88 matches
-
al treilea rând, zona iliră, unde s-a constituit limba albaneză, care prezintă cele mai mari afinități cu româna, a fost desființată de Philippide ca spațiu romanizat. Astfel s-a încercat minimalizarea rezultatelor celorlalți cercetători care au analizat în manieră neogramatică limbile balcanice. Iorgu Iordan, elevul excepțional care a putut prelua de la profesorul său doar acribia cercetării, explică în felul următor credința fanatică a lui Philippide în baza de articulație a străbunilor balcanici ai neamului românesc. În 1888, după ce intrase în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
baza de articulație a străbunilor balcanici ai neamului românesc. În 1888, după ce intrase în conflict cu Hasdeu pe problemele istoriei limbii române, Philippide pleacă, pe speze proprii, la Halle a. S., universitate germană celebră, unde este cucerit de influența școlii neogramatice, născută cu 10-12 ani mai înainte. Această școală se caracterizează, în primul rând, prin asimilarea fenomenelor lingvistice cu cele din natură și prin punctul de vedere istoric, împins până la ultimele limite, în ce privește explicarea și interpretarea faptelor de limbă. „Pornind de la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
rând, prin asimilarea fenomenelor lingvistice cu cele din natură și prin punctul de vedere istoric, împins până la ultimele limite, în ce privește explicarea și interpretarea faptelor de limbă. „Pornind de la aceste principii de bază ale concepției despre limbajul omenesc, continuă I. Iordan, neogramaticii au ajuns pe de o parte la ideea că evoluția limbilor se conduce după anumite legi, care, în cazul sunetelor, sunt foarte asemănătoare, ba chiar identice cu legile fenomenelor naturale, adică mecanice și oarbe ca acestea, iar pe de altă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și oarbe ca acestea, iar pe de altă parte, la luarea în considerație, aproape exclusiv, a stărilor lingvistice vechi, în ciuda recomandării, făcută de ei înșiși, de a se studia îndeosebi aspectele actuale, vii ale limbilor”. Relatarea lui Iorgu Iordan despre neogramatici ajută la înțelegerea faptului că sunt practic imposibil de identificat, în baza de articulație a poporului român de astăzi, acele particularități fiziologice care, moștenite de la înaintașii lui mediteraneeni, ar fi cauzat trecerea de la latină la română. Înțelegem totodată de ce I.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
oarecum definitivă a latinismului” încă la începuturile Academiei Române și de constituirea limbii române „în epoca simbiozei slavoromanice, care a început în a doua jumătate a secolului al VI-lea și în secolul următor”, plătind astfel și el tributul cuvenit orientării neogramatice. I. Iordan nu numai că nu l-a putut urma pe Philippide în cercetarea istoriei limbii, dar a și avertizat în cartea dedicată vieții și operei profesorului său că „soluțiile propuse de acesta sunt sortite să se învechească cu timpul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
date cu care autorul își împănează opera creează doar impresia că aceasta ar mai conține ceva care nu a fost încă valorificat. Sextil Pușcariu (1877-1948) El a preluat lucrările dicționarului în 1906, având drept coordonate ale gândirii istorice aceleași principii neogramatice. Fundamentală este și pentru el separarea istoriei limbilor indoeuropene de glotogeneza unică: la originea acestei familii de limbi rămân axiomatic cele câteva sute de rădăcini care trebuie acceptate ca atare. În felul acesta neogramaticii nu-și mai pun problemele originii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
coordonate ale gândirii istorice aceleași principii neogramatice. Fundamentală este și pentru el separarea istoriei limbilor indoeuropene de glotogeneza unică: la originea acestei familii de limbi rămân axiomatic cele câteva sute de rădăcini care trebuie acceptate ca atare. În felul acesta neogramaticii nu-și mai pun problemele originii naturale a limbajului și evoluției limbilor prin formulele preindoeuropene de limbă, silabică și aglutinantă. Ei se pot întreba cel mult dacă și cum rădăcinile i.-e. pot avea direct, fără mijlocirea altor stadii, origine
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
după toată probabilitatea, cu elemente trace, moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cu cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei de români” (p. 168). Consecință a inaplicabilității teoriei neogramatice la istoria limbii, perceperea eronată a constituirii peisajului etnolingvistic din jumătatea de est a Europei face ca fiecare cercetător să-și macine energia în căutarea unei explicații personale pentru devenirea limbii române. În continuitatea ideii sângelui S. Pușcariu aduce necesitatea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
bàila), la Dante, „femeie care alăptează copiii altora”, „moașă”, vit. balìa (bailìa), vfr. baillie „putere, seniorie, stat”, vit. baliato „provincie guvernată”; alb. vájzë „fată, fiică”, calabr. vajazzu „slugă, țăran”, bajazza „femeie ușoară, servitoare”, vgr. ηλιξ, αλιξ „de aceeași vârstă” etc. Neogramaticii, chiar dacă vorbesc de evoluția limbii, nu pun formarea acesteia în dependență de constituirea neamului ca fenomen etnolingvistic. Presupunând existența „neamului nostru” - ca sânge și ca limbă a autohtonilor - din cele mai vechi timpuri, S. Pușcariu vorbește de „îndelungatul contact cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
existând în limba română, nu poate fi explicat prin latină (p. 255-316). În felul acesta cuvântul „simbioză” care urmează în citat și care presupune amestecul de sânge, despre care am vorbit mai sus, ca expresie a structurii heteroglote, în viziunea neogramatică, a lexicului limbii române, rămâne o vorbă goală. Autorul subliniază mereu puritatea latină a limbii române, formarea acesteia din latină după anumite reguli fonetice și raportarea la „împrumuturi” a tot ce este nelatin în română. Perspectiva falsă asupra istoriei limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ele să poată fi confirmat ca atare. El însuși ajunge la concluzia că „privite mai de aproape, cele mai multe cuvinte considerate de origine veche germană se dovedesc a fi împrumutate din săsește sau din alte limbi” (Ib.). Privind lucrurile ca toți neogramaticii, S. Pușcariu afirmă că „slavii au exercitat asupra noastră cea mai masivă și mai îndelungată influență. Vocabularul nostru, continuă el, e atât de împănat cu împrumuturi slave, încât, din pricina lor, limba română se deosebește mult de celelalte limbi neolatine. Influența
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prezentă și în tare, tărâm, teren, a târși, târn, a toarce, trai, treabă, a trânti, troc, tură, a turti, țărm, țărână etc. Ovid Densusianu (1873-1938) Profesorul de filologie română de la Universitatea din București este primul care a încercat, de pe poziții neogramatice, să demonstreze, sub titlul Istoria limbii române, continuitatea latinăromână în limba textelor românești din secolul al XVI-lea. Nereușita acestei întreprinderi nu a putut fi depășită până în prezent. Cauza o constituie concepția despre limbă în general și despre constituirea limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mecanic în viața colectivă a fiecărei comunități. Sistemele fonetice și gramaticale sunt creații zonale prin cutumă, subordonate în întregime comunicării sensului în colectivitatea respectivă, care poate cuprinde zone mai mari sau mai mici în funcție de organizarea socială și administrativă a vieții. Neogramaticii au desființat teoretic unitatea genetică a limbii prin separarea ca origine a limbilor i.-e. de celelalte limbi, de unde decurge și anularea continuității globale a materialului lingvistic, și au instituit teoria arborelui genealogic al limbilor i.-e. cu două consecințe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
continuității materialului silabic și aglutinant în formula flexionară a limbilor așa zise i.-e. Consecințele teoriei arborelui genealogic implică spargerea unității comunicative a limbii în trei componente: fonetică, gramaticală și lexicală, cărora li se atribuie existență și evoluție independentă. Demascarea neogramaticii ca epocă perimată a gândirii istorice este înso ită de recunoa terea constituirii și evoluției limbii române ca limbă vie cu identitate proprie sub toate aspectele (fonetic, gramatical și lexical), limbă în care atât latina cât și traca și-au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
încă mult timp progresul filologiei române și va împiedica pe cercetători să caute sau să spună adevărul” (p. 15). Depășind abordarea sentimentală a trecutului limbii române, O. Densusianu și toată cercetarea istorică ulterioară nu au putut ieși din sfera speculațiilor neogramatice. Aceasta deoarece știința europeană izolează, cu un aer de superioritate, constituirea limbilor indoeuropene de originea naturală a limbajului ca atribut al întregii spețe umane, apărute pe Pământ ca rezultat al evoluției speciilor prin selecție naturală. Iată de ce scoaterea din impas
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
naturală a limbajului ca atribut al întregii spețe umane, apărute pe Pământ ca rezultat al evoluției speciilor prin selecție naturală. Iată de ce scoaterea din impas a științei române prin viziunea globală asupra limbii înseamnă implicit eliberarea științei europene din constrângerile neogramatice. șț Latina și elementul autohton. O. Densusianu nu și poate pune problema amestecului latinilor cu autohtonii în procesul colaborării și comunicării sociale întrucât neogramaticii sunt filologi, iar aceștia nu iau în considerație decât limbile atestate în scris. Latina a existat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
impas a științei române prin viziunea globală asupra limbii înseamnă implicit eliberarea științei europene din constrângerile neogramatice. șț Latina și elementul autohton. O. Densusianu nu și poate pune problema amestecului latinilor cu autohtonii în procesul colaborării și comunicării sociale întrucât neogramaticii sunt filologi, iar aceștia nu iau în considerație decât limbile atestate în scris. Latina a existat pentru că în ea s-a scris o întreagă literatură, a continuat să fie folosită ca limbă de cultură și de cult, și mai ales
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
română. Speculațiile pe tema elementelor autohtone își pierd însă obiectul în viziunea realistă asupra constituirii actualului peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei. Latina și româna, două limbi distincte la toate capitolele (fonetică, lexic și gramatică), sunt văzute de neogramatici într-o continuitate în care latina devine treptat română fie pe un teren golit de autohtoni, fie pe un teren, mai cu seamă cel iliric, pe care autohtonii răriți învață treptat latina, uitându-și barbara limbă străbună. O. Densusianu are
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai vorbeau limba bessilor” (p. 27). După latinizarea peninsulei balcanice în proporțiile arătate, lucru cu care O. Densusianu se mîndrește, urmează romanizarea acestui spațiu, ceea ce înseamnă trecerea de la latină la română. Această trecere nu se putea însă realiza, în concepția neogramatică, pe tot spațiul latinizat. Trebuia respectată ideea arborelui genealogic. Dialectele limbii române nu se puteau naște altfel decât ca ramificații ale unei limbi de bază cum a fost latina pentru limbile romanice și protolimba i.-e. pentru limbile indoeuropene. Pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la distanță de peste un secol, gândirea istorică, după cum se poate vedea din încercarea Academiei de a oferi o imagine completă asupra constituirii limbii române și asupra răspândirii ei ulterioare. Istoria limbii române a Academiei Abordarea constituirii limbii române în manieră neogramatică a necesitat o terminologie adecvată: patria primitivă, latina dunăreană, româna comună, străromâna etc. Formarea limbii române este urmată de răspândirea dialectală a românei comune, cu dacoromâna ca cel mai important dialect, venit și el din sudul Dunării. Falsitatea schemei imaginate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limitarea acestui spațiu, pentru un șir de secole, la o zonă restrânsă la sud de Dunăre și născocirea migrațiilor slave, bulgare, maghiare, turcice etc. menite să explice peisajul etnolingvistic constatat la ieșirea din evul mediu. Falsificarea istoriei prin aceste mistificări neogramatice împreună cu perceperea ruptă de etnie a limbii au făcut ca istoricii limbii să-și imagineze constituirea granițelor dintre limbi, teritoriul pe care ele se vorbesc, ca rezultat al mișcărilor de populații. Aceste mișcări, iar nu evoluțiile zonale ale fenomenelor etnolingvistice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
3, 4 sau mai multe secole, cât grosul latinității s-a retras într-o zonă restrânsă ca să poată reveni apoi ca români și să alcătuiască dialectele limbii române pe vechile teritorii ale limbii latine. Schema latinitate > romanitate inventată de lingvistica neogramatică pentru istoria dialectelor limbii române este anulată prin lărgirea până la globalizare a viziunii asupra istoriei limbii. Însuși coordonatorul ILR II se arată nemulțumit de felul cum această lucrare reflectă fenomenul cercetat, afirmând că formula adoptată „impusă de logica evoluției limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
revizuiri de îndată ce cunoștințele noastre lingvistice pentru epoca discutată se vor îmbogăți” (p. 18). De observat însă că nu acumularea de noi date poate duce la descoperirea adevărului, ci o filozofie adecvată apariției limbajului și evoluției fenomenului lingvistic. TEORII ANTILATINISTE Perceperea neogramatică a istoriei limbii române a dat rezultate care i-au șocat pe înșiși promotorii acestei orientări în știința română. Nici unul dintre ei nu a părăsit această lume satisfăcut de ceea ce a lăsat moștenire posterității: imaginea falsă a unei limbi române
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lingvistic, la devenirea limbilor spaniolă, franceză, română, italiană etc., și a luat ca sorginte a limbilor romanice latina scrisă din antichitate, o limbă artificială, prelungită până târziu ca limbă de cultură și chiar până în prezent ca limbă de cult. Etimologia neogramatică a limbii române este fundamentată pe două falsuri: scheletul latinei clasice și inexistența sau slaba consistență lingvistică a substratului. La aceste două principii sunt adăugate, ca adstraturi, împrumuturile din exterior făcute în cea de a doua jumătate a evului mediu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
două principii sunt adăugate, ca adstraturi, împrumuturile din exterior făcute în cea de a doua jumătate a evului mediu, împrumuturi care rămân corpuri străine în structura latină a limbii române. În totală discordanță cu imaginea scheletului de limbă improvizat de neogramatici, se afirmă, nu fără temei, că limba română este una dintre cele mai bogate limbi (vii) din Europa. Ruptă de continuitatea globală a materialului lingvistic, de procesul social și evolutiv al colectivităților umane, teoria neogramatică nu permite ieșirea din schema
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]