89 matches
-
redus: a noțiunea de "a conduce" - fundamentală după 1900 în domeniul managementului - era redată în operele cronicarilor moldoveni, prin forme precum: "a ținrea" (cf. lat. tenēo, -ere), "a despunre" (cf. lat. punire), "dux" (cf. lat. dux), concurate de turcisme, elemente neogrecești, bulgare, polone: "a chivernisi" (cf. ngr. kivérnisa) cu varianta "a schivernisi", precum și "a isprăvnici" (cf. bg. izpravnik), "a hătmăni" (cf. pol. hatman) etc. Pentru "conducere", "administrare", Grigore Ureche utiliza "chivernisire", "isprăvnicie", "schiverniseală" ("Tocmit-au boierii mari un sfat, de chiverniseala
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
limba latină cât și cea greacă începuseră să evolueze în jurul secolului al treilea după Cristos (ca să ne exprimăm cu mare aproximație) de la un sistem cantitativ către un sistem bazat pe accent așa cum este cel al limbilor neolatine și al limbii neogrecești; această evoluție a avut loc, așa cum e logic, întâi în mediile populare și s-a răspândit apoi în clasele cultivate deși era combătură de învățământul tradițional. Într-adevăr, acest învățământ, fiind bazat și pe poezia clasică, trebuia în mod obligatoriu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este un comentariu filologic ce recomandă evitarea exceselor de orice soi. În versuri, Corespondenție între doi amorezi sau Limba românească la anii 1832 și 1822 ia în râs anumite jargoane (jargonul administrativ împestrițat cu termeni rusești, exprimarea înțesată de vocabule neogrecești). Ca autor dramatic, I. nu-și uită preocupările lingvistice. În „farsa filologică” Babilonia românească (1860), el atacă, într-o șarjă groasă, limbajul împestrițat de grecisme și slavonisme, italienismul heliadist, „ciunismul”, ortografia nouă cu alfabet latin, franțuzismul. Având meritul întâietății în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
latinești savante; * 3,95% italiene. Formații interne 3,91% (majoritatea fiind bazate pe etimoane latine) Slave 14,17% 9,18% slava veche; 2,6% bulgărești; 1,12% rusești; 0,85% sârbo-croate; 0,23% ucrainene; 0,19% poloneze. Germane 2,47% Neogrecești 1,7% Traco-dace de substrat 0,96% Maghiare 1,43% Turcești 0,73% Englezești 0,07% (în creștere) Onomatopee 0,19% Origine incertă 2,71%. Structura etimologică a vocabularului reprezentativ al limbii române Sursa: Informațiile valorificate în hartă sunt preluate
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
modalităților în care s-au produs înrîuririle. Dacă în cazul limbilor romanice și al celor germanice recurgerea la noțiunile de "strat", "substrat" și "adstrat" pare normală (în ciuda caracterului oarecum simplificator), s-ar părea că există situații, precum cel al limbii neogrecești, în care lucrurile se prezintă altfel. Neogreaca este singura urmașă ("fiică") a limbii vechi grecești, dar a cunoscut faza intermediară a limbii grecești medii (bizantine). Aceste fenomene nu exclud însă considerarea limbii vechi ca limbă-bază pentru cea modernă, deși neogreaca
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
minoici), iar aceste ele-mente reprezintă substratul limbii grecești în toate fazele existenței ei. Desigur, toate elementele pătrunse în greacă după faza bizantină din alte limbi (din turcă și din limbile occiden-tale, în special din italiană, franceză și engleză) alcătuiesc adstratul neogrecesc. Limba latină și limbile romanice Latina Prin sintagma numitoare limbi romanice se înțelege un grup de idiomuri europene care își au originea în limba latină populară și, prin aceasta, au o structură gramaticală provenită din cea latină, precum și elemente ale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbi romanice. Limba română literară s-a format pe baza dialectului daco-român, cu o preponderență în pronun-ție a subdialectului muntean. Faza ei veche, cînd a fost scrisă cu alfabet chirilic, a fost caracterizată de influența limbii slavone și a limbii neogrecești. O dată cu manifestarea curentului cultural iluminist Școala ardeleană, îndeosebi după 1780, s-a produs o reorientare în sensul modernizării, proces care a însemnat, printre altele, adoptarea alfabetului latin și reorientarea în ceea ce privește sursele împrumuturilor. S-au introdus astfel numeroase elemente lexicale din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în cazul limbii române literare, continuarea latinității în formă romanică nu a însemnat renunțarea la latină, ci, dimpotrivă, regăsirea latinei, nu numai ca limbă clasică model, dar și ca mijloc de combatere a unui adstrat nespecific cu dominante slave și neogrecești. Deși marcată de aceste împrejurări speciale ale formării și dezvoltării ei în epoca veche, limba română literară modernă a putut atinge parametrii de comparabilitate cu limbile romanice literare occidentale, prin eforul conștient și tenace al cîtorva generații de intelectuali din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cuvinte moștenite (bucea, curea, cățea, mărgea, măsea, rândunea, smicea, stea, turturea, ulcea, vâlcea, vergea, vițea); (b) creații românești sufixate (formații ca: albăstrea, cărticea, gălbenea, găurea, lingurea, măzărea, mielușea, minciunea, pielicea, pietricea, scândurea, uscățea, zorea etc.; (c) numeroase împrumuturi turcești și neogrecești (amandea, basma, beizadea, belea, bidinea, cafenea, catifea, cazma, cherestea, chesea, chiftea, cișmea, ciulama, dandana, dușumea, giubea, giurgiuvea, ghiulea, lichea, macara, mahmudea, manea, narghilea, oca, pafta etc.); (d) cuvinte de alte origini (vezi manta - mantale < pol.; lovea (rar) - lovele < țg); (e
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
Palamed, autor al unei istorii cu titlu și conținut similar, scrisă în 1607, la curtea cneazului Constantin din Ostrog. De asemenea, a fost transpusă, în rezumat, în slavona rusă, în același secol al XVII-lea. Aparținând, în primul rând, literaturii neogrecești din diaspora, poema lui S. face parte și din patrimoniul literar românesc atât prin calitatea de slujbaș domnesc a autorului și prin subiectul ei, cât și prin faptul că foarte curând avea să fie încorporată istoriografiei în limba română. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
ai lui Mihai Viteazul: Stavrinos și Palamed, Ploiești, 1943, 3-56; Povestea preafrumoasă a lui Mihai Voievod, tr. Rita și Eugen Dobroiu, LRV, II, 193-225; Cronica lui Stavrinos, tr. și pref. Gheorghe Tomozei, București, 1975. Repere bibliografice: G. Dem. Teodorescu, Scrieri neogrecești despre români. Vistierul Stavrinos și mitropolitul Matei al Mirelor, LAR, 1896, 5, 1897, 1; O. Tafrali, Poema lui Gheorghe Palamide despre viața lui Mihai Vodă Viteazul, București, 1905; Iulian Ștefănescu, Epopeea lui Mihai Viteazul în lumea greco-rusească, în secolii XVII
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
I (1940), 85-89; Vasile Grecu, Stavrinos. Eine gar schöne Erzählung über Michael den Wojewoden, „Berliner Byzantinische Arbeiten”, 1960, 180-206; Börje Knös, L’Histoire de la littérature néogrecque. La période jusqu’en 1821, Stockholm-Göteborg- Uppsala, 1962, 413-416; C. Th. Dimaras, Istoria literaturii neogrecești, tr. Mihai Vasiliu, București, 1968, 85-86; Ivașcu, Ist. lit., 120-121; Ist. lit., I, 325-329; Dan Zamfirescu, „Vitejiile lui Mihai Voievod”, LRV, II, 186-193; Piru, Varia, I, 10-12; Dicț. lit. 1900, 808-809; Mazilu, Recitind, II, 138-141. Il. M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
să arăt ce a însemnat iudaismul în interiorul spațiilor central și sud-oriental ale Europei, pentru ca într-un volum următor să stărui asupra diasporei armenilor. Un salt calitativ în literatura de specialitate a fost înregistrat prin reconstituirile care înglobează caracteristicile istoriei culturale neogrecești, lucrări de istorie literară și comparatism literar semnate de Constantin Th. Dimaras, Alkis Anghelon, Leandros Vranoussis, Panaiotis Pistas ș.a. M-am folosit cu precădere de sinteza Histoire de la littérature neohellénique a lui C. Th. Dimaras, care reconstituie principalele direcții de
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
în reformele propuse de intelectualul maghiar, reforme care, la rândul lor, erau menite să lămurească problema națională. Pentru spațiul grecesc, conexiunile cu Herder au fost observate de C.Th. Dimaras, anume, prezența ideilor lui în dezvoltarea și afirmarea ideologiei și culturii neogrecești. Paul Cornea a analizat pașoptismul românesc și cultura germană, acordând importanță convergențelor dintre conținutul operelor istorico-literare romantice și preceptele herderiene. De asemenea, Iosif Wolf a studiat componenta herderiană a ideologiei române de la 1848, cu aplecare specială asupra reprezentanților transilvăneni. Aceluiași
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Fernand Braudel, Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, ed. cit.; Jean Delumeau, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată. Traducere, postfață și note de Modest Morariu, Editura Meridian, București, 1986. C.Th. Dimaras, Istoria literaturii neogrecești, în românește de Mihai Vasiliu, Editura pentru Literatură, București, 1968, p. 75. Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medieval și modern, București, 1987, vol. I-II. Vezi Filocalia, vol. VII, București, 1977. Filocalia, ed. cit., p. 229. Virgil Cândea, „Studiu introductiv
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
ed. cit., am încercat să dezvăluim câteva aspecte importante ale receptării lui Herder de către intelectualul maghiar; cf. capitolul „Széchenyi Istvăn și relațiile româno-maghiare”, pp. 84-103. C.Th. Dimaras, Neoellinikos diafotismos, Atena, 1977, capitolul „J.G. Herder și prezența sa în formarea spiritului neogrecesc”. Paul Cornea, „Pașoptismul și cultura germană”, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 3-4, 1984. Iosif Wolf, „Herderianismul - componentă a ideologiei generației române de la 1848”, în Marisia (Studii și materiale), VIII, 1978, pp. 146-156. Iosif Wolf, „Die rumänische Herderrezepzion
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
comun. „A limbii temelie se mișcă, se clătește“, am putea spune, parafrazându-l pe Alexandrescu; unele straturi ale vocabularului se erodează și dispar văzând cu ochii, altele cunosc o progresie spectaculoasă. Căderea în desuetudine a slavonismelor și turcismelor, declinul influenței neogrecești, afirmarea viguroasă a celei franceze, consecințele pe termen lung ale ideilor Școlii Ardelene - iată doar câteva linii care participă la definirea imaginii, reflectată stăruitor în conștiința socială a vremii. „Drept aceea nu este de mirare - scrie Albina românească (1844, nr.
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
ale apelor. Cele „care locuiau în apropierea copacilor erau deosebit de rele și ursuze” în folclorul bulgar, și astfel se va dezvălui și Sâla Samodiva, a cărei curte se află în pădure. Petru Caraman înscrie Samovilele bulgărești familiei mari a Aneraidelor neogrecești, a Rusaliilor, Șoimanelor, Vâlvelor românești, prin primejdia pe care acestea o prezintă pentru oameni, fapt confirmat și de credința ucraineană că vilele sunt personificări ale bolilor și fete ale lui Irod, întocmai ca ielele românești. Reprezentarea malefică de factură feminină
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Eminescu - Expresia gândirii, text critic și vocabular; Nestor Camariano, Primele încercări literare ale lui C. Negruzzi și prototipurile lor grecești; D. Popovici, Ideologia literară a lui I. Heliade-Rădulescu și Santa Cetate. Între utopie și poezie; Ariadna Camariano, Influența poeziei lirice neogrecești asupra celei românești; G.C. Nicolescu, Ideologia literară poporanistă. În seria a doua au fost incluse mărturisiri literare (O. Goga și L. Rebreanu), cele mai multe apărând mai întâi în „Revista Fundațiilor Regale”, în 1941-1942. În seria a treia, „Bibliografii”, s-au tipărit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287560_a_288889]
-
România. 1928-1939 (în colaborare cu N. I. Herescu și Constanța Elena Stoenescu), București, 1943; [Relații culturale româno-elene], Atena, 1995. Traduceri: Xenofon, Statul spartan. Statul atenian, București, 1958, Anabasis, București, 1964, Viața lui Cyrus cel Bătrân, București, 1967; Moartea palicarului. Antologia nuvelei neogrecești, București, 1967; Anthusa, fata cu plete de aur. Basme populare grecești culese de G. A. Megas, București, 1971; Viteazul Dighenis Acritas. Epopee medievală bizantină, București, 1974 (în colaborare cu Gheorghia Delighiani-Anastasiadi); Pausanias, Călătorie în Grecia, I-II, București, 1974-1982; I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288036_a_289365]
-
Biblioteca Academiei (1937-1939), apoi ca asistent la Institutul de Istorie Națională (1943-1949) și cercetător științific la Institutul de Istorie „N. Iorga” (1949- 1968). A fost membru al Societății de Științe Istorice din România și membru al Societății Internaționale de Științe Neogrecești. Pe lângă numeroase studii privind istoria Eteriei și relațiile istorico-culturale greco-române, C. a avut preocupări în domeniul istoriei literaturii române, al literaturii comparate și bibliologiei. Astfel, a reconstituit filiera unor traduceri grecești din cultura română, stabilind, pentru începutul secolului al XIX
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286049_a_287378]
-
limba e de o împestrițătură de decadență". Și autorii Istoriei limbii române literare (Al. Rosetti, B. Cazacu, L. Onu) preluau această opinie ("expunerea e făcută într-un stil greoi"; "construcția frazei este artificială, iar vocabularul abundă în elemente turcești și neogrecești"); acordîndu-i lui Văcărescu cîteva pagini, mai mult pentru inventarul de neologisme, preferau să-și concentreze atenția asupra autorilor canonici, validați de istoriile literare. Pe lîngă toate acestea, autorul și cartea au mai suferit și rigorile unor judecăți ideologice: repetate reproșuri
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
chaussée) și de tupeu (din fr. toupet). De fapt, după sugestia lui Al. Graur (din Etimologii românești, 1963), preluată și de dicționarul academic (DLR), nu însă și de Dicționarul explicativ (DEX), pansea ar fi pătruns în română printr-un intermediar neogrecesc, care ar explica relativa vechime și răspîndire a numelui florii. Solida fixare în limbă e dovedită de altfel și de existența unui derivat diminutival, care a devenit o denumire alternativă: panseluță. Oricum, diversificarea formală și încadrarea morfologică în genuri diferite
Pansele și panseuri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17091_a_18416]
-
contra; care apără”; în română este preluat din franceză - ca în paratrăsnet, după fr. paratonnerre -, iar în franceză provine din italiană (din compuse cu verbul parare - „a para”). Para- familiar, fără corespondent în limbile care nu au suferit o influență neogrecească directă, e un prefix expresiv, mai ales în structuri bazate pe repetiție, indicînd atitudinea negativă a vorbitorului față de ceea ce consideră a fi un exces. L-a descris Iorgu Iordan, în Stilistica limbii române (1944), cu multe exemple de limbă vorbită
Paralei, paranormali by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13364_a_14689]
-
țările române coduri de legi, să înființeze școli, numit pe rând "savant", "om de știință", "jusrist", "literat", "filosof"; apoi autorul proiectului de Imperiu elin (în locul celui turcesc), Rigas Velestinlis, un fel de Bălcescu al Greciei, creator al unei adevărate "Marseilleze" neogrecești, compusă - ca ecou al Revoluției franceze - într-o casă de pe ulița Schitu Măgureanu din București, al unor piese de teatru și al unor traduceri din iluminiștii apuseni și, nu în ultimul rând, al primelor hărți ale țărilor Române (la 1796
Între turciți și iezuiți by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/11755_a_13080]