135 matches
-
către finele secolului al XIX-lea, nu fără a-l păstra, într-o anume publicistică, până azi. În accepție stilistică, începe a fi utilizat în secolul al XVIII-lea, cu aplicație, inițial, la arhitectură, cu sensul depreciativ de „straniu”, „insolit”, necanonic. Cu același sens e aplicat, tot atunci, la muzică. În secolul următor, cuvântul denumește, în marile sinteze de istorie a culturii și artei realizate de Jakob Burckhardt și Heinrich Wölfflin, fără conotații defavorabile, stilul (arhitectonic și nu numai) al Antirenașterii
BAROC. Termenul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
răspândite de cineva sub înfățișarea sfințeniei, spre pagubă poporului și a clerului».“<footnote Constantin Jinga, Biblia și sacrul în literatura, Universității de Vest, Timișoara 2001, p. 34 footnote> Remarcam că analiza scrierilor religioase pornește de la clasificarea acestor opere în canonice, necanonice și apocrife. Astfel, scrierile canonice <footnote „CANÓN, canoane, s.n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipici. ♦ Normă, regula de conduită. Lista de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii.” Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
respective devin canonice, sunt prezentate ca model, studiate în școli și chiar devin subiectul unui adevărat cult, prin manifestările comemorative organizate periodic în jurul lor.<footnote Constantin Jinga, Biblia și sacrul în literatura, Universității de Vest, Timișoara 2001, introducere footnote> Scrierile necanonice sunt recomandate de Biserică Ortodoxă și de cea Catolică datorită învățămintelor pe care le transmit, însă nu sunt considerate ca fiind de inspirație divină, ci sunt privite mai degrabă ca un corolar al experienței de viață a unor înțelepți care
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
datorită învățămintelor pe care le transmit, însă nu sunt considerate ca fiind de inspirație divină, ci sunt privite mai degrabă ca un corolar al experienței de viață a unor înțelepți care au dorit să-și împărtășească trăirile posterității. Aceste cărți necanonice sunt în număr de cincisprezece: Cartea lui Tobit, Cartea Iuditei, Cartea lui Baruh, Epistola lui Ieremia, Cântarea celor trei tineri; Cartea a treia a lui Ezdra, Cartea înțelepciunii lui Solomon, Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul), Istoria Susanei
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
a sfărâmării lui Bel, Cartea întâi a Macabeilor, Cartea a doua a Macabeilor, Cartea a treia a Macabeilor, Rugăciunea regelui Mânase. <footnote Catehism: învățătură de credință ortodoxă, Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000 footnote> Scrierile necanonice și-au ocupat un loc important în tradițiile orale și în ceea ce mai tarziu s-a numit „literatura seculară". Referitor la termenul"apocrif" Enciclopedia Britanică oferă o definiție strict din perspectiva religioasă:"Apocrif: din greacă apokryptein, care înseamnă «pentru a
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
plutind pe un vas fantomă. Ajuns în Lumea Nouă, Cavalerul Tristei Figuri va da semnalul începerii unei noi Reconchiste. Utopia va sfârși înecată în sânge, iar cavalerul se va topi în finalurile multiple, mișcătoare ale apocrifei. Alte povestiri imaginează finaluri necanonice ale luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul sau versiuni ale unui nou potop, corupt, inventează narațiuni de asemenea necanonice în jurul lui Iov sau a lui Cain ori descriu riguros coșmarul nașterii Leviatanului sau al pedepsirii unei cetăți. În Istorii pe care
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
Reconchiste. Utopia va sfârși înecată în sânge, iar cavalerul se va topi în finalurile multiple, mișcătoare ale apocrifei. Alte povestiri imaginează finaluri necanonice ale luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul sau versiuni ale unui nou potop, corupt, inventează narațiuni de asemenea necanonice în jurul lui Iov sau a lui Cain ori descriu riguros coșmarul nașterii Leviatanului sau al pedepsirii unei cetăți. În Istorii pe care n-am să le scriu (1998), circumstanțele (spațiale, temporale, cauzale etc.) continuă să fie minime. Ficțiunile manifestă de
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
de radicalism. Câte „o fabulă de actualitate”, niște schițe după natură, evocarea unor „figuri dispărute” constituie antrenamentul lui de portretist. Cu o îngustă percepție a literaturii moderne (și, în genere, a curentelor noi în artă), el nu vede în gesturile necanonice decât trăsneli și „nerozii”. Criteriul pare să fie acela al unui realism destul de strict. În ceea ce privește „chestiile teatrale”, se dovedește a fi, în pofida înclinației obișnuite spre rostirea mucalită, un cronicar serios. Cu meticulozitate, el povestește analitic subiectul, cântărește „valoarea dramatică” și
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
totuși, o spun cu riscul de a fi acuzată de vulgaritate, dincolo de calitățile ei evidente, o carte care devine pe alocuri prolixă pur și simplu. Ruxandra Cesereanu: Dimpotrivă, mie mi se pare că rememorarea Simonei Popescu În Exuvii, deși făcută necanonic, merge pe o structură care intră totuși În arhetip (În arhetipul copilăriei Înminunate, cu mirări și fascinații), În timp ce Mircea Cărtărescu, cu Orbitor, intră, prin pulverizarea intenționată a poveștii și prin acel puzzle de mituri, În structura de anarhetip. Din punctul
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lui față de cititorii cărora li se adresează sau nu (deoarece există și cititori cărora acest text nu li se adresează). Dar Horea ne-a precizat că textul propus nouă spre dezbatere este singurul capitol din carte care arată astfel (atipic, necanonic) și că, altfel, cartea va fi de fapt teza sa de doctorat; și atunci dintr-o dată devine foarte clar că este vorba despre un fel de contra-text sau anti-text pentru și În respectiva teză de doctorat, care să compenseze partea
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lui Irineu al Lyonului. Apocalipsa nu figurează în canonul acceptat de Eusebiu, care se face ecoul hotărârilor sinodului de la Niceea. În H.E. III, 25, 1‑7, el vorbește de trei tipuri de texte: homologoumena (unanim acceptate), antilegoumena (controversate) și notha (necanonice). Canonul Noului Testament, prezentat de acesta împăratului Constantin, nu cuprinde Apocalipsa; ea este totuși enumerată printre homologoumena. Se pare că el a fost influențat în această privință de Lucian al Antiohiei care nu admitea canonicitatea Apocalipsei și a epistolelor 2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
statul modern. Ca urmare, legea numirii episcopilor și mitropoliților, sancționată de Cuza în 1865, îl va îndepărta definitiv pe S. de domnitor. Decretat episcop de Argeș în mai 1865, el refuză titlul prin demisie, declanșând o violentă campanie împotriva procedurii „necanonice”, în scrieri ca Răspuns gubernului și sinodului românesc din 1865 (1866), Apărare a adevărului și a dreptului față cu episcopatul necanonic (1866) ș.a. Mai păstorește, totuși, ca locotenent de episcop în Argeș, între 1869 și 1872. Își editează cea mai
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
domnitor. Decretat episcop de Argeș în mai 1865, el refuză titlul prin demisie, declanșând o violentă campanie împotriva procedurii „necanonice”, în scrieri ca Răspuns gubernului și sinodului românesc din 1865 (1866), Apărare a adevărului și a dreptului față cu episcopatul necanonic (1866) ș.a. Mai păstorește, totuși, ca locotenent de episcop în Argeș, între 1869 și 1872. Își editează cea mai mare parte a discursurilor sale în Cuvinte bisericești compuse și rostite la deosebite ocazii (1868), va da a treia ediție, revizuită
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
și că, din contră, aceasta îmbracă forma crizelor multiple pe care societățile trebuie să le rezolve mai întâi și abia după aceea pot spera să intre într-o fază de dezvoltare propriu-zisă. Partizanii paradigmei tranziției au trebuit, sub presiunea situațiilor „necanonice”, adică proprii unor situații diferite de cele pentru care au fost elaborate teoriile modernizării, să admită „devieri” de la teoria standard, pe care le-au încadrat în ceea ce au numit „crize ale modernizării”, vrând să sugereze că acestea ele însele sunt
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dar care se dezvăluie, brusc ori treptat, ca funambulești. Tema spectacolului absurd, existențial și livresc, apare chiar din prima proză, intitulată Într-o seară: „eul” primește vizita unor personaje deopotrivă reale și livrești: corbul lui E. A. Poe și un Ulise necanonic, un antierou, cum de fapt antieroi sunt mai toate personajele lui P. Tema individului și a identității, fundamentală pentru autor, e inaugurată în cea de-a treia proză, Estivală, al cărei personaj, acel „eu” alienat, bântuit de obsesii și fixații
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
ca, sub pretextul combaterii lor, să se interzică apariția oricărei lucrări ce nu convenea întru totul diriguitorilor activității culturale. Se practica o cenzură mai strașnică decât cea a Bisericii în Evul Mediu. Orice gratuitate sau inovație de limbaj, orice expresie necanonică risca să fie penalizată - nu doar publicistic - ca infracțiune de violare a accesibilității și implicit ca mod al disprețului față de oamenii muncii, prin sfidarea puterii lor de înțelegere. Tot ceea ce, în proză și teatru, ieșea din șabloanele propagandei de partid
PROLETCULTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
socialist a coincis cu astfel de recuperări „critice” în domeniul „moștenirii culturale” - în fond anexări și reconfigurări ale fizionomiei unor mari înaintași, începând cu Eminescu, Caragiale, Creangă -, apoi cu denunțarea unor „isme”: modernism, formalism (vizând notele de avangardism și scriitura necanonică), cosmopolitism, naturalism (adică realismul nud, neconvenabil dezideratului „vizionar” al doctrinei). Ca o specie de formalism este tratat și p., iar pentru întărirea caracterului „partinic” al literaturii este combătută altă atitudine specifică programului său originar, apolitismul. După calendarul politic al momentului
PROLETCULTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
creatoare instrumentale. În circuitul filosofic - literar - sociopolitic, adică teoretic, literar și din nou teoretic, literatura dobândește o forță surprinzătoare pentru prejudecățile curente. Ipoteza e cu deosebire fertilă pentru literatura română, care ilustrează ceea ce N. numește „răzbunarea idilismului”, în romantismul întârziat, necanonic, și unde, în perioada postromantică, idilismul supraviețuiește, pierzându-și semnificația estetică și primind un caracter accentuat sociologic. Printr-o serie de obsesii structurante, cartea anunță argumentul de unitate al tuturor scrierilor teoretice, comparatistice sau memorialistice viitoare, publicate de teoretician în
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
acest inconceptibil abandon și se produce în urma unei înțelegeri între cei doi, care sunt legați printr-o tulburătoare afecțiune. E, prin urmare, un sacrificiu, ce face ca istoria sfântă să-și urmeze cursul. Presărată cu anacronisme, piesa configurează o imagine necanonică a Mântuitorului, văzut, fără cutremur mistic, ca o făptură de o neobișnuită carismă, ca un stilist captatoriu, ale cărui rostiri cu falduri alegorice sunt sorbite cu încântare de cei ce îl ascultă și memorate cu o sfințenie picată în caricatural
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
mare măsură, obsedantei teme a exilului, remarcabilă fiind flexibilitatea de care dă dovadă autorul atunci când schimbă registrele. Discursul său, de o eleganță mereu egală sieși, îmbracă pe rând haina comediei (cu multiple valențe germinative) și pe cea a unei drame necanonice, așadar lipsită de artificiile tipice. Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso este o „comedie amară”, după cum autorul însuși o numește. Poetul latin prezintă doar vagi asemănări cu personajul înfățișat de istorie sau de alte scrieri literare. Toate faptele sunt
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
povestire tridimensională, Iași, 2000; Moștenirea astrelor, I, Cluj-Napoca, 2002. Repere bibliografice: Horia Stamatu, „Das Telephon”, „Cuvântul în exil”, 1962, 4; George Uscătescu, „Rodul ascuns”, „Destin”, 1966, 15; N.A. Gheorghiu, Cronica poeziei, „Ființa românească”, 1966, 4; Călin Andrei Mihăilescu, Un dicționar necanonic, „Curentul”, 1986, 5981; Al. Andriescu, „Fata călăului”, „Idoli de lut”, CL, 1994, 11-12; Popa, Reîntoarcerea, 226-235; Al. Călinescu, Între memorie și ficțiune, ATN, 1999, 1; O. Nimigean, Pe marginea unor istorioare, RL, 1999, 28; Cornel Ungureanu, Despre poezia lui Paul
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
Marile sbornice cuprinzând „vieți” și panegirice poartă pecetea exigenței isihaștilor față de puritatea lingvistică și față de „aparatul” stilistic al scrierii. „Ideologic” și dogmatic, posibilitățile de pătrundere în sbornice - prin urmare și în „circuitul literar” - a textelor ce oscilau între canonic și necanonic se reduc drastic. Sporește în schimb, simțitor, cercul scriitorilor bizantini antologați. Sunt „convocați” acum și autori din vremurile mai noi. Ei nu depășesc, însă, veacul al XII-lea. Între ei, Ioan Damaschinul, Andrei din Creta, Iulian Taviotul, Isichia, Antipatros din
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
simtă" (să înțeleagă) pulsațiile realității societale născânde în prezentul postmodernității, încât devenirea istoriei postmoderne și devenirea operei fac corp comun, integrându-se într-un "parcurs inițiatic" solidar, deopotrivă ontologic și epistemologic. Ceea ce înseamnă mai întâi că sociologia în viziunea sa necanonică nu se reduce la a reprezenta existența socială după modele prestabilite (cum este pozitivismul modernității); mai curând, menirea sociologiei este de a prezenta, prin comprehensiune, ceea ce există socialmente în toată multiplicitatea formelor și interacțiunilor socioculturale experiențiale, în "policulturalismul și politeismul
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
nu echivalează cu indiferența față de valori. Exigența unei "etici morale", înscrisă în experiența comunitară și comunicațională o nouă expresie a socializării inițiatice în cursul căreia cuvântul viu și trăit devine numire regăsită (parole retrouvée) -, se află, după acest prolific sociolog necanonic, în inima revrăjirii lumii. Între altele, aceasta înseamnă: îndepărtarea de universalismul imemorial al Binelui și Răului de care s-au servit toate totalitarismele pentru a accepta umbre considerate altădată doar ca ipostaze ale Răului; eliberarea de o pedagogie etică de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
că pot să calce în picioare canoanele de la Niceea și să pună în locul lor alte hotărâri”. Bineînțeles că cei avizați erau înșiși delegații papali și, implicit, Scaunul papal, întrucât atribuiseră paternitate niceeană canoanelor Sinodului de la Sardica pentru a justifica pretențiile necanonice, de jurisdicție universală, ale episcopului Romei. În aceeași Prefață, Dionisie își informa suveranul pontif că în prezenta Colecție nu a mai introdus „canoanele zise-apostolice și cele ale Sinodului de la Sardica, precum și cele ale provinciei africane”, pentru că „nu le primesc
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]