KorAP: Find »[drukola/base=newtonian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...13 >

312 matches

Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359

a acestora. În acest sens, Newton este caracterizat de Cohen drept „precursorul” lui Kant, iar cel din urmă drept acela care „a desăvârșit” opera celui dintâi 9. Cohen susține că, pentru Kant, prima îndatorire a filosofiei era determinarea conceptului științei newtoniene. Această determinare ar fi fost centrul in jurul căruia se învârtea filosofia lui teoretică. „Orientând ... interogația filosofică spre știința matematică a naturii, el o precizează, mai întâi, drept întrebare nu cu privire la cunoaștere pur și simplu, prin care fiecare poate să

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
exactă a naturii ar fi lipsită de relevanță pentru conceptul filosofiei transcendentale. Kant nu l-ar fi criticat pe Hume din perspectiva concluziilor la care a fost condus de cercetarea sa asupra modului cum este posibilă o știință, ca știința newtoniană. Referirile la știința exactă a naturii în CRP sau Pr. nu susțin supoziția că o distincție ca cea dintre cunoașterea comună și știință ar fi avut vreo semnificație pentru elaborarea filosofiei transcendentale. Problemele cunoașterii științifice vor fi abordate de Kant

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
enunțuri cum sunt cele ale științei matematice a naturii pentru elaborarea filosofiei transcendentale transpare cu mai multă claritate într-o lucrare din aceeași perioadă a lui Lothar Schäffer. Ca și Hoppe, Schäffer respinge orice asociere a filosofiei transcendentale cu fizica newtoniană și se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le apreciază ca nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii newtoniene

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
newtoniană și se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le apreciază ca nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii newtoniene devine fatală, dacă prin aceasta gândirea lui Kant este atrasă în întregime în sfera fizicii clasice astfel încât prin fizica nouă determinările kantiene ar trebui considerate drept depășite, ca și cele ale lui Newton 15. Argumentele autorului ar putea fi reconstituite

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
nouă determinările kantiene ar trebui considerate drept depășite, ca și cele ale lui Newton 15. Argumentele autorului ar putea fi reconstituite după cum urmează: dacă filosofia transcendentală a lui Kant nu a fost elaborată pornind de la analiza fundamentelor metafizice ale științei newtoniene, rezultă că ea nu va fi în nici un fel afectată de evoluția ulterioară a gândirii fizice. Această concluzie a fost adesea susținută prin sublinierea că cercetarea condițiilor de posibilitate ale științei matematice a naturii a fost întreprinsă de Kant în

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
fi firesc să ne așteptăm ca cei doi gânditori să ajungă la concluzii incompatibile. Beck va încerca să arate că lucrurile nu stau așa și să ofere astfel o apărare indirectă a tezei autonomiei filosofiei transcendentale în raport cu cercetarea fundamentelor științei newtoniene. Într-un articol, sugestiv intitulat „Un Hume prusac și un Kant scoțian”, autorul susține că în abordarea temei cauzalității la Hume pot fi distinse două întrebări: (1) Are orice eveniment o cauză? (2) Există o relație necesară între cauze și

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
și nu existența unor legi cauzale particulare 17. Nu ar exista, prin urmare, nici o relație între analogia a doua, ca principiu al filosofiei transcendentale, și preocupările lui Kant pentru cercetarea posibilității acelor relații universale și necesare care sunt legile fizicii newtoniene. Din cele spuse rezultă clar că una din mizele răspunsului la întrebarea dacă filosofia transcendentală este la Kant o teorie asupra condițiilor posibilității experienței în genere, care poate fi socotită independentă de cercetarea fundamentelor metafizice ale științei exacte, este aceea

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
susținute în cunoscute lucrări de exegeză a filosofiei teoretice a lui Kant din anii ’50 și ’60. Astfel, Stephan Körner aprecia, în monografia sa consacrată lui Kant, că autorul CRP a greșit ridicând principii ce constituie condiții ale posibilității științei newtoniene la rangul de condiții ale posibilității științei matematice a naturii și ale experienței în genere. Körner admitea că în construcția sistematică a „Analiticii” sale Kant a pornit de la supoziția că fundamentele științei teoretice a naturii din epoca sa reprezintă fundamente

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
directă, el afirmă că acestea pot fi abandonate și au fost efectiv abandonate atunci când gândirea științifică a intrat într-o nouă fază a evoluției ei. Ceea ce nu ne-ar împiedica să recunoaștem că degajarea unora din presupozițiile metafizice ale științei newtoniene reprezintă o prestație remarcabilă a lui Kant, care poate fi luată drept model de către cei care și-ar asuma o sarcină asemănătoare în cazul fizicii relativiste sau cuantice 19. Teza autonomiei depline a metafizicii generale în raport cu metafizica specială, separarea „Analiticii

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
poate fi luată drept model de către cei care și-ar asuma o sarcină asemănătoare în cazul fizicii relativiste sau cuantice 19. Teza autonomiei depline a metafizicii generale în raport cu metafizica specială, separarea „Analiticii transcendentale” de cercetarea condițiilor de posibilitate ale științei newtoniene, a primit cele mai ample elaborări în lucrări mai recente consacrate teoriei științei a lui Kant de către Gordon G. Brittan jr. și Gerd Buchdahl. Iată câteva din argumentele acestor autori. În cartea sa Kant’s Philosophy of Science, Brittan critică

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
și Gerd Buchdahl. Iată câteva din argumentele acestor autori. În cartea sa Kant’s Philosophy of Science, Brittan critică în mod sistematic punctul de vedere formulat pentru prima dată de Hermann Cohen potrivit căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul de plecare și de sprijin al „Analiticii” ar fi fost așa-numitele principii metafizice ale științei naturii și că, prin ele, filosofia transcendentală ar fi legată de știința matematică a naturii din epocă

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
sunt cele formulate de Newton, în același sens în care ele sunt condiții ale posibilității cunoașterii comune. Ceea ce asigură ele este doar posibilitatea unor enunțuri cu valoare obiectivă, și nu a unor enunțuri universale și necesare, cum sunt legile științei newtoniene. Brittan recunoaște, pe de altă parte, că proiectul kantian al elaborării condițiilor care fac posibilă experiența, ca „presupoziții ultime”, s-a dovedit iluzoriu. Într-un anumit orizont al cunoașterii, suntem în mod inevitabil tentați să considerăm presupozițiile acestei cunoașteri drept

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
conchide că nu există o demonstrație deductivă a acestei legi. „Astfel, în general, argumentele din Principiile metafizice încearcă într-un mod imprecis și exploratoriu să stabilească o anumită conexiune cu relevanță între structura transcendentală profundă (ontologia generală) și structura fizicii newtoniene.”28 Iată de ce, crede Buchdahl, ar fi greșit să comparăm demonstrațiile date de Kant pentru cele trei legi ale mișcării cu întemeierea pe care o dă Newton legilor mecanicii. Căci primele nu ar încerca să probeze adevărul acestor legi, ci

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
cele trei legi ale mișcării cu întemeierea pe care o dă Newton legilor mecanicii. Căci primele nu ar încerca să probeze adevărul acestor legi, ci doar „posibilitatea lor reală”, arătând cum se integrează ele atât în infrastructura metafizică a fizicii newtoniene cât și în structura experienței în general. Buchdahl nu uită să sublinieze că un avantaj al unei asemenea analize este acela că principiile filosofiei transcendentale nu vor mai fi puse în discuție odată cu prefacerile care au loc în fundamentele fizicii

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
ca Brittan și Buchdahl atunci când afirmă că obiectivul principal urmărit de Kant prin elaborarea metafizicii sale speciale a fost întemeierea științei matematice a naturii, care a luat naștere și s-a dezvoltat îndeosebi prin opera lui Newton și a cercetătorilor newtonieni. Kant era convins ca principiile enunțate în scrierea sa din 1786 reprezintă cadrul oricărei cunoașteri despre natura corporală, care va putea fi caracterizată, în mod îndreptățit, drept științifică. Aceasta deoarece principiile amintite sunt cele care fac posibilă formularea unor legi

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
reprezintă condiții care fac posibilă nu numai știința exactă a naturii, ci și experiența noastră în genere. Recunoașterea acestui fapt nu este însă incompatibilă cu concluzia care rezultă din analizele de mai sus, și anume că tocmai examinarea fundamentelor științei newtoniene l-a condus pe Kant la formularea unor concepte și principii despre care el a avut bune temeiuri să creadă că reprezintă condiții ale posibilității experienței în genere. Pentru o înțelegere adecvată a filosofiei teoretice a lui Kant pare să

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
S. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, vol. VI, Routledge, London, 1995, îndeosebi pp. 269-274. 18. Insistând asupra „dependenței” lui Kant de Newton, autorul scrie: „El (Kant) credea că enunțurile bazate pe experiență nu pot fi incompatibile cu principiile fizicii newtoniene.” (St. Körner, Kant, Vandenhoek & Ruprecht, Göttingen, 1967, p. 39. ) 19. Vezi P.F. Strawson, The Bounds of Sense. An Essay inKant’s Critique of pure Reason, Methuen & Co., London, 1975, îndeosebi pp. 118-121. Dincolo de reconstrucția argumentelor și concluziilor lui Kant, Stawson

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Science”, în Journal of the History of Philosophy, 36:4, 1998, îndeosebi pp. 569-71. 33. Pentru dezvoltări vezi Op. cit., pp. 577-586. 34. Vezi Op. cit., p. 587. 35. Vezi M. Friedman, „Kant on the Laws of Nature and the Foundations of Newtonian Science”, în G. Funke, Th. M. Seebohm (eds.), Proceedings of the Six International Kant Congress, vol. II/2, University Press of America, Washington, 1989, pp. 97-98 și îndeosebi M. Friedman, „Kant and the Twentieth Century”, în P. Parrini (ed.), Kant

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
metafizica însăși să trebuiască să se modeleze după fundamentele fizicii.” (Kant and the Dynamics of Reason, p. 313.) ȘTIINȚA NATURII SI LEGILE ȘTIINȚEI Referiri la știința naturii a vremii sale, în primul rând la știința matematică a naturii, la știința newtoniană, pot fi întâlnite în multe din lucrările de maturitate ale lui Kant. În acest studiu, vor fi avute în vedere cu deosebire cele din Critica rațiunii pure, Prolegomene și Principiile metafizice ale științei naturii. De cele mai multe ori, expresia folosită de

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
5 Și alți comentatori sunt de acord cu observația că despre fizica propriu-zisă Kant a spus puțin 6. În mod firesc, o asemenea concluzie va fi împărtășită de acei autori care îi atribuie lui Kant o înțelegere „raționalistă” a științei newtoniene, punctul de vedere că principiile acesteia ar putea fi derivate drept consecințe din principii ale intelectului pur7. Bunăoară, Hans Reichenbach, un filosof empirist cu o bună pregătire în științele fizice, caracterizează filosofia cunoașterii și a științei a lui Kant drept

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Bunăoară, Hans Reichenbach, un filosof empirist cu o bună pregătire în științele fizice, caracterizează filosofia cunoașterii și a științei a lui Kant drept „ultimul mare sistem al filosofiei raționaliste”. Kant ar fi crezut că el a putut deriva „legile fizicii newtoniene din rațiunea pură”. Scrierile sale ar trebui citite drept documente ale unei epoci revolute, „ca o încercare de a astâmpăra foamea de certitudine absolută cu credința în fizica newtoniană”8. Karl R. Popper, la rândul său, susținea că ceea ce ar

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Kant ar fi crezut că el a putut deriva „legile fizicii newtoniene din rațiunea pură”. Scrierile sale ar trebui citite drept documente ale unei epoci revolute, „ca o încercare de a astâmpăra foamea de certitudine absolută cu credința în fizica newtoniană”8. Karl R. Popper, la rândul său, susținea că ceea ce ar fi încercat Kant a fost să întemeieze adevărul fizicii newtoniene pornind de la convingerea „că această teorie decurge în mod inevitabil și cu necesitate logică din legile intelectului nostru”9

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
documente ale unei epoci revolute, „ca o încercare de a astâmpăra foamea de certitudine absolută cu credința în fizica newtoniană”8. Karl R. Popper, la rândul său, susținea că ceea ce ar fi încercat Kant a fost să întemeieze adevărul fizicii newtoniene pornind de la convingerea „că această teorie decurge în mod inevitabil și cu necesitate logică din legile intelectului nostru”9. Prin expresia fizică pură, Kant ar fi avut în vedere, de fapt, teoria lui Newton. Iar în Pmsn Kant ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
și trebuie să fie derivate dintr-un mic număr de principii a priori. Până și un precaut filosof contemporan al științei a putut să afirme că lui Kant „i se poate atribui punctul de vedere că părți centrale ale fizicii newtoniene aparțin fizicii pure”11. Multe afirmații explicite ale lui Kant sunt însă incompatibile cu sugestia că el ar fi împărtășit o asemenea înțelegere raționalistă extremă a științei matematice a naturii. Iată doar câteva dintre acestea: „Dar facultatea intelectului pur de

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]