KorAP: Find »[drukola/base=nepersonal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

144 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

pronominale și, mai rar, adverbiale: necesar tuturor, „Doritor ca o femeie și viclean ca un copil.” (M. Eminescu, I, p. 80), negru pe dinafară. Ca termen dependent, adjectivul determină substantive: „Cu libertăți imaginare ne-îngânăm.” (L. Blaga, p. 271), pronume (nepersonale; rar): „Îl vreau pe acesta albastru”, verbe (rar): „Din roșie am făcut-o maro.”, sau concomitent substantivul (pronumele) și verbul: „Dan se simțea bolnav.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 60) Prin intermediul relației de dependență, adjectivul realizează trei funcții sintactice: • atribut

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pronume este fixată de specificul raportului de substituție și, în legătură cu acesta, de structura specifică a constantei semantice. În desfășurarea raportului semantic, pronumele personal dezvoltă două modalități de reprezentare, una proprie (stă pentru substantiv) și alta comună cu a celorlalte pronume nepersonale (stă în locul substantivelor). Prima modalitate este specifică pronumelor eu, tu, noi și voi, cea de a doua caracterizează pronumele el, ea, ei, ele ș.a. Pronumele eu și tu stau pentru substantive în sensul că substantivele pe care le înlocuiesc nu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
num\rului" Opoziția de număr prezintă trăsături distinctive și sub aspect semantic și sub aspectul expresiei. Sub aspectul conținutului semantic, opoziția de număr se deosebește la unele pronume personale de aceeași opoziție categorială din flexiunea substantivului sau din flexiunea pronumelor nepersonale. Prezintă aceeași desfășurare semantică din flexiunea substantivului pronumele de persoana a III-a. La aceste pronume (și la cele grupate cu ele: dânsul, dânsa, însul, însa), opoziția de număr ea/ele corespunde, de exemplu, opoziției stea/stele, în sensul că

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
III-a, dacă aparține domeniului uman: „Veți pleca acolo imediat voi doi, tu și fratele tău; el te așteaptă în fața școlii.” La persoana a III-a, feminin, opoziția singular-plural se dezvoltă ca și în flexiunea substantivului sau în flexiunea pronumelor nepersonale: ea/ele, dânsa/dânsele, (într-)ânsa/(într-)ânsele. La persoana a III-a masculin, însă, pluralul poate corespunde unui singular masculin: el (studentul)/ei (studenții), dânsul/dânșii, (într-)ânsul/(într-)ânșii, dar poate fi și expresie-sinteză a unui singular masculin

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
p. 119), „Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi dulce floare.” (Ibidem, p. 55), „Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi.”( Ibidem, p. 179) * Prin bogăția flexiunii cazuale, pronumele personal se distinge atât de substantiv, cât și de celelalte pronume nepersonale. Pronumele personal se caracterizează prin paradigma completă a categoriei cazului, cu unele deosebiri de la o persoană la alta, iar la cazuri oblice prezintă mai multe forme și variante contextuale, depinzând de modul concret de realizare a diferitelor funcții sintactice sau

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
persoanele I și a II-a, pe de o parte, și persoana a III-a, pe de alta. Pronumele de persoana a III-a, masculin și feminin, singular și plural, prezintă similitudini maxime cu genitivul substantivului și cu genitivul pronumelor nepersonale: • intră în omonimie cu dativul: casa lui, ei/âi ofer lui, ei; în juru-i/i-am spus lui, ei, casa lor/le-am spus lor; • este indiferent la tipul de recțiune, care poate fi substantivală: casa lui(ei) sau prepozițională

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și genitivul de dativ în același mod ca și în cazul pronumelui el, ea: dânsul/(pe) dânsul ș.a.m.d. SINTAXA PRONUMELUI PERSONALTC "SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL" Două sunt trăsăturile sintactice distinctive ale pronumelui personal neutru în raport cu celelalte pronume (personale și nepersonale) și cu substantivul: a. caracterul facultativ al întrebuințării nominativului persoanelor I și a II-a în funcția sintactică de subiect; în consecință, prezența lor marchează stilistic enunțul sintactic: „Voi, pierduți în gânduri sunte, convorbeați cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
forma neaccentuată rămâne subînțeleasă odată cu verbul predicat: - M-ai văzut pe mine?/ - Da, pe tine. Întrebuințarea formelor neaccentuate de dativ și acuzativ este obligatorie și în unele contexte în care complementul, direct sau indirect, se realizează prin substantive sau pronume nepersonale; gradul de obligativitate depinde de topica substantivului (pronumelui nepersonal), natura substantivului, gradul de determinare a substantivului. Se reiau sau se anticipă prin forma neaccentuată a pronumelor: • substantivele care preced verbul regent și sunt determinate prin articol definit: Cartea n-am

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
văzut pe mine?/ - Da, pe tine. Întrebuințarea formelor neaccentuate de dativ și acuzativ este obligatorie și în unele contexte în care complementul, direct sau indirect, se realizează prin substantive sau pronume nepersonale; gradul de obligativitate depinde de topica substantivului (pronumelui nepersonal), natura substantivului, gradul de determinare a substantivului. Se reiau sau se anticipă prin forma neaccentuată a pronumelor: • substantivele care preced verbul regent și sunt determinate prin articol definit: Cartea n-am mai găsit-o. vs N-am mai găsit cartea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Eminescu, I, p. 177) sau intră, ca nume predicativ, în alcătuirea predicatului analitic: „Căci tu - tu ești el.” (Ibidem, p. 41) În dezvoltarea relației de dependență, ocupă de regulă poziția de determinant, realizând toate funcțiile sintactice ale substantivului (și pronumelor nepersonale): • complement direct: „Mai aminti-mă-va un trecător/Vreunui străin, sub ceasul lor?” (L.Blaga, p. 224); • complement indirect: „Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă.” (M.Eminescu, I, p. 203), „De câte ori, iubito, de noi mi-aduc

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
III-a de un substantiv: Ea cântă ® Mona cântă, dar nu și Mona se piaptănă ® Mona piaptănă (pe) Mona. Pronumele reflexiv se caracterizează prin trăsătura semantică ‘reflexivitate’. Prin aceasta, el se impune ca un coreferent al unui pronume personal sau nepersonal sau al unui substantiv; este ipostaza de obiect (direct sau indirect) al verbului pentru care pronumele ‘prim’ sau substantivul în nominativ (rămas adesea neexprimat sintactic) este ipostaza de subiect: „Tu așează-te deoparte,/Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nivele: • un nivel lexico-gramatical, rezultând din situarea posesorului în opoziția singularitate-pluralitate: al meu/al nostru; • un nivel gramatical, rezultând din situarea sintagmei globale în opoziția singularitate-pluralitate: al meu/ai mei;al nostru/ai noștri. Ca și celelalte pronume, personale sau nepersonale, datorită trăsăturii semantice + uman, categoria genului se realizează la pronumele posesive în doi termeni corelativi: masculin-feminin: al meu/a mea, al nostru/a noastră. În planul expresiei, opoziția se realizează la nivelul ambilor constituenți ai sintagmei, prin dezinențe, variabile totodată

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
relații de dependență, unde ocupă poziția de determinant și realizează funcția sintactică de atribut: „Pe urmele mele coapte/moartea își pune sărutul galben/și nici un cântec nu mă îndeamnă/să fiu încă o dată.” (L. Blaga p. 128) PRONUMELE NEPERSONALETC "PRONUMELE NEPERSONALE" Pronumele nepersonale sunt pronume care nu cunosc persoana, nici ca trăsătură semantic-lexicală, nici ca trăsătură semantic-gramaticală. Între ele, unele pronume prezintă în planul lor semantic trăsături rezultând din raportarea la protagoniștii actului comunicării, pentru altele, însă, această raportare este nepertinentă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dependență, unde ocupă poziția de determinant și realizează funcția sintactică de atribut: „Pe urmele mele coapte/moartea își pune sărutul galben/și nici un cântec nu mă îndeamnă/să fiu încă o dată.” (L. Blaga p. 128) PRONUMELE NEPERSONALETC "PRONUMELE NEPERSONALE" Pronumele nepersonale sunt pronume care nu cunosc persoana, nici ca trăsătură semantic-lexicală, nici ca trăsătură semantic-gramaticală. Între ele, unele pronume prezintă în planul lor semantic trăsături rezultând din raportarea la protagoniștii actului comunicării, pentru altele, însă, această raportare este nepertinentă. Din prima

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
acela, același • compuse: celălalt, cestălalt Observații: Pronumele același este tot un pronume compus la origine dar, în flexiune, reacționează ca un pronume simplu și poate fi considerat ca atare. Flexiunea pronumelui demonstrativ implică aceleași categorii gramaticale din flexiunea celorlalte pronume nepersonale: gen, număr, caz. Conținutul categorial este dat cel mai adesea de poziția substantivului substituit în interiorul acelorași opoziții gramaticale, iar forma se caracterizează prin raporturi specifice pronumelui. Genultc "Genul" Opoziția de gen implică doi termeni corelativi: masculin și feminin. Substantivele neutre

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Eminescu, Proză literară, p. 22) În organizarea sintagmei nominale, adjectivul interogativ precede substantivul: „Prin mintea cărui muritor treceau aceste idei?” (Ibidem, p. 26) PRONUMELE NEHOTĂRÎT (NEDEFINIT)TC "PRONUMELE NEHOT|R~T (NEDEFINIT)" Pronumele nehotărât este un pronume în mod absolut nepersonal, în sensul că, în planul lui semantic, nu este implicată nici o referire la protagoniștii activi ai comunicării lingvistice. Este expresia lingvistică a „obiectului” pasiv (sau absent) al comunicării fără o identitate precisă sau precizată. Este o clasă de pronume foarte

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
categorie gramaticală circumscrisă actului lingvistic concret, modul presupune aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și, în consecință, lipsite de conținut modal, infinitivul, gerunziul, participiul, supinul rămân în afara paradigmei modului 21. Prezente în paradigma Modului în edițiile precedente ale Gramaticii Academiei, aceste forme verbal-nominale sunt interpretate în ultima ediție într-un capitol separat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543). Planul semantic al categoriei gramaticale a modului se întemeiază pe mai multe opoziții care generează constituenții semantici ai diferiților termeni corelativi: 1. certitudine - incertitudine; 2. realitate - irealitate; 3. implicare subiectivă - detașare obiectivă. Sfera semantică a fiecăruia

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se face din perspectiva situării în această corelație gramaticală: singular-plural. Pe de altă parte, generarea sensului gramatical de ‘număr’ prin corelația singular-plural se caracterizează prin autonomie ca „obiect” al comunicării. Prezintă această situație categoria numărului la substantiv și la pronumele nepersonale. Pronumele personale, chiar și pronumele posesiv - care dezvoltă sensul de ‘persoană’, ca o constantă semantică lexico-gramaticală (al meu vs al tău) și care, în consecință, se realizează în plan gramatical totdeauna ca persoana a III-a, („Ai mei/ai tăi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
mă pot îmbrăca, nu ne-am putut întâlni; îmbrăcându-te singur, întâlnindu-vă unul cu altul etc. Din perspectiva acestei reacții la categoria gramaticală a persoanei (și numărului) s-a distins între moduri personale (indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ) și moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin). Prin conținutul lor semantic, în primul rând, sunt moduri autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic, și în planul expresiei (defectiv de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
corelativi de persoană și număr (Eu, tu, el, noi să fi cântat.) Celelalte „moduri” sunt forme absolute, cu caracter verbal și nominal. Dintre acestea, rămân în afara categoriilor de persoană și număr participiul și supinul; ar rămâne singurele în mod absolut „nepersonale”. Dar cum nici infinitivul, nici gerunziul nu se caracterizează printr-un autentic conținut modal, distincția moduri personale - moduri nepersonale nu-și află temei. Manifestarea opozițiilor de număr și persoană depinde nu numai de formele categoriilor incluse de mod și timp

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
verbal și nominal. Dintre acestea, rămân în afara categoriilor de persoană și număr participiul și supinul; ar rămâne singurele în mod absolut „nepersonale”. Dar cum nici infinitivul, nici gerunziul nu se caracterizează printr-un autentic conținut modal, distincția moduri personale - moduri nepersonale nu-și află temei. Manifestarea opozițiilor de număr și persoană depinde nu numai de formele categoriilor incluse de mod și timp, ci și de tipul de flexiune al verbului. Opoziția singular/plural se realizează la toate verbele, indiferent de tipul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
acțiunea suferită de un obiect.” (I, p. 228). Categorie gramaticală prin care subiectul vorbitor modalizează acțiunea verbului înscris într-o perspectivă temporală, modul adaugă încă o dimensiune identității specifice a verbului, condiționată deictic. Rămân înafara acestui proces de modalizare „modurile” nepersonale, întrucât reprezintă ipostaze atemporale sau ipostaze temporale absolute, iar, prin aceasta, își pierd caracterul deictic. Rămase în afara raportului cu situația de comunicare, aceste variante morfologice ale verbului situează unitatea lexicală pe care o introduc în sistemul gramatical al limbii într-

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
ALE VERBULUI" Integrate categoriei Modului în edițiile anterioare ale Gramaticii Academiei și în gramaticile de autor, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul sunt interpretate în ultima ediție a Gramaticii limbii române , elaborată de Academie într-un subcapitol distinct, intitulat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea etc.) exprimată verbal, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul reprezintă, în dinamica funcționării limbii ca sistem de sisteme, un spațiu special al raportului dintre sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
implică și realizarea unui complement de agent, expresie sintactic-lexicală a „subiectului” activ: Scrisul lui se descifrează greu de necunoscători. MODULTC "MODUL" Gramatica Academiei (și gramaticile curente) disting câte două categorii de moduri din două perspective corelative: „Modurile sunt personale și nepersonale, iar, după funcțiunea pe care o au în propoziție, predicative și nepredicative.” (I, p. 215), „Modurile nepersonale și nepredicative șinfinitivul, gerunziul, participiul, supinulț nu exprimă persoana și nu formează predicatul; aceste moduri nu au forme flexionare care să indice persoana

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]