213 matches
-
Timoc sau Dobrogea. Dialectele sudice sunt aromâna și meglenoromâna, ambele vorbite în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice, iar cel vestic este istroromâna vorbită în Istria). Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor și limbilor neolatine, similară formării altor popoare latine, cu diferența că peste un element autohton (de exemplu galii in Franța, celtiberii în Spania) venirea romanilor a fost urmată și de un al treilea "ingredient" care în cazul popoarelor latine occidentale a fost de
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
unei statornice civilizații germanice, mai importante fiind cele două necropole nobile de la Apahida. Având în vedere acest ultim factor, este evident că în cazul românilor transilvăneni cel de-al treilea element etnogenetic este vechi-germanic, ca și în cazul majorității popoarelor neolatine. Dacii, care probabil atinseseră un anumit grad de romanizare înainte de cucerirea traiană, au dăinuit sub stăpânirea romană și s-au integrat în viața economică și socială a noii provincii, alcătuind totodată suportul influenței pe care imperiul a exercitat-o în
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
și nynorsk) între care există o foarte mare concurență. O poziție mai solidă o are însă bokmål, folosită în mai mare măsură în școli, în literatură, în relațiile cu străinii. Familia limbilor anglo-frizone cuprinde două mari grupuri: Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară ("latinum vulgare"). Fac parte din subfamilia italică a limbilor indo-europene. Teritoriul pe care se vorbesc astăzi limbi romanice nu coincide cu cel al Imperiului Roman. Au fost pierdute pentru romanitate mai multe zone
Limbile Europei () [Corola-website/Science/336659_a_337988]
-
desprins ulterior idiomurile considerate de unii lingviști limbile romanice de est actuale: româna, aromâna, meglenoromâna și istroromâna, sau, după alți lingviști, dialectele limbii române: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân. Această limbă este reconstituită pe baza trăsăturilor comune limbilor actuale romanice (neolatine) orientale și pe baza toponimelor, deoarece singurele două documente care s-o ateste sunt cronicile lui Teofan Spovednicul și ale lui Teofilact din Simocatta. Protoromâna consta dintr-un amalgam de dialecte și graiuri care proveneau direct din latina rustică provincială
Limba protoromână () [Corola-website/Science/305812_a_307141]
-
politică identică. Totuși, pe teritoriul viitorului Imperiu Roman de Apus, dezvoltarea agriculturii latifundiare bazate pe sclavi și apoi pe coloni a provocat implantarea masivă a unei populații eterogene, a cărei diversitate etnică a fost rapid absorbită de culturile și limbile neolatine. În țările occidentale, de la Edictul lui Constantin până la sfârșitul Evului Mediu și la apariția treptată a statelor-națiune, referința comună la Antichitate și mai ales catolicismul au fost, În special pentru elite, factori puternici de uniformizare. Până la Revoluția de la 1789, crearea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și atât de fertil al lui L. față de această limbă. După un deceniu a tipărit la Paris La Langue roumaine (1974), tratat despre specificul fonetic și gramatical al limbii, cu o prefață densă, în care afirmă: „Româna, parte a familiei neolatine și rudă apropiată, deci, a francezei, italienei, spaniolei și portughezei, este limba maternă a douăzeci de milioane de oameni și e una din marile limbi ale continentului nostru. [...] Fără această limbă nu ne-am putea face o idee cât de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
din Romă, pe o temă privind semantica gustului în literatura medievală, tânăra cercetătoare propune în acest volum o revizitare modernă a liricii și ideologiei trubadurilor, prin analiza și istoria semantica a termenului provensal cossirar, care nu își află în limbile neolatine echivalente corespunzătoare. Un filon generos al cercetării pornește de la accepțiunea de bază a termenului, mai apropiată de latinescul considerare, pentru a dezvolta o analiză a acesteia în opera Sfinților Părinți și în mistica medievală. De remarcat este în primul rând
Studii culturale româno-ilaliene by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12436_a_13761]
-
va fi publicată și în volum. În aceeași revista este prezent, în 1876-1877, cu o recenzie la studiul fostului său elev, Arturo Graf, Della poesia popolare rumena și cu un ciclu de articole purtînd titlul generic Considerațiuni generale asupra literaturilor neolatine care prefațează chemarea să, în 1878, la Catedră de Istoria Literaturilor Neolatine de la Universitatea din București, prilej cu care va țipari și prelegerea inaugurală a cursului sau, Utilitatea studiilor neolatine în România. În același an semnează, alături de Marc^ Antonio Canini
Un dascăl uitat: Gian Luigi Frollo by Dumitru Cârstocea () [Corola-journal/Memoirs/17919_a_19244]
-
1876-1877, cu o recenzie la studiul fostului său elev, Arturo Graf, Della poesia popolare rumena și cu un ciclu de articole purtînd titlul generic Considerațiuni generale asupra literaturilor neolatine care prefațează chemarea să, în 1878, la Catedră de Istoria Literaturilor Neolatine de la Universitatea din București, prilej cu care va țipari și prelegerea inaugurală a cursului sau, Utilitatea studiilor neolatine în România. În același an semnează, alături de Marc^ Antonio Canini, F. Bruzzesi, dr. V. Morini și Enrico Croce, un manifest prin care
Un dascăl uitat: Gian Luigi Frollo by Dumitru Cârstocea () [Corola-journal/Memoirs/17919_a_19244]
-
ciclu de articole purtînd titlul generic Considerațiuni generale asupra literaturilor neolatine care prefațează chemarea să, în 1878, la Catedră de Istoria Literaturilor Neolatine de la Universitatea din București, prilej cu care va țipari și prelegerea inaugurală a cursului sau, Utilitatea studiilor neolatine în România. În același an semnează, alături de Marc^ Antonio Canini, F. Bruzzesi, dr. V. Morini și Enrico Croce, un manifest prin care se pronunța în favoarea colonizării italienilor în Dobrogea realipita României. Profesorul este tot mai solicitat de obligațiile didactice (pe
Un dascăl uitat: Gian Luigi Frollo by Dumitru Cârstocea () [Corola-journal/Memoirs/17919_a_19244]
-
retoricii antice, precum și diferitele faze ale imitației propriu-zise de la copierea servilă la emulația cu modelele tradiționale. Teoretizează modalitățile de manipulare ale unor atare modele în sensul manierismului literar și în sens politic. A scris și despre anumiți autori antici, medievali, neolatini, priviți sub raportul calității lor retorice sau poetice, al relației cu modelele urmate. SCRIERI: Eroi politici ai Antichității. Modele ideologice și literare, București, 1976; Imitatio et tractatio. Die literarisch-rhetorischen Grundlagen der Nachahmung in Antike und Mittelalter, Tübingen, 1994; Alexander bifrons
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286290_a_287619]
-
ca în Franța - de la franci, Nor mandia - de la normanzi, Andaluzia - de la vandali, Catalonia - de la goți, Lombardia - de la lombarzi etc.). Nu de mică importanță a fost faptul că romîna nu este urmașa latinei culte, cum s-a întîmplat în cazul limbilor neolatine occidentale, ci continuă limba romană (lingua romana), cum se numea latina populară, singura care se folosea în aceste părți, pentru că limba de cultură și a religiei era greaca, apoi slava. Merită menționat sufixul autohton -esc (și derivatul său -ește), cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
duc la o clasificare "par le sens du relevé linéaire". accentuate limbi bantu limbi semitice (ebraică, arabă) limbi austrice (malayo-polineziene) limbi negro-africane tasmaniană centrifuge limbi moarte din Orientul Apropiat antic (elamita, sumeriana) limbi din America basca atenuate limbi celtice limbi neolatine (italiană, spaniolă, franceza) limbi indo-europene Limbi greacă latină limbi germanice (engleză, germană) limbi slave (rusă) atenuate limbi australiene limbi papua limbi din Insulele Andaman centripete limbi chino-tibetane (chineză) limbi caucaziene limbi sud-africane (hotentota, boșimana) accentuate limbi dravidiene burușaski limbi hiperboreene
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Woodard, Roger D., Greek Writing from Knossos to Homer. A Linguistic Interpretation of the Origin of the Greek Alphabet and the Continuity of Ancient Greek Literacy, Oxford University Press, New-York, Oxford, 1997. 6.2.2.2. Familia romanica Familia romanica/neolatina este cea mai studiată familie de limbi din lume. Limbile romanice continuă limba latină, limba din grupul italic alături de osca, umbrică și veneta. Cuprinde 10 limbi, dintre care una a dispărut. Spațiul european în care acestea se vorbesc e denumit
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Editura Didactica și Pedagogica, București, 1981. Simenschy, Theofil, Gramatică limbii latine, Editura Viața Românească, București, 1924. Solodow, Joseph B., Latin Alive. The Survival of Latin în English and the Românce Languages, Cambridge University Press, Cambridge, 2010. Tagliavini, Carlo, Originile limbilor neolatine. Introducere în filologia romanica, Versiune românească îngrijita și coordonată de Alexandru Niculescu, traducere: Anca Giurescu și Mihaela Cârstea-Romașcanu, Editura Științifică și Enciclopedica, București, 1977. Theban, Maria, Português contemporâneo. Morfologia, Tipografia Universității București, 1979. Tortora, Christina (editor), The Syntax of Italian
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
peninsulei Kola, din Rusia; nouă dialecte vii, reciproc inteligibile + două dialecte dispărute; majoritatea vorbitorilor bilingvi; tipărituri din 1619; asemănări cu finlandeză familia uralică, ramura fino-ugrică, grupul finic; aglutinanta, SVO (datorită contactului cu limbi indo-europene) latină, chirilica (Rusia) 214. latină LM; neolatina O Vatican; pătrunderea italicilor în peninsula în două valuri successive (latino-falisco-siculă = "italica occidentală" după 1500 i.C. și osco-umbriană = "italica orientala" către 1000 i.C.); treptat, latină elimina limbile înrudite și apoi limbile popoarelor cucerite de români, cu excepția limbii grecești
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
literară arhaica (sec. III-II i.C.), cu Plaut și Terențiu. Latină clasică (sec. I i.C.) epoca lui Cezar, Cicero, Vergiliu, Horațiu, Ovidiu, Titus Livius s. a. Latină post-clasică (după sec. al IV-lea) Latină medievală, latină ecleziastica (catolicism), latină scolastica, neolatina. Latină populară (vulgara), folosită în paralel cu latină clasică, s-a transformat (sec. VII-VIII) în limbi romanice. familia iando-europeană, ramura italica, grupul latino-falisc; flexionara, SOV latină, derivată din scrierea etrusca, derivată, la rîndul ei, din scrierea greacă 215. letona O
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
345, ~ morica (moraică) 87, 265, 272, 284, ~ naturală 13, 109, 149, 230, 231, 232, 289, 362, ~ națională 42, 106, 107, 110, 113, 165, 174, 189, 200, 228, 237-315 passim, 317-338 passim, 342, ~ neclasificată 39, 123, 175, 213, 222, 224, 225, ~ neolatina 97, 154, 160, 279, 300, ~ oficială 42, 43, 44, 106, 107, 109, 110, 113, 153, 167, 170, 174, 184, 188, 193, 198, 200, 222, 227, 228, 232, 237-315 passim, 317-338 passim, 344, 345, ~ periclitată 17, 18, 43, 45, ~ pidgin 13
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Umberto Eco, În căutarea limbii perfecte, traducere din limba italiană de Dragoș Cojocaru, Editura Polirom, Iași, 2002, p. 207. 340 Cf. Wald; Slușanschi, op. cît., p. 45. 341 În lingvistică romanica termenul desemnează toate teritoriile pe care se vorbesc limbi neolatine, formate pe teritoriile romanizate din vestul și sud-estul Europei, în care s-au constituit limbi romanice continuatoare ale latinei. Mai desemnează totalitatea limbilor romanice. Neorománia (Románia nouă) denumește vastele teritorii extra europene în care s-au extins limbile romanice (în
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
care s-a pronunțat și Mircea Eliade. Cu ochi detașat, din afară, Maciej Bielawski a sesizat că viziunea Părintelui Stăniloae este consubstanțială unei viziuni creștine românești, cu valoare universală. Aici intervine partea spectaculoasă a resurselor limbii: româna este singura limbă neolatină care a conservat înțelesul apostolic al conceptului de lume, prin transfigurarea semantică a luminii în lume, căci în limba noastră cuvântul lume vine din latinescul lumen, care înseamnă lumină. Demersul gândirii Părintelui Stăniloae seamănă aici izbitor cu al filosofării lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
secolul al VI-lea confirmă părerea istoricilor români că la venirea slavilor simbioza daco-romană era încheiată, dând naștere unui popor nou - poporul român. Acești vlahi au fost cunoscuți și la ei acasă de Mauriciu și lor le aparține o limbă neolatină de tipul „torna, torna, fratre” și tredetitilia (30 de tei), după Teofilact Simacota, unitatea Romaniei Orientale nefiind încă sfă rmată de slavi. În această limbă străromână trebuie să se fi păstrat mult mai multe cuvinte de origine traco-dacă decât cunoaștem
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
folosit Academia Franceză, că de la București în nici un caz. Și totuși, spațiul românesc cunoaște elemente asemănătoare cu evoluția spațiului francez, cel puțin pentru secolele III - V, pornind tocmai de la elementele de invazie pe care le-au cunoscut cele două popoare neolatine. Această asemănare se referă la coabitarea galo-românilor cu populațiile germanice, în special cu francii, de după anul 250 d.Hr., timp în care provincia Dacia și apoi fosta Dacie Decebaliană cunoaște invaziile, dar și colaborarea, cu vizigoții, populație est- germanică, coborâtă
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
din basilica romană, care desemna inițial, casa împăratului, unde se înfă ptuia dreptatea, din care românii au făcut casa Împăratului ceresc. Alături de români, atât cei din sudul și din nordul Dunării, numai romanșii, retoromanii, au păstrat termenul de biserică; ceilalți neolatini au preluat termenul grecesc, eclessia. Atunci când daco-romanii și protoromânii nu au mai putut apela la dreptatea împăratului de la Roma sau de la Constantinopol, când nu s-au mai bucurat de pax romana, au apelat la dreptatea cerească, pe care au invocat
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
grecești vorbite. Atît limba latină, cît și cea greacă începuseră să evolueze în jurul secolului al III-lea după Cristos (ca să ne exprimăm cu mare aproximație) de la un sistem cantitativ către un sistem bazat pe accent, așa cum este cel al limbilor neolatine și al limbii neogrecești; această evoluție a avut loc, așa cum e logic, întîi în mediile populare și s-a răspîndit apoi în rîndul claselor cultivate, deși era combătură de învățămîntul tradițional. Acest învățămînt, fiind bazat și pe poezia clasică, trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tipărite din manuscrisul Despre știința stihiilor. Ele au apărut însă într-un volum, fără autor, tipărit cu titlul Hrisun Engolpion (1816). Pe plan lingvistic, traducerea probează o etapă de tranziție în lexic, unde apar, alături de cuvinte turcești și grecești, neologisme neolatine. SCRIERI: Despre știința stihiilor, în Hrisun Engolpion, Iași, 1816, reed. fragm. în Duțu, Coordonate, 261-275. Repere bibliografice: Iorga, Ist. Bis., 190-193; N. Iorga, Francmasoni și conspiratori în Moldova secolului al XVIII-lea, AAR, memoriile secțiunii istorice, t. VIII, 1927-1928; Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287251_a_288580]