152 matches
-
să rîzi sau să plîngi decît Într-o gamă a solfegiului de monede” - notează decepționat poetul, opunînd acestei interdicții „scrisul dumnezeiesc de liber”. Încît e de Înțeles de ce patosul negației unei astfel de constrîngeri duce și el la o retorică neoromantică ce dramatizează condiția creatorului, augmentînd prăpastia dintre „geniul” solitar și „mulțime”, făcînd totuși loc acelui public restrîns, de elită, al „inițiaților”: „Există o artă expresie pură, care nu ajunge pînă la creierul diluat al mulțimii. Apă regală, plăsmuirea abstractă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
adăugăm elogiul visului ca factor destructurant al legilor și formulelor („Dar În curînd, peste toate rădăcinile smulse, apele visului vor veni În puhoaie albe, și Înfățișările cu legi și cu formule vor fi duse În prăpastie”...), vom putea observa În ce măsură neoromanticul Voronca se apropie acum de programul avangardei suprarealiste, privit altădată, din perspectiva „constructivismului”, cu suspiciune. Chiar dacă nu numește direct „automatismul psihic pur” și „dicteul automat”, poetul le aproximează totuși În expresii similare, Înscrise pe orizontul mai vast al căutărilor avangardiste
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de care s-a bucurat, Se face ziuă a alunecat în uitare, Trandafirii roșii (1915), scriere dramatică în trei acte și în versuri, cu o carieră scenică remarcabilă, se bucură încă de un anume interes. Lucrarea, o feerie în notă neoromantică, dezvoltă motivul jertfei aduse unui ideal. Valorile poetice prevalează asupra celor dramatice. Tânărul și visătorul trubadur Zefir își asumă sacrificiul suprem: cu sângele său înroșește 77 de trandafiri albi în 77 de zile, pentru a îndepărta blestemul care plutește asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
Bacchelli sau Vincenzo Cardarelli.89 Orientarea ei preponderent antidannunziană, ce se opunea ecourilor naturalismului de secol nouăsprezece, tindea spre neoromantism, fapt care i-a atras numele Sturm und Drâng florentin, dat de Piero Gobetti, directorul piemontezei 'Baretti'. În cadrul acestei tendințe neoromantice Leopardi a fost readus în actualitate de către De Robertis, care scotea în evidență efortul recanatezului de a elabora formă poeziilor pe baza unui calcul combinatoriu eliberat de efuziuni sentimentale sau zboruri fantastice.90 În discursul aceluiași publicist, ce consideră că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
romantism la ermetism, de la generalizarea și deschiderea spre universal realizată de înaintaș, până la extremă subiectivizare și individualizare, de factură nu putem să nu remarcam preponderent romantică, specifice lui Quasimodo. Prezenta cercetare a încercat să completeze lipsa unor analize despre elementele neoromantice din opera sicilianului, despre acel mozaic de puncte-cheie împrumutate de el din rimele de secol nouăsprezece, în mare parte din poezia recanatezului. Pornind de la analiza lexicului versurilor scrise de poeții noștri ce constituie, firește, scheletul analizabil și cuantificabil al structurii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
personală din ziarul milanez 'Tempo'. Tonul sau, am constatat, este laudativ iar dialogul cu un tânăr cititor vădește disponibilitatea jurnalistului de a propagă verbul leopardian, considerat unul dintre fundamentele poeziei contemporane italiene. Deoarece se îmbogățise și cu acest ecou atenuat neoromantic cu rădăcini antice, arta quasimodiană, din ce in ce mai atentă la șlefuirea cuvântului, va sta la baza versurilor ce aveau să îi aducă mult mai tarziu recunoașterea că prima voce a poeziei ermetice, pe urmele precursorilor Ungaretti și Montale. Ermetismul își declară sorgintea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
permanență complexă, exprimând o atitudine, un mod de a exista și a reacționa în fața universului. După cercetarea cristalizărilor din secolul al XIX-lea, în fond a „vârstelor interioare ale curentului”, în Romantismul românesc (1968), exegetul depistează în Aspecte și structuri neoromantice (1971) teme și modalități existente după 1900 în alte curente literare, de orientare tradițională sau modernă. Identifică note neoromantice atât la Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu ș.a., cât și la D. Anghel, Ion Minulescu ș.a., iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
secolul al XIX-lea, în fond a „vârstelor interioare ale curentului”, în Romantismul românesc (1968), exegetul depistează în Aspecte și structuri neoromantice (1971) teme și modalități existente după 1900 în alte curente literare, de orientare tradițională sau modernă. Identifică note neoromantice atât la Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu ș.a., cât și la D. Anghel, Ion Minulescu ș.a., iar mai târziu la Al. A. Philippide, Mateiu I. Caragiale, G. Călinescu, Panait Istrati, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Emanoil Bucuța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
română (Contribuții bibliografice) (în colaborare cu Ion Stoica), București, 1968; Romantismul românesc. Eseu despre vârstele interioare ale curentului, București, 1968; Gustave Flaubert, București, 1968; Clasicismul în literatura română (Contribuții bibliografice) (în colaborare cu Ion Stoica), București, 1969; Aspecte și structuri neoromantice, București, 1971; Naturalismul în literatura română (Contribuții bibliografice), București, 1971; ed. București, 1983; Sămănătorismul în literatura română (Contribuții bibliografice), București, 1971; Poporanismul în literatura română (Contribuții bibliografice), București, 1972; Scriitori pelerini, București, 1973; Conștiința de sine a criticii literare românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
Personal, mai degrabă decât impersonal (de fapt, orice fel de poezie este, mascat sau nu, personală, chiar tânărul Eliot vorbea în faimosul său eseu despre efortul considerabil făcut pentru a se distanța de textul poetic), Roethke este un poet american neoromantic, prin intensitatea percepției, prin legătura cu lumea fantastică a copilăriei în care natura juca un rol esențial, prin simbolistica pe care o dezvoltă în mod sistematic, prin incursiunile în irațional, urmărind fluxul experienței subconștientului și preconștientului. Natura la Roethke pornește
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
Debutul editorial se produce în același an (1971) cu al poeților Adrian Popescu și Ion Mircea, din prima echipă de redactori (și poeți) echinoxiști. Cartea Marile Eleusii apare cu recomandarea criticului Ion Negoițescu, în a cărui opinie B. este „un neoromantic”, cu o „sensibilitate molcomă, turnată în blânde rigori prozodice”, orientată către „marea tematică spre a o reduce la subiectivitate”. Lectura critică recunoaște în autorul Marilor Eleusii o „voce”, un timbru poetic personal, original și inconfundabil. Volumul fixează liniile esențiale de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
obsesia de a fi conceptual. Este un trend în lume, de a fi conceptual, în momentul de față. Dar, în străfundul inimii mele, dacă pot să spun așa, ca și cum aș fi un critic de artă, aș spune că sunt un neoromantic. Sigur că apreciez foarte mult și neo-conceptualismul. În ultimii ani am baletat, am făcut cum mi-a dictat sensibilitatea, un melanj între cele două. A.V. Spuneți că vorbiți ca un critic de artă plastică. În ce relații sunteți cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
literele componente ale tablourilor?" (p. 183). Tabloul acoperit cu litere care îi explică semnificația nu este un "obiect găsit" suprarealist, adică un obiect imposibil, fără destinație, precum cele desenate de Max Ernst, care transcend utilul și, astfel, servesc ca invitație neoromantică la desprinderea de real. Obiectul imaginat de Blecher desemnează posibilitatea ca toate lucrurile din lume să aibă un sens vizibil, aflat la îndemână, expulzând astfel absurdul, nonsensul din lume și creând o fantasmă a semnificației absolute. Un obiect acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
George, Sfârșitul, III, 215-221; Cioculescu, Itinerar, IV, 433-438; Piru, Critici, 217-219; Teodor Vârgolici, Jurnalul de detenție al unui poet, ALA, 1994, 208; Barbu Cioculescu, „Infernurile noastre”, JL, 1994, 9-12; Gh. Bulgăr, Biografii răvășite, VR, 1994, 7-8; Dumitru Micu, Un livresc neoromantic, L, 1997, 41-42; Gh. Bulgăr, Emil Manu - 75, ALA, 1997, 388; Simion, Fragmente, II, 315-318; Dicț. scriit. rom., III, 65-67; Popa, Ist. lit., II, 1097; Firan, Profiluri, II, 32-35. S.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287996_a_289325]
-
1955, la revista „Tânărul scriitor”, iar prima lui carte, Germinații, apare în 1967. Pământul, seva, semințele, tablourile idealizat bucolice preamăresc aici un comunism imaginat după o rețetă încă în uz. Depășind aceste imagini conformiste, de vagă orientare tradiționalistă, dar și neoromantică, declamativă, G. se arată în Altare de iarbă (1969) un autentic poet htonic, încercând totuși să justifice în lirica sa, sub pretextul „miraculos” al vieții trăite în mijlocul naturii-mamă, o vârstă a „împlinirilor sociale”. Poetul devine prin Lynxul (1972) mai reflexiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287228_a_288557]
-
Naruszewicz și Adam Mickiewicz. Abordând perioadă modernă, Ion C. Chițimia privește Cântarea României în raport cu creația lui Adam Mickiewicz, Virgil Șoptereanu urmărește receptarea lui Mihai Eminescu în cultura rusă și structurile filosofico-estetice ale lui Schopenhauer în creația lui Eminescu și a neoromanticilor ruși; G. Mihăilă scrie despre Eminescu și slavistica; Ion C. Chițimia compară universul poetic al lui Mihai Eminescu din Mai am un singur dor cu acela al lui Stanislaw Wyspianski din poezia Niech nikt nad grobem mi nie placze; Gheorghe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]
-
motiv, mai puțin atinse de aerul vetust al altor producții contemporane de același gen, deși sunt în descendența accentuată a modelelor V. Cârlova, V. Alecsandri, G. Coșbuc, O. Goga. Nu întâmplător, autorul a fost înscris în continuarea neosămănătoriștilor ori ca neoromantic, catalogat „romanțios și desuet” (Mircea Scarlat). El nu se poate despărți de o anume gesticulație teatrală, gen Victor Eftimiu, ceea ce imprimă liricii un aer artificial. În piese, cu mare impact în epocă, miza o constituie înfruntările pasionale, conflictele morale care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
versului alb, și, în genere, nesupunerea la canoane. Nu lipsesc, totuși, indicii ale preocupării de artă. Cea mai evidentă e majuscularea cuvintelor-obsesie, ca în versurile lui Emil Botta. Luceafărul căzut conviețuiește cu „buna Tristețe”, modelul său uman e „Prințul Noroc”. Neoromantic trecut prin simbolism (varianta „decadentă”), S. se exprimă de cele mai multe ori direct, dar și prin autoproiecție în alte făpturi, nu numai umane, identificându-se cu toate ființele refractare existenței canonice: bufoni, acrobați, nomazi, animale. Componenții unei ;atre, „trista balerină”, „despletită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
prea puțin pe elaborare, P. cade adesea, mai ales în Cariatidele iubirii (1986) și în Asceza voluptății (1996). Versuri prețioase se pierd astfel în sterilul poemelor nesupravegheate ca întreg. O selecție riguroasă ar putea să dea seamă de o poezie neoromantică autentică, de tip vizionar. SCRIERI: Euphorion, București, 1969; Magnificat, București, 1983; Jocul întru ființă, București, 1985; ed. 2, București, 1997; Cariatidele iubirii, București, 1986; Labirintele crinului, București, 1988; Asceza voluptății, București, 1996. Repere bibliografice: Perpessicius, Lecturi, 333-340; Nicolae Mecu, Doi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288729_a_290058]
-
99; Ioana Pârvulescu, „Manualul bunului singuratic”, RL, 1994, 6; Ioan Moldovan, „Manulalul bunului singuratic”, F, 1995, 2; Radu Cernătescu, Spre fericitul nicăieri al textualismului, LCF, 1996, 6; Dan Silviu Boerescu, Prietenii mei scriu versuri, LCF, 1996, 15; Ioan Holban, Un neoromantic, RL, 1998, 50; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 433-435; Grigurcu, Poezie, I, 289-295; Popa, Ist. lit., II, 634; Rotaru, O ist., V, 505-506; George Vulturescu, „Cartea urmelor”, PSS, 2002, 3-4; Vasile Spiridon, Poezia - nevindecată rană, CL, 2003, 5
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
după el, "materia primă" a filozofiei înseși)46. Beneficiind de această deschidere, spiritul romantic facilitează apariția unor orientări de gândire precum Lebensphilosophie, filozofia inconștientului și intuiționismul tendințe impulsionate într-un fel sau altul chiar de către Dilthey. Recunoscute îndeobște ca fiind neoromantice, acestea ar fi fost imposibile în condițiile unui raționalism clasic. În fine pentru a încheia șirul comparațiilor -, în vreme ce clasicismul, static, pune preț pe categoriile unei existențe date o dată pentru totodeauna, romantismul, mobil, cu vocația lui constructivă, cultivă categoriile devenirii 47
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cu romanticii Dincolo de raportările lui Dilthey la ceea ce numim îndeobște filozofia clasică germană, trebuie să ne reamintim însă că intrarea lui în scenă se produce la confluența a două dintre "curentele" majore ale secolului al XIX-lea: romantismul, sub variantă neoromantică, și realismul. Chiar dacă în legătură cu aceste două tendințe am găsit o filiație ce coboară până în iluminism, reacția antiromantică a pozitiviștilor care apelează exclusiv la faptic, la datele controlabile prin experiență, astfel încât empiricul devine la ei factorul decisiv în cunoaștere este incontestabilă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
se impună în fața celor "anistorice" și inerte, pe care mizase filozofia tradițională. Asemenea ecouri postromantice, ce-i drept, atenuate, răsună și în "filozofia vieții" și, implicit, în opera lui Dilthey, sau așa cum aminteam mai sus într-o serie de orientări neoromantice, impulsionate de el, cum sunt filozofia inconștientului și intuiționismul. "Conștiința mea este locul care cuprinde toată această aparent incomensurabilă lume exterioară", iar "întinderea" obiectelor care ne apar are ca rezultat o extindere a "conexiunii reprezentărilor" noastre, scria gânditorul german în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
von Humboldt..., p. 40). O altă dovadă a deschiderii iluminismului către romantism (fie el și în ipostaza de "iluminism istorist", cum îl numește Schnädelbach vezi infra nota imediat următoare) este faptul că prelungiri iluministe pot fi depistate până și în neoromantica "filozofie a vieții". În acest sens, Thomas Mann face o observație interesantă. Constatând că "apărarea instinctului împotriva rațiunii și a conștiinței a fost o corectură vremelnică" și că abia "corectura vieții prin intermediul spiritului, sau al moralei" reprezintă adevărata corectură "de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Dilthey se vede nevoit să revină deseori asupra conceptelor și ideilor sale, pe care le nuanțează sub rezerva unui "insondabil" care ne scapă (pe linia cercetării pozitive) sau a unei istorii în permanentă mișcare, a unei deveniri continue (pe linie neoromantică)68. Firește, același motiv îl împiedică pe autor să-i acorde filozofiei statutul de știință capabilă de o cunoaștere universal valabilă (fie și ca teorie a cunoașterii, care rămâne în sine tot o merkwürdiges Doppelwesen) și-l determină să relativizeze
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]