221 matches
-
o scală numerică. Există o serie de caracteristici atipice ale dezvoltării mintale la copii, fapt care trebuie să intre în atenția specialiștilor diagnosticieni și a educatorilor, pentru a nu subevalua sau supraevalua un copil, pornind de la simple cifre sau etichete nosologice. De exemplu, pot fi întâlniți copii care la vârste mai mici nu reușesc să rezolve o serie de sarcini, aparent normale pentru vârsta lor, riscând să fie catalogați ca deficienți sau întârziați mintal, dar care, ulterior, să impresioneze prin ineditul
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
și compensatorii. În viziunea unor autori (Păunescu și Mușu, 1997, pp. 157‑158), procesul de diagnostic presupune parcurgerea următoarelor etape: - analiza simptomelor/semnelor; - sinteza simptomelor într‑un sindrom sau o maladie (diagnosticul pozitiv); - compararea și analiza sindromului în contextul datelor nosologice (diagnosticul diferențial); - identificarea și cercetarea cauzelor (diagnosticul etiologic). În altă ordine de idei, informațiile și concluziile investigațiilor de specialitate se concretizează în sinteze specifice care constituie diferite categorii de diagnostic: - diagnosticul clinic - presupune identificarea deficienței în raport cu unele semne clinice descrise
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
somatice ale acestuia); raportul dintre psihogenii și deficiența mintală este controversat și greu de discriminat încă (unele opinii susțin existența unor tipuri de deficiență mintală pe fond psihotic și nevrotic, alte opinii stabilesc o relație relevantă între cele două categorii nosologice); - stările epileptice (unele cercetări au relevat o relație între diverse tipuri de deficiențe mintale și epilepsie). Între toate aceste categorii diagnostice, pseudodeficiența mintală (pseudodebilitatea mintală, pseudoarierarea mintală, falsa debilitate mintală, debilitatea camuflată, deficiența mintală atipică) reprezintă un reper frecvent întâlnit
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
medicale, diagnosticul clinic va fi utilizat doar în scop orientativ, pentru a se evita riscul confuziei între posibilitățile individuale de adaptare și probabilitățile statistice ale adaptării categoriilor de apartenență (altfel spus, evitarea efectelor negative care pot fi provocate de eticheta nosologică a deficienței sau incapacității); b) decizia de orientare spre învățământul special va avea un caracter temporar, oferind copilului posibilitatea de a reveni pentru reexaminare complexă și reorientare (respectarea dreptului copilului de a avea șanse egale la educație și, atunci când rezultatele
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
teste colective de inteligență; - teste individuale verbale și de performanță. 9. Indicatorii de dezvoltare: a) vârsta biologică; b) vârsta de dezvoltare: - mintală; - motorie; - a limbajului; c) comportament ludic; d) învățarea socială și coeficientul de socializare; e) vârsta școlară. 10. Diagnostic nosologic și descriptiv. ANEXA 14 Școala/instituția ........................................................................................... Adresa ....................................................................................................... Fișă de cunoaștere psihopedagogică și socială a elevuluitc "Fișă de cunoaștere psihopedagogică și socială a elevului" Întocmit de la...................... până la........................ I. Date personale: Numele ................................... Prenumele ...................................................................... Data nașterii .................. Locul nașterii ............................................................................. Domiciliul ...................................................................................................................... Înscris la școala/instituția
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
celular (2). Cu alte cuvinte, insulina, chiar secretată în exces ("compensator") nu își produce adecvat efectele, în primul rând asupra metabolismului glucozei, dar și a lipidelor, la nivel celular. Insulinorezistența este un mecanism patogenetic fundamental (inițial?) al sindromului metabolic, entitate nosologică de sine stătătoare (fig. 6.1). Descrierea fiziopatologiei insulinorezistenței din sindromul metabolic depășește intențiile acestui paragraf. Anticorpii antiinsulină s-au dovedit a fi prezenți la majoritatea pacienților, la scurt timp după inițierea insulinoterapiei, mai ales când aceasta se făcea cu
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
Johann Caspar Lavater (1741-1801Ă, filosof, poet și teolog protestant elvețian, care a dezvoltat fiziognomonia - o orientare cu pretenții de știință, care susține că poate aprecia caracterul omului după fizionomia sa. Treptat, s-au conturat și au fost descrise diferite entități nosologice psihiatrice însoțite de tulburări de comportament, mai mult sau mai puțin manifeste. Atunci când suferințele provocate anturajului primeau atributele agresivității și criminalității, cazurile erau abordate medico-legal (Walker, 1968Ă. Printre primele instanțe care au diferențiat comportamentul criminal secundar psihozelor de cel corespunzător
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
et al. (1986Ă, pornind de la studii familiale efectuate în SUA, au constatat că îndeosebi personalitățile patologice de tip antisocial, histrionic și borderline au cu mai mare probabilitate o condiționare ereditară. Ea rămâne oricum semnificativ mai scăzută decât pentru alte entități nosologice psihiatrice (Schulsinger, 1972Ă. Sintetizând experiența personală de psihiatru pediatru și rezultatele mai multor studii asupra temperamentului la copiii, Rutter (1987Ă evidențiază faptul că la copiii cu trăsături temperamentale dezavantajante apar în perioada pubertății și adolescenței tulburări de comportament care antrenează
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
astăzi, de personalitate dificilă - favorizează definirea mai riguroasă a tulburărilor de personalitate, adăugând deficitului adaptativ persistent și atributul de contextualitate. Sistemul DSM - elaborat de Asociația Psihiatrică Americană - situează tulburările de personalitate pe o altă axă diagnostică, independentă de celelalte sectoare nosologice psihiatrice. Faptul se datorează persistenței unei opinii diferențiate, în pofida contribuției lui Kraepelin, Kretschmer și Cleckley. Ea a fost fundamentată pe conceptul de moral insanity al lui Prichard, care postula faptul că pacienții respectivi nu au tulburări de judecată sau alte
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Acestea reprezintă atributele de bază ale tulburărilor personalității și devin sursa unei diversități extreme a formelor de manifestare a suferinței personale, dar și colective. Astfel privite, structurările dizarmonice ale personalității se constituie, din punct de vedere medico-psihiatric, într-o categorie nosologică aparte, dominată de un deficit comportamental și adaptativ precoce și persistent, care viciază raporturile cu sine și cu lumea. Deficitul este ego-sinton și cultivă un stil egocentric, care devine manifest adeseori prin intervenția unor factori declanșatori inaparenți, greu de decelat
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
a personalității a fost posibilă o primă clasificare ierarhică a tulburărilor de personalitate, având ca extreme personalitatea de tip borderline - cel mai deficitar structurată - și cea obsesiv-compulsivă cu un înalt nivel de organizare. În congruență cu varietatea comentariilor de factură nosologică, trebuie subliniată importanța demersului diagnostic și a criteriilor folosite. Aceasta deoarece, psihiatri - chiar beneficiind de calea din urmă - sunt adeseori dubitativi în formulările diagnostice. La acestea se adaugă și controversa dintre importanța contribuției psihopatologice și maladaptative a factorilor situaționali, raportată
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
este abordat și studiat ca „tulburare de personalitate” este un domeniu ce s-a evidențiat în cadrul psihiatriei, cu tradiția ei azilară din secolul al XIX-lea, prelungită în spitalele secolul XX. Problema psihiatrilor a fost de a diferenția această „entitate nosologică” de alte „boli psihice”. Dar modalități excentrice și problematice social de manifestare a personalității au fost descrise mereu de juriști, istoriografi, cronicari, moraliști, romancieri, antropologi, doar cu vagi aluzii la ceea ce într-o sociocultură dată se înțelegea prin „nebunie” (Fabrega
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
este util pentru a nu se uita de nevoia unei caracterizări generale a tulburărilor de personalitate. Dar puțină ordine în analiza celor cu tulburări de personalitate este, de asemenea, necesară. Problema gravității TP Pentru a putea fi asimilată unui cadru nosologic, tulburarea de personalitate trebuie să aibă o anumită intensitate, iar perturbarea pe care o determină trebuie să aibă o semnificație importantă pentru alții și pentru sine, pentru propriul drum de viață. În definiția din DSM-IV se precizează că aspectul dissocial
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
un continuum cu tulburările de personalitate, pe când simplele reacții (la evenimente psiho-sociale sau stresuri ce implică organismul/creierulă nu presupun fondul personalistic decât, eventual, ca aspect patoplastic. Această viziune a continuumului între trei instanțe păstrează tulburarea de personalitate ca entitate nosologică și se contrapune în mare măsură fragmentării în sindroame multiple, propună DSM-III și DSM-IV. Ideea „sindroamelor complexe” e similară până la un punct cu cotymia lui Tyrer și se articulează cu tendința nosologică actuală de a identifica episoade psihopatologice multisindromale. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
trei instanțe păstrează tulburarea de personalitate ca entitate nosologică și se contrapune în mare măsură fragmentării în sindroame multiple, propună DSM-III și DSM-IV. Ideea „sindroamelor complexe” e similară până la un punct cu cotymia lui Tyrer și se articulează cu tendința nosologică actuală de a identifica episoade psihopatologice multisindromale. Pe de altă parte însă, în ceea ce privește tulburările de personalitate, Millon pledează pentru acceptarea de subtipuri pentru fiecare dintre categoriile acceptate în prezent. De fapt, critica sa se îndreaptă asupra modului în care e
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
alte sindroame prin funcții discriminatorii; Studii catamnestice care stabilesc un curs și un rezultat specific; Specificitate terapeutică Studii familiale care să indice patologie identică sau asemănătoare; Asocierea cu unele anomalii mai fundamentale, biologice, psihologice, biochimice sau moleculare. Nu toate entitățile nosologice de pe Axa I și II din DSM-III și IV îndeplinesc aceste condiții. Au existat și există însă și rațiuni pentru o hiperdivizare a categoriilor nosologice, mai ales în domeniul tradițional al psihopatologiei nevrotice, după cum există și argumente împotrivă. Acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
asemănătoare; Asocierea cu unele anomalii mai fundamentale, biologice, psihologice, biochimice sau moleculare. Nu toate entitățile nosologice de pe Axa I și II din DSM-III și IV îndeplinesc aceste condiții. Au existat și există însă și rațiuni pentru o hiperdivizare a categoriilor nosologice, mai ales în domeniul tradițional al psihopatologiei nevrotice, după cum există și argumente împotrivă. Acestea sunt prezente în felul următor de TYRER (2000Ă: Rațiuni în favoarea Rațiuni împotrivă Oferă noi oportunități pentru noi medicamente - o mai mare deschidere a pieții Slabe evidențe
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cu aceste instrumente susțin ideea că atât personalitatea normală cât și cea anormală sau tulburările psihopatologice sunt fundamentate în aceleași structuri subiacente. Evident, e vorba de o perspectivă largă și complexă ce încearcă să depășească limitele rigide ale actualelor constructe nosologice categoriale de pe Axa I și II, bazându-se pe cercetări empirice, cu instrumente de investigare standardizate și validate. Au fost avute în vedere entitățile deja menționate: tulburările afective, anxioase, dependența de substanțe și tulburările de conduită. Primele două au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
al (2003Ă - Separate personality traits from states to predict depression. Journal of Personality Disorders, 17 (2Ă, 152-172 COSTA P.T., McCRAE R.R. (1985Ă - The NEO Personality Inventory Manual. Odessa, E.L. Psychological Assesment Resourses DEHELEAN M., DEHELEAN POMPILIA, DEHELEAN LIANA (2006Ă - Conceptul nosologic al tulburărilor de personalitate. în A. NIRESTEAN (edă, „Tulburările de personalitate”. Ed. University Press, Târgu Mureș DOLAN-SEWELL R.T., KRUEGER R.F., SHEA M.T. (2001Ă - Co-occurence with Syndrome Disorders. in LIVESLEY Handbook, pp. 84-104 DYCK J.R, PHILIPS K.A et al
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
la reinserție socio-umană. Premizele etico-științifice ale expertizei medico legale psihiatrice Expertiza medico-legală psihiatrică Își afirmă, În primul rând, conținutul său epistemologic de Înțelegere științifică a structurării și destructurării comportamentului uman grație unor constructe naturale sau sociale plasate de la genetic la nosologic. Criteriologia științifică a diagnosticului psihiatrico-legal poate deveni fiabilă numai prin stabilirea corespondenței de realitate dintre fapta comisă și judecata perturbată ca și prin consonanța de opinii științifice cu puterea de a despuia diagnosticul de lacune și opinii subiective. De aceea
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
aceasta se aplică de la bebeluș până la subiectul în vârstă. Interacțiunea și complexitatea unor modele de comprehensiune, fie că sunt fiziologice, sociologice, psihanalitice, cognitive și educative constituie o regulă în practica clinică. Colecția Les âges de la vie propune o abordare completă, nosologică, clinică, terapeutică și socioeconomică a problemelor psihopatologice proprii diferitelor etape ale vieții. Lucrarea Legăturile evidente dintre depresie și tentativele de suicid (TS) prezente la toate etapele vieții dar și la adolescență au impus, din interes pentru coerență, abordarea concomitentă a
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
și din membri ai Academiei Americane de Neurologie s-au reunit pentru a realiza o serie de definiții de consens pentru atrofia multisistem (sindromul Shy-Drager) și insuficiența vegetativă adevărată (incluzând hipotensiunea ortostatică idiopatică, insuficiența vegetativă progresivă și sindromul Bradbury-Eggleston). Clasificarea nosologică anterioară, mai ales folosirea termenului de sindrom Shy-Drager, nu era clară și nu reflecta cunoștințele actuale în ceea ce privește tulburările vegetative. Prima problemă a fost reprezentată de multitudinea de nume proprii folosite, deseori pentru tulburări similare, ceea ce este cel puțin echivoc. În
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ales folosirea termenului de sindrom Shy-Drager, nu era clară și nu reflecta cunoștințele actuale în ceea ce privește tulburările vegetative. Prima problemă a fost reprezentată de multitudinea de nume proprii folosite, deseori pentru tulburări similare, ceea ce este cel puțin echivoc. În trecut, entitățile nosologice erau denumite de obicei eponimic sau descriptiv, ceea ce era adecvat, având în vedere că descripția clinică era un component vital, urmat apoi de descoperiri mai rapide sau mai lente în ceea ce privește etiologia și patogeneza afecțiunii. Pe de altă parte, viteza cu
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
1991, și deja în 1992 s-a confirmat existența unei boli prionice (Mathias CJ, 1995). Această inițiativă a identificat o multitudine de domenii „gri”, suprapuneri ale definițiilor sau zone neclare și a demonstrat necesitatea unor consensuri mai largi în ceea ce privește entitățile nosologice caracterizate sub termenul generic de „afecțiuni ale sistemului nervos vegetativ” sau „disautonomii”. Este deosebit de dificil de realizat o clasificare, având în vedere multitudinea de suprapuneri clinice, etiologice, patogenice și terapeutice pe care le realizează aceste condiții. Majoritatea sunt studiate sau
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
caracterizată prin trăiri autodepreciative, al căror fundal halotimic este tristețea vitală și care presupune întotdeauna participarea endogenă (Gorgos, 1987). Apare la timopați, depresivi, anancaști, melancolici, schizoizi și în depresiile majore (± reactive). 3. Sindrome dureroase de graniță (mixte) Enumerăm câteva entități nosologice mai cunoscute (după Tratatul de Psihiatrie Oxford, 1994): 1) Cefaleea și durerea facială. Frecvența apariției acestei dureri: 10% din indivizi la un moment dat al vieții. Durerea facială îmbracă două forme, mai frecvent: disfuncția temporomandibulară și durerea pulsatilă, profundă, “atipică
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]