88 matches
-
atunci când mă hotărăsc să mă apuc de-o carte, înseamnă că a atins ceva adânc în mintea sau în inima mea. "Politicoasa indiferență" nu exclude, însă, curiozitatea. E, de altfel, principalul motiv pentru care citesc, îndărătnic, vicios, cu nesimțire, punând obstinat între paranteze și îndatoririle private și obligațiile publice. Așa se face că sunt mereu înconjurat de cărți, că mă războiesc cu două-trei volume deodată, pe care le abordez în funcție de raportul stabilit cu ele. Într-o zi ideală - adică una de
Ce-am citit în 2009 by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6588_a_7913]
-
indezirabil în cadrul sovietic, de "mort viu" (defel întâmplător, una din operele sale, Romanul teatral, se intitula la început însemnările unui mort). Socotit un autor "de dreapta", "reacționar", "albgardist", scos din circuitul public în ultimul său deceniu de viață, Bulgakov se obstina să susțină libertatea cuvântului, vitală pentru un creator: "Sunt un înfocat susținător al acestei libertăți și îmi închipui că, dacă unui scriitor i-ar trece prin cap să demonstreze că n-are nevoie de ea, el ar semăna cu un
Bulgakov, magie, absurd by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10254_a_11579]
-
generației sale: " Am făcut noi, oare, făcînd ceea ce am făcut, rezistență culturală? Ar fi dezonorant și inutil să ne arogăm merite pe care nu le-am avut. E adevărat, am publicat cărți remarcabile și autori , ducînd o luptă surdă și obstinată cu cenzura, dar trebuie să avem decența să spunem că n-am publicat cărți fără avizul cenzurii, nici în afara cadrului oficial, legal." Tot dreapta măsură o caută autorul și atunci cînd vorbește despre cele două extreme în care ne-am
Rezistența culturală la începuturile comunismului by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15551_a_16876]
-
Ștefan Aug. Doinaș. Unitatea operei sale, criticul o descoperă nu în stil, nici în ton (ambele, de o mare diversitate), ci în tematica epistemologică. Poetul a fost fascinat de "bolile actului de cunoaștere", de drama umană a (imposibilității) cunoașterii, forând obstinat în materialul verbal și cultural pentru a potența funcțiile epistemologice proprii actului poetic. O problematică gnoseologică "modelează tot mersul înainte al poeziei lui Doinaș". Creatorul, într-a-devăr, conștientizează, recuperează și înscenează liric o dialectică a gnoseologicului. Iar criticul o explică. Într-
Poezia sintezelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9099_a_10424]
-
la socoteală textul invizibil), este afirmarea orgolioasă a încrederii în forța imanentă a scriiturii. Actul scrisului este înțeles deopotrivă, ca domeniu al libertății totale, al gratuității și nepăsării suverane, dar și ca principiu ordonator (destabilizator?!) al realității. Există o consecvență obstinată în detectarea acelor zone de interferență între lumea reală și lumea textului, care funcționează parcă după principiul vaselor comunicante, "a(o)rta" poetică este irigată de sângele cald al cuvintelor, care, docile sau rebele se organizează până la urmă, parcă de la
Portretul scribului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17212_a_18537]
-
baroca? MN: Da, foarte mult. VZ: Acest Devizé e chitarist clasic și cântă leș Barricades mystérieuses a lui Couperin, despre care s-a și spus, de altfel, că are (sau că au) un efect hipnotic, care se degajă din ritmul obstinat de baș, din sincope și din refrenul care revine ("ritournelle"). Să fii atentă la aceste "baricade", pe care muzicianul francez le interpretează cu obstinație încontinuu, devenind el însuși un rondo, aproape. MN: Așadar, muzica e un personaj în toată puterea
Un român care a facut vâlvă by Michaela Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/12268_a_13593]
-
eroii neprihăniți ai trecutului nu rezistă unei reinterpretări pe baza "cursului scurt" de political correctness." * Mai mult, lectura cultural-ideologică a romanului Ravelstein, (a cărui valoare literară e "puțin convingătoare"), îl duce pe autorul notelor și în direcția celor ce se obstinează să vadă în Gabriel Liiceanu și Nicolae Manolescu niște antisemiți. Sorin Antohi a urmărit controversele cu mîhnire: "Liiceanu și Manolescu au fost imediat executați, în țară și în străinătate, pentru acești faux pas pe care eu îi consider doar asta
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15894_a_17219]
-
catedrelor existente, de istorie literară, de limbă etc. Sigur că e indispensabilă existența unei edituri de profil, cum era până mai ieri "Minerva", necum cu "monopol" hegemonic, dar cu necontestat statut de etalon. De ce s-o fi dorit atât de obstinat să "răposeze" această editură? Acolo, un corp specializat de redactori asigură acuratețea materialului propus nu o dată de autori aidoma celor care publică astăzi o profunziune de "ediții" fără asistență autorizată. La inaugurarea festivă a seriei noi din "Biblioteca pentru toți
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
a unei corupții ce poate fi definită drept cea mai mare problemă a democrației (așa cum este ea) din România atunci mi-e teamă că scenariul centralizării absolute a puterii ar putea deveni realitate. O Românie izolată de Vest este, mă obstinez să cred, un itinerariu pe care clasa politică va ști să-l evite. Am fost întrebat în repetate rînduri în ultima perioadă care sînt valorile politice cu care mă identific. Simplu spus, ele sînt acele valori liberale pentru care au
Nu fără mâhnire by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/12770_a_14095]
-
interes. Ficțiunea necesită un zid împrejmuitor pentru a o surprinde, altfel putând să scape, să treacă asemenea unei clipe de grație. Arta plastică, dar și cea a spectacolului se dovedesc, citind această carte, a fi avut tot timpul o privire obstinată asupra neputinței de a vedea oglinda sufletului, adică fața omului. Privitorului, ca și spectatorului, îi rămâne mereu posibilitatea reversului: spatele oamenilor, când nu le este întors definitiv, e un mister ce așteaptă dezvăluirea. Ipostazele plecării, despărțirii, revoltei sau retragerii din
Pictură și teatru by Valentin Nicolau () [Corola-journal/Journalistic/7832_a_9157]
-
dacă Întoarcerea tatălui risipitor e o ficțiune complexă, cu personaje adânci, cu situații și caracteristice, și insolite, cu un context bine conturat și aprofundat. Sau este doar o colecție de scene, fapte, gesturi, reacții, discursuri predictibile, flotând dinspre un Autor obstinat spre niște marionete textuale? (Va urma)
Cod roșu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7452_a_8777]
-
-ți aprinde paie în cap. Cînd nu e de-a dreptul tabuizată, tema e sortită unei tratări unilaterale, cu o puternică, pînă la deturnare, tentă afectivă, cu o concluzie dinainte stabilită, ilustrînd o poziție politică sau alta : "Ori ne așezăm obstinați în raza unor verdicte obtuze și simplificatoare, ori alunecăm într-o simpatie frenetică și nostalgică, o simpatie care, mărind neașteptat proporțiile fenomenului, împrumută un ton elegiac de prohod istoric. În ambele situații, distanța optimă în fața temei dezbătute e ratată. Perspectiva
Noica între extreme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8534_a_9859]
-
temeinic făcut. Dar să nu ne hrănim cu iluzii. Mai bine să recunoaștem deschis că șansele textologiei de a fi luată în serios sunt, astăzi, minime. Cauzele sunt multiple și greu de inventariat. Teama de ridicol a celui ce se obstinează să lupte împotriva imperfecțiunilor de care suferă textul nu e una de neglijat, ba mai mult, ea devine chiar un factor disuasiv nebănuit, menit parcă să protejeze erorile; într-adevăr, luate individual ori rupte de context, imperfecțiunile par derizorii sau
Nulla poena sine lege ? by I. Funeriu () [Corola-journal/Journalistic/11453_a_12778]
-
în 1967, Lucian Raicu ne dă cea mai bună explicație pentru această uitare: după romanul Ion, Liviu Rebreanu ca scriitor impune brusc imaginea unui învingător, în timp ce poetul sinucigaș din Calvarul propusese imaginea (acum nepotrivită prin inactualitatea ei) a unui scriitor obstinat în psihologia învinsului. „Acest alter-ego șovăitor, slab - notează Lucian Raicu - a trebuit să moară în Calvarul pentru a face posibilă viața și victoria celuilalt, prezent în operă și, pentru noi, cel autentic” (p. 49). Am putea spune că Remus Lunceanu
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
bolnav-nebolnav, să faci bine să nu mai lungești... cununați-vă odată, măcar civil, și isprăviți... ne râde lumea... am să vă dau și eu câte ceva... ai auzit, Simioane, dă-le casa și nu te mai încăpățîna. Simion nu zise nimic, obstinat din fire, nici nu protestă. Stănică făcu gestul de a-și aduna puterile. - Îi aduc actul redactat. O semnătură numai, și restul măprivește pe mine. Totuși Simion nu se dădu învins cu una, cu două. Stănică venea aproape zilnic și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
duc eu cu domnul Rațiu. Stănică primea cu jovialitate și plecau amândoi de braț. Titi refuza să meargă la cinematograf, la teatru, la berărie, având pentru toate aceste petreceri și o teorie. Ieși o singură dată, pe ger, și se obstină să asculte afară un concert militar gratuit, oferit întîmplător în parcul Carol, din zelul artistic al unui capelmaistru. Nu voi în ruptul capului să plece înainte de sfârșit, deși era vânăt la față de frig. Ana îl lăsă și plecă, dar sosi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trăind până la vârsta de 89 de ani. Spre deosebire de Frida, obsedată de propria ei imagine prin care își transcria spaimele și angoasele, Leonor Fini nu a fost marcată de autoportrete, ci de fantasmele care o bântuiau ritualic și pe care se obstina să le scoată la suprafață (sau mai exact să le interiorizeze dinspre suprafață spre lăuntru, traseul fiind, prin urmare, exact invers decât în cazul Fridei) ca pe niște coșmaruri îmblânzite și îndulcite. Narcisismul ei a fost vizibil doar în galeria
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
asemenea frază cu glas tare, dintr-o răsuflare, s-ar asfixia pe la mijlocul ei: „Înregistrând, din perspective preponderent senzuale, polietajarea intrași extratextuală a lumii, nerepudiind utopia mitică salvgardantă a genezei scripturale a macroexistării și a destinului orfic al autorului care se obstinează neîncetat să-și ‹ decanteze jaloanele individualității din substanța fluidă, anamorfică și insidios cromatizată a unui timp înțepenit (parcă) primordial între eschatologii și soteriologii vicariante și orbiculare, George Vulturescu are tăria de a face din vocabulă un monstru cu două chipuri
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
unul antagonist, ci, mai degrabă, unul amical, pe care Marian Constandache, aidoma unui arhitect al propriei sale viziuni artistice, având la Îndemână compasul și echerul prozodic, sarcastic sau nu, dar categoric «Înecat deodată În sudoarea divină a poetului necunoscut», se obstinează a- l atenua prin manipularea secvențional-aluzivă, Însă atât de alambicată, a unei paralele intermitente Între realitate și mit ― ceea ce amintește de proza lui Joyce sau de poezia lui la T. S. Eliot ―, adică prin travaliul de aducere În modernitate a
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Nu sunt oare pe punctul de a-mi sacrifica eul intim, divin, pe cel ce sunt în Dumnezeu, pe cel ce trebuie să fiu, celuilalt, eului istoric, celui ce se mișcă în istoria și cu istoria sa? De ce să mă obstinez a nu mă reîntoarce în Spania? Nu sunt cumva pe cale să-mi făuresc propria legendă, cea care mă-ngroapă, pe lângă cea pe care mi-o făuresc ceilalți, prietenii și dușmanii mei? Fapt e că dacă nu-mi făuresc propria legendă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
întorcându-se la Roma. Lui Tiberius nu-i va plăcea ca lumea să-l vadă. Atunci vina e a victimei, nu a ucigașului? izbucni Drusus. Cremutius, care era modest și blând, nu îndrăzni să-i explice că, în analiza lui obstinată de istoric, simțea pătrunzând uneori în mintea sa proiectele obscure ale lui Tiberius, că aproape le anticipa. Umil și sceptic, credea că totul era scris în vechile istorii și că era de-ajuns să le citești cu atenție, fiindcă veacurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fi Dezlegarea și Izbăvirea Sa. L-am parcurs destul de nedumerit, recunosc. Astea sunt vorbe de teolog cum sunt eu episcop de Canterburry! 20 Dacă aș fi fost cinstit cu mine Însumi, ar fi trebuit să recunosc că eu, care solicitam obstinat dovezi că Pământul este o planetă construită de niște extratereștri interesați de viitorul lor ca oricare alți oameni, n-aveam, la rândul meu, nici un argument indubitabil că acest lucru nu este adevărat. Iar dacă aș fi Împins și mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
altă scară de valori... Tocmai asta susținea dînsul. Mentorul ne vorbea de existența a două culturi, una falsă, alta autentică. Epitetele lui mă buimăceau. Tocmai despre ce susținea Popescu că e autentic, bunul meu simț țipa că este fals. Mă obstinam să cred că opera nu-l poate sacrifica pe autor. Ar fi trebuit, dimpotrivă, să-l exprime. Fără sinceritate, obținem un zero artistic. Dacă, om fiind, imiți pe zei, ajungi ridicol. Ideile care interzic personalitatea aruncă opera în convenționalism. Cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ori turbionare, prin care se sporește la maximum posibilitatea de decodare, așa încât cititorul atent și tenace poate să-și descopere și să se elibereze de propriile angoase, regăsindu-și triumful - alegoric! - în fața necurmatei ticăloșii a timpului. Victor Sterom: Memoria clipei Obstinându-se să devină cronicarul efemerului, pentru a-l eterniza sau, cel puțin, pentru a-i conferi iluzia perenității, în Memoria clipei - Editura Dacia XXI. Poeți contemporani, Cluj-Napoca, 2011 -, Victor Sterom își pune gândurile sub auspiciile cuvintelor lui Ion Caraion, pe
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
L’Opération Villages Roumaines. Belgienii se Încăpățînează să-și numească sate niște așezări de forma și strălucirea unor bijuterii Înăuntrul cărora viețuiesc indivizi cu aceeași luminozitate și cărora eu, din pricina inevitabilei comparații cu Înnorata viață la țară de la noi, mă obstinez să le spun orășele, deoarece scînteiază, ei nu și nu, villages, bine, atunci, sate sînt toate aceste giuvaere risipite pe cîmpiile Flandrei Orientale. Am ajuns Într-o țară unde distanțele nu au nici o importanță, cei 30,5 de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]