144 matches
-
natură, aparține „În chip egal tuturor”, nu ar trebui să fie abolit „chiar sub forma legii printr-un vot”, În oricare ar fi adunarea (parlamentul). Într-o manieră idealist-romantică (Fichte-Hegel), Giorgio del Vecchio Își proiectează opțiunea etatistă axiologică, de factură neokantiană (Paulsen, Cassirer): „Nici o lege, cu adevărat, ab hominibus inventa, nu poate distruge legea care singură justifică existența Însăși a Statului și deci, de asemenea, existența și autoritatea organelor sale”. Nu trebuie să uităm niciodată, conchide juristul italian, că „dreptul unui
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
caracter organic și constructiv, avînd totdeauna drept scop, protecția persoanei umane, satisfacerea nevoilor sale și punerea la lucru a puterii inteligenței În toată extensiunea sa (care este, după Dante, aceea de a Închina, dedica lui Dumnezeu, Întregul neam uman, subliniază neokantianul italian). Așadar, activitatea Statului, fiind orientată, În chip ideal, către aceste scopuri nobile, este totodată legată de existența reală a mijloacelor apte de a le atinge. Cercetarea acestor mijloace este o parte - și nu cea mai mică - din Însăși această
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
scopuri diferite și chiar opuse, nu numai În domeniul economic și intelectual, dar, de asemenea, În domeniul politic, cu excepția faptului dacă, din ea, decurge o amenințare concretă și directă pentru ordinea juridică a Statului”. Analiza pertinentă și echilibrată a filosofului neokantian italian apreciază, cu justețe și profunzime, că „normele care domnesc diferitele organizații sociale sunt adesea trase din acelea deja formulate sub formă generică, prin codurile și legile În vigoare”. Desigur, orice societate (asociație) tinde să-și creeze (și să dezvolte
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Statul se formează, ca urmare a unirii ginților, Într-o „unitate superioară, pentru necesități temporare, apoi permanente, de conciliere sau de apărare; Statul ar fi deci, În mod esențial, o unitate supragentilică”. 2. Cea de-a doua poziție - relevă filosoful neokantian - rezidă În afirmația că „un anumit caracter politic” poate fi constatat chiar În faza numită prestatală, În familia patriarhală, așa cum ne-o prezintă Biblia, sau tradiția romană, unde se poate vorbi despre autoritatea lui pater familias, având totodată, simultan, un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu putem vorbi decât despre „prodromuri” sau „fragmente de realitate” a Statului. Ceea ce este esențial, logic, când se vorbește despre Stat, este „referirea la un centru comun de determinații juridice compunând un sistem. O organizare juridică este un Stat - observă neokantianul italian - când ea este, Într-un fel, făcută subiectivă, deci când regulile care o constituie și care, fiind imperative, exprimă toate - Într-un fel sau altul - o voință, ajungând la o voință unitară, de care ele se consideră ca dependente
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se manifestă prin grade (Ă) nenumărate, și, adesea, În opoziție directă Între ele”. Sistemul de organizări juridice, devenit preponderent față de altele, este sistemul juridic ce are cel mai Înalt grad de pozitivitate. Acesta dobândește cu adevărat, caracterele Statului, subliniază filosoful neokantian. Statul are, În același timp, un caracter de absolut și un caracter de relativitate, ca expresii diferite ale faptului că Statul este sistemul juridic preponderent pentru un mediu dat, În mod formal exclusiv, În rațiunea logicii propriei sale construcții interne
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
germinează spontan În spiritul uman și se concretizează În mii de forme diferite, pe care Statul poate să le limiteze și să le regleze, dar pe care nu le poate suprima, așa după cum el nu poate suprima individualitatea umană”. Gânditorul neokantian socotește că adevărata problemă este alta, anume aceea de a ști În ce mod Statul poate să se pună la adăpostul pericolului formațiunilor sociale și juridice spontane și de a transforma energiile acestora „În elemente având o valoare pentru dezvoltarea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Statul este cu atât mai tare și mai sănătos, cu cât el este expresia justiției, căci el trebuie să constituie sinteza armonică a tuturor energiilor juridice care există și care se desfășoară, natural, În elementele care Îl compun”. După concepția neokantianului italian, ar fi o politică greșită, aceea care ar pleda pentru comprimarea sau oprimarea unora dintre aceste elemente, substituind forța fizică rațiunii, și opresiunea libertății, Întrucât aceasta este fondată pe natură. „Dar libertatea nu poate fi nelimitată, nici lăsată În afara
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
este permis să formulăm părerea că o mai bună Înțelegere și o coordonare mai rațională a diverselor energii naționale, face mai solidă, de acum Înainte, În numele sacru al justiției, pacea lumii”. 2. Problema individului și a libertății În Stat Celebrul neokantian Ernst Cassirer, contemporanul ceva mai vârstnic al lui Giorgio del Vecchio a scris o lucrare profundă, asupra dinamicii politico-juridice a Statului și Individului, tentând să apere valorile civilizației și libertății. Lucrarea a apărut În anul 1946 (postum, căci filosoful german
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
definit, o anumită putere, care reprezintă voința socială cea mai tare. Dar această putere poate fi - și de regulă este! - combătută de alte puteri, adică de alte voințe, care pot să fie chiar mai puțin forte decât grupul preponderent”. Filosoful neokantian observă - cu temeiuri depline - că: „Istoria În general nu este făcută din bulversări solemne, ci mai ales, din gestații lente, din fermentații obscure și latente, din eroziuni graduale și imperceptibile prin care, adesea, instituțiile În vigoare variază foarte mult În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
justifică, Își apără opțiunea de filosofie a Dreptului, când scrie: „Aceasta este rațiunea fundamentală pentru care respingem definițiile dogmatice ale Statului, care afirmă, fără nici o distincție, și adesea sub o formă voluntar obscură, precum oracolele Sybillelor, valoarea sa absolută”. Gânditorul neokantian aduce În scenă definițiile hegeliene ale Dreptului și Statului. Filosoful clasig german postkantian scria În 1821: „Statul este realitatea ideii etice, spiritul etic ca voință manifestă, evidentă În ea Însăși, substanțială, care se gândește pe ea Însăși, care se cunoaște
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Hegel, care ascunde sub idealismul ei, un „materialism abject și o negație totală a acestor valori ideale care, singure, pot da un sens vieții”. La fel de imorale, nedrepte sunt: atât disprețul sistematic față de Stat, cât și exaltarea Statului, conchide Del Vecchio. Neokantianul face sublinierea: deși este și el opera omului, Statul trebuie să fie el Însuși supus unui tribunal al Rațiunii. Astfel că, noi nu putem accepta ca fiind apriori legitimă orice formă de Stat. „Determinarea criteriului de evaluare al realității politice
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
distincție trebuie să fie și locul armonizării dintre Stat și Individ, susține filosoful. Numai pe această bază a unității dintre pluralul subiecților și unicitatea Statului se poate concepe idealul de Stat adică al Statului subordonat Rațiunii, Statul Dreptății (Justiției). Filosofia neokantiană a lui Giorgio del Vecchio se dezvăluie, În esență, În ideea că o aceeași raționalitate se află, coincide, În Individ și Stat. „Individul, ca ființă rațională, are caracterul de autonomie, adică el are În sine principiul absolut al unei ordini
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Eroarea cea mai funestă a tuturor sistemelor care se numesc democratice este exact aceea de a crede că totul În Stat, poate să fie obiect de deliberări făcute valabile printr-o majoritate oarecare de voturi. Din nefericire - continua remercabil gînditorul neokantian al Dreptului -, există o tendință nesănătoasă, la majorități, puse pe sacrificarea minorităților, ca cei mai puternici să subjuge pe cei mai slabi”. Or, tocmai contra acestei tendințe reale, se opune Dreptul, iar „Dreptul unui om (individ) este la fel de sacru ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
actual. În secțiunea a treia a cărții, dedicată discursului științific, Spăriosu deschide istoria unei mutații estetice În fizică printr-o analiză a teoriei ficționalității. Puntea de legătură Între teoriile ficționalității și cele ale revoluției științifice postnewtoniene Îi este oferită de neokantienii Hans Vaihinger (cu lucrarea sa capitală din 1911) și Friedrich Albert Lange, datorită felului În care Împacă intuiționismul estetic cu pozitivismul empiric al științei moderne. Reușita acestora, după expresia lui Spăriosu, este consacrarea „mutației estetice” În majoritatea științelor moderne (dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o iluzie, deci dacă e posibil un demers care să reflecte o așa-zisă realitate obiectivă sau trebuie să ne adaptăm din start cu ideea că noi nu reflectăm decât reflectările noastre asupra realității. Problema nu e deloc nouă, sună neokantian, dar ea mi-a fost suscitată de textul tău. Și aș accentua faptul că nu o văd ca o problemă kantiană, ci mai degrabă ca o problemă metodologică. Fiindcă dacă reflecția nu este o reflectare a unei imagini obiective, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fi arhetipal Într-o asemenea interpretare. Cred, dimpotrivă, că e o lume mișcătoare, că această lume a locurilor memoriei este prin excelență un loc al subiectivității, al intersubiectivității, dacă nu cumva exagerez, pentru că - și cu asta vin la chestiunea kantiană, neokantiană sau postneokantiană sau cum vrem s-o numim -, am foarte mari rezerve În ceea ce scriu și În micile mele meditații de seară cu privire la utilizarea termenului obiectiv. Nu neg existența unei lumi exterioare eului nostru, sinelui nostru (ori cum vrem să
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
din această sferă. În acest context, nu este de ignorat și faptul că, pentru a-și defini poziția, autorul apelează la conceptul de "societate civilă mondială" (id., p. 254, 259). În treacăt fie spus, argumentarea sa aici este de natură neokantiană, principiile societății civile mondiale fiind extrem de asemănătoare cu acelea expuse de Kant în Spre pacea eternă (1795/1991). Să evidențiez aici și recentele abordări multiple care aparțin "teoriei alegerii raționale" (Amartya Sen, 1970 și 2002; James S. Coleman, 1986 ș.a.
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
înlăturat din Academia Republicii Populare Române, fiind repus în drepturi postum, în iulie 1990. Filosof prin vocație, cum îl definea Dimitrie Gusti, R.-M. este preocupat de crearea unui sistem propriu, denumit personalismul energetic, pornind de la Kant, dar dezvoltând idei neokantiene. În cartea sa din 1927, Personalismul energetic, scrie că personalitatea este „rezultatul sintetic al evoluției prin care a trecut întreaga energie universală”. Realitatea exterioară și interioară fiind energie, în cursul său de psihologie încerca să depășească, încă din 1899, vorbind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
la nivelul conștiinței individuale (regret, căință, remușcare) sau se materializează în reprobarea din partea altora, în blamul public. 2.2.2. Relația dintre trebuie și este (I) Există o tradiție în gândirea etică, inaugurată de filosofia morală kantiană și continuată de neokantieni, care conferă normelor un caracter autonom, separat de orice realitate empirică. Autonomia logică a eticii este teza potrivit căreia trebuie nu poate deriva din este sau, altfel spus, nicio concluzie morală nu poate deriva din premise non-morale. Valorile nu pot
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
6 Tocmai pornind de la această înțelegere a cunoașterii s-a legitimat metafizica tradițională drept cunoaștere intuitivă a transcendentului, a ceea ce nu este accesibil experienței. Conceptului cunoașterii orientat spre conținut i-a oferit o caracterizare izbitor de asemănătoare un eminent autor neokantian, contemporan cu Schlick, Ernst Cassirer. Este o apropiere al cărei sens va reieși tot mai clar pe parcursul acestui studiu. În „Introducerea” celui de al treilea volum al monumentalei sale scrieri Filosofia formelor simbolice, intitulat „Fenomenologia cunoașterii”, Cassirer caracterizează drept o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să explice cum este posibilă știința matematică a naturii. De aici marea rezonanță a îndemnului adversarilor idealismului absolut: „Înapoi la Kant”. Modelul filosofic german, așa cum s-a profilat el îndeosebi prin opera lui Kant, Schopenhauer și, mai târziu, prin scrierile neokantienilor, domina conștiința filosofică europeană. Situarea multor tineri intelectuali români, fondatori de școli, instituții de cultură și societăți culturale, precum și de publicații culturale, va fi în mod firesc marcată de această stare de spirit. Gheorghe Lazăr, care studiase la Viena, obișnuia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a ales-o Rădulescu-Motru. Lipsa oricărei reacții critice față de un asemenea mod de a te raporta la filosofia kantiană este ea însăși un prilej de reflecție. Căci dacă Torouțiu care, în lucrarea citată, caracterizează poziția filosofică a lui Motru drept „neokantiană”, nu avea evident pregătirea necesară, de ce au tăcut cei care puteau sesiza cu ușurință acele confuzii care susțin în mod constant referirile pe care le face Motru la filosofia lui Kant? De ce nu a reacționat un rafinat cunoscător ca Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a Marelui Anonim, nici a lumii inconjurătoare, nici a propriei sale ființe.” (Op. cit., p. 486.) 18. Ființa istorică, în Op. cit., p. 486. 19. Ibidem, p. 489. 20. Știință și creație, p. 207. 21. Idem. 22. „Atât Kant, cât și școlile neokantiene, dar și pozitivismul de toate nuanțele, examinând structura științei, au încercat o simplificare abuzivă și inadmisibilă a situației... «Interpretareaă datelor sensibile în lumina unor «idei teoreticeă are loc, în ultimă analiză, în funcție de liniile de forță ale unui «câmp stilistică. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
după legi. Creațiile spiritului presupun însă scopuri și valori conforme cu structura vieții sufletești. în consecință, științele socio-umane se bazează pe comprehensiune, care are loc după semnificații și sensuri. Reconstrucția metodologico-filosofică a acestor științe cere înlocuirea conceptului de valabilitate al neokantienilor 101 cu cel de semnificație, a conștiinței transcendentale cu o "conștiință de sine reflexivă", a cartezianului "eu gîndesc" cu "devenirea interioară". Corespunzător diferențierii între adevărul logic și semnificație, filosoful german impune și distincția între "explicație" și "comprehensiune". Comprehensiunea devine astfel
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]