171 matches
-
Mehedinți conturează profilul singular al creștinismului românesc care nu se subordonează altor variante ale creștinismului, păstrându-și propria identitate religioasă, și prin aceasta, culturală și națională. Ce-i drept, situația este valabilă până la sfârșitul perioadei interbelice, perioada comunistă și cea neocomunistă, provocând mutații serioase la nivelul profilului creștinismului românesc. Arheologia confesională Elita intelectuală interbelică, preocupată, printre multe alte teme, și de problematica interconfesională, de raporturile dintre Răsăritul ortodox și Occidentul, preponderent, catolic, dar și cu puternice influențe protestante, gravita în jurul a
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
amestec al politicii. Căci tot răul de aici vine - este, de fapt, moștenirea negativă a Patriarhului Miron Cristea care, cu mici excepții, se continuă până astăzi -: teoretic, de la pretenția chiriarhilor noștri de a se raporta la interesele politice ale statului neocomunist. Iată de ce unii prelați ai Bisericii Ortodoxe Române nu au renunțat la aceste năravuri, răsfrângându-se inclusiv la nivelul calității omileticii lor căldicele - există și aici, în plan formal, o serie de stereotipii la care preoții ar trebui să renunțe
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
al opoziției (la un post de televiziune, la începutul lui 2004) a reapărut acuzația surprinzătoare de „bolșevism”. Însăși ideea de consens, fie el și parțial, a fost respinsă în totalitate ca reprezentând o modalitate inacceptabilă de manipulare exercitată de forțele neocomuniste. Desigur, persistența unor nostalgii/mentalități comuniste era inevitabilă, dar marea majoritate a populației nu considera că acestea sunt suficient de puternice pentru a se exprima într-o mișcare politică importantă. În plus, era de așteptat că acestea se vor diminua
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
ideologii radicale, fundată pe o combinație de anticomunism violent, elitism cultural și moral, promovare a schimbărilor cultural-morale în spiritul unor modele occidentale idealizate, critica formațiunilor politice bănuite de lipsă de fermitate suficientă în promovarea reformelor tranziției sau chiar de atitudine „neocomunistă”. Elitismul moral, combinat cu lipsa cunoștințelor necesare pentru angajarea într-o construcție socială complexă, a generat o stare de frustrare agresivă, exprimată sub forma unui program ideologic compus din cele mai eterogene teme extremiste: anticomunism obsesiv, sfârșit prin ridicola vânătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
ei membri ai Partidului Comunist. Presiunea puternică a partidelor istorice a generat în restul forțelor politice, mai ales în rândul tehnocrației, o creștere defensivă a consensului intern, fapt care a încetinit substanțial procesul lor de diferențiere politică. Acuzată continuu ca neocomunistă/securistă, tehnocrația, ce se percepea pe sine a fi principalul actor competent al transformărilor sociale, a evoluat către construirea unui partid care să o apere și reprezinte. Între tehnocrație și partidele istorice existau diferențe profunde nu atât în ceea ce privește viitorul, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
dintre factori și ignorarea altora prezintă riscul de a transforma explicația într-o justificare ideologică. Factori extrinseci 2: foștii comuniștitc "Factori extrinseci 2\: foștii comuniști" Încă de la începutul tranziției, unii actori politici au fost obsedați de pericolul foștilor comuniști (nomenclaturiștii, neocomuniștii, criptocomuniștii, comuniștii reformați) ce, în măsura în care ar ocupa poziții importante, ar produce un blocaj al schimbării. Deși nu găsim nicăieri o abordare analitică a unui asemenea factor cu acțiune adversă, el este invocat extrem de frecvent pentru a explica eșecurile tranziției. Blamarea
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
serbările - cum ar fi cele ale cotidienelor PCF* și PCI*, l’Humanitî și l’Unita - caută să-i arate pe comuniști - dar și pe stângiști - în ambientul lor societal și național. Dacă agit-propul este principalul suport al subversiunii în regimurile neocomuniste, el este și un vector major al promovării URSS - mai apoi a Chinei* maoiste, a Cubei* etc. - și se articulează pe unele campanii de dezinformare* și de diversiune. Astfel, în 1952, mobilizarea mondială în favoarea soților Rosenberg, condamnați la moarte de către
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Prezidat de deputatul PCF Francis Würtz, GUE/NGL este prezentă în toate comisiile și instanțele parlamentare și joacă un rol important în procesul legislativ european. Cu 3940000 euro în 2005, grupul are o intensă activitate politică. Reunește partide comuniste ortodoxe*, neocomuniste*, postcomuniste* și formațiuni cu înclinații „roșii-verzi”. în ciuda acestei diversități ideologice, se regăsește în jurul anticapitalismului* și al respingerii globalizării „neoliberale”, al antifascismului*, al luptei pentru pace* și al anti-rasismului*. în mai 2004, 14 formațiuni comuniste sau postcomuniste creează Partidul Stângii Europene
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Imaginea lui Che și a subcomandantului Marcos, victoria lui Hugo Chavez în Venezuela, în 1998, și, în 2006, cea a lui Juan Evo Morales în Bolivia, pe fondul revoltelor „celor fără”, servesc de acum înainte ca fundal pentru scrierea utopiilor neocomuniste*. VIAȚĂ CULTURALĂ CULTURĂ DE MASĂ șI PROPAGANDĂ Construit de militanți marcați de experiența de propagandiști și de organizatori, proiectul bolșevic în ceea ce privește cultura se întemeiază pe o dublă concepție: ajungerea la mase și slujirea puterii. Modalitățile de punere a lui în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și al diversiunii. Aceeași încrâncenare cinică există probabil și la ceilalți, pentru că această forță de muncă s-a răspândit generos pe întreg spectrul politic basarabean: ei satisfac conștiincios nevoia de iluzii atât în partidele democratice, cât și în cele retrograde, neocomuniste. Sarcina acestor profesioniști este să pună pe tapet în fața patronilor, a regizorilor, schema unui demers electoral care să garanteze câștigarea alegerilor. Și va câștiga acel care va minți mai nerușinat. Pe scurt: muncă destul de grea pentru „scenariști”, a căror imagine
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
contemplator imperturbabil îi prilejuiește uneori dlui Cimpoi scurte clipe de disconfort intelectual. De pildă, pleacă stânjenit privirea atunci când vârstnicii debitează enormități și prostii groase. Cum s-a întâmplat și în cadrul Simpozionului, unde s-a afirmat că tinerii scriu o poezie neocomunistă, că înțeleg procesul creației la fel ca generația lui Petru Cruceniuc (un jalnic versificator de partid), că iau importante premii literare deoarece sunt mediocri, că nu sunt suficient de patrioți și că optzecismul și postmodernismul basarabean este o diversiune regizată
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
un partid care s-a desprins din FSN. Această realitate istorică ne dovedește că, la douăzeci și cinci de ani de la Revoluția din decembrie 1989, un partid istoric, în speță PNL a reușit să rupă "frontul imaginar" al forțelor conservatoare de tip neocomunist care apăruse în politica românească odată cu înființarea FSN. Desigur, atât PD-L, cât și PSD, ca partide moștenitoare a FSN, au evoluat foarte mult din punct de vedere politic și doctrinar în raport cu FSN. Anii de democratizare și de modernizare instituțională
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
ci întru totul logic) că Proclamația de la Timișoara a devenit textul-program al manifestației-maraton din Piața Universității (22 aprilie - 13 iunie 1990), al cărei scop l-a constituit tocmai crearea unei conștiințe naționale în vederea unor alegeri nemanipulate, în care comuniștii (criptosau neocomuniști, cum li se spunea) să nu mai aibă câștig de cauză. Nu în ultimul rând, Proclamația de la Timișoara avea ca scop manifest reeuropenizarea României, efort de pionierat remarcabil, așa cum îl privim astăzi, la 15 ani de la consumarea istoriei, când politicienii
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
au fost acceptate de totalitatea membrilor lor, unii au văzut În ele o concesie primejdioasa făcută adversarilor, fără a avea parte nici măcar de recunoașterea acestora din urmă, care au continuat să folosească, pentru a le denumi, sintagme stigmatizante precum exsau neocomuniste. Pierderea puterii cu prilejul alegerilor libere și a reformelor constituționale a obligat aceste partide să cedeze o mare parte a patrimoniului lor statului, pe lângă diminuarea subita a veniturilor provenite din cotizații. În aceste circumstanțe, Închiderea școlilor de partid a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
1922-2002), poet „neoclasic”, traducător al lui Goethe, foarte prețuit În ultimii ani ai vieții, ales președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor În decembrie 1989, o dată cu Mircea Dinescu. Criticile priveau prezența lui Mircea Dinescu În rîndurile Frontului Salvării Naționale, denunțat că „neocomunist” de opoziția anticomunista. GDS și Alianța Civică numărau printre membrii lor mai mulți scriitori cunoscuți, unii membri ai Consiliului sau ai Biroului Uniunii. Andrew Wachtel, 2003. Irina Livezeanu și Marius Lazăr au realizat anchetă asupra schimbării statutului scriitorului În România
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
de la porțile Orientului, Își făceau tot mai mult loc În mijlocul poporului. El era temut de cei care ar fi avut de ce se teme. Din elucubrațiile lui Își trăgeau seva și se Înfiripau noile instituții ale statului de drept și democrația neocomunistă. Numele lui susura și colcăia pe buzele tuturor. Restoiu a făcut, Restoiu a zis, și eu iarăși am zis că să-i fie țărâna În ceaiul copiilor și nepoților, deși Ortansa a rezistat scenariilor sale tumultoase și nu i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
propagă și În cadrul altor publicații mai puțin orientate către spectaculozitate și mai puțin radicale 37. În primul tur, candidatul României Mari, Corneliu Vadim Tudor, a câștigat 25% din voturi și a participat În turul al doilea al alegerilor Împotriva candidatului neocomunist Ion Iliescu. Un alt domeniu În care există pericolul resuscitării determinismului biologic este cel al tratamentului corpului și al afecțiunilor acestuia, În special În probleme precum alegerile reproductive ale femeilor (În particular avortul), SIDA și sexualitate (În special În aspectele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
lui Saddam Hussein. Mircea Mihăieș: Înainte de asta s-a mai Întâmplat un lucru, cred eu, bun pentru istoria României. Normalizarea relațiilor noastre cu Rusia, care s-a produs pe vremea regimului Constantinescu. Mai ales deoarece au dispărut suspiciunile despre „kaghebistul”, neocomunistul Iliescu. E o garanție că lucrurile s-au petrecut firesc, ca Între două țări independente, nu ca Într-un posibil troc În spatele căruia să simți trădarea. Din acest punct de vedere, oricât de adversar aș fi - și sunt! - față de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
de putere, aventurieri politici și demagogi” (pp. 176, 226). Pentru ca revoluția populară să fie consacrată, ea necesită o revoluție electorală (cu ocazia primelor alegeri libere, din 20 mai 1990) prin care la putere să ajungă democrați și nu foști nomenclaturiști neocomuniști; în cazul în care revoluția electorală nu va avea loc, la putere rămânând neocomuniștii, atunci se va declanșa o a doua revoluție în stradă (Tismăneanu profețește, de fapt, fenomenul „Piața Universității 1990”). Cu alt prilej (Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
termen mediu, pentru că mie îmi este clar că viața politică românească trebuie să se coaguleze și acest proces a început după alegerile din 2000. Dar marea mea problemă este că nu trebuie să lăsăm social-democrația românească pe mâna unui partid neocomunist.64 Dincolo de abordarea mai elaborat-teoretică a lui Stolojan și cea mai simplist-practică a lui Băsescu, și liderul liberal și cel democrat vorbeau, în fapt, despre perspectiva unei formule de colaborare electorală, parlamentară și guvernamentală, adică despre o alianță politică PNL-PD
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
mult mai mare în fața ideii de „nazist de omenie” decât în fața celei de „comunist de omenie”. Instinctul nostru de apărare se dovedește mai dezvoltat, mai acut față de demersurilor naziștilor „de tip nou” decât față de cruciadele comuniștilor reciclați. Și neonaziștii și neocomuniștii ne spun că au existat printre înaintașii lor și „camarazi de omenie”. Al doilea pas al persuasiunii lor este că ei, cei de azi, nu sunt defel mai neonorabili în intenții și mai neîndrituiți în a le pune în practică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
politic la centru-dreapta ori centru-stânga, la dreapta ori la stânga. Extremiști începem să părem noi, ceilalți, adică cei mai mulți, care ne lăsăm greu convinși că în fiecare blană de lup bate o eroică, samariteană inimă de mieluț; fie el neonazist, fie el neocomunist. De unde și balada: „Un’ ne duci tu, mielule? La belire, neamule!”. (Jurnalul Național, 28 octombrie 2005) Naziști de omenie ( II ) Un pericol căruia America nu îi acordă atenția cuvenită este proliferarea activității criminale a grupurilor numite gangs. Atât la nivel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
marile platforme industriale și cei de acolo au votat cu partidul lui Iliescu. V.A. : Totuși, muncitorimea de la Iași avea și o anumită tradiție, de la Nicolina începând, de prin anii ’20, foarte antibolșevică, ca pe urmă să ajungă să fie neocomunistă ? A.M.P. : Unul dintre lucrurile cele mai decepționante pentru mine, pe care le-am văzut în ’90-’91, era că muncitorii nu s-au strâns deloc în jurul oamenilor care fuseseră disidenți la CUG și care fuseseră persecutați. Absolut niciodată oamenii
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
să explice fenomenele reale, și să le prevadă: la urma urmelor, să le prevină. Regimurile așa-zis comuniste s-au prăbușit unul după altul (rămânând în lume doar China, Cuba și altele câteva) și au făcut loc fie unor regimuri neocomuniste (care au «reformat» comunismul), fie unor regimuri realmente democratice. Comunismul nu poate fi însă reformat ci doar cosmetizat, pentru că nu suportă (așa cum s-a mai spus) schimbări reale. Exemplul cel mai grăitor mi se pare «perestroika» lui Mihail Gorbaciov, care
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
sprijinul SRI-ului de atunci. Vina care li s-a reproșat de putere era aceea că ar fi fost manipulați politic. Analizând faptele nu putea fi vorba de așa ceva. Ei nu doreau decât să nu lase țara pe mâna „criptocomuniștilor”, „neocomuniștilor” sau „comuniștilor cu față umană”. Și-au dat seama că viitorul țării și implicit al lor e în mare pericol cu astfel de oameni la conducerea țării. Pierdeam șansa de a ne redresa cu un sprijin maxim din străinătate. Imaginea
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]