70 matches
-
fie apăsat dialectală, de unde necesitatea corecturilor - și strivit între habitudinile tipografilor și pretențiile, uneori fanteziste, ale autorului, era totuși abrupt și departe de norma limbii literare. Apoi, între 1944 și 1989, romanul a fost pur și simplu interzis, fiind considerat nepublicabil chiar și atunci când puseele anti-rusești ale lui Ceaușescu deveniseră acute. Reeditat între 1990-1991 la Chișinău, romanul lui Stere a fost victima inexplicabilei opțiuni a cercetătorului Vasile Badiu, care a retipărit primele patru volume ale ciclului după ediția I, iar următoarele
Lungul drum al recuperării lui C. Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6110_a_7435]
-
Amfiteatru, patru poezii. Mi-au cerut de la redacție niște poezii și eu am spus: „Nu cred că am poezii publicabile”. Asta era o formulă curentă, deci se vorbea cu naturalețe de faptul că există lucruri care sunt publicabile și lucruri nepublicabile. Și mi-au spus: „Hai, dă-ne tu poeziile, că găsim noi publicabile printre ele!”. Nici acum n-am reușit sa aflu exact cum s-au petrecut lucrurile, adică cum se face că acele poezii, care au provocat un imens
De la cenzura ca formă de libertate la libertatea ca formă de cenzură1 by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/4986_a_6311]
-
la fel de bine, și cu rezultate încă mai dezastruoase, adăugare. Primul meu volum (volumul unui debutant și încă al unuia cu antecedente dramatice, deci fără nicio posibilitate de a se apăra) se deschidea cu o poezie intitulată Candoarea. A fost considerată nepublicabilă și acceptasem ideea de a renunța la ea. Mare mi-a fost însă uimirea și revolta când am descoperit că volumul apărut se deschidea cu o poezie (aceeași), purtând titlul Partidului. Mi s-a explicat că poezia fusese „salvată” în
De la cenzura ca formă de libertate la libertatea ca formă de cenzură1 by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/4986_a_6311]
-
fraților! Sînt niște jocuri inocente, nedemne să vă suscite vreo suspiciune sau să vă ascută vigilența..." Cu doar patru ani mai tîrziu, după tezele lansate de Ceaușescu în iulie 1971, o seamă de texte ar fi devenit, în mod cert, nepublicabile. Iată, bunăoară, chiar prima piesă a volumului (Recital extraordinar): "Dictatorului nu-i plăcea muzica. Dar o tolera - numai marșurile - pentru că era înscrisă-n partea culturală a programului de guvernare." Toți muzicienii țării sînt încadrați în fanfara. Singurul rămas pe din
La o reeditare by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8708_a_10033]
-
care se duce disputa. Nu considerăm ănjurătura o figură de stil acceptabilă. S-a ăntămplat și să rezumam unele articole, prea lungi ori inegale, sau sa refuzam a le publică. Puntem uneori greși an aprecierea noastră, dorințele ăntre publicabil și nepublicabil nefiind limpede distincte, dar n-o facem din rea-voință sau din dispreț. Am profitat de numărul mare de pagini acordate an acest număr "replicilor", spre a reaminti lucruri ăndeobste știute și reguli ăndeobste ignorate ăntr-o publicistica, precum aceea actuala, a
Controverse si ecouri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17619_a_18944]
-
terminase cu pozele care apăreau în revistele literare. Ion Cucu și-a început atunci cariera de autor de fotografii de sertar, pe care a luat-o mai în serios decît o parte dintre scriitorii care anunțau că au acasă manuscrise nepublicabile. Trecut prin multe perioade ale literaturii române, Cucu era convins că oricărei cărți îi vine timpul și, în ciuda evidențelor din acei ani, continua să creadă că Puterea n-are cum să nu țină seamă de scriitori. După ce au murit Marin
Misterul pozelor lui Ion Cucu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9871_a_11196]
-
prezentat la Editura Cartea Românească manuscrisul romanului Al doilea mesager. S-au cerut mai multe modificări și, după doi ani, mi s-a spus că nu poate fi publicat. Un critic a afirmat că nu am înțeles că romanul era nepublicabil. Deci eu eram vinovat că l-am prezentat, nu cei care îl respingeau. Și de ce a trebuit să treacă doi ani, dacă romanul era nepublicabil? Editura Albatros mi-a cerut alte modificări. Eu am refuzat de fiecare dată și am
CENZURA ȘI AUTOCENZURA by Bujor Ne () [Corola-journal/Journalistic/4584_a_5909]
-
nu poate fi publicat. Un critic a afirmat că nu am înțeles că romanul era nepublicabil. Deci eu eram vinovat că l-am prezentat, nu cei care îl respingeau. Și de ce a trebuit să treacă doi ani, dacă romanul era nepublicabil? Editura Albatros mi-a cerut alte modificări. Eu am refuzat de fiecare dată și am trimis manuscrisul pe căi clandestine la Paris, unde în 1985 a apărut la Editura Albin Michel și a primit Premiul Libertății acordat de PEN Clubul
CENZURA ȘI AUTOCENZURA by Bujor Ne () [Corola-journal/Journalistic/4584_a_5909]
-
toate "literatură de sertar". Scrise cu conștiința dramatică a imposibilității publicării lor, căci cu certitudine ele nu puteau trece de barierele ideologiei oficiale de atunci, versurile acestea au rămas neștiute criticii și publicului larg. Ca și încercările uceniciei sale literare, nepublicabile nu numai din rațiunile cenzurii comuniste, ci și din scrupulele auctoriale ale autorului, care își alege în această perioadă numele literar, trecînd de la "tradiționalistul" Hristea ("Măi cuțule,/ eu sunt Stănescu Hristea,/ știi?/ Stănescu Hristea, poetul îngerilor./ Cui, ce-i pasă
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
cadă pe cap. La sfîrșitul lecturii, a fost ca În Apocalipsă, atunci cînd mielul rupe a șaptea pecete: „s-a făcut tăcere În cer, ca la o jumătate de ceas“. Eram copleșit. Aș fi putut ține un jurnal mai puțin nepublicabil! Jurnal intim prea intim: atunci cînd duceam o viață socială destul de intensă, abia de-o menționez, preferînd să vorbesc despre mine care o duceam prost, În loc să vorbesc despre ceilalți care Îmi făceau bine. În fiecare zi sau aproape, nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o știință, înainte de a fi vreo artă. Îmi aduc aminte cum prin 1976, a venit să citească la Iași Liviu Ioan Stoiciu. Noi, autorii a vreun snop de poezii sau a vreunui catalog de povestiri, și astea în majoritate nepublicate/ nepublicabile, am sărit ca arși: asta nu e poezie! Cam acesta a fost tonul cu care l-am întâmpinat junii critici de ocazie pe junele poet. Unii, mai decent și la modul urban, cum era de obicei Lucian Vasiliu, dar alții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu degetul. O bună parte din aceste piese satirice sunt din vremea dictaturii comuniste, cu date exacte când aveau loc evenimente remarcabile: mitinguri, conferințe, rezoluții plenare sau alegerea „conducătorului mult iubit și stimat”, deci e vorba de literatura de sertar, nepublicabilă atunci. E o dovadă în plus că autorul - ca om activ al cetății - și-a spus răspicat cuvântul de adversar al totalitarismului comunist!!!... și încă ceva: autorul sporește numele „lighioanelor” incriminate adăugând: lipitoarea, căpușa, lingăul, stârpitura, porcul, scroafa, bicisnicul, căpușa
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
se folosise de triada pelerin-amant alchimist în cursul Istoria religiei absolute, fără să-i acorde vreun credit lui Evelyn Underhill, deși, precum se vede, i-a fost mult mai fidel decât colegul său de la București. Aceasta explică însă acel avertisment „nepublicabil “ pe care îl pusese pe prima pagină a manuscrisului: nu voia să pățească postum ceea ce el însuși îi făcuse lui Nae Ionescu. Recenzia lui Zevedei Barbu a fost folosită de prietenul său politic Lucrețiu Pătrășcanu într o conferință ținută la
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
versuri îndrăznețe, pe cari nimeni nu vrea să mi-l editeze”. Oprim aici lista exemplelor. E foarte probabil că Vinea se străduiește să dea impresia că ține pasul cu noutatea extremă și plusează. Cum? Construindu-și o imagine de insurgent nepublicabil în țară, foarte aproape în fapt de poza unui dandy avangardist. În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care Vinea mărturisește a-l fi arătat lui Arghezi este un afiș pentru o seară Dada consacrată poeziei negrilor. Afișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la (editoarea) Lulu Price - nici măcar un singur cuvânt. În sfârșit, după nenumărate apeluri la care nu mi s-a răspuns, primesc o scrisoare de 20 de pagini cu modificările editoriale ale lui Vivian. În finalul scrisorii, Vivian îmi declară manuscrisul „nepublicabil“ și, în niște termeni indubitabili, mă anunță că reziliază contractul și refuză să-mi plătească avansul.“ Whitney și Simons au fost scandalizați. Desigur, asta nu este prima dată când Grant a renunțat la un contract după livrarea manuscrisului complet. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
multe premiere? — Depinde, spuse Cust, iar Însoțitorul său lăsă privirile În pământ, uitându-se la pantofi. — Ați fost la Haymarket joi? Întrebă Herbert. — Păi da, ca să fiu sincer. Înțelese că cei doi veniseră ca să Îl suplinească, dacă producea o cronică nepublicabilă. — Ai un costum foarte elegant, Wells, observă Cust. E nou? — Nu, Îl am de ani de zile, zise Herbert. Doamna Alexander și invitata ei, actrița Lily Hanbury, nu Își părăsiră loja În pauză. Era loja specială a lui Florence Alexander
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de ea când te nimereai prin preajma ei. Apoi ea se ducea în camera ei și se culca cu bărba-su. Iar tu... — Eu? Eu ce? — Îți pierdeai nopțile scriind poezii proaste. — Aici ai dreptate. Erau mizerabil de proaste. — În orice caz, nepublicabile. — Ei și? I-am ridicat din umeri celui din oglindă, citând dintr-o poezie a lui Esenin pe care mă chinuiam s-o traduc tot cam pe atunci, în acel an cu femeia aceea. — Ei și, ce-i cu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Goethe, al doilea e o nouă filipică împotriva singuraticului filosof, o denunțare a „fenomenului Noica” în totalitate. În opinia polemistei, „Noica aduce în cultura română exact ce n-ar trebui sau contrariul a ceea ce ar trebui”. Tulburător e articolul inedit (nepublicabil înainte de 1989 nici în țară, nici în presa română din afară) Exilul literaturii și literatura de exil, ce destăinuie drama intelectualului emigrant din Est, căruia i se pretindea, în Occident, o „angajare” identică - deși în sens invers - celei care generase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
și-a petrecut viața în cazinouri, restaurante de lux și-n somptuoase vile de agrement, omul care și-a risipit averea, talentul, spiritul, afecțiunea rămîne într-un colț uitat de istorie (literară) ca biet autor al unor cărți și piese nepublicabile (și, vai!, nejucabile). Jurnalul dulce-amar Pe Candid Stoica îl cunosc de cînd eram elev. Mi-a fost instructor de teatru la unul dintre Cluburile bucureștene. Apoi, l-am văzut jucînd în mai multe teatre, plus la televiziune. Nu-l știam
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
începe prin a-și perfecționa limba engleză și unde redactează ultimul text în română, (Îndreptar pătimaș /Bréviaire des vaincus, scris la Paris între 1941 și 1944, la Hôtel Racine, manuscris pe care a notat cu furie, în 1963, "iIizibil, neutilizabil, nepublicabil"... și totuși publicat în franceză în 1993) și sfîrșește prin a deveni unul din marii stiliști ai limbii franceze, pe care abia de o îngăima în momentul plecării din țara natală. În franceză a publicat aproximativ zece volume, cîteva pre
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]