilor de altădată, consonând cu orientarea lui sexuală ("Ne-am îmbrăcat prin urmare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
galbenii săi, și nu sunt în stare să se despartă de ele. Narcisiști se dovedesc a fi și scriitorii care se extaziază în fața propriilor cărți și pe care le recitesc mereu, ca îndrăgostitul pătimaș scrisorile iubitei. Varianta feminină a legendarului Narcis o reprezintă Narcisele contemporane și dintotdeauna, care sunt preocupate până la obsesie de frumusețea lor, pe care se străduiesc să o sporească prin toate mijloacele. În acest scop se înzorzonează cu fel și fel de bijuterii și podoabe atârnate pe toate
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
fericirea.” Și deloc în mod paradoxal, valoarea umană, semnificația mai profundă a acestor drame sunt de găsit tocmai în personajele rivale revoluției, neschematice și neconvenționale, refuzând să se integreze și acceptând condamnarea. Așa, în Citadela sfărâmată, Matei Dragomirescu, tip de Narcis fatalist care profesează filosofic teoria vivere pericolosamente, dar se retrage într-o iubire-vrajă, ca în povestea medievală a lui Tristan și a Isoldei, și eșuează în suicid: „Poate nici dragostea noastră nu e făcută pentru timpurile astea”. Sculptorul Manole Crudu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
față a lui Narcis devine o mână osificată ținând un ou (simbol al vieții), spart însă, din care crește o narcisă, floarea amintirii, tribut adus tinereții și frumuseții eroului. Relația dintre iluzie și realitate este perfect întruchipată de mitul lui Narcis care s-a îndrăgostit de propria imagine și s-a înecat încercând să o atingă. Descoperim astfel, în prim plan, la stânga, o imagine dublă ce conține "fantasma" într-o stare latentă (Narcis-om). În primul plan, la dreapta, este reprezentată
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
să tacă atunci cînd cineva îi vorbește, ci doar să repete ultimele cuvinte ale vocii auzite. Cînd Narcis, care se rătăcise de tovarășii lui, se neliniștește și strigă : „E cineva pe unde sînt eu ?”, Echo repetă : „...eu”. „Vino !”, spune atunci Narcis, iar ea îl cheamă la rîndul ei. Cum nimeni nu se arată, Narcis se miră : „De ce fugi de mine ?”, iar Echo îi întoarce vorbele : „înșelat de această voce care o reproduce pe a lui, el reia : «Să ne unim». Echo
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
în fața forței originare. Evaziunea din real se face pe calea reveriei, indusă de un exces senzorial - parfumul crinilor, o melodie nordică, aroma ceaiului -, într-un decor polar sau exotic (Metamorfoză, Reverie, Paharul fermecat). Erosul e dominant în „fantazii”, precum Moartea Narcisului, o capodoperă a lui A., Scrisoare și Ex-voto... Câteva poezii (Pastel, Fantazie), și ironice, și elegiace, prefigurează maniera lui A. Mirea sau lirica plictisului provincial. În Fantazii, versificația devine mai suplă, apar distihul, trioletul, cvintetul și octava și chiar o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
mele romane cu femei ușoare care m-au abandonat cu brutalitate. Dar fibra ei interioară nu-i îngăduie să se comporte lejer. Anti-Narcis A trebuit să trăiesc atâția ani în insula mea, în singurătate, ca să pot să renunț la acel Narcis ce-mi irosise partea cea mai importantă a vieții. Nu pot să neg ajutorul fundamental al Aiei, care cred că a venit aici, în acest loc al autoexilului, ca să înfrunte aceeași problemă gravă. Poate că, în prima tinerețe, a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
zâmbit fără să-mi dea nici o explicație; s-a purtat ca o femeie înțeleaptă ce nu-și dezvăluie niciodată toate secretele ca să nu-și trădeze sursa farmecului. Am reușit, cu multă trudă și sacrificiu, să-l omor pe acel prim Narcis care la Roma pusese totală stăpânire pe persoana mea; de fiecare dată când îmi aminteam de acel egoism al meu, eram cuprins de furie și sufeream ca un osândit la galere. Desprinderea de personajul acela neînfrânat am dobândit-o mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
eminesciene sub raportul imaginarului poetic într-un context european, îl conduce pe Paul Iruc la o concluzie ce nu poate fi neglijată: "putem sesiza două direcții ale imaginarului care traversează opera. Una se referă la Narcis, dar nu este acel Narcis care se contemplă, îndrăgindu-se de propriul chip, ci, așa cum arăta Julia Kristeva, este vorba de contemplarea Celuilalt din oglindă, care se îndepărtează. A doua direcție, care în nenumărate moduri explicitează opera eminesciană, este mitul orfic. Ceea ce Marcel Raymond observa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
P. scrie ca simboliștii fără a deveni simbolist. El împrumută recuzita școlii, vorbește de „domnița-nlănțuită de vrăji medievale”, de parcuri în care „frunza cade arămie”, de „zeul toamnei trist și singur”, de „apele tăcerii”, în care se privește un „palid Narcis”, de „o țară fabuloasă cu crânguri de polip”, însă toate acestea nu sunt moduri ale unei trăiri „muzicale”, ci imagini, literatură. Corespondențele sunt, dacă nu forțate, oricum exterioare: „Și frunzele foșniră spulberate.../ Foșniră cum foșnește amintirea”. Pe scurt, livrescul continuă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El și ucenicii Săi. (Ioan, 18, 1) Muntele ultimelor zile ale lui Isus e o lecție a lucrurilor: piatra contra frunzei. Avem, desigur, Cântarea cântărilor "Eu sunt narcisul din câmpie, sunt crinul de prin vâlcele". Putem evoca, bineînțeles, plantările rituale de copaci, acțiuni de protejare a pădurilor, serele cu orhidee. Dar că iudaismul și islamul sunt intim legate prin niște relații comune cu regnul mineral, în vreme ce creștinul se
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]