61 matches
-
Etaje întregi de haine și pantofi și genți... Și, slavă Cerului, în fine, lui Cristoph îi vine mintea la cap și se oprește. Acesta este unul dintre cele mai renumite repere ale New Yorkului, zice, cu un gest larg. Mulți newyorkezi vizitează frecvent acest magnific lăcaș de cult - o dată pe săptămână sau chiar mai des. Unii vin chiar și în fiecare zi! Nu vom avea timp decât să aruncăm o privire înăuntru, dar cei interesați se vor putea întoarce oricând. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
-mi aduc aminte corect, cred c-am spus-o și cu voce tare. Îmi și imaginam ce fel de petrecere avea să fie. O mare de râsete, de oameni care trag de tine, care beau, care flirtează, o mulțime de newyorkezi care adoră să pozeze. Mondeni care și-au petrecut toată după-amiaza alegându-și hainele. Bărbați cu părul lins, care scanează încăperea în vreme ce tu le răspunzi la întrebări. Moși tineri, cu prenume ca de lorzi, dar care aici sună ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
zombi - pur și simplu, nu eram în stare să-mi privesc viața cu atenție, cu concentrare. Într-o seară, la începutul lui iunie, m-am decis să plec de la serviciu pe jos. Am coborât pe Madison, care era plină cu newyorkezi ieșiți la aer la începutul sezonului cald. M-am oprit la un magazin ca să-mi iau un pachet de țigări. Nici nu m-am mai deranjat să mă simt vinovată de această achiziție. Tocmai îmi aprindeam o țigară, în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
când am intrat în lift. — Da, am răspuns. Am făcut o pauză, apoi am adăugat: — știi ceva, Vivian? și tu ai fost invitată la nuntă. Lucille trimisese invitația fără să mă întrebe, din dorința de a aduna cât de mulți newyorkezi din lumea bună putea. — Da, am văzut invitația, mi-a răspuns Vivian neatentă. Nu mi-a dat nici o explicație pentru faptul că se decisese să nu vină sau de ce nici măcar nu dăduse un RSVP. — Luni dimineață, Claire. Aștept un telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ar fi mai bine s-o iau la sănătoasa, se aude un mesaj prin difuzoare: „OK, ascultați aici, băieți, În două minute doamna Kate Reddy din Londra, Anglia, vă va vorbi despre investițiile internaționale“. Se adună vreo șaptezeci de brokeri, newyorkezi cu gâturi groase În cămășile acelea groaznice cu gulere albe și dungulițe subțiri. Se sprijină de birouri, cu brațele Încrucișate, cu picioarele depărtate. Poziția tipică pentru acest gen de bărbat. Unii Își continuă tranzacțiile, dar Își descoperă jumătate de ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
sută de motive, domnu’ Glass. Poate niște copii puși pe năzbâtii. Știți cum e, o mână de adolescenți plictisiți, puși pe șotii. Genul ăsta de vandalism se practică mereu pe-aici. Sau cineva care nu poate să-i sufere pe newyorkezi. V-a văzut numerele de înmatriculare și s-a hotărât să vă dea o lecție. — E ridicol. Să nu vă mirați. Prin partea asta a Vermontului, sunt mulți ăia care nu-i înghit pe străini. Mai ales cei din New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Îmi spusese să răspund Întotdeauna, fuseseră eliminate rapid. Dar dacă dormi? pusesem eu Întrebarea prostească. — Te scoli și răspunzi, răspunsese ea În timp ce-și pilea o unghie ruptă. — Și dacă ești la o cină festivă? — Faci ca orice alt newyorkez și vorbești la masă. Sau dacă ești la un examen ginecologic? — Ei asta-i, ce, la un examen ginecologic te caută-n urechi? Foarte bine. Pricepusem. Uram cu patimă Împuțitul ăla de celular, dar nu-l puteam ignora. Mă ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cum să spun eu, cea mai importantă persoană din lumea modei, s-a fâstâcit Marion, În timp ce eu mă scremeam să dau entuziasmată din cap. Și așa se face că eu puteam, oricând voiam, să sar peste o coadă lungă de newyorkezi obosiți, agresivi și Încrezuți și să comand Înaintea celor care așteptau de multe, multe minute. Asta nu mă făcea să mă simt bine, sau importantă, sau măcar interesantă, și aveam Întotdeauna oroare de zilele În care trebuia să fac așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
devreme. Ai fost acolo, nu? —Normal. Îmi place mult. Te superi dacă vin cu o prietenă? Aveam deja planuri și... —Mișto! Ne vedem peste câteva ore! țipă ea și Închise. Am Închis telefonul și am făcut ce face instinctiv orice newyorkez când aude numele unui restaurant: m-am uitat În Zagat. Douăzeci și unu pentru mâncare, douăzeci pentru decorațiuni și un punctaj Încă respectabil, de 18, pentru serviciu. În plus, n-avea un nume format dintr-un singur cuvânt, ca de pildă Koi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
trei care lucrează la asta - și toate sunt din familii cu relații sus-puse, ies În oraș tot timpul și cunosc oameni de peste tot. Chiar În dimineața asta, New York Magazine a scos un număr special Baby Power - cei cincizeci de „copii“ newyorkezi sub treizeci de ani care sunt cei mai realizați În domeniile lor. Dacă nu erau deja În baza de date, cu toții au intrat În acest moment. —Uimitor. Zău așa, Kelly, e uimitor. —Categoric. Ce-ar fi să faci și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
un proiect economic. Dar decizia de a nu se alătura CECO a fost mai ales una instinctivă, psihologică și chiar sentimentală, rezultat al unei experiențe recente absolut aparte. În ianuarie 1952, Anthony Eden rezuma astfel decizia britanică În fața unui public newyorkez: „E ceva ce știm, adânc În sufletul nostru, că nu putem face”. Decizia nu era definitivă, dar În acea conjunctură s-a dovedit fatală. În absența Marii Britanii (și, În consecință, a țărilor scandinave), puterea În „Mica Europă” occidentală a revenit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]