212 matches
-
turci, iar icoana - tăiată cu iataganele și aruncată în podul unui grajd. Batjocura turcilor nu a rămas însă fără urmări: în timpul nopții, un vuiet neobișnuit a cutremurat grajdul, iar caii, speriați, au început să se omoară între ei. Zgomotul si nechezatul cailor au alertat grăjdarii, care și-au găsit și ei sfârșitul în acel haos. Starețul Anufie a încercat să le explice turcilor cauza acestui dezastru prin intervenția Maicii Domnului, dar a fost condamnat la moarte, iar icoana a fost aruncată
Mănăstirea Dălhăuți () [Corola-website/Science/312435_a_313764]
-
noroi mâinile și picioarele, își îngrămădiră într-o stivă pelerinele de paie ude și intrară în citadelă. Ceilalți servitori rămaseră dincolo de șanț, spălând caii și având grijă de bagaje, în timp ce așteptau să li se spună unde aveau să fie cazați. Nechezatul cailor și zarva vocilor omenești se auzea până departe. Mitsuhide își schimbase hainele de pe drum. Se simțea atât de relaxat în apartamentele lui Mitsuhide, încât parcă ar fi fost la el acasă. Avea vedere spre lac și spre Muntele Hiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
unor împușcături violente. Soarele încă nu răsărise, iar norii erau înnegriți de o ceață deasă. Era ziua a treisprezecea din Luna a Șasea, la o oră atât de matinală încât pe drumul spre Yamazaki încă nu se auzea nici măcar un nechezat de cal. Privind din tabăra principală a lui Mitsuhide de la Onbozuka, soldații puteau vedea dealul Tennozan cam la o jumătate de leghe înspre sud-vest. Patrea sa stângă era îmbrățișată de drumul către Yamazaki și de un râu mare - Yodo. Tennozan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
capul oaselor, trezit din somnul său ușor. — Tsushima! strigă el. Osaki Tsushima dormea în apropiere și, până se deșteptă, Genba ajunsese deja în fața lui, strângând în mână o lance pe care o luase de la un paj. — Tocmai am auzit un nechezat. Du-te și vezi ce e. — Imediat! În timp ce ridica perdeaua, Tsushima se ciocni de un om care țipa ca din gură de șarpe. — Avem o urgență! strigă noul sosit, în panică. Ridicând glasul, Genba îl întrebă: — Ce ai de raportat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Călărise până la Shimizudani, apoi la Hachigamine, după care își continuase drumul de la Muntele Chausu la Kannonzaka, pentru a afla toate faptele. Iar faptele erau următoarele: Nu numai că se văd făcliile și focurile, dar dacă asculți cu atenție poți auzi nechezatul cailor și tropăiturile de copite. Nu-i de glumă. Veți avea nevoie să plănuiți o contra-strategie, cât mai repede cu putință. — Ei, și ce-i cu Hideyoshi? — Se crede că Hideyoshi e în avangardă. Genba fu atât de descumpănit, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Gifugadake. Trupele lui Nagayoshi năvăliră în calea lor și, odată cu coliziunea celor două armate, toată depresiunea Karasuhazama se transformă într-o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale spadelor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând, nu mai rămase nici o poziție neangajată, pe toaă întinderea îngustă a zonei, nici un comandant sau soldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
poate trăi ca un cal jugănit, numai în prezent, viața noastră ar fi ca și a lui, mâncare, ham, apă, somn, apoi iar mâncare, ham, apă și din când în când bici, dacă l-ar vizita, trăgând căruța și auzind nechezatul unei iepe,- cine știe ce reverie de pe vremea când era armăsar." " Deci armăsarul are conștiință?" zise ea izbucnind în râs cu o satisfacție stupidă, pe care o au toți cei Ce nu pot urmări până la capăt o idee, și care cred că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cap și o haină Într-o nuanță țipătoare de roz care-i cânta unui băiat; acesta o acompania la un instrument cu două corzi, erhu, instrument care posedă acea versatilitate sonoră de a trece de la suspinele unei fete Îndrăgostite la nechezatul unui cal cuprins de spaimă. Călătorii noștri se apropiară, dar cuplul de cântăreți rămânea În continuare indiferent la intruși. — Crezi că sunt reali? Întrebă Esmé. Marlena nu răspunse nimic. Probabil erau două fantome Înghețate În timp, trăind la infinit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
vreunui suflet care mai scăpase, dar nu mai scăpase nimeni, nu se mai auzea nici fâșâitul viclean al săgeților, nici ciocnire de oțel, nici geamăt de muribund, se auzea doar trosnetul focului ce cuprindea casa, acareturile, grajdurile, se mai auzea nechezatul Înnebunitor al cailor și se simțea mirosul de lemn ars și, iată, Într-adevăr, prin pologul de pânză al căruței, totul se vedea roșu, Însângerat, aprins, un roșu al zbuciumului și al durerii, și al furiei, și al neputinței. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pe un drum mai scurt, cunoscut doar de vânătorii din partea locului. Rădvanul domniței Erina intrase sub codru, pe valea Bistriței. Sub cetini, seara se lăsa mai repede, iar Ionuț mâna cât putea de repede. Deodată, caii se opriră cu un nechezat lung, iar flăcăul se ținu cu greu să nu cadă de pe capră. Trei necunoscuți se aflau În mijlocul drumului, iar unul dintre ei scoase iute sabia și o puse la gâtul slujitorului. Ionuț Înțepeni. Îi recunoscuse pe cei trei meseni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se asemănau cu cele slavone. Aproape că știa tot ce vorbeau cei doi. Dar preferă să nu se amestece În discuție. Privirile sale scormoneau malul care se apropia. Se vedeau deja străjile de pe zidurile cetății Orșova. Se auzea, slab, un nechezat de cal. Știa că ei, În schimb, erau foarte greu de văzut. Întunericul de afară, cerul Înnorat care ascundea luna și bezna frământată a apelor pe care pluteau făceau ca barca să nu poată fi deslușită decât de la cel mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a făcut-o. Căci Moldova va fi o țară fără nici un bărbat viu. Cuvintele voievodului căzură rar și apăsat, ca o litanie sau ca o rugăciune, sau ca un blestem. După ele nu se mai auzi decât țârâitul ploii și nechezatul stingher al unui cal. Și nu se mai simți decât mirosul puternic de pădure umedă și desfrunzită, apăsată de prevestiri și răstignită de spaime. 15 noiembrie 1474, munții insulei Kyushu, Japonia Yamabushi nu se schimbase deloc. Avea, parcă, o bătrânețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În zorii acelei zile ar fi fost imposibile. Nu se vedea nici la doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Iar acum era lângă ea, În Încercarea nebună de a-l găsi. Poiana era mare, parcă nesfârșită. Erina auzi În urma ei zgomotul unei uși trântite, voci alarmate, și apoi șuierul săgeților. Doi din caii din apropierea ei se prăbușiră cu un nechezat dureros. - Hai, Murguleț... șopti tânăra, lipindu-se de coama calului și de trupul soțului ei. Hai, Murguleț... nu mă lăsa acum... Încă puțin... Calul necheză, ca și cum ar fi Înțeles că trebuie să alerge mai repede. Dar zăpada era groasă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de ora cinci dimineața, iar noaptea părea a fi Înghețat, lipită de bolta senină și Înstelată. Doar caii simțiseră apropierea zilei. Caii din herghelia Erinei fornăiau neliniștiți, ca și cum ar fi știut că Începe o zi neobișnuită. Se auzeau câte un nechezat nervos și dinspre pădure, unde se aflau caii Apărătorilor, păziți de străji atente, care știau valoarea unui asemenea animal la vreme de iarnă și de război. În ultimele două zile, caii fuseseră răsfățați cu fân din belșug și cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
om. Un om zburător, fără chip. Un om care Îl apăra așa cum nimeni nu l-ar fi putut apăra. Nici chiar oștenii scutului și spadei. Umbra Își aruncă secera cu lanț la picioarele cailor, iar caii se prăbușiră, cu un nechezat dureros. Apoi scoase o armă lungă, poate o suliță sau o halebardă, se aruncă la pământ și se roti cu tot cu arma aceea ciudată, secerând picioarele cailor care nu căzuseră până atunci. Primii spahii doborâți se ridicară, dar nu mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
lui de sânge. Andà, după tradiția mongolilor. Și care... e... fratele bun al lui Alexandru. Fiul tău. Ștefănel. Oană rămase nemișcat, scormonind cu privirea lui albastră chipul lui Pietro. De departe venea zgomotul unei ciocniri violente. Gemete de moarte și nechezat de cai. Vasile al lui Scatoalcă se ridică, dar nu Îndrăzni să Încalece. Mesaje cu săgeată sosiră dinspre Răsărit și dinspre Apus. Unul din Apărători i le Întinse căpitanului, care nu facu nici un gest să le ia. Peste partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mari nenorociri. Pentru unii oameni din Evul Mediu asemenea semne au putut constitui un „șoc psihologic” care paraliza orice acțiune. Chiar și ceva mai aproape de noi, împăratul Rudolf al II-lea, contemporanul lui Mihai Viteazul, era paralizat și de un nechezat al unui cal și, până ce astrologii și alți „specialiști” nu descifrau semnul, nu era în stare să ia o decizie. Și pe oamenii noștri „semnele” i-au pus pe gânduri. Românul este fatalist, dar un fatalism care nu-l paralizează
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
conflictului, activitățile continuau ca și cum două orașe diferite ar fi conviețuit ignorându-se reciproc. - Locul târguielilor și al furiei, mai zise Arrigo, privind În jur. Văzduhul era Îngreunat de un nor des de praf, ridicat de căruțe, printre strigătele vizitiilor și nechezatul cailor. - În toată Toscana se vorbește cu invidie despre ea. Cea mai mare biserică a lumii creștine. Capodopera care Îl va face nemuritor pe Arnolfo di Cambio. Și acolo unde viața triumfă, domnia ta i te adresezi morții? Dar mă asculți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un neajuns care putea fi remediat. Peste acest tumult și dogoare familială, strigăte care se împleteau peste masa de pinochle, cursele făcute de copii, ibricele de cacao și ceai și munții de prăjiturele aduși în sufragerie, tunetele groase politice și nechezatul mai ascuțit al femeilor și toată această discordie grandioasă și vitală, trona Unchiul Charlie, care stătea în picioare, sau mai degrabă se înălța între ei, lângă mama sa cu perucă și rochiță neagră. Dacă mă simt îndreptățit să folosesc aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și eu. Am simțit cum picioarele lui Caligula mă împing în momentul în care s-a ridicat de pe braț, și apoi am zărit culoarea propriului meu sânge pe panta pietroasă. M-am lovit de pământ și am alunecat. Am auzit nechezatul înnebunit al lui Bizcocho și țipătul lui Jacinto. Rostogolește-te mai departe, te rog! A strigat Thea. Augie, scumpule, rostogolește-te! Lovește cu copitele! E rănit! Dar una din copitele lui Bizcocho m-a pocnit drept în cap și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Potirul! Dați-mi-l! Cuvintele, șfichiuitoare și fierbinți, bolboroseau, reverberau și se rostogoleau... De nicăieri și de nicicând..., din beciul erelor..., în nici o limbă și ardeau pieziș, pizmaș, înfricoșat, prin aer... Orgiastic! Ca tăciunii! Sporindu-și mânioase amplitudinea, către registrul nechezatului înnebunit, săgnit, copleșitor, al cailor stârpiți și ciopârțiți, în bătălia de la Zama: Vreau Po-ti-rul! Vrei, pe aia... zice calm Bursucul. Întâi și-ntâi, că nu e deloc al tău, se bagă pe fir Iepurele, bățos, cu perdaf și cu osârdie
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
undeva, În Răspântii. Se apropie de gardul cu uluci putrede și date cu var, dincolo de care se afla clădirea cam dărăpănată și cu acoperiș de tablă ruginită a Dispensarului. Din curte, liniștea văzduhului fu iară tulburată, de astă dată de nechezatul armăsarului Canafas. Fuseseră buni și statornici prieteni cu ani În urmă, până se auzise că talanului i se luase pielea, iar carnea fusese trimisă la o fabrică de conserve. Enin Își aminti cum i se frânsese sufletul când aflase, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
armăsarului Canafas. Fuseseră buni și statornici prieteni cu ani În urmă, până se auzise că talanului i se luase pielea, iar carnea fusese trimisă la o fabrică de conserve. Enin Își aminti cum i se frânsese sufletul când aflase, iar nechezatul venit din curtea Dispensarului Îl umplu de o fericire dureroasă, un fel de nădejde amestecată cu frica de a nu fi dezamăgit. Bătrân fiind, Canafas fusese dat cu Împrumut de către Colectivă Dispensarului, În semn de Încurajare pentru doctorul de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
puternic și ambii lucrează cu revelații. Pentru moment idealul de zbor s-a-ndeplinit aici. În nădejde pentru o clipă se simte, se inserează totul. De la faptul-de-a-fi-cal am ajuns la calul viu, fiind cal. Mișcare dialectică, hegeliană. Căutând În cuvânt viața cuvântului, nechezatul calului. E eul heideggerian aici, devenit Dasein. Dar nu e de ajuns: „o aură verzuie prevestește/un mult mai aprig ideal”. Mișcarea hegeliană nu e Împlinită, sinele se simte În continuare spațiat ( Elegia a opta). Mie Însumi Îmi sunt cal
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]