71 matches
-
și de destrămarea unor forme disparate”, care ar putea fi refăcute, această limbă păstrând în sine baza sa proprie și fiindu-și suficientă pentru a se explica: „aproape fiecare expresie, cuvânt sau formă merge cu rădăcinile sale în adâncuri de nestrăbătut”; din greaca veche nu a rezultat o limbă „cu un nou specific”, ceea ce reprezintă „un caz similar” cu cel al dacoromânei, considerată, cum am văzut, păstrătoarea cea mai fidelă a formelor limbii latine (p. 224). Din aceste aprecieri ale savantului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
amorțiți de iarnă 160; Fluviul lat se adâncea în păduri întunecate, unde apa abia mai clipea din când în când atinsă de câte-o rază: trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra râului și formau bolți nalte de verdeață nestrăbătută 161. Tot de absolutul naturii ține lacul, simbol inseparabil de acela al pădurii, și el un topos esențial în geografia poetică eminesciană; rădăcinile acestuia coboară, la rându-le, în spațiul coplăriei. În Copii eram noi amândoi 162, poezie ce poartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la capu-i și cântă mereu;/ Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu!177 La maturitatea artistică, Eminescu așază sentimentul [...] morții sub o vastă cupolă simfonică. Somnul poetului, redat lui însuși, se înconjoară de străji muzicale, ca de un zid nestrăbătut în calea patimilor stinse 178. Totul culminează cu armonia cântecului celest care înfioară inima lui Dumnezeu, îmbătrânit până și el de timp, dar care rezonează Prin nopțile-nstelate o musică de vis/ Ce-nundă fața-i veche cu-n dureros surâs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cânta o pasere măiastră. Fluviul lat se adâncea în păduri întunecate, unde apa abia mai sclipea din când în când atinsă de câte - o rază: trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra râului și formau bolți nalte de verdeață nestrăbătută. Numai pe ici pe colo câte o dungă fulgerătoare deasupra apei. Valurile râd și mână întunecoase lumea lor albastră, până când deodată râul împiedicat de stânci și munți s-adună între codri ca marea oglindă a mărei și se limpezește sub
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de mătasă neagră. Unde se ducea sania el n-o știa... în fine, ea intră pe o poartă într-o ogradă solitară îngrădită c-un gard putred de mult, deasupra căruia atârna în șiruri dese și vii, ca un val nestrăbătut, răurusca desfrunzită, neagră, ghemuită cu miile ei de ramuri încîlcite de-a lungul gardului... în mijlocul gardului era o casă cu două caturi, a cărei var era negrit de ploaie și vânturi, peste a cărei ferestre erau închise obloanele și nici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu atît la tribulațiile omului, cît la acelea ale creatorului de ficțiuni. Ale celui care, de mai multe ori, și-a îndreptat scrisul în direcții neașteptate, revenind în răstimpuri asupra pașilor de altădată, dar ispitit mai intens de drumuri încă nestrăbătute, dornic să vadă încotro îl pot duce și ce se află la capătul lor. Ar trebui să ne asumăm deschis această fizionomie a operei și să renunțăm la mascarea ei sub o iluzorie "unitate lăuntrică", debitoare mai mult comodității noastre
Caragiale „liber-schimbist“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7635_a_8960]
-
mare. Ucenicul lui îi devine dublul nedespărțit, scriitorul. Nu se vor mai întîlni niciodată, dar vor spera, nesmintit, unul în altul. Ca-n epilogul unui roman de Fowles, "din nou de la capăt, pornim iar înspre larguri, pe-al mării cuprins, nestrăbătut, sărat, ce unul altuia, mereu, va să ne smulgă." Singura parîmă e, vai, literatura!
Cărți pe apă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8344_a_9669]
-
densități etc., inaccesibile ochiului uman sau lentilei telescopice, prozatorii și cititorii-constructori virtuali produc viziuni fantasmatice ale unei realități primordiale pe care mai mult o intuiesc fără a-i cunoaște întregul." Distanța față de sistemul literar tradițional nu ar fi totuși de nestrăbătut, mai mult, cartea susține ideea de a concepe întreaga literatură scrisă pînă acum ca un uriaș aparat hyper-textual. În proza postmodernă românească de dinainte de ’89, Ion Manolescu descoperă de altfel cîteva exemple convingătoare de hyper-textualitate: volumul de povestiri Efectul de
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/14301_a_15626]
-
este așa, vom găsi o soluție. Împreună. Gândul că, în sfârșit, am putea să fim aproape, mereu unul lângă celălalt, îmi dă speranțe. Oricât de încurcate par căile, vom reuși să răzbatem prin tot ceea ce acum ni se pare de nestrăbătut. Eu și tu. Noi doi. Maria XXIII. 20 ianuarie Ai simțit vreodată că ai vrea să lași totul și să te pierzi în lume? Necunoscut și neștiut de nimeni, doar tu și cerul și uneori ploaia... Nici nu mai știu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nou peste Moldova. Dacă un domn vrea să se poarte mai aspru cu ei și să le pună biruri noi, ei nu stau mult la tocmeală, ci cu toții nu mai vroiesc să le plătească și fug în părțile cele mai nestrăbătute ale munților. De aceea nici domnii nu au cerut de la ei mai mult decât au făgăduit ei să dea. Uneori, ațâțați de câteva capete tulburi, s au răzvrătit împotriva domnului și au trecut sub aripa leșilor, care întâmplare a dat
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
așa, la dreapta, pe vălcica asta. Să te ferești de crengi, că-i des al dracului! În vale-i jilăveală mare; nu-i departe pârăul; acolo sunt urmele... Se lăsară la dreapta, pe costișă lină, prin bungeturi care păreau ziduri nestrăbătute. — Încet... vorbi Vasile. Și glasul lui dintrodată dobândi un răsunet deosebit, care tremura ca o suflare de vânt pe vale. Iar merseră o vreme, și iar se opriră. Cânii trăgeau de lanțuguri, neliniștiți. Vasile se plecă asupra hleiului jilav. — Iaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și se deșteaptă fantome. Ș-așa - îmi spunea parcă bunicul Manole - am cunoscut eu atuncea, încolo, spre munte, pe un pădurar pe care îl chema Voinea... Codrii Antileștilor stăpâneau o întindere de cincisprezece mii de fălci, erau codri bătrâni, codri nestrăbătuți; și pădurarul Voinea avea la o margine, în Prisaca lui Ion, o căsuță; și subt un șirag de meri, în vălcică, vreo zece stupi. Pe lângă șiragul de meri și pe lângă stupi, se strecura prin iarbă pârăul Cerbului. La o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bucurie ascunsă; ori își aduce aminte că aici se pune carne de cal la păstrare în clenciuri, sub podina pătulului; ori se plimbă el așa, de plăcere, fiind dintr-o sămânță domnească; ori se îndestulează cu smeură în desimile acestea nestrăbătute de smeuriș; ori a simțit miros de miere și are bănuială de vreun roi într-o scorbură. Îi aduc eu doctor bun, care să-i dea ce-i trebuie. Domnul Ionaș Popa a sosit la amiază, în ziua de 14
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bărbia în piept și să-și îndrepte ochiul sensibil și toată mintea către ombilic. De asemenea, trebuie să-și „comprime respirația” și să se concentreze asupra „locului inimii”. La început, călugărul va afla un întuneric și un strat „gros de nestrăbătut”, însă, prin stăruința exercițiului, va vedea „aerul din interiorul inimii și pe sinea sa întreagă plină de lumină și de discernământ”. În tot acest timp, călugărul trebuie să rostească (sau mai degrabă să strige înăuntru, din toate puterile sufletului) o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
plantelor și despre aleanul stâncilor bătrâne, care se pleacă și ele, dinaintea Timpului sfărâmător de destine. Dialogul lor își alese drum peste talazuri de nisipuri cântătoare ale Marelui pustiu, peste forfotirea brâului de foc al Pământului și peste alte locuri, nestrăbătute de om decât în străvechile basme strămoșești. La începutul conversației, Profesorul se simți destul de stânjenit trebuind să vorbească în abia cunoscuta limbă străveche a Vânătorului și a Fetei lui cu ochii negri, dar se părea că celor doi le era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
soare pentru noi, dacă vinețeala fețelor se transforma în paloare, bucurie de scurtă durată, pentru că se ivea pe neașteptate alt tren din sens opus, spulberând căldura și speranțele noastre. L-am implorat pe Hugo pentru o Lună într-un loc nestrăbătut de trenuri ori un tren cald pe linia 2, staționar. Hugo era mai sloi decât noi și mi-arată din priviri oglinzile reflectărilor. Deși era soare, trenurile spre viitor erau înconjurate de noapte, la ferestrele luminate călătorii păreau desenați. Fulger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Încărcat. Este acel tăciune uman aruncat prin spațiu, gol, fără nume, fără rădăcini, iar tot ceea ce a fost cîndva particular și individual În voința lui este vărsat În golul uriaș de rugină și fier și gunoi, În spațiul singuratic, de nestrăbătut, În care trăiește, de unde este adesea asaltat cu proiectile. Iar acest atom Își găsește probabil sfîrșitul, În cele din urmă, Într-un colț, neștiut de pe fața sălbatică a continentului, strivit, o simplă pată de sînge pe pietrișul terasamentului, un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ucigașul, e regele pădurei!” Este imaginea haosului vegetal, cea mai puternică sub raport liric pe care a dat-o Alecsandri. Haosul este conceput ca un spațiu de Întunecimi fără margini: „de negru Întuneric, adînc fără hotare”. Un spațiu de cărări „nestrăbătute”, de obiecte crescute Într-o sumbră umiditate. Codrul fără viață poate fi citit și ca o imagine a labirintului: o formă specială a haosului. Un labirint vegetal peste care stăpînește Grui-SÎnger, crudul Minotaur. Începutul poemului anunță intrarea În acest spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și cu Petru Dumitriu În momentul În care apărea Euridice. Tumultului luptei din jurul său scriitorul Îi răspunde cu o carte În care, cu ajutorul motivelor mitologice transfigurate de o imaginație Înclinată către fantastic așternea deasupra vieții o pâclă grea, densă, de nestrăbătut (Ă). În anul 1947 Petru Dumitriu venea cu o carte În care sub masca mitologică se ascundea și putreziciunea lui Gide și James Joyce și visarea stearpă a suprarealismului. (Ă). Prin scrisul său, Petru Dumitriu a arătat nu peste mult
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Seara sosim În orășelul de provincie Suwan, cunoscut pentru fortăreața din centrul său, Hwa Seong și grădinile sale. Dar cea s-a dovedit de neuitat a fost măreția naturii deslănțuite care ne-a luat prin surprindere seara. Nori groși și nestrăbătuți ochiului iscoditor nu era să astupe și să zăvorască ea, luna, ușile cerești ale sanctuarului său de misterioasă primeneală!... Câtă apă din văzduhuri nu era să-i toarne Zeus pe cap, spre a se curăți de rugina groasă, lăsată de
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
ca, drept, în, fără, printre etc. ca în vă credeam în vacanță; adjective fără prepoziție (se privesc nedumerite) sau - în vorbirea populară - cu prepozițiile (îl știe de viclean); verb la gerunziu (îl vede venind), la supin (Sahara se consideră de nestrăbătut) sau la infinitiv (vedea ideea de unitate a se arăta); adverb (îl consideră altfel); propoziții (îl vede că suferă). Fără a nega importanța terminologiei de specialitate, credem, totuși, că termenul cu care este denumită o anumită realitate într-o știință
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]