152 matches
-
savuroase, susținute de o oralitate neaoș arhaică. Socotit al patrulea baladist al Cercului Literar la apariția Străzii care urcă la cer (în echivalență proprie, Himmelsberggasse sau La Rue qui monte au ciel), S. se deosebește însă de tonul solemn hieratic, neoromantic în fond, caracteristic lui Ștefan Aug. Doinaș sau vărului său Radu Stanca. Evocând Strada Dealului și Orăștia copilăriei, emblemă, de fapt, a provinciei patriarhale interbelice, poetul se apropie mai curând, prin prozaismul intenționat, de Ioanichie Olteanu. Acest spațiu sacralizat al
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
Al. Obedenaru, Traian Demetrescu, Ștefan Petică, Iuliu Cezar Săvescu, George Orleanu, Gabriel Donna, Al. Petroff ș.a. Mai curând pseudosimbolism, mișcarea pe care încerca să o provoace revista „Literatorul” aducea în poezie ceva nou în opoziție cu eminescianismul și cu mișcările neoromantice paseiste de orientare rurală (sămănătorismul, poporanismul). Se promova inspirația citadină și exotică, cultivarea livrescului, rafinamentul formal, experimentarea de tehnici noi. Poezia orașelor, lirismul de sursă intelectuală, vitalizat de freamătul existenței moderne, comunicat pe calea versului liber vor deveni ideile structurante
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
replică la poezia ideologică oficială. Dar, cum a sesizat critica, autoarea se teme de clișee, e în stare să își înfrâneze sentimentele pentru a nu cădea în stereotipii, să fugă de melancolie, pe care „au cărat-o în spate poeții neoromantici”. De aici, un „discurs antidiscursiv”, contorsionat cu bună știință, alungarea sentimentalismului prin exces de luciditate. Dacă termenul nu ar fi atât de lax, s-ar putea vorbi de postmodernism, cu referință specială la volumul Semne de viață (1987), unde expresia
SAVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289524_a_290853]
-
așa cum le înțelegea marele istoric: Ura împotriva culturii străine, Țărănismul „Sămănătorului”, Adorația trecutului și, mai ales, „Sămănătorul”, o revistă personală?. Dar demontarea sistematizată a argumentelor „clevetitorilor” nu reușește să spulbere impresia de reacție umorală a unei personalități animate de mesianismul neoromantic, din perspectiva căruia trecutul trebuie să fie drapat într-un eroism de paradă, iar țărănimea să fie prezentată ca o clasă socială omogenă și idilică. Se retipăresc acum poeme de Coșbuc (Non omnis moriar), alături de texte ale unor noi poeți
SAMANATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
înroșit, seara / alții / au vopsit iarba în verde și cei mai răutăcioși / au făcut-o cenușie”), constatarea fiind însoțită de o săgeată trimisă spre făcătorul lumii („Ce puțin gust estetic / are Dumnezeu!”). Versurile anterioare stabilirii în Occident exprimă, în tonalitate neoromantică, nu o dată cu inflexiuni simboliste, o stare de spirit comună generației sale. Asemenea atâtor confrați, poetul se simte, pe asfaltul desfundat, „o groapă [...] în care picură coșmare de-ntuneric”, vede sufocându-se totul în jur și are sentimentul de a fi
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
Lucian Blaga, Luntrea lui Caron (1990). Merită menționat și un articol al său despre Urmuz („Revista de istorie și teorie literară”, 1988), cu o abordare mai puțin obișnuită a Paginilor bizare, relevând în spatele prozatorului avangardist un creator realist sau un neoromantic. Odată cu Mass-comedia. Situații și moravuri ale presei de tranziție (2001) prinde contur jurnalistica lui V. Nucleul volumului poate fi socotit articolul „Noi” și „ei”, cu presa la mijloc, care exploatează o temă predilectă: analiza formelor de camuflare a contextului identitar
VASILESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290454_a_291783]
-
permanență complexă, exprimând o atitudine, un mod de a exista și a reacționa în fața universului. După cercetarea cristalizărilor din secolul al XIX-lea, în fond a „vârstelor interioare ale curentului”, în Romantismul românesc (1968), exegetul depistează în Aspecte și structuri neoromantice (1971) teme și modalități existente după 1900 în alte curente literare, de orientare tradițională sau modernă. Identifică note neoromantice atât la Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu ș.a., cât și la D. Anghel, Ion Minulescu ș.a., iar
ZALIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
secolul al XIX-lea, în fond a „vârstelor interioare ale curentului”, în Romantismul românesc (1968), exegetul depistează în Aspecte și structuri neoromantice (1971) teme și modalități existente după 1900 în alte curente literare, de orientare tradițională sau modernă. Identifică note neoromantice atât la Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu ș.a., cât și la D. Anghel, Ion Minulescu ș.a., iar mai târziu la Al. A. Philippide, Mateiu I. Caragiale, G. Călinescu, Panait Istrati, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Emanoil Bucuța
ZALIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
română (Contribuții bibliografice) (în colaborare cu Ion Stoica), București, 1968; Romantismul românesc. Eseu despre vârstele interioare ale curentului, București, 1968; Gustave Flaubert, București, 1968; Clasicismul în literatura română (Contribuții bibliografice) (în colaborare cu Ion Stoica), București, 1969; Aspecte și structuri neoromantice, București, 1971; Naturalismul în literatura română (Contribuții bibliografice), București, 1971; ed. București, 1983; Sămănătorismul în literatura română (Contribuții bibliografice), București, 1971; Poporanismul în literatura română (Contribuții bibliografice), București, 1972; Scriitori pelerini, București, 1973; Conștiința de sine a criticii literare românești
ZALIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
fiecare ființă se recunoaște / După fulgerele pe care stă...” (Clubul spațiului). De bună seamă, adâncirea în oniric este emblematică pentru concepția lui Z. despre creație. Vizitat de fantasme vizionare, pe alt palier al cunoașterii poetice, el reface legătura cu tradiția neoromantică și expresionistă a lui Al. A. Philippide, de pildă. Ca o boală cosmică eruptivă, visul bântuie imaginația aprinsă a lumii, prilejuind o disecție nemiloasă în străfundul conștiinței omenirii: „Se taie-adânc și-n ele se desfundă mări, / Cangrena-n care vise
ZAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290689_a_292018]
-
versului alb, și, în genere, nesupunerea la canoane. Nu lipsesc, totuși, indicii ale preocupării de artă. Cea mai evidentă e majuscularea cuvintelor-obsesie, ca în versurile lui Emil Botta. Luceafărul căzut conviețuiește cu „buna Tristețe”, modelul său uman e „Prințul Noroc”. Neoromantic trecut prin simbolism (varianta „decadentă”), S. se exprimă de cele mai multe ori direct, dar și prin autoproiecție în alte făpturi, nu numai umane, identificându-se cu toate ființele refractare existenței canonice: bufoni, acrobați, nomazi, animale. Componenții unei ;atre, „trista balerină”, „despletită
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
în cercuri concentrice, a căror axă va fi, în cazul său, sondarea permanentă în profunzimile simbolurilor și miturilor cosmice, altfel spus căutarea a ceea ce el însuși va denumi ceva mai târziu „sunetul originar”. P. nu este, cu toate acestea, un neoromantic. Căutarea „muzicii sferelor” în sinele lăuntric sau în sinea lucrurilor nu echivalează cu un act de cunoaștere metafizică. Distinct este tocmai sentimentul de abis, de întuneric, de neant chiar, pe care îl comunică lirica sa. Energetismul, enorm, ia forma unor
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
rămânem mai departe/ În hexametrii noștri fără moarte.” Procesul devine mai evident în poemele din volumul Monolog în Babilon (1967), singurul pe care poetul l-a publicat după al doilea război mondial. În multe dintre piesele de aici, din nou neoromanticul se însoțește cu neoclasicul. Atât prozodia veche, apelul insistent la miturile Antichității, situarea accidentalului în universal, a excepției în generalitate, cât și pledoaria implicită pentru rațiune („Cunoașterea e tot o cucerire”) sunt parametri ai clasicității. Istoria, văzută prin gândirea unui
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
Cu cărțile, 17-22; George Arion, Alexandru Philippide sau Drama unicității, București, 1982; Bucur, Poezie, 222-236; Cândroveanu, Printre poeți, 7-13; Horia Avrămuț, Alexandru Philippide, București, 1984; Cheie-Pantea, Palingeneza, 170-178; Flămând, Intimitatea, 69-75; George Gibescu, Alexandru Philippide, București, 1985; Ovidiu Ghidirmic, Poeți neoromantici, Craiova, 1985, 105-128; Scarlat, Ist. poeziei, III, 94-108; Alexandru I. Philippide în dialog cu contemporanii, I-II, îngr. și pref. I. Oprișan, București, 1986; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 291-302; Alex. Ștefănescu, Alexandru Philippide sau Visul ca viață, RL, 1990, 15; Regman, Nu
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
motiv, mai puțin atinse de aerul vetust al altor producții contemporane de același gen, deși sunt în descendența accentuată a modelelor V. Cârlova, V. Alecsandri, G. Coșbuc, O. Goga. Nu întâmplător, autorul a fost înscris în continuarea neosămănătoriștilor ori ca neoromantic, catalogat „romanțios și desuet” (Mircea Scarlat). El nu se poate despărți de o anume gesticulație teatrală, gen Victor Eftimiu, ceea ce imprimă liricii un aer artificial. În piese, cu mare impact în epocă, miza o constituie înfruntările pasionale, conflictele morale care
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
ideologic al epocii realismului socialist și contribuie în mod semnificativ la restabilirea legăturilor literaturii postbelice cu marea tradiție spirituală românească și europeană. Spirit elegiac, trăindu-și cu estetism și voluptate nostalgiile, poetul conturează un univers liric dominat de o sensibilitate neoromantică, în care pasiunile și sentimentele sunt îndelung șlefuite de o conștiință artistică superioară: „Odată despărțirile noastre n-o să mai sfâșie. / Am să plec... totul o să-ți pară firesc... / A fost o toamnă cenușie, / o seară cu alcool într-un cadru
MORARIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
Eminescu, ECH, 1990, 1-2; Monica Spiridon, Conceptul de Eminescu, R, 1990, 2; Sanda Cordoș, A douăsprezecea elegie, APF, 1990, 3-4; Alexandru Duțu, Vedere și viziune, VR, 1990, 3-4; Petru Poantă, O „integrală” a eminescologiei, TR, 1990, 24; Gabriela Omăt, Critică neoromantică, RL, 1990, 31; Ion Simuț, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, F, 1990, 8; Diana Adamek, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, TR, 1990, 42; Ion Vlad, Harul deplinei dăruiri, TR, 1990, 42; Regman, Nu numai, 284-286; Florin Manolescu, De la poetica vederii
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
replicile interlocutorului, autorul cu naratorul. Nostalgia, cauzată de „imposibila întoarcere” la mentalitatea și simțirea arhaică, este preponderentă și în romanul Sufletul nostru dintâi (1984), un fel de poem în proză cu alură memorialistică și presărat cu elemente fantastice de coloratură neoromantică, figurând un peisaj état d’âme antropomorfizat. Intenția regăsirii de sine, nutrită și de nevoia confesiunii, trădează propensiunea spre interogație și relativizare a celui care își caută „sufletul dintâi”. Factura autobiografică a textului este susținută de apelul la doi naratori
PARASCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
prea puțin pe elaborare, P. cade adesea, mai ales în Cariatidele iubirii (1986) și în Asceza voluptății (1996). Versuri prețioase se pierd astfel în sterilul poemelor nesupravegheate ca întreg. O selecție riguroasă ar putea să dea seamă de o poezie neoromantică autentică, de tip vizionar. SCRIERI: Euphorion, București, 1969; Magnificat, București, 1983; Jocul întru ființă, București, 1985; ed. 2, București, 1997; Cariatidele iubirii, București, 1986; Labirintele crinului, București, 1988; Asceza voluptății, București, 1996. Repere bibliografice: Perpessicius, Lecturi, 333-340; Nicolae Mecu, Doi
PAUNESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288729_a_290058]
-
familii de spirite, în raport cu înclinațiile specifice ale acestora 35. Deosebirile profunde dintre idealul metafizic al lui Kant și al lui Blaga oglindesc, prin urmare, opoziția dintre aspirațiile și opțiunile spiritului universalist și obiectiv, care privilegiază știința, și ale spiritului istorist neoromantic, care valorizează cu deosebire creațiile imaginative cât mai îndrăznețe, cu maximă rezonanță existențială 36. Dacă Immanuel Kant năzuia să facă din filosofie o știință, dacă el îi inspiră și astăzi pe cei ce înțeleg să formuleze și să soluționeze probleme
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că, de la începutul până la sfârșitul cărții, e obligată să fugă de un urmăritor, de o obsesie, de o amintire. Scenele de seducție sunt - poate și din acest motiv - printre cele mai nereușite din roman. Scrise în limbajul expirat al tradiției neoromantice, sugerând mai mult decât și-au propus să sugereze, sugrumând pudic referințele la actul sexual propriu-zis, ele slăbesc tensiunea cărții și riscă să-l transforme pe detectivul obsedat cândva de înaltele virtuți cavalerești într-un burghez oarecare. Și totuși, atrăgător
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Debutul editorial se produce în același an (1971) cu al poeților Adrian Popescu și Ion Mircea, din prima echipă de redactori (și poeți) echinoxiști. Cartea Marile Eleusii apare cu recomandarea criticului Ion Negoițescu, în a cărui opinie B. este „un neoromantic”, cu o „sensibilitate molcomă, turnată în blânde rigori prozodice”, orientată către „marea tematică spre a o reduce la subiectivitate”. Lectura critică recunoaște în autorul Marilor Eleusii o „voce”, un timbru poetic personal, original și inconfundabil. Volumul fixează liniile esențiale de
BADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
care să merite efortul de a te apleca asupra lor. Prin urmare, Aventura lecturii. Poezie română contemporană - conține prezentările a treizeci și șapte de volume de versuri, aducând o imagine - parțială, firește - a poeziei românești actuale, în care coexistă ecouri neoromantice, neoclasice, simboliste, parnasiene, neoexpresioniste, suprarealiste, dar se reliefează, cu precădere, amploarea fenomenului postmodernist, elogiat și contestat, în egală măsură. În ce mă privește, nu mi-am propus să stabilesc ierarhii ori să realizez clasamente, ci am căutat doar să subliniez
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
domnilor să stai în inima-ți / să-i asculți tot mai tragicele bătălii cu aerul... De aceea, revolta pare a fi atitudinea sa permanentă, venind din sentimentul sacrificiului neîntrerupt, al Golgotei zilnice, părând a relua destinul „poeților blestemați”, cu ecouri neoromantice. Paradoxal, poetul pare partizan al suferinței, pe care și-o agravează, supralicitându-și insignifianța: nimic din ce spun nu e mai mare / decât o furnică. În plus, trădat, umilit, copleșit de griji, își strigă multilaterala nedreptate deschis: eu trebuie să
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
păstrând echilibrul rece, autoimpus (Ca să-mi ascund dorințe și ispite), al rațiunii, cu nostalgia evidentă a Antichității și a Renașterii, marcată, în plan lexical, prin frecvența adjectivului „antic” (mistere antice; antică splendoare; pădure antică de semne etc.). Traversate de elanuri neoromantice - Străin de adevăr și de minciună sau: Voi despărți lumina de-ntuneric / C-un gest superb care alungă norii -, versurile lui Viorel Dinescu se apropie însă, adesea, de neoclasicism, prin tendința spre solemn, subliniată de măsura amplă a versurilor, în timp ce
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]