638 matches
-
titlul de conte de Aumale, în cuprinsul Ducatului de Normandia prin dreptul soției sale. Adelaida (numită uneori Adeliza) era de asemenea soră a ducelui Guillaume al II-lea de Normandia, iar Odo l-a însoțit pe cumnatul său în cucerirea normandă a Angliei din 1066. Theobald al III-lea de Blois a preluat apoi posesiunile lui Odo din regiunea Champagne. Pentru serviciile oferite de Odo, William Cuceritorul (devenit regele William I al Angliei) i-a acordat ca posesiune Holderness, în Yorkshire
Odo al IV-lea de Troyes () [Corola-website/Science/328400_a_329729]
-
Petru I (n. înainte de 1020) (cunoscut și sub numele de Petronius), a fost un nobil normand stabilit în sudul Italiei și devenit primul conte de Trani. El a fost unul dintre cei mai proeminenți dintre cele 12 căpetenii de mercenari normanzi care au servit sub principele Guaimar al IV-lea de Salerno. Ca urmare a divizării
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
Petru I (n. înainte de 1020) (cunoscut și sub numele de Petronius), a fost un nobil normand stabilit în sudul Italiei și devenit primul conte de Trani. El a fost unul dintre cei mai proeminenți dintre cele 12 căpetenii de mercenari normanzi care au servit sub principele Guaimar al IV-lea de Salerno. Ca urmare a divizării Apuliei între normanzi în urma conciliului de la Melfi din 1042, Petru a obținut stăpânirea asupra Trani, cu toate că acesta încă se afla în posesia bizantinilor. În cadrul aceleiași
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
înrudit cu neamul Hauteville prin căsătorie. În 1038, Peter a participat la campania bizantină comandată de generalul George Maniaces împotriva sarazinilor din Emiratul de Sicilia. În timpul luptelor, el s-a aflat de obicei alături de Guillaume Braț de Fier, comandantul trupelor normande și primul conte normand de Apulia. După divizarea operată la 1042, Petru a fortificat regiunea din jurul Trani, construind noi așezări la Andria și Corato și refortificând Bisceglie și Barletta, după cum consemnează cronica lui Guglielmo de Apulia. În 1046, s-a
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
prin căsătorie. În 1038, Peter a participat la campania bizantină comandată de generalul George Maniaces împotriva sarazinilor din Emiratul de Sicilia. În timpul luptelor, el s-a aflat de obicei alături de Guillaume Braț de Fier, comandantul trupelor normande și primul conte normand de Apulia. După divizarea operată la 1042, Petru a fortificat regiunea din jurul Trani, construind noi așezări la Andria și Corato și refortificând Bisceglie și Barletta, după cum consemnează cronica lui Guglielmo de Apulia. În 1046, s-a înregistrat primul atac al
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
reușind să captureze suburbiile și împrejurimile, dar nu și cu orașul în sine, care era apărat de trupele bizantine de sub comanda lui Argyrus, un fost aliat al normanzilor. Locuitorii din Trani erau mai degrabă susținători ai bizantinilor decât ai invadatorilor normanzi. Tot în 1046, Petru a fost unul dintre candidații care să îi succeadă lui Guillaume "Braț de Fier". Potrivit lui Guglielmo de Apulia, deși el era candidatul cu cele mai multe șanse (fiind cel mai bogat), el s-a confruntat la Melfi cu
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
și se presupune că aceștia l-ar fi rănit mortal în cursul unui duel. Mai probabil este că el ar fi fost doar luat captiv, dat fiind că ulterior se consemnează că el ar fi condus alături de Umfredo o armată normandă împotriva lui catepanului Argyrus în 1053. Argyrus își traversase trupele pe vase la Siponto. Acolo el a fost înfrânt, suferind pierderi grele și, fiind grav rănit, a scăpat cu mare greutate la Viesti, potrivit autorului "Anonymus Barensis". Petru este menționat
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
Sebastus a fost un membru al dinastiei Sergio din Ducatul de Neapole și al familiei Capuano din Amalfi. El a avut titlul bizantin de "sebastos" atunci când a fost ales ca duce al Republicii Amalfi în 1096, în opoziție cu suzeranitatea normandă. Sub conducerea lui Bohemund de Taranto și a lui Roger I al Siciliei, normanzii au atacat Amalfi, însă au fost respinși. Cu ocazia acestui asediu, Bohemond s-a întâlnit cu războinici plecați pentru a participa la Prima cruciadă, convingându-l
Marin Sebastus de Amalfi () [Corola-website/Science/328237_a_329566]
-
în Francia de Est, aceștia devenind sfinți împărați romani. În același timp, era probabil cel mai dezvoltat regat al vremii; regii englezi deținând mult mai multă autoritate regală asupra supușilor decât cei de pe continent. "Articole principale: Ethelred Nepregătitul, Knud, Cucerirea normandă a Angliei" Sfârșitul secolului al X-lea a reînviat interesul scandinavilor pentru Anglia. După o lungă domnie, Ethelred Nepregătitul pierde regatul în favoarea regelui danez Sweyn Forkbeard. Din timpul lui Ethelred datează plata unui tribut către danezi („danegeld”), în schimbul retragerii acestora
Anglia anglo-saxonă () [Corola-website/Science/303494_a_304823]
-
, numită și "literatura engleză veche", este literatura care a fost scrisă în limba anglo-saxonă (limba engleză veche) în perioada anglo-saxonă a Angliei, care a durat de la mijlocul secolului al V-lea până la Cucerirea normandă a Angliei în 1066. Aceste texte cuprind genuri literare ca poemul epic, hagiografii, predici, traduceri biblice, legi, cronici, cimilituri etc. În total, s-au păstrat cam 400 de manuscrise din această perioadă. Una dintre cele mai importante lucrări din periada
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
cea Romană și cea Constantinopolitană), în special utilizarea "azimei" (pâine nedospită) la Euharistie. Conflictul dintre cele două Biserici s-a adâncit și mai mult atunci când Biserica de la Roma a reușit să impună folosirea limbii latine la slujbele religioase printre creștinii normanzi din Sicilia. Mihail Cerularie a reacționat la rândul său, obligând bisericile latinilor din Constantinopol să treacă la practicile religioase care erau uzitate în Biserica Răsăriteană. În corespondența care a urmat pe această temă între capii celor două Biserici, papa Leon
Mihail I Cerularie () [Corola-website/Science/322842_a_324171]
-
prietenii lui i-au încurajat talentele de la o vârstă foarte tânără și ea a început în cele din urmă să publice sub numele obținut prin căsătorie, luându-și mai târziu pseudonimul masculin "Gérard d'Houville" (derivat de la numele unei bunici normande, "Louise Gérard d'Houville" sau "Girard d'Ouville"). Mai târziu, ea a spus că folosirea unui pseudonim a fost un mod de a se distanța de tatăl și de soțul ei, mai celebri, dar nu a fost o încercare serioasă
Marie de Régnier () [Corola-website/Science/336513_a_337842]
-
pentru a desemna un popor ale cărui origini aristocratice se regăsesc în urmașii vikingilor stabiliți în Normandia (regiune care se găsește partea nord-vestică a Franței de azi), care s-au creștinizat, s-au amestecat cu populația locală, au adoptat limba normandă și, mai apoi, au exercitat un rol important politic și militar, care a culminat cu cucerirea Angliei în 1066, după Bătălia de la Hastings în care i-au învins pe anglo-saxoni. Termenul de "normanzi", așa cum este folosit astăzi, se referă mai
Normanzi () [Corola-website/Science/307773_a_309102]
-
rol important politic și militar, care a culminat cu cucerirea Angliei în 1066, după Bătălia de la Hastings în care i-au învins pe anglo-saxoni. Termenul de "normanzi", așa cum este folosit astăzi, se referă mai ales la aristocrația militară a populației normande, iar numele de "normanzi" este o adaptare a cuvântului indicând originea nordică a acesteia, "Northmen" ori "Norsemen". i au jucat un rol important politic, militar și cultural în nordul Europei medievale, în insulele britanice, în Marea Mediterană și în Orientul Mijlociu. Numele
Normanzi () [Corola-website/Science/307773_a_309102]
-
indicând originea nordică a acesteia, "Northmen" ori "Norsemen". i au jucat un rol important politic, militar și cultural în nordul Europei medievale, în insulele britanice, în Marea Mediterană și în Orientul Mijlociu. Numele lor se leagă de colonizarea și denumirea Normandiei, "cucerirea normandă" a Angliei, crearea unor state normande în Sicilia și sudul Italiei, respectiv de unele cruciade din Orientul Mijlociu. În realitate, la vremea invaziei Angliei, cea mai mare parte a "normanzilor" timpului erau proveniți din populațiile indigene ale estului Bretaniei și vestului
Normanzi () [Corola-website/Science/307773_a_309102]
-
ori "Norsemen". i au jucat un rol important politic, militar și cultural în nordul Europei medievale, în insulele britanice, în Marea Mediterană și în Orientul Mijlociu. Numele lor se leagă de colonizarea și denumirea Normandiei, "cucerirea normandă" a Angliei, crearea unor state normande în Sicilia și sudul Italiei, respectiv de unele cruciade din Orientul Mijlociu. În realitate, la vremea invaziei Angliei, cea mai mare parte a "normanzilor" timpului erau proveniți din populațiile indigene ale estului Bretaniei și vestului Flandrei, ale căror conducători militari menționau
Normanzi () [Corola-website/Science/307773_a_309102]
-
pământ contra loialitate; ca atare, conducătorul vikingilor originari, Rollo, a jurat credință lui Charles cel Simplu. Normanzii au aderat la creștinism, prin convertire totală, respectiv la familia limbilor galo-romanice, adoptând limba locului, care în timp va fi cunoscută ca limba normandă. Normanzii au creat de asemenea o nouă identitate culturală separată atât de cea a înaintașilor lor scandinavi cât și de cea a vecinilor lor, francii. Cultura normandă, ca a tuturor comunităților migratoare era extrem de întreprinzătoare și adaptabilă, fapt care le-
Normanzi () [Corola-website/Science/307773_a_309102]
-
limbilor galo-romanice, adoptând limba locului, care în timp va fi cunoscută ca limba normandă. Normanzii au creat de asemenea o nouă identitate culturală separată atât de cea a înaintașilor lor scandinavi cât și de cea a vecinilor lor, francii. Cultura normandă, ca a tuturor comunităților migratoare era extrem de întreprinzătoare și adaptabilă, fapt care le-a permis pentru o bună perioadă de timp să ocupe teritorii aflate la mare distanță unele de altele.
Normanzi () [Corola-website/Science/307773_a_309102]
-
oferit un împrumut de 10.000 de mărci în argint, în schimbul Normandiei care a trecut în posesia lui William al II-lea pentru o perioadă de trei ani. Având bani și adunând sub stindardul său un număr mare de baroni normanzi, Robert la sfarșitul anului 1096 a plecat spre Țara Sfântă. El a ales traseul prin Italia și în Durazzo s-a unit cu detașamentele lui Hugo de Vermandois și Raimond de Toulouse. În timpul campaniei, Robert a participat activ la asediul
Robert Curthose () [Corola-website/Science/326869_a_328198]
-
Palestina, Normandia a fost condusă de William al II-lea Rufus. Puterea regele Angliei a fost mult mai rigidă și despotică, astfel el a fost capabil să recupereze administrația centrală și a pacificat baronii. În plus, a fost reluată expansiunea normandă în partea sudică, în 1097 William a invadat partea a franceză a regiunii Vexin și în 1098 a întreprins o campanie în Maine. În timp ce Vexin nu a fost cucerit, din cauza rezistenței puternice a lui Ludovic al VI-lea, în Maine
Robert Curthose () [Corola-website/Science/326869_a_328198]
-
(n. cca. 985 - d. 1 octombrie 1018) a fost unul dintre primii aventurieri normanzi ajunși în sudul Italiei. Osmond era unul dintre fiii seniorului normand de Carreaux, a cărui reședință se afla în apropiere de Avesnes-en-Bray, în regiunea Rouen. Carreaux a dat familiei și numele alternativ de "de Quarrel". În 1016, Osmond a luat
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
(n. cca. 985 - d. 1 octombrie 1018) a fost unul dintre primii aventurieri normanzi ajunși în sudul Italiei. Osmond era unul dintre fiii seniorului normand de Carreaux, a cărui reședință se afla în apropiere de Avesnes-en-Bray, în regiunea Rouen. Carreaux a dat familiei și numele alternativ de "de Quarrel". În 1016, Osmond a luat parte la o vânătoare împreună cu ducele Richard al II-lea de
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
și argint pe care ea și soțul ei le-au dăruit, iar Catedrala Saint Paul a primit veșminte bisericești cu margini din aur. Ea și soțul ei au fost cei mai generoși dintre donatorii anglo-saxoni din ultimele decenii precedente cuceririi normande . Primii episcopi normanzi au expediat repede darurile lor, ducându-le cu forța în Normandia sau topindu-le și transformându-le în lingouri. Moșia Woolhope din Herefordshire, împreună cu alte patru, au fost dăruite catedralei din Hereford înainte de cucerirea normandă de către binefăcătoarele
Lady Godiva () [Corola-website/Science/325021_a_326350]
-
care ea și soțul ei le-au dăruit, iar Catedrala Saint Paul a primit veșminte bisericești cu margini din aur. Ea și soțul ei au fost cei mai generoși dintre donatorii anglo-saxoni din ultimele decenii precedente cuceririi normande . Primii episcopi normanzi au expediat repede darurile lor, ducându-le cu forța în Normandia sau topindu-le și transformându-le în lingouri. Moșia Woolhope din Herefordshire, împreună cu alte patru, au fost dăruite catedralei din Hereford înainte de cucerirea normandă de către binefăcătoarele Wulviva și Godiva
Lady Godiva () [Corola-website/Science/325021_a_326350]
-
precedente cuceririi normande . Primii episcopi normanzi au expediat repede darurile lor, ducându-le cu forța în Normandia sau topindu-le și transformându-le în lingouri. Moșia Woolhope din Herefordshire, împreună cu alte patru, au fost dăruite catedralei din Hereford înainte de cucerirea normandă de către binefăcătoarele Wulviva și Godiva - de obicei identificate cu acestă Godiva și sora ei. Marca ei, "di Ego Godiva Comitissa diu istud desideravi", apare într-un document pretins a-i aprține lui Thorold Bucknall de la mănăstirea benedictină din Spalding, dar
Lady Godiva () [Corola-website/Science/325021_a_326350]