835 matches
-
Chiar s-a ajuns uneori să se exprime această diferență atât de fină, ca de exemplu, În limba franceză prin distincția care se face Între pronumele „je” (eu) și pronumele „moi” (eu) . Obligația morală față de sine presupune, de fapt, o obiectivare logică posibilă a eului În raport cu propria sa activitate percepută interior: noi judecăm propriile noastre acțiuni, ca și cum ele erau acțiunile altuia și le judecăm moral, raportându se la propria noastră persoană ca și cum ea ar fi străină. Fiecare se concepe atunci detașat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
în ireductibilitatea sa la lume și la orice lume posibilă în condițiile în care lumea-vieții este o lume sensibilă și în care ființa-sensibilă se află în ultimă instanță în afara lumii, în viața însăși. Căci calitatea sensibilă nu este niciodată decât obiectivarea și, astfel, reprezentarea unei impresii a cărei ființă-impresională este auto-impresia, adică subiectivitatea absolută în calitate de viață. Aici ni se dezvăluie neajunsul demersului deja clasic al fenomenologiei care, susținând contrariul a ceea ce afirma știința galileană, abordează chestiunea revenind de la lumea-științei la lumea-vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ca Sine), ci doar la ceva care trece drept aceasta, care o semnifică, care o "reprezintă" așa cum fotografia lui Pierre îl reprezintă pe Pierre atunci când el nu se află acolo. În ce constă această reprezentare a vieții? Ea este o obiectivare, auto-obiectivarea vieții, nu în sensul unei obiectivări reale, ca și cum viața însăși ar fi cea care intră în obiectivitate și se aduce astfel în fața ei înseși, dându-se sieși în această obiectivitate și prin ea. Mai curând ireală, auto-obiectivarea vieții este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
trece drept aceasta, care o semnifică, care o "reprezintă" așa cum fotografia lui Pierre îl reprezintă pe Pierre atunci când el nu se află acolo. În ce constă această reprezentare a vieții? Ea este o obiectivare, auto-obiectivarea vieții, nu în sensul unei obiectivări reale, ca și cum viața însăși ar fi cea care intră în obiectivitate și se aduce astfel în fața ei înseși, dându-se sieși în această obiectivitate și prin ea. Mai curând ireală, auto-obiectivarea vieții este astfel în sensul că ceea ce este așezat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o determină de jos până sus. Deja, în această lume, faptul de a fi natural nu este separabil de semnificația "viață". În apartenența sa la Natură, el nu este niciodată decât în calitate de sensibil sau corpropriat. Însă calitatea sensibilă este prima obiectivare a vieții ca obiectivare ireală a sa: astfel orice proprietate sensibilă și în același fel afectivă sau axiologică a lucrurilor nu este decât proiecția extatică a ceea ce, în chiar sânul acestei proiecții și în ciuda sa, își păstrează sălașul său ontologic
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
până sus. Deja, în această lume, faptul de a fi natural nu este separabil de semnificația "viață". În apartenența sa la Natură, el nu este niciodată decât în calitate de sensibil sau corpropriat. Însă calitatea sensibilă este prima obiectivare a vieții ca obiectivare ireală a sa: astfel orice proprietate sensibilă și în același fel afectivă sau axiologică a lucrurilor nu este decât proiecția extatică a ceea ce, în chiar sânul acestei proiecții și în ciuda sa, își păstrează sălașul său ontologic propriu, rămânând acolo unde
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
doar află principiul constituirii lor într-o subiectivitate transcendentală, care nu doar modelează categoriile lor după tiparul categoriilor acestei subiectivități, ci care împrumută de asemenea nucleele concrete ale acestora, nefiind nimic altceva, în elementele lor deopotrivă materiale și formale, decât obiectivarea sa, o obiectivare a vieții care are totul de la ea și care îi datorează totul. Or aceste fenomene sunt cele care formează obiectul științelor umane, conferindu-le de la bun început o referință principială și fondatoare a acelui ceva de care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
constituirii lor într-o subiectivitate transcendentală, care nu doar modelează categoriile lor după tiparul categoriilor acestei subiectivități, ci care împrumută de asemenea nucleele concrete ale acestora, nefiind nimic altceva, în elementele lor deopotrivă materiale și formale, decât obiectivarea sa, o obiectivare a vieții care are totul de la ea și care îi datorează totul. Or aceste fenomene sunt cele care formează obiectul științelor umane, conferindu-le de la bun început o referință principială și fondatoare a acelui ceva de care, conformându-se proiectului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tratarea obiectivă a fenomenelor umane și mai întâi pentru propria lor obiectivitate, în ce fel ceea ce se sustrage din principiu luminii ek-stazei poate, dimpotrivă, să intre în ea și să se pro-pună acolo în calitate de obiect? Prin opera acestui proces de obiectivare care este auto-obiectivarea vieții și ca efect intemporal al acestuia. Pe de o parte, viața transcendentală însăși se obiectivează, furnizându-i oricărui fenomen "uman" nucleul său concret și mai întâi omul însuși, individul empiric. O asemenea obiectivare nu este poate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestui proces de obiectivare care este auto-obiectivarea vieții și ca efect intemporal al acestuia. Pe de o parte, viața transcendentală însăși se obiectivează, furnizându-i oricărui fenomen "uman" nucleul său concret și mai întâi omul însuși, individul empiric. O asemenea obiectivare nu este poate posibil de conceput fără o determinare naturală care îi servește drept punct de sprijin, corpul natural, însă ea nu se explică nicidecum prin aceasta și nu se reduce la ea. Nu numai că obiectivarea este un proces
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
empiric. O asemenea obiectivare nu este poate posibil de conceput fără o determinare naturală care îi servește drept punct de sprijin, corpul natural, însă ea nu se explică nicidecum prin aceasta și nu se reduce la ea. Nu numai că obiectivarea este un proces subiectiv, subiectivitatea însăși în structura sa ek-statică, ci ceea ce survine astfel în În afara Ek-stazei, conținutul "uman" al fenomenului uman, este, sub forma unei simple reprezentări și astfel a dublului său ireal, această viață transcendentală însăși. Independent de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un proces subiectiv, subiectivitatea însăși în structura sa ek-statică, ci ceea ce survine astfel în În afara Ek-stazei, conținutul "uman" al fenomenului uman, este, sub forma unei simple reprezentări și astfel a dublului său ireal, această viață transcendentală însăși. Independent de această obiectivare și redus la un element natural, la un fapt de a fi, lipsit de capacitatea subiectivă de a simți și încerca, un atare conținut nu este decât un termen abstract; nu este nimic care să semene cu un corp uman
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nici urechea nu aude. Dacă, în calitate de parte a corpului obiectiv, mâna se îndreaptă spre un solid pentru a-l atinge și a-l pipăi, dacă ochiul vede și urechea aude, nu este decât în măsura în care, propunându-se de fiecare dată ca obiectivare a puterilor transcendentale de a se mișca și de a simți, de a vedea, de a auzi și de a atinge, care definesc ființa subiectivă a Corpului originar care suntem, ele poartă în ele, în prezența corpului natural și făcând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
prezența corpului natural și făcând din el un corp uman, ca tot atâtea semnificații goale, reprezentările ireale ale fiecăreia dintre aceste puteri ale căror replici sunt de fiecare dată în obiectivitate. Corpul obiectiv, individul empiric sunt astfel produsul unei duble obiectivări, cea a corpului subiectiv ca ansamblu al puterilor noastre de a simți, adică de a fi în mod transcendental într-o lume, cea a Arhi-Corpului mai întâi, adică posibilitatea prealabilă a acestui corp subiectiv de a fi în sine, ajungerea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe sine și faptul de a se încerca pe sine ale vieții absolute. Faptul uman, faptul istoric cel mai simplu nu este inteligibil și nici măcar posibil dacă nu privește un individ empiric, dacă nu este el însuși produsul acestei duble obiectivări care face din istorie istoria indivizilor vii, adică aceea a puterilor prin care ei se raportează la o lume potrivit pluralității multiforme a proiectelor lor, însă întâi de toate la ei înșiși în devenirea primitivă a foamei, a frigului, a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
joacă propria sa esență, adică sporirea, și acesta este motivul pentru care ea este în mod identic devenirea culturii. În ciuda obiectivismului său, proiectul galilean presupune în mod inevitabil în științele umane această zestre prealabilă a individului empiric și astfel dubla obiectivare despre care tocmai am vorbit. Însă nu se face știință cu aspectul empiric. Obiectivismul proiectului științific implică stabilirea idealităților în care datul se pretează unei tratări matematice, care sfârșește prin a ajunge la un nou dat, non-empiric de data aceasta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vor fi fost circumscrise și așezate în relație de unitate ne putem apuca să reperăm legile sau formele dispunerii lor, înainte de a le supune tratării matematice despre care se crede că este proprie oricărei științe. În cazul obiectului științelor umane, obiectivarea vieții transcendentale sub forma unei semnificații ideale atașate fenomenului și făcând din el un fenomen uman este, după cum s-a arătat, constitutivă acestui obiect, precum și caracterelor reținute din acesta, fie și numai în mod implicit caracterele temporalității, sensibilității, valorizării, afectivității
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
atașate fenomenului și făcând din el un fenomen uman este, după cum s-a arătat, constitutivă acestui obiect, precum și caracterelor reținute din acesta, fie și numai în mod implicit caracterele temporalității, sensibilității, valorizării, afectivității, intersubiectivității etc. Aceste caractere sunt legate înaintea obiectivării, în viața transcendentală însăși, potrivit unor reguli fundamentale și unei ierarhii ce aparțin propriei esențe a acestei vieți și o definesc. Le regăsim apoi în obiectivare sub formă de proprietăți empirice ale căror legături esențiale nu mai sunt aparente, astfel încât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mod implicit caracterele temporalității, sensibilității, valorizării, afectivității, intersubiectivității etc. Aceste caractere sunt legate înaintea obiectivării, în viața transcendentală însăși, potrivit unor reguli fundamentale și unei ierarhii ce aparțin propriei esențe a acestei vieți și o definesc. Le regăsim apoi în obiectivare sub formă de proprietăți empirice ale căror legături esențiale nu mai sunt aparente, astfel încât științele pozitive le tematizează la întâmplare, pentru motive care nu-și mai au sălașul în esență și nu se mai confundă cu ea. Alte preocupări, alte
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de a se preta unui tip de analiză sau unor categorii aflate deja în uz în alte discipline, vor dicta acestor științe comportamentele și opțiunile lor. Se conturează aici o dublă contingență, care își află originea în acest dublu proces. Obiectivării vieții îi revine în general să facă să se ivească întrebarea de ce: de ce această viață, de ce aceste moduri de înfăptuire, aceste determinări corporale, sexuale, de ce aceste finalități sau aceste funcții? Trebuie să vedem că asemenea întrebări nu pot fi nici măcar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să revină asupră-și pentru ca, percepându-se în el, să se întrebe de fapt: Ce este aceasta? De ce aceste caractere stranii? și, mai cu seamă, de ce cel mai straniu dintre toate, faptul de a se încerca pe sine al vieții? Obiectivarea este cea care creează posibilitatea de a-și pune întrebări despre sine. În distanțarea în care se înscrie se precipită laolaltă conștiința, cunoștința, știința, mulțimea problemelor legate de condiția însăși a conștiinței, pe care, din acest motiv, nu are niciodată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
relații ele însele exterioare, în cazul în care alegerea parametrilor care vor să le exhibeze pe acestea este arbitrară. Deconstrucția acestor științe este prin urmare critica lor, ea arată cum în ele câștigul obiectivității este iluzoriu în măsura în care operația continuată a obiectivării, a reprezentării, a abstracțiunii, a ideației, a numerației nu permite o abordare a Esențialului, ci determină, dimpotrivă, îndepărtarea sa progresivă și în cele din urmă pierderea sa cum, în ciuda acestei acumulări de cunoștințe pozitive de care se prevalează epoca noastră
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
află în relație de exterioritate radicală cu toate celelalte, exterioritate a cărei forme fenomenale este lumea. În aceasta din urmă fiecare viață se raportează la celelalte și la sine, la natură, în sfârșit, în calitate de alta în această lume. Pornind de la obiectivarea empirică a fiecărei vieți și grație proceselor de abstractizare și de idealizare despre care am vorbit, științele umane se construiesc paralel cu științele naturii. Relația obiectivă cu celelalte și cu natura nu este totuși decât reprezentarea a ceea ce în calitate de Dorință
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
negări a propriei sale condiții ontologice de posibilitate, adică a imanenței sale radicale. Spunem: această forță se exteriorizează, această tensiune se destinde, această încărcare în afect se descarcă de sine. Pretutindeni acțiunea este interpretată ca o exteriorizare și ca o obiectivare reală, în așa fel încât într-un astfel de proces și prin el insuportabilul vieții, dacă ar fi plasat într-adevăr în fața ei și astfel separat de ea, aceasta s-ar trezi deposedată de el din punct de vedere material
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
material și, în sensul propriu, "descărcată". Din nefericire, aceasta nu se întâmplă niciodată, dacă este adevărat că forța și viața nu pot înceta să se încerce ele însele fără a înceta să fie vii, iar, așa cum s-a stabilit, pretinsa obiectivare nu este decât o reprezentare. Vieții i se oferă atunci pentru a fi trăite și asumate de către ea două posibilități, numai două. Cea dintâi este tocmai cultura. Dacă acțiunea nu este niciodată aruncarea în afara sa a ceea ce constituie în viață
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]