63 matches
-
binecuvântate decorul și mișcarea tabloului e atât de frumoasă, că nu putem să-l felicităm în deajuns de a fi reușit să dea o nouă și eclatantă interpretare unui subiect atât de des tratat"550. Perversitatea devine trăsătura dominantă a nimfetei, perversitate care-și găsește ecoul în sărutul macabru și care este integrată sferei patologice. Perversitatea face parte din recuzita personajului, așa cum chipul sfântului se transformă în masca unei frumuseți atinse de aripa morții. Jocul contrastelor este subliniat și de raportul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
frumuseți atinse de aripa morții. Jocul contrastelor este subliniat și de raportul dintre seria de tonuri deschise, oricum există loc și pentru considerații de ordin general cu privire la ecleraj, care face o bună impresie autoarei Demoniacei -, albul marmorei, a pielii frumoasei nimfete, a lividității chipului ei și sângele care picură de pe sabia călăului sau a rănii rezultate din decapitare. Salomeea încearcă să însuflețească printr-un sărut tardiv buzele litificate ale sfântului, așa cum marmura se "rumenește" de reflexul pielii ei. Și într-un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ramei, cu majuscule. Pictorul păstrează intenționat varianta franceză a numelui pentru care ar fi putut găsi corespondent în limba română: Salomeea, Salomia. De efect este ultimul "e", litera fiind transcrisă cu caracterul grecesc corespunzător, "Є", sugestie a originii orientale a nimfetei. Caligrafierea numelui, ductul stilistic al literelor, amplifică forța de sugestie a unei scriituri senzuale, pe care linia corpului o preia. "Coloritul viu și simpatic analizează, cu o măiestrie rară, expresivitatea unei lucrări ponderoase (cum e Salomé (180)) în care eroina
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tipsiei pe care se află capul sfântului Ioan și nu în cele din urmă, în litera "O" caligrafiată atent. Femeia îi atinge buzele cu degetele, în timp ce cealaltă mână este lansată într-o grațioasă mișcare ce evocă talentul de dansatoare al nimfetei. Similitudinile ies în evidență numaidecât, dacă luăm ca reper tabloul intitulat Salomè (1906) al lui Franz von Stück, inspirat de opera lui Richard Strauss reprezentată pentru prima oară la Dresda, în 1905 -, compozitorul utilizând la rândul lui piesa lui Oscar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un sfânt predat ei ca preț simbolic al propriei sexualități oferite lasciv. Pictorița nu surprinde în act sau în intenție acest sărut sângeros al unei imposibile uniuni, capriciu de o senzualitate maladivă, revendicare eșuată, neputincioasă, a puterii de seducție a nimfetei. În pictura Ceciliei Cuțescu-Storck, Salomeea înconjoară cu un braț capul Sf. Ioan și își lipește fața de obrazul lui. Sfântul nu mai are nimic din acea frumusețe stilizată, imberbă, de efeb-androgin, ca la Beardsley, trecută poate prin filtrul unei sensibilități
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chiar marial, apropiată de tratarea unei teme complementare la Fernand Khnopff. Salomeea poartă o brățară pe mână și un inel pe degetul mijlociu, fără ca aceste podoabe să aibă caracterul pletoric al celor care, la un Gustave Moreau, servesc accentuării nudității nimfetei și nu acoperirii nurilor săi. Cu alte cuvinte, lipsește din recuzita decadentă sugestia luxurei și, în mod esențial, cea a senzualității aduse în pictura lui Klimt la tensiunea isteriei. Cecilia Cuțescu-Storck a adoptat în mod intenționat și o anumită manieră
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dansatoare-gimnastă de o mobilitate ieșită din comun, deopotrivă într-un obiect decorativ și într-o ființă controsionată interior. Elementul literar este jucat prin acest transfer al actului atroce în fluiditatea deplină a arcului grațios al figurii coregrafice. În plus, capelura nimfetei, un breton sever, băiețesc, pare să sugereze caracterul androgin al figurii care ne este prezentată. În Salomeea lui Storck, postura dă măsura nu unei contradicții ireconciliabile, ci, mai degrabă, a unei tensiuni perpetue, suspendate în încordarea de arc a corpului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai degrabă, a unei tensiuni perpetue, suspendate în încordarea de arc a corpului care pare că nu se va elibera niciodată. Rezolvarea acestei tensiuni rămâne într-o zonă a ambiguității, pentru că formula aleasă de Storck îmbină această grație contorsionată a nimfetei cu o subversivă refuncționalizare a posturii și a corpului, servind drept stativ pentru capul Sfântului Ioan. În figura "gimnastică" există sugestia pios-hieratică a unei rugăciuni, însă poziția anatomic imposibilă a mâinilor evocă dimensiunea actului crud, capul este purtat asemeni unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
coapse voalează sexul, dar îl și conotează morbid. Arta și moartea sunt legate nu printr-o meditație filozofică, inspirațională, cu fervoarea penitenței, spirituală, ci senzualist. Arta devine obiectul unui scenariu al seducției pe care moartea, sub aspectul venust al acestei nimfete, o încoronează. Din alegoriile medievale ale Frumuseții și Morții, sau a motivului miroir de la mort, sau a "craniului oglindit", sensibilitatea decadentă reține și cultivă dimensiunea senzual-morbidă și nu lecția morală pe care o oferă contemplatio morosa. Avem pusă în scenă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în fața craniului lui Yorick, măscăriciul, nebunul. O filozofie a morții, dar mai ales angoasa ei într-o mizanscenă venerică brizează sensibilitatea poetică de liră simbolistă a artiștilor finiseculari. Moartea nu rezidă doar în simbolistica transparentă a craniului, ci în prezența nimfetei care ni-l oferă ca enigmă a propriei sexualități. Din acest punct de vedere, tabloul lui Loghi suportă o comparație cu cel al simbolistului norvegian Edvard Munch, Pubertate (1894), care pune în ecuație sexualitatea nubilei și anxietatea generată de aceasta
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tradiția iconografică ca o femeie bătrână cu coasa sau sub forma celor patru cavaleri ai apocalipsului ca la Dürrer sau a unui schelet ținând în mâini o clepsidră ca în dansurile macabre ale lui Hans Holbein, ci sub forma unei nimfete, atrăgătoare și neliniștitoare deopotrivă, este o moarte la puterea femininului. Bram Djikstra, în Idols of Perversity, optează pentru o dublă interpretare a unei compoziții similare aparținând lui Louis Raemaekers, intitulată Sifilisul. În afișul lui Raemaekers situat ca sensibilitate undeva între
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este o moarte la puterea femininului. Bram Djikstra, în Idols of Perversity, optează pentru o dublă interpretare a unei compoziții similare aparținând lui Louis Raemaekers, intitulată Sifilisul. În afișul lui Raemaekers situat ca sensibilitate undeva între Rops și Kupka, în locul nimfetei loghiene se află o uscățivă femme fatale a cărei coafură ia forma unei arahnide și care ține în dreptul sexului un craniu pe un fundal presărat cu numeroase cruci. Acest desen relevă o altă posibilă interpretare a tabloului lui Loghi: pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se oprește asupra unui tablou fantastic al unor zâne dansând în horă într-un peisaj luminos, campestru, ca apoi atenția scriitoarei să se deplaseze de la lilialele zâne, de la feeria diafană la imaginea femeii fatale, Salomeea, într-un tablou de gen, nimfeta sărutând capul sfântului Ioan, sărut mortifer. În final, Lucrezzia K. regăsește vibrația unui sărut nu mai puțin pasional, chiar dacă nu macabru, a doi tineri îndrăgostiți pe o canapea, sărut transmițându-și ecoul voluptuos unei viori, în Cei care se iubesc
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]