251 matches
-
subiect care nu-l privește. „Apărarea sa avea forța unei refulări, cu deosebire că pacienta era conștientă de bucata pe care o apăra. Într-un anumit sens, ea își separase conștiința și viața în două zone.” În acest caz, controlul obsesional uzează de clivaj pentru a alimenta rezistența individului. Fenomenul conversiei isterice poate decurge din procesul de clivaj, într-un mod care-i este propriu. Anumite tulburări elective ale grafismului la copii care nu sunt nici neîndemânatici, nici dispraxici țin de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un consum constant de forță”, aceasta fiind sarcina încredințată contrainvestirii. Freud (1915b/1968) susține în principal interacțiunea permanentă refulare -contrainvestire prin figuri clinice aparținând celor trei nevroze numite „de transfer”: isterie de angoasă sau fobie, isterie de conversie și nevroză obsesională. În textul său metapsihologic „Inconștientul” (1915c/1968), Freud afirmă că această contrainvestire se produce în preconștient, instanță intermediară ce protejează aparatul psihic de presiunea exercitată de reprezentările inconștiente. El mai spune că mecanismul contrainvestirii are loc în perioada de constituire
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
psihică; el împiedică rememorarea (argument discutabil) sau mai bine zis suscită o înlăturare, numită de Laforgue „scotomizare”, această „vigilență deosebită care, prin limitări ale eului, evită situații în care percepția ar trebui să se producă” (Freud, 1926/1968). Modelul nevrozei obsesionale ilustrează însă cel mai bine maniera în care eul se cramponează de contrainvestirile sale. Cortegiul de simptome obsesionale poate apărea ca o sumă de factori de disjuncție și deci de contrapondere în raport cu presiunea pulsională: fie că e vorba de obsesiile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vigilență deosebită care, prin limitări ale eului, evită situații în care percepția ar trebui să se producă” (Freud, 1926/1968). Modelul nevrozei obsesionale ilustrează însă cel mai bine maniera în care eul se cramponează de contrainvestirile sale. Cortegiul de simptome obsesionale poate apărea ca o sumă de factori de disjuncție și deci de contrapondere în raport cu presiunea pulsională: fie că e vorba de obsesiile însele (gânduri sau ritualuri) ori de mecanisme cum ar fi izolarea, anularea, raționalizarea sau formațiunea reacțională, avem de-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pulsiunii ce se cere a fi refulată, ilustrează conflictul de ambivalență iubire - ură care se află în centrul acestei problematici. „Omul cu șobolani” (Freud, 1909b/1979) rămâne cazul clinic tipic pentru aceste diverse contrapuseuri care își găsesc aplicare în simptomele obsesionale. În genere, „alegerea” contrainvestirii simptomatice corespunde unei logici a inconștientului proprie subiectului. Funcția de liant a simbolizării, mai cu seamă în nevroze, deține un rol fundamental. Scopul relației terapeutice este de a permite decriptarea acestui sens ascuns. Totul se opune
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
gândit la cutare sau cutare lucru”. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Refulare parțială, (de)negarea apare în nevroză, în special în isterie. Freud a evidențiat-o la pacientele sale isterice încă din 1895, dar o regăsim și în nevroza obsesională. Apariția sa este exacerbată de situația de cură analitică, în care ea apare ca o formă de rezistență. Cum poate fi explicat acest paradox: să refuzi un gând, o dorință pe care, într-un anume fel, le-ai recunoscut ca
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
chipurile - dezinteresat pentru lupta împotriva prostituției și pornografiei” (J.-L. Faure, 1973). Istorictc " Istoric" Freud utilizează pentru prima dată termenul „formațiune reacțională” în 1905, în Trei studii privind teoria sexualității. El evocase însă deja, în primele sale lucrări dedicate nevrozei obsesionale (1896/1974), scrupulozitatea, rușinea și neîncrederea în sine observate la pacienții săi. Termenul revine de mai multe zeci de ori în scrierile lui Freud. În Compendiu de psihanaliză (1940/1967), Freud amintește că tendințele sexuale eliminate (tendințele pregenitale) formează trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Cu următorul caz, prezentat de Lamagnère (1994), intrăm în patologia pură. O exagerare caricaturală a nevoii de curățenie - ca reacție, după teoria freudiană, la gustul pentru mizerie din perioada anală - lasă să se întrevadă ceea ce în prezent numim o tulburare obsesională compulsivă. Pentru pacient, „faptul de a merge la toaletă constituie problema cea mai importantă. El trebuie să se dezbrace integral înainte să intre la toaletă. După ce termină, aleargă până în baie, unde se spală peste tot timp de trei sferturi de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reprimării instinctelor pe care o impune membrilor săi. Ce-ar fi devenit societatea umană fără transformarea (adesea fragilă și limitată) a egoismului în altruism și a cruzimii în compasiune? Atunci când e rigidă, formațiunea reacțională poate fi extrem de dăunătoare. În nevroza obsesională, ea ocupă un loc deosebit de important, întrucât joacă un rol hotărâtor în modificarea eului (1926/1995). Unele dintre exemplele de mai sus demonstrează aspectul său nociv. De asemenea, ea poate conduce și la o nevroză de caracter, în care, după
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Acest comportament reflectă recurgerea subiectului la compulsia de repetiție pentru a încerca să provoace abreacția traumatismului (Freud, 1920/1981). Demersul va fi însă inutil în cazul acestei paciente, de vreme ce el nu va împiedica instalarea la vârsta adultă a unei nevroze obsesionale, aflată în legătură cu o culpabilitate mult prea intensă a supraeului. Putem astfel presupune că „alegerea”atitudinilor sexuale, traduse în act de către pacientă în relația cu alte fetițe, se află în legătură cu dezvoltarea libidinală pe care a fost nevoită să o parcurgă, copil
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
crede că va ajunge la o anume măiestrie»).” Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Analogiile dintre intelectualizare, raționalizare și izolare pot fi intuite fără mare greutate (toate aceste mecanisme fiind asociate, de altfel, nevrozei obsesionale). Legătura dintre intelectualizare și raționalizare este subliniată de Laplanche și Pontalis (1967), care semnalează faptul că aceste două apărări, deși destul de apropiate, trebuie distinse una de alta. Autorii menționați dau la rubrica „Raționalizare” exemplul unui homosexual care încearcă să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dintre intelectualizare și izolare, ea este evidentă. Böhm (1951/1955) o subliniază, continuând astfel descrierea pe care o dă nevrozei de cerebralizare evocate mai sus: „Aceste persoane disecă totul prin cuvânt și nu simt nimic, dar, ca urmare a izolării obsesionale, nu-și dau seama că acționează astfel din teamă de afect”. În izolare însă, remarcă Mucchielli (1981), afectul este detașat și refulat, pe câtă vreme în intelectualizare el este transpus în idee. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Nu orice intelectualizare este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1993), studiu în care el arată că bolnavii se comportă ca și cum între anumite elemente s-ar putea produce o contagiune periculoasă. Izolarea este „carantina” destinată să neutralizeze această contagiune. Vom vedea că izolarea este un mecanism aflat adesea în legătură cu nevroza obsesională, așa cum subliniază Freud: „Căutând să împiedice asociațiile, punerea în legătură a gândurilor, el (bolnavul) urmează una dintre legile cele mai vechi ale nevrozei de constrângere, tabuul atingerii (...); izolarea este suprimarea posibilității de contact” (1926/1995). Prin urmare, refuzul unei conexiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lui Freud dedicat Psihonevrozelor de apărare, fără ca termenul „izolare” să fie utilizat încă. Al doilea sens este deja sugerat în 1914, atunci când, într-un articol intitulat „Rememorare, repetiție și perlaborare”, Freud semnalează existența unei forme particulare de „uitare” în nevroza obsesională, „suprimarea legăturilor dintre idei, o necunoaștere a concluziilor ce trebuie trase din ele și o izolare a unor amintiri”. O studiere aprofundată a acestui tip de izolare va fi efectuată însă abia în 1926. Numeroși autori au studiat apoi această
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
afectelor în alte domenii. De altfel, Taylor precizează că Nemiah (1975/1977) și Sifneos (1974) au demonstrat că „mecanismele de apărare nevrotice, precum refuzul, refularea și izolarea, nu explică în mod adecvat fenomenul alexitimiei”. După Nemiah și Sifneos, „la pacientul obsesional se observă o abundență a fantasmelor endogene care indică existența și natura afectelor și pulsiunilor izolate subiacente”. „Altfel spus, indivizii nevrozați ajung să refuleze ori să se apere în diferite moduri împotriva sentimentelor și fantasmelor asociate conflictului psihologic”, în timp ce „personalitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
puternice”. Izolarea nu dăunează eficacității operațiilor noastre logice, spre deosebire de refulare, un alt sistem defensiv obișnuit, care însă antrenează uitarea, având așadar un efect nociv. În această optică, Benassy (1957) evidențiază identitatea mecanismelor care funcționează la subiectul normal și la subiectul obsesional. Numai utilizarea lor diferă: suplă la cel dintâi, ea este rigidă și automatică la al doilea. Dar „izolarea permite apariția abstracției, indispensabilă gândirii”. „Pentru a gândi, scrie N. Jeammet (1989), trebuie să izolăm, să separăm, să ne triem experiențele.” Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
logică subiectul elimină mereu asociațiile afective care ar dăuna obiectivității, obsedații ar fi niște „caricaturi ale celor care gândesc normal”. Pentru ei prevalează aspectul patologic al acestei apărări, pe care toți autorii, continuându-l pe Freud, îl leagă de nevroza obsesională. Izolarea prezintă un risc: suprimat pentru moment, afectul se va manifesta în mod irațional și imprevizibil. Astfel, „omul cu lupi”, la care am semnalat deja absența oricărei forme de exprimare a durerii după moartea surorii mult iubite, începe să plângă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
merge și mai departe, susținând că orice maladie mentală este legată de culpabilitate. Este sigur - iar exemplele citate au demonstrat - că autoagresivitatea este o apărare periculoasă. Freud subliniază (1923/1981) că sentimentul de culpabilitate este cel mai acut în nevroza obsesională sau cel puțin în unele dintre formele sale. În opinia sa, acest sentiment se impune cu violență conștientului și domină tabloul clinic, dar și viața bolnavului, înlăturând aproape totul din cale. În schimb, în majoritatea celorlalte forme de nevroză, acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se succedă: acesta încearcă să găsească între ele o legătură logică, adesea împotriva oricărei logici, și le raționalizează. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Utilizarea raționalizării acoperă un câmp foarte vast, de la absența formelor patologice până la delir, trecând prin nevroza obsesională. Gândirea normală caută coerența și logica, iar descoperirea unei explicații raționale pentru fenomenele observate este unul dintre scopurile inteligenței. Prin urmare, nu orice raționament explicativ trebuie pus pe seama raționalizării-apărare. În studiul său consacrat nevrozei obsesionale, Freud (1909b/1979) citează în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
până la delir, trecând prin nevroza obsesională. Gândirea normală caută coerența și logica, iar descoperirea unei explicații raționale pentru fenomenele observate este unul dintre scopurile inteligenței. Prin urmare, nu orice raționament explicativ trebuie pus pe seama raționalizării-apărare. În studiul său consacrat nevrozei obsesionale, Freud (1909b/1979) citează în mai multe rânduri mecanismul raționalizării în legătură cu cazul „omului cu șobolani”. El semnalează, pe de altă parte, că specialiștii au încercat să explice dezvoltarea megalomaniei prin acest mecanism, pornind de la delirul de persecuție. Pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
opune, în opinia lui Freud, forței ce caracterizează contra-dorința (S. Freud, 1927b/1985), altfel spus, contrainvestirea. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Mecanismul refuzului poate face parte din patologia nevrotică: el se află în legătură mai cu seamă cu nevroza obsesională. În „Omul cu șobolani”, Freud (1909b/1979) descrie comportamentul straniu al pacientului său, care își știa tatăl decedat, dar care, în pofida acestui lucru, se purta ca și cum el ar fi fost încă viu. În momentul în care pacientul își pregătea un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este că intervenția terapeutică punctuală permite anularea fixației, precum și o redemarare a evoluției libidinale a subiectului. Putem presupune că, în absența unei cure adecvate, evoluția acestui caz ar fi degenerat în constituirea unui caracter anal, poate chiar a unei nevroze obsesionale, cu întregul său cortegiu de mecanisme de apărare mai rigide, între care formațiunea reacțională. În articolul său „Caracter și erotism anal” (1908a/1974), Freud menționează o trilogie observată regulat la aceste persoane, care sunt ordonate, econome și încăpățânate: „Ele par
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
întrebări, ne arată limpede cât de vag este conceptul de sublimare și concluzionează că există nu una, ci mai multe sublimări. Mai rămâne să analizăm cazul valorilor religioase. Ne-am putea mira văzând că, după ce a calificat religia drept nevroza obsesională a omenirii, Freud admite, în corespondența sa cu pastorul Pfister, posibilitățile de sublimare oferite de religie, desemnând sublimarea religioasă ca fiind forma cea mai adecvată și acceptând faptul că pietatea religioasă sufocă nevrozele! (Jones, 1955/1979). Câțiva ani mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se schimbă, întrucât el trece, în mintea paranoicului, de la persoana iubită, apoi detestată, la subiectul însuși. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" După cum am putut vedea mai sus, spre deosebire de formațiunea reacțională care, în forma ei patologică, este legată de nevroza obsesională, transformarea în contrariu se poate asocia, în anumite cazuri, cu isteria. Freud face doar o scurtă aluzie la acest fapt, în Inhibiție, simptom și angoasă. Știm că în cadrul refugiului în reverie se utilizează în mare măsură această transformare. Dacă satisfacția
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
făcută din coduri și rituri de utilizare internă și tinde să relativizeze sau chiar să împiedice acest constant libido dominandi care se exacerbează cu regularitate în toate adunările. Dar care, tot atât de regulat, este pusă în discuție atunci când devine o preocupare obsesională. Antropologul Pierre Clastres vorbește în această privință de "societatea contra statului"98. Expresie judicioasă care, dincolo de triburile amerindiene pe care le studiază, poate să se aplice la o sensibilitate recurentă, ale cărei efecte le putem, mai ales, vedea în prezent
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]