63 matches
-
dansatoare-gimnastă de o mobilitate ieșită din comun, deopotrivă într-un obiect decorativ și într-o ființă controsionată interior. Elementul literar este jucat prin acest transfer al actului atroce în fluiditatea deplină a arcului grațios al figurii coregrafice. În plus, capelura nimfetei, un breton sever, băiețesc, pare să sugereze caracterul androgin al figurii care ne este prezentată. În Salomeea lui Storck, postura dă măsura nu unei contradicții ireconciliabile, ci, mai degrabă, a unei tensiuni perpetue, suspendate în încordarea de arc a corpului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai degrabă, a unei tensiuni perpetue, suspendate în încordarea de arc a corpului care pare că nu se va elibera niciodată. Rezolvarea acestei tensiuni rămâne într-o zonă a ambiguității, pentru că formula aleasă de Storck îmbină această grație contorsionată a nimfetei cu o subversivă refuncționalizare a posturii și a corpului, servind drept stativ pentru capul Sfântului Ioan. În figura "gimnastică" există sugestia pios-hieratică a unei rugăciuni, însă poziția anatomic imposibilă a mâinilor evocă dimensiunea actului crud, capul este purtat asemeni unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
coapse voalează sexul, dar îl și conotează morbid. Arta și moartea sunt legate nu printr-o meditație filozofică, inspirațională, cu fervoarea penitenței, spirituală, ci senzualist. Arta devine obiectul unui scenariu al seducției pe care moartea, sub aspectul venust al acestei nimfete, o încoronează. Din alegoriile medievale ale Frumuseții și Morții, sau a motivului miroir de la mort, sau a "craniului oglindit", sensibilitatea decadentă reține și cultivă dimensiunea senzual-morbidă și nu lecția morală pe care o oferă contemplatio morosa. Avem pusă în scenă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în fața craniului lui Yorick, măscăriciul, nebunul. O filozofie a morții, dar mai ales angoasa ei într-o mizanscenă venerică brizează sensibilitatea poetică de liră simbolistă a artiștilor finiseculari. Moartea nu rezidă doar în simbolistica transparentă a craniului, ci în prezența nimfetei care ni-l oferă ca enigmă a propriei sexualități. Din acest punct de vedere, tabloul lui Loghi suportă o comparație cu cel al simbolistului norvegian Edvard Munch, Pubertate (1894), care pune în ecuație sexualitatea nubilei și anxietatea generată de aceasta
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tradiția iconografică ca o femeie bătrână cu coasa sau sub forma celor patru cavaleri ai apocalipsului ca la Dürrer sau a unui schelet ținând în mâini o clepsidră ca în dansurile macabre ale lui Hans Holbein, ci sub forma unei nimfete, atrăgătoare și neliniștitoare deopotrivă, este o moarte la puterea femininului. Bram Djikstra, în Idols of Perversity, optează pentru o dublă interpretare a unei compoziții similare aparținând lui Louis Raemaekers, intitulată Sifilisul. În afișul lui Raemaekers situat ca sensibilitate undeva între
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este o moarte la puterea femininului. Bram Djikstra, în Idols of Perversity, optează pentru o dublă interpretare a unei compoziții similare aparținând lui Louis Raemaekers, intitulată Sifilisul. În afișul lui Raemaekers situat ca sensibilitate undeva între Rops și Kupka, în locul nimfetei loghiene se află o uscățivă femme fatale a cărei coafură ia forma unei arahnide și care ține în dreptul sexului un craniu pe un fundal presărat cu numeroase cruci. Acest desen relevă o altă posibilă interpretare a tabloului lui Loghi: pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se oprește asupra unui tablou fantastic al unor zâne dansând în horă într-un peisaj luminos, campestru, ca apoi atenția scriitoarei să se deplaseze de la lilialele zâne, de la feeria diafană la imaginea femeii fatale, Salomeea, într-un tablou de gen, nimfeta sărutând capul sfântului Ioan, sărut mortifer. În final, Lucrezzia K. regăsește vibrația unui sărut nu mai puțin pasional, chiar dacă nu macabru, a doi tineri îndrăgostiți pe o canapea, sărut transmițându-și ecoul voluptuos unei viori, în Cei care se iubesc
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu care a fraternizat. Carnaval răsucit prin diafane balade ale reînnoirii. Fantome fluturând mantii negre de mătase, oase albe de morți. Șiruri de călăreți sumbri, împiedicându-se de năvala țâncilor jegoși și iuți, ca niște țipari. Măști macabre și glugi, nimfete spoite și manglitori. Cheflii, paparude, buruieni. Fanți cu șișul între dinții de aur. Codoașe zaharisite, mângâind burțile gloabelor care însoțesc alaiul. Pe undeva, furișându-se, gălbui, unchiul sadic și iepuraș ? Balabuste bocitoare, arlechini, damblagii, seniori ai șatrei, popi paradiți. Veselie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
psihanalitică definiție a bolii: o tulburare în care puternice impulsuri etice și altruiste se luptă în permananță cu dorințe sexuale extreme, uneori de natură perversă. Romanul începe apoi cu o evocare a unei prezențe feminine, care nu este de tip nimfetă à la Lolita, ci ... mama, care îi apărea protagonistului sub forma tuturor persoanelor de sex feminin în primul an de școală. După primul an de școală urmează și scene mai mature ale unui personaj evreu, născut în Newark, New Jersey
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
stăpânul său creatorul... Ei, spre plăcerea mea, Makanin o cotește de data asta și schițează un adevărat erou (comparat, facil zic eu, cu Humbert Humbert) al zilelor noastre, un bătrân viguros, un satirman/satirmen atras irezistibil de trupul nimfelor (nu nimfete, nota bene) pe timp de lună plină. Totul se petrece după celebrul puci al lui Elțân din 1993 și, de fapt, nu se petrece nimic. Doar că un bătrân dintr-un sat de vilegiaturiști de pe lângă Moscova (Vasile, de ce a mutat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
oameni reali ca pe niște mănuși. Și o neșansă, pentru că - parcă la granița paranormalului - acest joc al nostru a fost crunt pedepsit. Nu în ficțiune, ci în realitate. Dar de aici începe alt roman. Vladimir Makanin Ă Spaima Satirmanul și nimfeta Bogdan Romaniuc Vladimir Makanin este poate ultimul „clasic“ al literaturii ruse. Makanin descrie în romanele sale agonia unei societăți îmbibate de ideologie. Personajele sale, pândite la tot pasul de diavol (ca în Falsificatorii de bani al lui Andre Gide), și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
bătrânul Piotr Petrovici Alabin, trăiește din plin drama Rusiei postsovietice, aflată într-o perioadă de tranziție, puternic ancorată în tradiție și încercând să facă față noului. Piotr Petrovici Alabin este mereu în căutarea aventurilor picante, atras de tinerele fete, însă nimfetele lui Makanin nu seamănă deloc cu cele ale lui Nabokov. Nu se știe a cui e spaima, a nimfei sau a satirului: „Noapte adâncă, amândoi suntem pe jumătate adormiți, șovăitori, totuși amândurora inimioara ne bate sâcâitor: trebuie, trebuie!... De ce mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
nu țin numai de culoare. Și nimfa lasă de dorit: nimfa a slăbit. Cărnița olandeză s-a dezumflat și nimfuța a ieșit cam de vreo treisprezece ani, atât de junioară... “. Tabloul, în varianta retușată, s-ar putea numi Satirmanul și nimfeta. În replica sa „asimetrică“ la Lolita, Makanin îl internează pe Humbert Humbert al lui Nabokov. Traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu, colecția „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2008, 32.95 lei TRIMISUL NOSTRU SPECIAL Florin L|Z|RESCU
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]