110 matches
-
egalitate între opinii, poziția relativistă îndeamnă la scepticism: dacă toate părerile sînt egale, atunci toate sunt la fel de importante, caz în care nici una nu mai are întîietate, și atunci singura atitudine acceptabilă e resemnarea: e inutil a avea convingeri, ele sunt oțioase și strîmte, rod al vanității. Mai mult, e o iluzie să crezi că adevărul stă în concordanța dintre lucruri și interpretări, pentru simplul motiv că lucruri pure, golite de ingerința spiritului în ele, nu există. Realitatea în sine e o
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
tablou te inspiră prin nuanțe de duh, fără să te împingă la comentarii de intelect. Cînd apar comentariile, pictura încetează spre a face loc criticii plastice, care e forma doctă de a altera un talent prin acoperirea lui cu teorii oțioase. De aceea, dacă lăsăm deoparte menirea de colportor care mijlocește artistului relația cu un public incapabil să depisteze singur valoarea, atunci criticul plastic este un impostor: se pronunță asupra unui meșteșug pe care el însuși nu-l poate exercita. Teoria
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
Sorin Lavric De la o vîrstă e oțios a te mai ține la curent cu ultimele noutăți. Esențialul oricum îl știi, iar detaliile inedite care pot apărea nu-ți mai aduc mari revelații. Mai mult, de la o vîrstă e inutil să te mai minți în privința declinului trupesc. E
La force des choses by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5766_a_7091]
-
și care mărginește un spațiu germanic de esență tare, la a cărui contemplare nu poți să nu rămîi cu un gust prodigios. Căci e ceva miraculos în izbucnirea atîtor spirite într-un răstimp atît de scurt. A le enumera e oțios: de la Fichte și Schelling pînă la Mozart și Schubert, de la Görres la Clemens Brantano, de la Franz Anton Mesmer (autorul teoriei eterului universal) și pînă la Carl Gustav Carus, panoplia paladinilor romantici e strivitoare. Ce ferment a dospit în aerul epocii
Surclasarea spirituală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5501_a_6826]
-
punct de vedere, rostul filosofiei a fost să pregătească terenul pentru apariția lui Gauss și companionilor, menirea ei încheindu-se odată cu ei. Din acest motiv, istoria ideilor aduce azi cu o fosilă propedeutică, cu o galerie muzeală plină de vestigii oțioase, pe care, chiar dacă o străbați, nu o faci ca să afli cine știe ce adevăruri, ci ca să iei act de rudimentele de altă dată. Căci cunoașterea e acolo unde e știință, iar știința nu poate respira decît în mediul matematicii, de aceea balastul
Legi de conservare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3670_a_4995]
-
Vintilă Mihăilescu se ferește de tipare ideologice și de dăscăleli etice, știind să păstreze distanța prin aerul dezinvolt cu care contemplă vermina urbană, de aceea e inutil a-i căuta o fibră dramatică menită a ridica temperatura discuției, cum e oțios a-i aștepta tresăriri patetice. Autorul e mustuos, rece și plin de vervă cabotină, fără agresivități de limbă și, în genere, fără atacuri la persoană, cu un scris de factură gazetărească, care te desfată pe moment, pentru a-l uita
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
colectivizării, de la ță- răniști sau liberali pînă la familii care au ajutat cu alimente grupurile de partizani — toți se regăsec în sutele de ore de convorbiri consemnate în Arhiva de Istorie Orală. A povesti aici detaliile fiecărui caz ar fi oțios și de altfel imposibil. În totul, cele 190 de interviuri sunt o galerie de mărturii ce alcătuiesc o veritabilă literatură penitenciară, precară sub unghi estetic, dar expresivă sub unghi omenesc. Nici urmă de beletristică în rîndurile ei, numai că depoziția
Biografii neromanțate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3737_a_5062]
-
de a cunoaște acolo unde revelația nu te ajută: Melius est sistere gradum quam progredi per tenebras (mai bine să-ți oprești pasul decît să înaintezi în întuneric). Replica lui Stoicescu fiind: mai bine să faci o mie de ipoteze oțioase decît să te complaci într-o stare incertă. Numai că ecoul comodității contemporane ar fi altul: decît supliciul de a alege între o mie de variante, mai bine tihna de a sta în singularitatea unui adevăr incert. Și chiar aceasta
Casta medicilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3484_a_4809]
-
duel, dar și cu cîteva controverse asociate legate de contactele lor cu Mișcarea Legionară. Postfața (Șantierele mele de istorie literară) trasează mizele aceste cărți. Că unii autori nu prea aveau ce căuta pe anumite „trepte” ierarhice - e o discuție prea oțioasă ca să o deschid. Important rămîne echilibrul aproape ideal între critic și istoricul literar ce nu sacrifică nici ierarhia axiologică, indispensabilă vertebrării unei literaturi, nici „etajele inferioare” fără de care identitatea ei apare desfigurată și sărăcită. Într-o prefață intitulată, provocator, Ce
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
senzațional face ca fizicienii să trăiască suspansuri trase de păr, care nu există decît în mintea lui Panek, începi să citești fragmentele în zigzag, sărind peste anecdota găunoasă și căutînd ideile cosmologice, așa risipite cum sînt în avalanșa de amănunte oțioase. Nereușita volumului stă în inadecvarea minții autorului la subtilitatea nuanțelor pe care e chemat să le explice, Panek comentînd controversele fizicienilor ca pe fazele unui meci de baseball. O carte de popularizare al cărei autor face el însuși parte din
Cameleonul cosmic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3417_a_4742]
-
sfîrșește, de asemenea care sunt semnele iubirii împărtășite și ce trebuie să facă unul dintre îndrăgostiți dacă celălalt îi înșeală încrederea.“ (p. 367) Declarația de intenție e pusă în practică, urmînd cercetarea fiecărei teme anunțate, într-un alai de arabescuri oțioase, care obosesc cititorul. E aici o măcinare în gol de abstracțiuni inerte, care frapează prin naivitate și irită prin idealizare silnică. Nimeni nu mai poate azi să se lase în voia unor unduiri de iluzii catulice (venerice), așa cum fac protagoniștii
Argumente și alegorii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3162_a_4487]
-
și halucinogene în spațiul carpato-dunărean. Utilizarea cu caracter religios și magicoritualic a plantelor psihotrope“) și VIII („Graiul îngerilor. Reconstituiri, dispute, utopii“), scrise cu alte prilejuri și slujind altor motivații, dau senzația de corp străin în armonia întregului. Prezența lor e oțioasă și aduce a gratuită îndopare a conținutului. Chiar lăsate deoparte, ele nu aduc impietate viziunii maniheiste. O figură ambiguă a folclorului românesc este solomonarul, genul de șaman înzestrat cu puteri nefirești, al cărui rol e de a influența fenomenele meteorologice
A călări pe nori by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3009_a_4334]
-
nu ei, sau nu ei în mod direct, sînt răspunzători. Toată această discuție trebuie desigur pusă în termenii mai generali ai literaturii române, odată depășită discuția dacă literatura exilului este sau nu o parte a uneia și aceleiași literaturi, chestiune oțioasă pe care scriitorii din exil au rezolvat-o demult ei înșiși, cum arată Eva Behring cu citate din Monica Lovinescu, D. Țepeneag ș.a. Este vorba deci de plasarea fenomenelor discutate într-un complex de factori în care ele efectiv au
Pe marginea unei carți de Eva Behring: Scriitori români din exil by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14971_a_16296]
-
unei experiențe de viață. Tocmai de aceea, din multele volume apărute după 1989 pe marginea filozofiei noiciene, cea semnată de Ion Ianoși inspiră încredere și poate fi considerată un reper în exegeza actuală. Poate suna a precizare pedantă și oarecum oțioasă, dar Ion Ianoși este unul din puținii intelectuali români care l-au citit pe Noica de la un cap la altul, și unul dintre foarte rarii comentatori care s-au străduit să-i depisteze intuițiile fundamentale din care i s-a
Dorința lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10160_a_11485]
-
infinitezimale variabile, dar niște variabile tot atît de numeroase pe cît de imprevizibile fuseseră ele la un moment dat. Grație unei asemenea perspective, o ierarhie în timp a filosofilor este cu neputință de făcut, orice apreciere pe seama valorii lor fiind oțioasă și lipsită de pertinență tematică. Tot ce poți face, ca istoric al filosofiei, este să pomenești părerea îndeobște împărtășită cu privire la un filosof, adăugînd imediat că o asemenea părere nu poate avea greutatea unei judecăți de valoare. De pildă, Russell precizează
Un iconoclast by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10791_a_12116]
-
infinitezimale variabile, dar niște variabile tot atît de numeroase pe cît de imprevizibile fuseseră ele la un moment dat. Grație unei asemenea perspective, o ierarhie în timp a filosofilor este cu neputință de făcut, orice apreciere pe seama valorii lor fiind oțioasă și lipsită de pertinență tematică. Tot ce poți face, ca istoric al filosofiei, este să pomenești părerea îndeobște împărtășită cu privire la un filosof, adăugînd imediat că o asemenea părere nu poate avea greutatea unei judecăți de valoare. De pildă, Russell precizează
Un iconoclast by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10810_a_12135]
-
lămuri și problema afurisitului de spirit divin. Balaurul va fi răpus și se va isprăvi odată cu delirul credinței. Zeul căruia i se închină Dawkins poartă numele de „dovadă“. Unde sunt dovezi, acolo discuția are sens, unde probele lipsesc, dezbaterile sunt oțioase, cel mult putîndu-se lua în calcul jocul probabilităților. De pildă, chiar dacă existența sau inexistența lui Dumnezeu nu poate fi dovedită, totuși probabilitatea ca el să nu existe e mai mare decît cea de a exista. De ce? Fiindcă nici un indiciu de
Savonarola cu hram biologic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4010_a_5335]
-
nu chiar a unor institute pedagogice care să pregătească, serios și special, pe cei ce urmau să ia locul celor care părăsiseră școala prin pensionare. Mai mult: niciodată nu s-a discutat, măcar în treacăt, în atâtea „serioase“ dezbateri - cele mai multe oțioase - această gingașă problemă. Cine să ia locul celor plecați? Ultimii absolvenți de la facultățile universitare sau cei cu diplomele „cumpărate“ de la facultățile particulare? Cu asemenea profesori (!) nu poți restabili „autoritatea în învățământ“. Pentru asta e nevoie de știință de carte. Ea
S.O.S. – Școala! by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/3939_a_5264]
-
crusta fenomenală. Viața omului e un slalom printre fenomene fără putința de a le atinge esența. Voința, ca motor al lumii și echivalent al lui Dumnezeu, e partea inaccesibilă la care cunoașterea omului nu va ajunge nicicînd. De aceea e oțios să te întrebi care e sensul lumii și ce intenții are voința universală. Îi constatăm prezența în noi înșine și deopotrivă în toate regnurile, dar altceva despre scopul ei nu putem ști. În plus, voința nu se învață. Laitmotivul cărții
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
le tatonează de ceva vreme. Se poate deci vorbi, întreabă autorul, „într-adevăr de o literatură franceză de origine română, mai degrabă decât de o literatură română francofonă, sau de expresie franceză, sau francoromână?” (p.7). În fața acestor întrebări aparent oțioase, cititorul român nu trebuie să uite că, prin tradiție, adjectivul „francofon” se leagă de trecutul cultural al unor țări care au fost colonii franceze, țări în care franceza a fost limbă de învățământ și adesea de coeziune națională. Pe de
Călătorind prin limbi și literaturi by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2838_a_4163]
-
zadarnică orice trudă, ca atunci cînd el, căutînd ceva anume, un volum de versuri sau un roman, o lucrare de drept roman sau un studiu de ihtiologie sau mai știu eu ce, oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încît ajunge să semene cu o urnă de gînduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. CÎnd Întîmplarea, destinul și timpul se vor afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
că în societatea modernă nu mai există clase cari să nu fie datoare a munci; că, nemaiexistând servagiul, care silea sute și mii de oameni să muncească pentru folosul esclusiv al unui stăpân, nu mai pot exista nici acele clase oțioase, cari să-și vază averea și buna-stare crescând fără o muncă din parte-le. {EminescuOpXI 293} Chiar cetitorul nedeprins bagă de seamă substituția de idee. Noi am zis muncă materială îndeosebi, "Romînul" ne substituie munca în genere, adecă vorbește de
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
sacrificată de dragul unei originalități cu orice preț). Făcând distincție între stil și manieră, dezaprobă paradele retorice ale lui Schiller ori Hugo, smerindu-se dinaintea lui Shakespeare, cu piesele lui doldora de adevărul vieții. Dacă nu împărtășește ideea impersonalității artei, alternativa oțioasă între teză și tendință îl face să zâmbească. Tendință, da, dar neapărat „tendință cu artă”, iată ce pretinde unei opere literare vrednice de acest nume. Cât privește teatrul, C. îl consideră a fi o artă de sine stătătoare, mai apropiată
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
certitudinea că a participat la o mare și mult așteptată întâlnire cu un scriitor adevărat. Radu Popescu, cu toate defectele lui ca istoric, are însă mai multă cursivitate în povestire decât Stoica Ludescu. El nu se pierde în lungi și oțioase imprecații biblice, ci dizolvă indignarea și ura în narațiune. Este o limbă rea, cârcotașă. Înregistrează toate zvonurile răutăcioase, chiar și vulgare ale timpului, când e vorba de adversari.[...] Dar Radu Popescu are ceva din darul marilor cronicari moldoveni, izbutind să
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
divin” de cel „uman”. Relația de continuitate fenomenologică a vieții tradusă prin termenul de donație permite rediscutarea falsei distincții operate de teologii dogmatici între „revelația naturală” și „revelația supranaturală”. Nu mai puțin, în lumina evidențelor scripturistice, o asemenea distincție este oțioasă. În limbaj paulin, s-ar putea spune că revelația este la fel de „firească” (sau naturală) precum charisma pedagogică a unor învățători creștini și la fel de „supranaturală” precum darul profeției primit de apostoli. În ambele cazuri, este vorba despre un dar, așa cum insistă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]