143 matches
-
unificatoare și negativă, distructivă); 2.2.7. relația suflet-trup (metafizică și etică: funcție generatoare și supraordonare). 3. Surse și originalitate în comentariile lui Macrobius 3.1. Din punct de vedere ideatic, opera macrobiană este construită pe baza doctrinelor platoniciene și neoplatoniciene, conținând puține elemente de originalitate care în cea mai mare parte stau sub semnul îndoielii, de vreme ce problema surselor nu este, încă, lămurită pe deplin. Analizele realizate converg în a admite, în mare măsură, faptul că Macrobius a preluat materialul necesar
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
paralelă a textelor II, 12 (Comm.) și I, 1; I, II (Enn.) observând traducerea corectă a titlurilor capitolelor, prezența unui pasaj care ar putea fi o traducere a lui Plotin și capacitatea de înțelegere și reproducere cu precizie a dogmelor neoplatoniciene. Analizează, în aceeași manieră, capitolul despre virtuți (I, 8) concomitent cu Plotin și Porphyrios admițând posibilitatea utilizării de către Macrobius a lui Porphyrios (în acest caz, De regressu animae) pentru a suplimenta informațiile plotiniene. Pierre Courcelle, cercetând în profunzime maniera de
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
când există mai multe teorii similare sau discordante (ordinea egipteană a planetelor II, 3, 14, schema liniară a progresiei geometrice II, 2, 15) 3.3. Metodologia utilizată de Macrobius în comentarea operei ciceroniene este cea folosită și de ceilalți comentatori neoplatonicieni (Iamblichos, Chalcidius, Proclos) de a plasa pasajul de comentat la începutul capitolului și de a-l analiza până la sfârșitul lui din cât mai multe puncte de vedere posibil. Metodele de cercetare macrobiene a fenomenelor, proceselor se fondează pe coroborarea teoriei
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
spiritu et anima o reproduce, în mare masură, pe cea macrobiană. Adelard din Bath s-a inspirat profund din aceeași lucrare în De eodem et diverso, la fel Bernard Silvester de Tours în De mundi universitate în special pentru ideile neoplatoniciene. Cel dintâi, în Quaestiones Naturales a preluat cea mai mare parte a teoriei despre maree a lui Macrobius, pe când cel din urmă a considerat luna drept cauză unică a mareelor. John din Salisbury a întrebuințat atât Saturnalia, cât și Comentariile
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
distincția dintre ordinea chaldeană si egipteană a planetelor, mișcarea astrelor, teoria lui Crates despre explicarea mareelor. În filozofie, Macrobius este o sursă importantă a neoplatonismului (cele trei hypostas-uri, doctrina emanației, clasificarea virtuților, descensus și ascensus animae), a argumentelor platoniciene și neoplatoniciene referitoare la imortalitatea sufletului și a respingerii celor aristotelice. Bibliografie Texte și traduceri Aristotel, De anima Libri 3, B.G., Teubner, Lipsiae, 1911. Aristotel, Traite de l'Ame, traduit et annote par G. Rodier, Ernest Leroux, Paris, 1900, volumes 2. Aristotelis
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
lui Pluton îl au ca sursă principală pe Numenius. 44 Cercetătorii consideră că Macrobius s-ar referi la Aristotel și școala peripatetică cf Aristotel De generatione et corruptione I, 6; De Caelo I, 3, Phys. III, 2-3, VIII, 5. 45 Neoplatonicienii, Plot.III, 4, 6; IV, 3, 17; Porphyrios Sententiae XXIX. 46 De fapt, locul din care începe descinderea este în punctul de intersectare dintre Gemeni și Săgetător, Macrobius îl urmează pe Porphyrios (De antro nympharum XXVIII), a cărui eroare provine
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
Phaed. 72E, 76D; Phaedr. 249c, Men. 81d-86a et passim. 49 Pentru atracția materiei cf. Plot. I, 6, 5; IV, 8, 1; Synesios V. 50 De fapt constelația Crater este localizată între Corvus și Hydra, cf. Aratos Phaenomena 448. 51 Doctrina neoplatoniciană devenită foarte populară în Evul Mediu cf. Servius II, 482-483; Proclos 260a-b, 348a, Isidor din Sevilla V, 30, 8. 52 Pentru reîntoarcerea sufletelor cf. Plotin I, 6, 8 Porphyrios De Abstinentia I, 30. 53 Sunt de fapt cele patru virtuți
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
tocmai prin plasarea ființei în toate ființările [...]. în timp ce pare să ruineze teologia afirmativă a conștiinței dogmatice, ea este cea care salvgardează adevărul pe care aceasta îl conține, și tocmai aici apare momentul secund al paradoxului monoteismului. El este comun și neoplatonicienilor de limbă greacă, și neoplatonicienilor de limbă arabă. El se transformă și de o parte, și de cealaltă în simultaneitate, în co-prezența lui Dumnezeu-Unul și a Figurilor divine multiple.“ Ființele și entitățile spirituale care se fac prezente în spațiul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
toate ființările [...]. în timp ce pare să ruineze teologia afirmativă a conștiinței dogmatice, ea este cea care salvgardează adevărul pe care aceasta îl conține, și tocmai aici apare momentul secund al paradoxului monoteismului. El este comun și neoplatonicienilor de limbă greacă, și neoplatonicienilor de limbă arabă. El se transformă și de o parte, și de cealaltă în simultaneitate, în co-prezența lui Dumnezeu-Unul și a Figurilor divine multiple.“ Ființele și entitățile spirituale care se fac prezente în spațiul mundan au, în orice tradiție
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Enneade I, 6, 9). Ea permite "ochiului" spiritului "să vadă" invizibilul, iar subiectului să intre în comuniune cu absolutul (Enneade V, 8, 1). Faptul că în conștiință și în imaginație se manifestă un anumit aspect dinamic (așa cum susțineau Plutarh și neoplatonicienii târzii) este pus în lumină de comportamentul ritualic greco-roman, pentru care este mai relevantă imaginația "icastică", mimetică. Spre exemplu, ea va fi solicitată cu preponderență în construcția cultului imperial (un complex de teorie și ceremonial, pe care ulterior se va
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
substanțial în secolul IV doctrina creștină a puterii); pentru a reprezenta împăratul ca divus, era nevoie de o conformare a lui la divin, prin virtuțile și funcțiile glorificate, atribute ale zeității în tot ceea ce ea avea demn de onorat. Intelectualismul neoplatonician, pentru care percepția nu presupune niciun afect și pentru care gândirea pură este rezultatul unei eliberări totale din relația cu sensibilul (Moutsoupoulos 44), se desparte aici definitiv de gândirea stoică greco-romană și fondează perspectiva proprie icoanei, inversă și spectaculoasă la
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cetatea antică sau a distanțelor dintre filosofi, guvernare și comunitate. Constantinopolul integrează în identitatea sa culturală și spirituală o parte importantă din moștenirea intelectuală și estetică a vechii Elade; totuși, viziunea despre corp (divin sau sacralizat), fiind influențată de teologia neoplatoniciană, dă câștig de cauză mai curând reprezentării iconice, în detrimentul celei icastice (fidele realității, cum am discutat anterior). Integrată fără rezerve de ideologia imperială în politicile sale de (auto)reprezentare, această concepție va rupe legătura în cele din urmă (dar târziu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
imaginarul filosofic antic al politicului la formele creștine ulterioare, pe care le-a inspirat și care au sprijinit puterea instituțională în administrarea teritoriului propriu, fie al imperiului roman păgân, fie al celui "constantinopolitan". Proiectul ideatic creștin, configurat pe baza tradiției neoplatoniciene, a preluat din antichitate: teoria asupra divinului, funcțiile imaginației, tripleta bine−existent−gândire, precum și noțiunea de justiție în numele binelui și al adevărului absolut (înțeles ca principiu divin). Conjugarea acestora, prin filosofia iudeo-creștină și prin Epistolelele Apostolului Pavel, cu conceptul (mai
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dat mai ales către români, pe baza argumentelor istorice legate de originea lor etnică și lingvistică). Distanța filosofică dintre scolastica medievală de influență neotomistă − purtătoare a ideilor aristotelice, dar și a tezei primatului puterii papale - și teologia isihastă de sorginte neoplatoniciană a readus, în cadru politico-religios, dialogul dintre cei doi mari filosofi ai Greciei antice, tranșat anterior de gândirea iudeo-creștină. Înfruntarea teologică din prima jumătate a secolului XIV a fost integrată în cele din urmă în discursul oficial, pentru că sprijinea, programul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Modelul bizantin, summum al istoriei politice în primul mileniu creștin, a cumulat, pentru a ajunge la un plan propriu de guvernare oikonomică, moștenirea imaginarul antic (filosofic și spiritual) al polis-ului cu autoritatea instituției imperiale romane, tradiția apologetică și gândirea neoplatoniciană cu Textele Sfinte. În lumea ortodoxă post-bizantină, țările române au devenit și ele moștenitoare de facto (discutabil dacă și de iure, prin "închinare") ale acestei vechi tradiții. La marginea imperiului constantinopolitan, începând cu secolul III d.Ch., teritoriile locuite de populația
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
literatura clasică; autorul apără aici doctrina Facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfârșitului lumii și învierea trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte bine. Opera e o mărturie importantă, chiar dacă târzie și lipsită de originalitate a contactului/conflictului dintre creștinism și platonism. Materialul variat este tratat într-un stil ce nu-i lipsit de dinamism și eleganță
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
maseuri, moașe, magicieni, astrologi, țigani, călăi, oameni de jos, ca și de la savanții întîlniți în drumul său. Ajuns profesor la universitatea din Bîle, el a profesat și a scris ca un medic conștiincios și de valoare, dar și ca un neoplatonician convins. Pentru el, "piatra filosofală" trebuia să aibă trei calități: 1- să transforme în aur prin atingere mercurul sau plumbul topit; 2- luat ca medicament, să vindece de orice boală; 3- pus pământ, să facă să crească și să rodească
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
Scrierilor Sfinte, așa cum făcuseră Petrarca și Boccacio în secolul al XIV-lea. Aceste cercetări presupun cunoașterea latinei, purificată de deformările Evului Mediu, a limbii grecești și ebraice. Acestea permit redescoperirea filosofici antice, mai ales cea a lui Platon și a neoplatonicienilor, a cărei succes pune la îndoială autoritatea lui Aristotel, dar și scoaterea la lumină a geografilor, a fizicienilor sau a matematicienilor uitați, ca Pliniu, Pythagora sau Euclid. Această redescoperire nu constituie decît un punct de plecare. Ambiția umaniștilor este mult
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
după 1560, arhitectul Juan de Herrera, însărcinat cu ridicarea mănăstirii de la Escurial, se inspiră din lucrările lui Bramante, în timp ce pictorul Domenico Theotocopoulos, zis El Greco, introduce la Toledo manierismul italian și spiritul Contrareformei (1577). Fiică a umanismului și a idealului său neoplatonician de apropiere de Dumnezeu, Renașterea eșuează deci în tentativa de a reface prin artă și cultură unitatea pierdută a lumii creștine. Acesta este un eșec intelectual în măsura în care știința umanistă a fost limitată de ponderea modelelor antice. Dar și un eșec
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
florentin din secolul al XV-lea a fost o mișcare bazată pe încrederea extraordinară în posibilitățile omului, sprijinit de lecțiile Antichității, de a se apropia de înțelegerea întregii Creații, pe caisa Dragostei și prin cultul Frumosului. Optimismul generat de certitudinile neoplatoniciene nu rezistă totuși eșecurilor din secolul al XVI-lea. Educația modernă preconizată de umaniști nu a schimbat natura umană: lecțiile anticilor se arată a fi incapabile să pună bazele unei științe ale cărei concluzii să fie legate de experiență, iar
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
dans la tradition patristique”, Études Carmélitaines 23 (1938), p. 133. În The Foundations of Mysticism: Origins to the Fifth Century (New York, Crossroad, 1992), p. 175, B. McGinn sugerează: „trebuie să notăm că misticismul întunericului nu poate fi regăsit în rândul neoplatonicienilor păgâni. Într adevăr, am putea chiar presupune că acest apofatism biblic distinctiv slujește ca o critică la adresa teologiei păgâne târzii cu uzul său masiv a imagisticii luminii”. A se compara cu D. Carabine, The Unknown God: Negative Theology in the
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
Maxim (la pagina 27 din volumul său, intitulat Maximus The Confessor). În introducerea sa la traducerea Sfântului Maxim din colecția „Classics of Western Spirituality” (p. 6), Jaroslav Pelikan percepe reușita Sfântului Maxim de a-l salva pe Dionisie de la interpretările neoplatoniciene prin situarea lui în cadrul tradiției capadociene<footnote Cf. Anthony Meredith, op. cit., pp. 138-139. footnote>. Sfântul Maxim a folosit în mod evident atât sistemul dialectic al Sfântului Dionisie Areopagitul (fără a se identifica cu el), cât și teologia spirituală a Părinților
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
Bogdan Tătaru-Cazaban, Corpul îngerilor. Dileme patristice medievale, O filozofie a intervalului. In honorem Andrei Pleșu, volum coordonat de Mihail Neamțu și Bogdan Tătaru-Cazaban, Humanitas, București, 2009, pp. 191-214). Tema hainei de lumină a sufletului desăvîrșit în care răsună un motiv neoplatonician e vie pînă astăzi în imnografia Săptămînii Mari : Cămara ta, Mîntuitorule, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează, Doamne, haina sufletului meu. în Zohar, text esențial al Cabalei, se vorbește despre Adam înveșmîntat de Dumnezeu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
pildă, îl ignoră și, în contrapartidă, spune că pentru ca Platon și toți adepții lui să devină creștini ar fi necesară doar „schimbarea câtorva cuvinte și idei” (cf. De vera religione, IV, 7). Augustin subînțelege prin Platon și Socrate și pe neoplatonicieni, după cum exclude pe Stagirit (nu subînțeles, ci de-a dreptul explicit). Interesant că Evul Mediu trece într-un con de umbră pe Socrate, ca și pe Platon, de altfel (cf. Karl Jaspers, Oameni de însemnătate crucială, Ed. Paideia, București, 1996
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
61 și passim. 42 Vattimo, Giani, Sfârșitul modernității, Nihilism și hermeneutică în cultura postmodernă, Ed. Pontica, Constanța, 1993, trad. Ștefania Mincu, p. 123 și passim. 43 Pentru edificare notele lui G. Liiceanu (12, 13, pp. 101-103, Op.cit.): "De la Empedocle și neoplatonicieni, și acolo încărcat de conotații mitice sau metaforice, pământul nu mai avusese curs pe piața gândirii filozofice". 44 M. Heidegger, Op.cit., p. 83. 45 G. Vattimo, Aventurile diferenței, Ed. Pontica, p. 214. 46 Jean Pierre Richard, Op.cit., pp. 68-69. De
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]