644 matches
-
și-mi caut pipăitul/ Să aflu o mână prietenă pe ziduri./ Îmi vorbesc bâlbâitură". Cel pornit să-l afle pe Dumnezeu simte "aerul oțetit și tare": "Aerul mă sugrumă frunză după frunză, dor după dor". Plăsmuire a infinitului și a nimicniciei, ființa umană se apropie, prin clipa de har din care se va naște "slova de foc" - aspirație demiurgică a poetului -, de Dumnezeu: "Posed câteva minute despuiate/ de tandrețe și har/ Pentru a-mi spune sunt Dumnezeu/ posed trecerea către seve
Imposibila euharistie by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17369_a_18694]
-
cap, de parcă ar mirosi cu nasul lui veșted că totul e trecător." Apologia câinelui vagabond atinge punctul culminant an momentul an care prozatorul al prezintă pe Leutu' ănvătăndu-i pe oameni să se iubească și făcând această cu discreție, ascuns an nimicnicia lui: "Doi oameni se puteau ămprieteni spontan stând lângă el. Omul A al privește și e prieten cu Leutu', omul B al privește și e prieten cu Leutu'. Și brusc, omul A și omul B ași dau seama că și
O CARTE FRUMOASÃ CU UN TITLU STUPID by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17423_a_18748]
-
Totò Istrati, "memorialistul" și, în ultima parte, personajul principal al românului este un om fără însușiri. Are și o figură ștearsă și ochi deschiși la culoare, aproape albi, complet inexpresivi. Spre deosebire însă de eroul lui Musil, el își trăiește nimicnicia cu un fel de fervoare. Și-o etalează, este mândru de ea și, oricum, o folosește că pe un sistem de protecție, dizolvându-se în peisajul social ori de câte ori simte un pericol. Marea și aproape vicioasa plăcere a lui Totò Istrati
VÂRSTA DE AUR A LUI PETRU DUMITRIU by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17532_a_18857]
-
mi se fîlfîie că pot fi eu ori alt nefericit” (ibidem). Iubind varietatea care e o promisiune a fluxului vieții și deopotrivă a emisiei poeticești, Ion Cocora deplînge monotonia (Mereu același idol). Nu-l impresionează nici praful, simbolul universal al nimicniciei. După ce enumeră cîteva din efectele sale distructive, ajunge la o sarcastică recuzare: „Praful care se desfată ca un gurmand veritabil cu iluziile poeților celebri” (Praful). Cinismul reprezintă nu o dată remediul la care face apel în confruntarea cu angoasele. Mostră: „să
Poezia existenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2506_a_3831]
-
atît de radicale că ți-e jenă să-i fii, ca bărbat, fie și simplu cititor. Iat-o pe suverana disprețului de bărbați ținînd un discurs de curată androfobie (dar nu fără temei, căci, pe cît se pare, cu toată nimicnicia lor, acestor pigmei le cam mergea gura și se împăunau cu grațiile ei): „Vă lăudați de inima-mi furată?/ Deci dragostea-mi înalță, lasă urmă!/ Aș vrea în mîna-aceasta prea curată,/ Un bici să dau în voi ca șintr- o
Prințesa poetă și spioană by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2527_a_3852]
-
mai poți stăpîni lumea Radu Petrescu este conștient că scriitorul trebuie să se scrie pe sine și că acesta poate rămîne „invulnerabil” prin scrisul probat de „o pagină consistentă”. Dar suferința destructurează ritualul scrisului, tulbură mîna care scrie, trezește sentimentul nimicniciei. Din miezul acestui sentiment, prozatorul notează descumpănit (9 februarie 1980): „Nici notația de agendă nu e pentru oricine.” Și, mai jos: „Scrisul nu e pentru oricine. Acum nu mai sunt doar ce am simțit toată viața că nu sunt, un
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
față de Marsyas. De fapt, însă, mobilul psihanalitic al cenzurii statale era tot un fel de invidie, ascunsă, a ștabilor politici mediocri față de marii artiști. Prin mijlocirea unor funcționari frustrați, complexați, numiți special la cenzură, șefii se răzbunau pe propria lor nimicnicie. Rolul lor nefiind altul decât de a nega. Luvru, Rembrand. Sfântul Matei inspirat de îngerul năsos. Amănunt făcând și mai reală făptura cerească, de obicei convențional de perfectă, de unde și neputința de a te convinge... Îngerul năsos este intens luminat
Un bordei de lut inexpugnabil by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16738_a_18063]
-
ajuns. Aici, la porțile unei Europe spre care stăm cu fața, dar înaintăm cu spatele. Ca într-un step sinucigaș, o populație bezmetică de Fred Astaire-i și Gene Kelly-i dansează pe tavan și pe pervazul ferestrelor, cântând în zoaiele propriei nimicnicii pentru că mersul normal a devenit pentru ea nefiresc, iar vorbirea normală o jignire insuportabilă.
Cântând în zoaie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17033_a_18358]
-
un oracol al tenebrei, care nu lasă să vorbească printr-însul decît "sărăcia cea mare a veacului", făcînd auzite exclusiv "vocile Crizei" (ibidem). Acest om structural viciat, hărăzit afronturilor, decepțiilor, înveninărilor de tot soiul, în măsură a contempla doar "spectrul nimicniciei stirpei" căreia îi aparține (Ce mai rămîne), alcătuiește alibiul autorului, mai exact prototipul său fatal: "Viziuni resimțite aidoma unui pumn de sare în ochi;/ O stirpe de autofagi te alege martor al săvîrșirii actului funest;/ Nici un fel de tertip nu
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
e în stare să amîne cu o clipă deznodămîntul./ (suflete ce par a-și afla tihna în mijlocul pîrjolului, vîlvătăii unor imense ruguri)" (Aproapele meu, Heraclit). Dar negația atrage negația, așa cum abisul atrage abisul. Individul ce-și realizează impostura ontologică, deplina nimicnicie, fuge de sine nu în Lume, unde s-ar putea transpune în narațiunea infintiă a acesteia, adoptînd alte identități, ci în Neant. Singurul drum ce i se deschide în față e drumul Neantului. Îl atrage magnetic și-l îmbrățișează în
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
zgomot ca și porcii? Să fii bruiat de grohăitul și agitația rîtului lor în troacă? Două perspective diferite, două situări diferite, două modalități de a fi privit și de a privi: Bruscon și Hangiul. Amîndouă, împreună, paradoxul în care trăim, nimicnicia, deșertăciunea, zădărnicia. Aproape două ore, un actor, Bruscon-Iureș se agită, se consumă, se epuizează, se dă de ceasul morții pentru pregătirea reprezentației cu piesa sa, scrisă și jucată de el și de familia lui (vai!) într-un han murdar, într-
Exercițiul delirului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15753_a_17078]
-
Trei Surori, de exemplu, în regia lui Alexandru Darie), aici exact acea dimensiune a șarmului și virilității, a masculinității, îi lipsește. Atunci, e greu să crezi că două femei îl iubesc, amîndouă ca pe o șansă chiar a salvării din nimicnicie. Și mai puțin credibilă, aproape insignifiantă este Ana Ioana Macaria în Elena Andreevna, pe care n-o înțelege nici în superficialitatea ei, nici în acea frumusețe exterioară care i se întoarce împotrivă, ca un bumerang. Două scene fac excepție: cea
E la nave va! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16133_a_17458]
-
lui ființă jucând, s-a depășit de data aceasta pe sine, făcând un Protasov de neuitat. Un Protasov grandios în umilința lui, un jucător la ruleta rusească a vieții care crede despre sine că este fricos, un învins care din nimicnicia lui încearcă dureros să-i protejeze pe alții. Mi-a plăcut foarte mult cum spune Mircea Rusu ceea ce spune, dar la fel de mult mi-a plăcut cum tace. Tăcerile lui dramatice, infinit nuanțate sunt la fel de elocvente ca replicile. Regret că nu
Grandios în umilința lui by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16237_a_17562]
-
ce este mai bine, să fii?") indică o sensibilitate a esențelor, obsedante și copleșitoare, iar raporturile sufletești ale creaturii cu Ziditorul au accente de umilitate profundă, împăcare și iluminare extatică, așa cum spune poemul 42: "I-am spus Zguduitorului;/ caut împlinirea nimicniciei mele/ omenești în Tine/ și mă cutremur de bucurie." Altundeva, suferința apetenței metafizice este elocventă: "Sunt un animal bolnav de Tine/ de ce ai ajuns să mă pedepsești/ atât de tare?/ de ce am ajuns să Te iubesc atât de mult?". Melancolia
Mingea de păr by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16611_a_17936]
-
petrecuți, cu spatele unul la celălalt. Admir un corp cu două capete. Așadar, fiecare vede alt orizont, altă perspectivă asupra norilor și florilor, asupra soarelui și a lunii, a poveștilor noastre și din noi. Se poate zări de la înălțimea lor nimicnicia de pe pămînt? Port o cămeșoaie din Maramureș, de undeva de pe Valea Izei. O mîngîi mecanic, dar cu multă tandrețe. Ca și cum am pierdut ceva însemnat și nu o mai am decît pe ea. Dar dacă așa și este?... Deseori, în duminicile
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]
-
tânguielile și aventurile de alcov. Rememorarea nostalgică și reconstituirea realistă a unei vârste interioare, a unei perioade istorice și a unui spațiu uman trecut, în fine, reflecția amară, cu ușoare nuanțe satirice, asupra prezentului pe tema societății bolnave și a nimicniciei omenești, toate acestea determinate istoric, lasă locul unui insert fantasy parodic, atemporal, gratuit-manierist, plasat pe un cu totul alt nivel de semnificații artistice. Contrastul creat de noul orizont narativ te lasă perplex. Discursul personajului narator, convenția realistă a epicului, stilul
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
urmă” față de țările libere ale Europei era dată pe sistemul comunist, impus de URSS, cu acceptul țărilor care au câștigat războiul. Aproape toată lumea era de acord. Dar acum, după atâta timp de la eliberarea de comunism, cine mai este de vină? Nimicnicia românească, semnalată de Cioran? Evident, de vină sunt românii, cu acești „conducători” pe care și i-au ales singuri, în mod aproape... democratic. S-au lăsat manipulați și furați, s-au furat între ei - și-au furat singuri căciulile! Acesta
În România, Germania şi la Olimpiadă. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/94_a_144]
-
vieții în largul univers. Adevărul adevărat despre amurg îl știe numai învățătorul, iar oamenii de veacuri suspină și plâng pentru starea lor trecătoare. Gândurile Domnului și ale oamenilor despre Dumnezeu vor deveni hrana sa, făcându-l să uite de toată nimicnicia umană, el încântat fiind că poate rătăci pe „razele înalte”. Să fie aceasta o răsfrângere a lecturii Cărților Sfinte asupra cărora se aplecase sau a celor de metafizică pe care le păstra înfășurate în ziar alături de felia de pâine, pentru
Revelația divină by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2639_a_3964]
-
o continuă căutare, o nouă luptă care nu se va sfârși niciodată? 1532. Blestemul este fiul patimii. 1533. Blestemul trece dincolo de spiritualitate într-un transcendental al urii pentru a reveni de fiecare dată cu și mai mare putere înlănțuind păcatele nimicniciei ce sălășluiesc în uitarea din noi. 1534. Patima se reazămă deseori pe blestem în lumea păcatului. 1535. Cât blestem ascunde o operă monumentală scrisă cu patimă? 1536. A existat vreodată dor, iubire și blestem fără de patimă? 1537. Moartea este patima
Culegere de înţelepciune. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/93_a_112]
-
luptător în numele Țării și al Crucii se confundă cu națiunea sa și cu lumea dreptății, pentru care s-a căznit atât de mult în viața pământească. Altminteri, domnul apare veghind din ceruri la soarta Moldovei și a României întregi. În fața nimicniciei vremurilor de ocupație a provinciilor istorice, de către austrieci, de către unguri și de către ruși, adică de către „străinii” cei răi, mântuirea (în poezia „Doina”) nu poate veni decât de la Ștefan cel Mare: „Ștefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta,/ Las
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
transcendența divină nu este o exterioritate a refugiului salvator, derobându-l în consecință pe individ de responsabilitate și angajare; e transcendența asumată călăuzitor în istoria reală, trăită și modelată în spiritul mesajului divin. Istoria, s-a spus, se salvează de nimicnicie prin lucrarea îndrumătoare a transcendenței, iar aceasta se viabilizează, se deschide omului prin istorie. Ceea ce înseamnă că raportarea la transcendență este una de asumare, cu inconfortul politic al protestului ce îl incumbă față de statu-quo-ul înlănțuitor, oricare ar fi el. Pentru
DIALOGURI PRINCIPIALE DESPRE CONDIŢIA RELIGIEI de VIOREL ROMAN în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381560_a_382889]
-
nimic nu mai contează? ... și cine e acel nimeni care tot adună pe nimeni cu nimic? ... și această părere de rău, acest nimic al meu cui ajută? pe cine interesează? cine va fi nimeni sau nimicul care va rezona la nimicnicia mea? Din nimic, nimic ... ... de acolo și aici se naște Nimeni. Și-atunci de ce să nu fiu eu Nimeni în esența sa care spune Nimic? 2 mai 2016 Mara Emerraldi Referință Bibliografică: NIMENI ... NIMIC / Mara Emerraldi : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
NIMENI ... NIMIC de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381790_a_383119]
-
A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Versuri > Iubire > TRILOGIA PRIETENIEI ȘI A IUBIRII. (II) Autor: Valerian Mihoc Publicat în: Ediția nr. 1393 din 24 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului Cum iubirea prea îți oferă aripi, Șmecheriei evitării de-i participi, Nimicniciei de îi ești laș ca martor, Nu te face nici măcar - trântor. Iubirea din vis își cere acțiunea, Puterea inimii face revoluțiunea, Întâi este impunătoare-n interior, Neputând să nu miște-n exterior, ceva.. Alin se aprinse rău și tot cuvânta
TRILOGIA PRIETENIEI ŞI A IUBIRII. (II) de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384130_a_385459]
-
sonetelor ce-ngân. Nu poate fi nici primăvară, Nici toamnă, iarna și nici vară, Care să-ngroape, dezgropând Ce-a mai rămas din crud cuvânt. Pecete pun pe fruntea lor: Sunt inamici iubirilor, Se țin de mâini în vrăjmașii, Reverberând nimicnicii. 8 august 2016, Constantă Sursă foto: #Woman #Portrait - #Stella #Im #Hultberg #ArsMuriendi #literatura #poezie #poezii Referință Bibliografica: Ars Muriendi / Lorena Georgiana Crăia : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2062, Anul VI, 23 august 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Lorena
ARS MURIENDI de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2062 din 23 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382228_a_383557]
-
O, Maică Sfântă Pururea Fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină./ Speranța mea tu n-o lăsa să moară/ Din inima-mi-adânc noian de vină;/ Privirea ta de milă caldă, plină,/ Îndurătoare-asupra mea coboară./ Străin de toți, pierdut în suferința/ Adâncă a nimicniciei mele,/ Eu nu mai cred nimic și n-am tărie./ Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința / Și reapari din ceriul tău de stele:/ Că te ador de-acum pe veci, Marie!” -1880. (Mihai Eminescu, Poezii. Ed. Minerva, 1982, vol
Cinstirea Fecioarei MariaI în slova marilor poeţi creştini [Corola-blog/BlogPost/93237_a_94529]