219 matches
-
Secolul al IX-lea Iosif Genesios a folosit denumirea de "geți" (getae) într-o relatare legată de participanții la răscoala lui Toma Slavul din anul 821. O scrisoare a lui Emmerich din Elwangen către Grimaldus, abația St.Gall menționează românii nord-dunăreni cu numele de "daci" (anul 860): ..."gentes innumeras... Sunt his Germanique truces et Sarmata bellax-atque Getae nec non Bastarnae semina gentis-Dacorumque manus et Martia pectori Alani." Chiril și Metodiu au avut mai mulți discipoli în secolul al IX-lea, dintre
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
domnea elenismul). Totuși și această opinie este contestată de cercetători ca Nicolae Iorga, Theodor Capidan, P. P. Panaitescu sau Constantin Papanace, care neagă realitatea Liniei Jireček și privesc drept zonă de formare a Poporului român întreaga Peninsulă Balcanică și spațiul nord-dunărean până la poalele nordice ale Carpaților și țărmurile Nistrului. Raritatea izvoarelor istorice cu privire la teritoriul respectiv in mileniul I, contextul tulbure al perioadei migrațiilor și contextul politic al secolelor XIX și XX când s-au înmulțit studiile despre acest subiect, au condus
Istoria românilor () [Corola-website/Science/296801_a_298130]
-
istoriografic mai ales în ultimele 2-3 secole origini : Dincolo de problemele științifice reale, care merg până la controversele fundamentale dintre istoricii școlilor de la Viena și de la Toronto, multe studii au fost motivate de controversa politică privind întâietatea istorică a românilor în teritoriile nord-dunărene revendicate, apoi obținute de România (îndeosebi în Transilvania, între români și maghiari), sau existența lor, anterior slavilor, în teritoriile sud-dunărene aparținând astăzi statelor slave balcanice. Prima mențiune certă a populațiilor romanice orientale se găsește în cronicile lui Theofilact din Simocatta
Istoria românilor () [Corola-website/Science/296801_a_298130]
-
diferit la nordul și la sudul Dunării, în decursul mai multor secole, între populația daco-romană și populațiile slave venite în secolul VII. Consecințele așezării slavilor la Dunărea de jos sunt importante. Are loc separarea latinității din peninsula Balcanică de cea nord-dunăreană. La sud de Dunăre, majoritatea populației romanice este înconjurată de slavi, iar cea rămasă, devenită minoritară, păstrează la sudul munților Balcani o limbă cu influențe slave mai mici și apropape total lipsită de împrumuturi lexicale maghiare. La nord de Dunăre
Istoria românilor () [Corola-website/Science/296801_a_298130]
-
maghiarii întreprindeau și raiduri de pradă. Încă din 837 ungurii au răspuns unei cereri a bulgarilor și au intervenit în regiunea Dunării, pentru a-i opri pe deportații din Adrianopol să se întoarcă în orașul lor de baștină din regiunea nord-dunăreană în care au fost așezați. În 862 ungurii au pătruns pentru prima dată în centrul Europei, unde au fost implicați în războaiele dintre moravi și francii răsăriteni. În 881 au ajuns până la Viena, chemați de cneazul morav Svatopluk I. Peste
Istoria Ungariei () [Corola-website/Science/303690_a_305019]
-
din alt neam decât cel al Comnenilor . Unii istorici, în schimb, consideră că Gheorghe Brătianu are pe jumătate dreptate, deoarece cred că în corpul românilor din armata lui Vatatzes erau atât locuitori de la sud, dar și de la nordul Dunării. Românii nord-dunăreni puteau fi tot așa de buni cunoscători ai locurilor pe unde trebuia să treacă armata bizantină. Participând la acțiunea lui Vatatzes, vlahii nord-dunăreni nu erau la prima lor misiune în slujba împăratului Manuel I . Pe de altă parte, rămâne de
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
așa de buni cunoscători ai locurilor pe unde trebuia să treacă armata bizantină. Participând la acțiunea lui Vatatzes, vlahii nord-dunăreni nu erau la prima lor misiune în slujba împăratului Manuel I . Pe de altă parte, rămâne de neînțeles nefolosirea vlahilor nord-dunăreni de către Vatatzes într-o vreme în care locuitorii acestor ținuturi erau favorabili bizantinilor . Nu este exclus ca și armata lui Ioan Doukas să fi avut un corp de vlahi. Spre o atare opinie ne-ar putea duce interpretarea epitafului de pe
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
domnia divinului Manuel din glorioasa Roma, gloria Comnenilor puternici și măreți. De asemenea, Dimitrie Onciul sublinia că acest nume (ansonii) ar putea să aibă în vedere pe românii aliați cu bizantinii în contra ungurilor. De altfel, limba populației romanizate din spațiul nord-dunărean este înregistrată ca Ausonion fone și de către Priscus din Panion în Ambasadele sale. Cronicarul bizantin ne informează că unii oameni de la curtea lui Attila vorbeau această limbă, care nu poate fi decât a populației locale romanizate, din afara imperiului . Nucleul acestei
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
p. 73), de Descălecător, „pornind la vânătoare“ când soarele i s-a părut «un cap de zimbru» ("Descălecătorul" - "ibid"., p. 75), de Ctitor-de-Mânăstiri, de Tipăritor-de-Bucoavne, de Zidar-de-Argeș, de Cronicar, de Moț, ori de icoanele domnilor / „regilor“ fundamentali ai Daciei / Dacoromâniei Nord-Dunărene: Basarab, Țepeș, întruchipare a înaltului spirit justițiar valah peste ultima jumătate de mileniu (cf. "Țepeș" - "ibid"., p. 81), Ștefan cel Mare, Ioan Vodă, de icoanele sfinților-cărturari: Popa Ion Românu de Sâmpetru, Șincai, Mureșan (cf. "ibid", pp. 79 - 110). În ciclul
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
Constantinopol vine de la vlahi și datează aproximativ din secolul al VI-lea; vlahii au avut o colonie lângă capitală. În lucrarea sa "Strategikon" din 602, împăratul Maurikios (Mauriciu) îi numește „romani” pe unii indivizi refugiați în Imperiul Bizantin din teritorii nord-dunărene și care aveau funcția de călăuze în cadrul armatei bizantine. Unii oșteni romanici din oastea bizantină foloseau cuvinte din limba lor maternă, de exemplu "„clisura”, „sculca”" etc. Începând cu anul 814 slavii sudici, care erau păgâni la acea dată, au dezlănțuit
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
al III-lea în anul 867. Vasile Bulgaroctonul îi menționează pe vlahi într-un „hrisov” din 980 în contextul Vlăhiilor din Peninsula Balcanică. Despre aceasta relatează cronicarul bizantin Kekaumenos (sec. XI). Istoricul Brezeanu consemnează că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas din secolul al X-lea. Lexiconul conține un pasaj: "dacii, care acum se numesc pecenegi" ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene. Ioan Skylițes, a cărui scriere, datând din sec. XI
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
Istoricul Brezeanu consemnează că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas din secolul al X-lea. Lexiconul conține un pasaj: "dacii, care acum se numesc pecenegi" ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene. Ioan Skylițes, a cărui scriere, datând din sec. XI, este inserată în cronograful lui Ghiorghios Kedrenos, tot din sec. XI, relatează că "David", unul dintre frații lui "Samuil", împărat la acea vreme, a fost ucis în anul 976 între Castoria
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
menționează ca fiind incertă și total marginală; orice altă poziție este socotită ca fiind o manifestare a imperialismului cultural românesc, acest punct de vedere fiind confortat de poziția majorității istoricilor români, pentru care "vlahii" sunt doar o ramură a românimii nord-dunărene.” Prima atestare a unei organizări militare românești în Thesalia este dată de răscoala militară a românilor din acestă zonă de la 1066. Nemulțumiți de politica fiscală excesivă practicată de imperiu față de păstori, vlahii organizează o acțiune militară condusă de Niculiță și
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
fost administrația, armata, veteranii, coloniștii, urbanizarea, religia, dreptul și învățământul în limba latină. Impactul asupra autohtonilor al acestor factori a fost asimilarea, în mod conștient, a civilizației romane. În anul 271, împăratul Aurelian a retras administrația și armata din Dacia nord-dunăreană. Dar o parte a populației romanizate a rămas la nord de Dunăre, pentru a exploata aurul din Munții Apuseni și sarea din bazinul Târnavelor. Între vechile centre urbane se numărau Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum, însă cea mai mare parte
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
articolul Limba română. La sfârșitul perioadei antice, numele Dacia a continuat să fie folosit pentru două provincii romane sud-dunărene (din Serbia și Bulgaria de astăzi), "Dacia ripensis" și "Dacia mediterranea", însă, în documentele oficiale în câteva limbi și pentru teritoriul nord-dunărean, de-a lungul evului mediu și chiar și în epoca modernă. Pentru regiunea dintre Marea Adriatică, Marea Neagră, Marea Marmara și Marea Egee s-a încetățenit termenul "„Romania”", pentru Imperiul Roman de Răsărit, de la care s-au inspirat personalitățile care au optat în
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
operei istorice ""Res gestae"", formată din 31 de cărți, dintre care s-au păstrat ultimele 18, referitoare la perioada 353 - 378, tratând marile migrații ale popoarelor din zona Mării Mediterane. Ele cuprind informații prețioase și pentru istoria României. Narând campania nord-dunăreană a împăratului Valens (367), pomenește cetatea Dafne (în zona Olteniței) și Munții Serilor (probabil zona Carpaților de curbură), două toponime din secolul IV. Ca militar, Ammianus a servit sub împărații Constantin II și Iulian Apostatul, fiind martor direct la multe
Ammianus Marcellinus () [Corola-website/Science/303298_a_304627]
-
furnal roman pentru topirea metalelor datînd de la sfîrșitul secolului al V-lea și începutul secolului al-VI-lea. Prezența Imperiului Roman în Oltenia, direct sau indirect, timp de aproape jumătate de secol, a avut o importanță deosebită pentru destinele romanității nord-dunărene. În vetrele locuințelor, din această perioadă, descoperite în zona centrală a Craiovei au fost găsite monede începînd de pe timpul lui Traian și continuînd în timpul lui Septimius Severus, Elagabalus, Severus Alexander, Aurelian, Dioclețian, Constantin I, Constantin II și altele încă nedeterminate
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
cu oameni din toate provinciile imperiului, iar latina s-a impus ca o lingua franca, procesul fiind asemănător, în anumite privințe, cu colonizarea europeană a Statelor Unite și a Americii Latine. În timpul cât au făcut parte din structurile Imperiului Roman, teritoriile nord-dunărene au avut mai multe reorganizări administrative, fie că a fost vorba de simple împărțiri, fie că au fost abandonate diferite teritorii. Una dintre cele mai importante reorganizări a avut loc în timpul împăratului Hadrian, reorganizare care poate fi încadrată într-un
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
din India. Și astăzi există triburi nomade sau seminomade în India, susținând teoria că romii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii și apoi au fost împinși înspre Europa de războaie și invazii ulterioare. În spațiul nord-dunărean, prima atestare documentară a romilor datează din anul 1385, când domnitorul Țării Românești, Dan I, dăruiește mănăstirii Tismana posesiunile care aparținuseră mai înainte mănăstirii Vodița de lângă Turnu Severin. Între aceste bunuri, mobile și imobile, donația unchiului său Vladislav I, către
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
popoarele slave în "epoca migrațiilor", dar nu atât de mult încât să adopte limba slavă ca limbă de circulație. O parte din slavii, care s-au stabilit după secolul al VI-lea în spațiul lingvistic românesc (îndeosebi în cazul teritoriilor nord-dunărene, dar nu numai) au fost asimilați de populația românească carpato-dunăreană, abia ieșită din etnogeneză. Un exemplu edificator: Toponimul Șchei (de la Brașov) provine tocmai de la denumirea dată de protoromâni slavilor: șchiau „slav” (lat. "sclavus" „slav”). Însă cea mai mare parte a
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
zona munților Balcani. Populația greacă a continuat să conviețuiască cu migratorii instalați în Balcani, constituind sursa politicii grecizare promovată împărații bizantini în secolele VIII-IX. Prizonieri vorbitori de limba latină au fost strămutați de la sud la nord de Dunăre, consolidând romanitatea nord-dunăreană. Episcopatele s-au menținut intacte în Peninsula Balcanică. Slavii au fost creștinați de mănăstiri și episcopate, urmând ca în secolul IX să fie creștinați și bulgarii în urma unui proces lent. Predecesorul lui Iustinian, Iustin I, s-a desprins de politică
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
a studiat propriu-zis meglenoromâna pe care, pentru a o deosebi de dacoromână, aromână și istroromână, a numit-o „"Meglen"”. Tot el a notat și publicat pentru prima oară texte în acest idiom. Ovid Densușianu considera că meglenoromânii sunt de origine nord-dunăreană și vedea idiomul lor apropiat de dacoromână. Dintre cercetătorii actuali, Petar Atanasov adoptă această ipoteză, considerând meglenoromâna ca un stadiu mai arhaic al dacoromânei. Dimpotrivă, Sextil Pușcariu susținea originea sud-dunăreană a meglenoromânilor, clasând meglenoromâna împreună cu aromâna într-un subgrup estic
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
teritoriul statelor Șerbia, Bulgaria și România. Geografic era cuprinsă între Marea Neagră la est, Munții Balcani și Munții Sar la sud, râul Drina la vest, si fluviul Dunărea la nord. Între anii 102-117, la Inferior au fost atașate și unele regiuni nord-dunărene (cea mai mare parte a Munteniei de azi și sudul Moldovei). Ea era locuită de mai multe triburi de origine tracica: bessii - pe cursul superior al râului Mărită; dantheletii - cam în zona Sofiei de azi; dardanii - în partea de sud
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
aceea el trebuia să rămână o problemă deschisă pentru viitoarele raporturi ruso-turce. Din punct de vedere rusesc, această zonă de mare interes pentru țarii ruși trebuia, mai înainte de toate, să capete un statut de zonă neutră față de cele două provincii nord-dunărene, Moldova și Țara Românească, tocmai pentru ca statutul juridic al acesteia să poată fi negociat, în funcție de împrejurări și obiective conjuncturale, în directă conexiune cu statutul juridic al Principatelor Române sau chiar separat. Includerea în tratatul de pace de la Kuciuk Kainargi a
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
11 Un om, o operă, o instituție (Dumitru Ivănescu) 13 Un spirit civic viu, neliniștit și responsabil (Ovidiu Pecican) 19 In honorem Alexandru Zub (Alexandru-Florin Platon) 21 IMPERII, CONFESIUNI Anul 1204 în istoria Europei: un bilanț (Șerban Papacostea) 27 Aliați nord-dunăreni ai Imperiului latin de la Constantinopol: regii cumani Jonas și Soronius (Ovidiu Pecican) 37 Ortodoxie și catolicism în spațiul extracarpatic în evul mediu. Observații pe marginea unei relații conflictuale (Flavius Solomon) 43 Geneza națiunilor medievale în Europa Est-Centrală. Câteva repere istoriografice
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]