312 matches
-
Teoria Relativității Generalizate, asociază timpului spațiul legând coordonatele evenimentelor de timp și sudându-le în mod unitar, iar gravitația devine o proprietate a acestui reper spațiu-timp, devenind de fapt o deformare a spațiului și a timpului. Einstein nu desființează concepția newtoniană, ci o înlocuiește cu una mai extinsă, valabilă pentru viteze apropiate de cea a luminii. Teoria Relativității Generalizate a revoluționat gândirea științifică prin negarea existenței unui timp absolut, stârnind un ecou uriaș în toată lumea, fiind discutată în contradictoriu în cele
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
luminii, studii asupra novelor și studiul stelelor duble. Telescopul de 1 m diametru și cupola sa au apărut în fața Marii Cupole din Meudon în 1891. Cu ajutorul lui se pot efectua observații în domeniul vizibil. Inițial, acest telescop avea o configurație Newtoniană și era deci foarte luminos datorită distanței sale focale scurte (3 metri). În jurul anului 1969, a fost însă modificat, devenind un telescop cu configurație Cassegrain și având în consecință o distanță focală mult mai mare (22 metri). Aceasta este configurația
Observatorul din Paris () [Corola-website/Science/332960_a_334289]
-
primii care au anticipat determinismul când au teoretizat că toate procesele lumii au loc datorită interacțuinilor mecanice ale atomilor, dar această teorie nu s-a bucurat de largă acceptanță în acea vreme. În Occident, determinismul este adesea asociat cu fizica newtoniană, care descrie materia fizică a Universului operând potrivit unui set de legi cognoscibile, stabile. Ipoteza numită "Bila de biliard", un produs al fizicii newtoniene, afirmă că odată ce au fost stabilite condițiile existenței Universului, restul istoriei Universului urmează în mod inevitabil
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
a bucurat de largă acceptanță în acea vreme. În Occident, determinismul este adesea asociat cu fizica newtoniană, care descrie materia fizică a Universului operând potrivit unui set de legi cognoscibile, stabile. Ipoteza numită "Bila de biliard", un produs al fizicii newtoniene, afirmă că odată ce au fost stabilite condițiile existenței Universului, restul istoriei Universului urmează în mod inevitabil. Dacă ar putea să avem cunoștințe complete despre materia fizică și despre toate legile care guvernează acea materie la orice moment dat, atunci ar
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
vreodată ("Demonul lui Laplace"). În acest sens, particulele elementare ale Universului acționează de aceeași manieră preucm mingile de pe o masă de biliard, mișcând-se și lovindu-se una de alta într-un mod previzibil, pentru a produce rezultate previzibile. Mecanica newtoniană se ocupă doar de evnimente cauzate. De exemplu, dacă poziția inițială a unui obiect este x, y, z, și dacă acesta este lovit de un alt obiect care se mișcă de-a lungul unui vector V, atunci primul obiect va
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
y, z, și dacă acesta este lovit de un alt obiect care se mișcă de-a lungul unui vector V, atunci primul obiect va fi împins drept către un alt punct x', y', z'. Dacă merge altundeva, atunci, conform mecanicii newtoniene, trebuie să ne îndoim de propriile noastre măsurători a poziției originale a obiectului, direcția exactă a obiectului care se deplasează pe vectorul V, câmpuri gravitaționale sau de alt tip care au fost ignorate neintenționat, etc. Experimentele repetate și îmbunătățiri în
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
gravitaționale sau de alt tip care au fost ignorate neintenționat, etc. Experimentele repetate și îmbunătățiri în precizie vor întotdeauna vor apropia observațiile noastre de rezultatele prognozate prin teorie. Când avem de-a face cu situații la scara umană obișnuită, fizica newtoniană a avut atât succes, încât nu are rivali. Dar eșuează lamentabil în experimente care implică viteze care sunt fracțiuni substanțiale din viteza luminii și când se studiază interacțiunile la scară atomică. Anterior descoperirii efectelor cuantice și a altor provocări la adresa
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
avut atât succes, încât nu are rivali. Dar eșuează lamentabil în experimente care implică viteze care sunt fracțiuni substanțiale din viteza luminii și când se studiază interacțiunile la scară atomică. Anterior descoperirii efectelor cuantice și a altor provocări la adresa fizicii newtoniene, "incertitudinea" a fost întotdeauna un termen folosit cu referire la cunoștințele umane despre cauze și efecte, și nu la cauzele și efectele însele. Unii critici ai determinismului afirmă că dacă oamenii nu sunt capabili de liber arbitru, nu poate exista
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
entelehie; în măsura în care un individ este determinat de factori externi, acesta își pierde propia identitate și devine doar extensia unei alte entități. "interwiki" De la începutul secolului XX, mecanica cuantică a arătat aspecte ale unor evenimente care până atunci rămăseseră ascunse. Fizica newtoniană luată izolat și nu ca o aproximare a mecanicii cuantice, ne arată un Univers unde obiectele se mișcă de o manieră care poate fi perfect determinată. La scara de interacțiune proprie omului, mecanica newtoniană oferă prognoze care din toate punctele
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
care până atunci rămăseseră ascunse. Fizica newtoniană luată izolat și nu ca o aproximare a mecanicii cuantice, ne arată un Univers unde obiectele se mișcă de o manieră care poate fi perfect determinată. La scara de interacțiune proprie omului, mecanica newtoniană oferă prognoze care din toate punctele de vedere se dovedesc a fi complet perfectibile, dacă nu perfecte în practică. Dependența prognozelor se dovedește a fi o îmbunătățire a cunoștințelor noastre despre condițiile inițiale. Tunurile și muniția slab proiectate și construite
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
aerodinamică aplicată la avioane și automobile, hidraulică, oceanografie, meteorologie etc. De asemenea, Euler a contribuit la dezvoltarea „teoriei Euler-Bernoulli”, un model utilizat în domeniul rezistenței materialelor. În afară de implementarea cu succes a metodelor sale de calcul analitic la problemele de mecanică newtoniană, Euler a aplicat, de asemenea, aceste metode la problemele de astronomie. Lucrările sale în acest domeniu au fost recunoscute și prin numeroasele premii decernate de către Academia de Științe din Paris de-a lungul carierei sale. Realizările sale includ determinarea cu
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
se bazează pe nici o dovadă solidă; în contrast cu aceasta, oamenii de știință de obicei folosesc acest cuvânt pentru a se referi la mănunchiuri de idei care fac prognoze specifice. A spune "mărul a căzut" este a afirma un fapt, în timp ce teoria newtoniană a gravitației universale este un corp de idei care permit unui om de știință să explice cum a căzut mărul și să facă prognoze privind alte obiecte căzătoare. Orice teorie foarte fructuoasă care a supraviețut timpului și care are o
Metodă științifică () [Corola-website/Science/297989_a_299318]
-
matematică, o teorie științifică dovedită este "întotdeauna " susceptibilă de a fi falsificată dacă apar noi dovezi. Chiar și cele mai de bază și fundamentale teorii se pot dovedi a fi imperfecte dacă observațiile noi sunt inconsistente cu cu ele. Mecanica newtoniană este un exemplu faimos de lege care nu a supraviețuit experimentelor care implică viteze apropiate de cea a luminii sau apropiere față de câmpuri gravitaționale puternice. În afara acestor condiții, Legea lui Newton rămâne un model excelent de mișcare și gravitație. Pentru că
Metodă științifică () [Corola-website/Science/297989_a_299318]
-
experimentelor care implică viteze apropiate de cea a luminii sau apropiere față de câmpuri gravitaționale puternice. În afara acestor condiții, Legea lui Newton rămâne un model excelent de mișcare și gravitație. Pentru că relativitatea generală oferă explicații pentru toate fenomenele descrise de mecanica newtoniană, este privită ca o teorie superioară. Știința este o metodă folosită cu scopul de a acumula cunoștințe. Obiectivul metodei științifice este de a porni de la una sau mai multe ipoteze și a dezvolta o teorie validă. Acesta este un model
Metodă științifică () [Corola-website/Science/297989_a_299318]
-
Kepler, publicarea primei concepții cosmogonice închegate aparținând lui Jean-Antoine Lavoisier, descoperirea legilor interferenței și difracției (Christian Huygens), descoperirile din domeniul electricității ale lui Alessandro Volta și cele din magnetism ale lui Hans-Christian Oersted. Fizica culminează cu închegarea ei în sistemul newtonian. În biologie apariția taxonomiei speciilor ființelor vii, bazată pe limba latină și pe împărțirea atât a regnului animal cât și cel vegetal în specii, subspecii, clase, etc, a reprezentat un imens salt calitativ în gândire și în percepția lumii vii
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
așa a rămas până la emiterea teoriei relativității generale de către Einstein, care o lipsește de caracterul său absolut. Or, ca să realizeze acest lucru, Einstein a trebuit să reînchidă Universul și să nege structura "geometrică" euclidiană a spațiului, confirmând astfel logica concepției newtoniene.
Isaac Newton () [Corola-website/Science/296799_a_298128]
-
echilibrului lichidelor, stabilind principiul transmiterii presiunii într-un fluid. Newton (1642-1727) a stabilit formule pentru calculul rezistenței la înaintare a corpurilor și a formulat legea frecării la mișcarea fluidelor vâscoase. În prezent, fluidele care respectă această lege sunt numite fluide newtoniene, spre deosebire de cele care nu respectă legea lui Newton și care se numesc fluide nenewtoniene (de exemplu substanțele coloidale). Bazele științifice ale hidraulicii au fost puse în secolul al XVIII-lea, atunci când matematicile ajunseseră deja la un nivel superior de dezvoltare
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
În cazul modelului "fluidelor reale" (fluide la care nu se poate neglija efectul forțelor de frecare ce apar între particulele de fluid în mișcare) și în ipoteza proporționalității tensiunilor tangențiale ale particulelor de fluid cu gradientul vitezei (modelul de „fluid newtonian”), legea de conservare a impulsului („cantității de mișcare”) este concretizată prin ecuațiile Navier-Stokes. Fluidele newtoniene au tensiunile tangențiale dintre două straturi vecine proporționale cu viteza de deformație, coeficientul de proporționalitate μ fiind numit coeficient de coeficient de vâscozitate. Forma generală
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
frecare ce apar între particulele de fluid în mișcare) și în ipoteza proporționalității tensiunilor tangențiale ale particulelor de fluid cu gradientul vitezei (modelul de „fluid newtonian”), legea de conservare a impulsului („cantității de mișcare”) este concretizată prin ecuațiile Navier-Stokes. Fluidele newtoniene au tensiunile tangențiale dintre două straturi vecine proporționale cu viteza de deformație, coeficientul de proporționalitate μ fiind numit coeficient de coeficient de vâscozitate. Forma generală a ecuațiilor Navier-Stokes, într-un sistem de referință inerțial, este: unde v este viteza fluidului
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
observatorii vor obține aceeași valoare pentru viteza luminii indiferent de starea lor de mișcare uniformă și rectilinie. Această teorie are o serie de consecințe surprinzătoare și contraintuitive, dar care au fost de atunci verificate pe cale experimentală. Relativitatea restrânsă modifică noțiunile newtoniene de spațiu și timp afirmând că timpul și spațiul sunt percepute diferit în sensul că măsurătorile privind lungimea și intervalele de timp depind de starea de mișcare a observatorului. Rezultă de aici echivalența dintre materie și energie, exprimată în formula
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
depind de starea de mișcare a observatorului. Rezultă de aici echivalența dintre materie și energie, exprimată în formula de echivalență a masei și energiei "E" = "mc", unde "c" este viteza luminii în vid. Relativitatea restrânsă este o generalizare a mecanicii newtoniene, aceasta din urmă fiind o aproximație a relativității restrânse pentru experimente în care vitezele sunt mici în comparație cu viteza luminii. Teoria a fost numită "restrânsă" deoarece aplică principiul relativității doar la sisteme inerțiale. Einstein a dezvoltat relativitatea generalizată care aplică principiul
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
măsoare viteza de propagare a luminii va obține exact același rezultat indiferent de cum se mișcă componentele sistemului. Principiul relativității, care afirmă că nu există sistem de referință staționar, datează de pe vremea lui Galileo Galilei, și a fost inclus în fizica newtoniană. Însă, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, existența undelor electromagnetice a condus unii fizicieni să sugereze că universul este umplut cu o substanță numită "eter", care ar acționa ca mediu de propagare al acestor unde. Se credea că eterul constituie
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
mișcându-se cu viteze diferite, dar constante. Einstein a spus că toate consecințele relativității restrânse pot fi derivate din examinarea transformărilor Lorentz. Aceste transformări, și deci teoria relativității restrânse, a condus la predicții fizice diferite de cele date de mecanica newtoniană atunci când vitezele relative se apropie de viteza luminii. Viteza luminii este atât de mult mai mare decât orice viteză întâlnită de oameni încât unele efecte ale relativității sunt la început contraintuitive: Teoria relativității depinde de "sisteme de referință". Un sistem
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
și formula 44 sunt mici în raport cu viteza luminii, se recuperează transformările galileiene ale vitezelor: formula 54 În plus față de modificarea noțiunilor de spațiu și timp, relativitatea restrânsă forțează reconsiderarea conceptelor de masă, impuls și energie, toate fiind concepte de bază în mecanica newtoniană. Relativitatea restrânsă arată că, de fapt, aceste concepte sunt toate diferite aspecte ale aceleiași cantități fizice cam în același fel în care arată că spațiul și timpul sunt interconectate. Există câteva moduri echivalente de a defini impulsul și energia în
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
energia în relativitatea restrânsă. O metodă folosește legile de conservare. Dacă aceste legi rămân valide în teoria relativității restrânse, ele trebuie să fie adevărate în orice sistem de referință posibil. Însă, dacă se fac niște simple experimente imaginare folosind definițiile newtoniene ale impulsului și energiei, se vede că aceste cantități nu se conservă în relativitatea restrânsă. Ideea de conservare se poate salva făcând câteva mici modificări ale definițiilor acestora pentru a ține cont de vitezele relativiste. În teoria relativității, aceste definiții
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]