345 matches
-
cu cât primește mai multe comenzi publicitare.“ Femeia e dezamăgită: este o cititoare pasionată a lui Silas Flannery. - Prefer romanele care comunică un sentiment de neliniște încă de la prima pagină - spune ea... De pe terasa vilei elvețiene, Silas Flannery privește, prin ocheanul montat pe un trepied, o femeie tânără pe un șezlong, cufundată în citirea unei cărți pe o altă terasă, două sute de metri mai jos. - E acolo în fiecare zi - spune scriitorul - de câte ori vreau să mă așez la birou simt nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
unei întreprinderi de ciment... Alungi această imagine și te concentrezi asupra șezlongului, care-ți apare prin aerul limpede al munților. Iată ca ești gata să lași totul baltă, să pleci, să găsești ascunzătoarea lui Flannery, numai ca să poți privi prin ochean femeia care citește, sau să-i cauți urmele în jurnalul scriitorului aflat în criză... (Te tentează ideea de a putea relua lectura romanului Privește în jos unde umbrele se-ndesesc, chiar sub un alt titlu și o altă semnătură?) Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Apoi a plecat el... Umbra se-ndepărtează. Respiri. Trecutul e închis. — Dar dacă el ar reapărea? — Ea ar pleca din nou... — Unde? — Ei... În Elveția... Ce știu eu... — Are pe altcineva în Elveția? Instinctiv te-ai gândit la scriitorul cu ocheanul. — Să zicem că e altcineva, dar e o poveste cu totul diferită... Bătrânul cu romanele polițiste... — Silas Flannery? — Ea spunea că, atunci când Marana o convinge că diferența între adevăr și fals e doar o prejudecată a noastră, simte nevoia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
devin întregul... VIII Din jurnalul lui Silas Flannery Pe un șezlong, pe terasa unei vile în fundul văii, se află o tânără femeie care citește. În fiecare zi, înainte de a mă apuca de lucru, o privesc o bucată de vreme cu ocheanul. În aerul transparent și pur mi se pare că surprind pe chipul ei imobil semnele acelei mișcări invizibile care este lectura, alunecarea privirii și a răsuflării, dar parcă și mai mult trecerea cuvintelor prin ea, curgerea sau oprirea lor, elanurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mașina de scris cu foaia pe rulou, capitolul ce trebuie început. De când am fost condamnat să scriu, plăcerea lecturii s-a sfârșit pentru mine. Ceea ce fac are ca scop starea de spirit a acestei femei de pe șezlong, încadrată de lentilele ocheanului meu, și o stare de spirit ce-mi este interzisă. În fiecare zi, înainte de a mă apuca de lucru, o privesc pe femeia de pe șezlong: îmi spun că rezultatul efortului nenatural la care mă supun scriind trebuie să fie respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vrea ca fraza pe care o scriu să fie cea pe care femeia o citește în clipa aceea. Ideea mă tulbură atât de mult, încât mă conving că e adevărat: scriu fraza în grabă, mă ridic, merg la fereastră, îndrept ocheanul ca să controlez efectul frazei mele în privirea ei, în cuta buzelor, în țigara pe care și-o aprinde, în mișcările corpului ei pe șezlong, în picioarele ce se încrucișează sau se destind. Alteori mi se pare că distanța dintre scrisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
scârțâi ca unghia pe sticlă, iar ea ar arunca volumul cât colo, înfiorată. Uneori, mă conving că femeia citește adevărata mea carte, cea pe care atâta vreme ar fi trebuit s-o scriu, cuvânt cu cuvânt, o văd în adâncul ocheanului meu, dar nu pot citi ce e scris acolo, nu pot ști ce a scris acel eu: n-am reușit și nici nu voi reuși să fiu acel eu. E inutil să mă înapoiez la birou, să mă forțez să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să copiez adevărata mea carte, citită de ea: orice scriu va fi un fals în raport cu cartea mea adevărată, pe care nimeni, în afară de ea, n-o va citi vreodată. Dar dacă, așa cum eu o privesc în timp ce citește, ea ar îndrepta un ochean spre mine în timp ce scriu? Stau așezat la birou, cu spatele la fereastră, dar simt în spatele meu un ochi ce aspiră fluxul frazelor, conduce povestirea în direcții ce-mi scapă. Cititorii sunt vampirii mei. Simt o mulțime de cititori uitându-se peste umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mine însumi pentru a deveni purtătorul de cuvânt a ceva definibil, ci doar pentru a transmite ceea ce poate fi scris și așteaptă să fie scris, narabilul pe care nimeni nu-l povestește. Poate că femeia pe care o observ cu ocheanul știe ce ar trebui să scriu; sau nu știe, așteptând de la mine să scriu ceea ce nu știe; dar ceea ce știe cu siguranță este așteptarea, golul pe care cuvintele mele vor trebui să-l umple. Uneori mă gândesc la materia cărții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să mă învârt în jurul ideii unei interdependențe între lumea nescrisă și cartea pe care ar trebui s-o scriu. Acesta este motivul pentru care scrisul mi se prezintă ca o operație de o asemenea dificultate, încât rămân zdrobit. Privesc prin ochean și-l îndrept spre cititoare. Între ochii ei și pagina cărții zboară un fluture alb. Orice ar citi acum, e cert că fluturele i-a captat atenția. Lumea nescrisă își atinge apogeul în acel fluture. Rezultatul spre care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să devină ceva înspăimântător. Proiect de povestire. Doi scriitori, locuind în două vile pe versantele opuse ale văii, se observă unul pe altul. Unul dintre ei obișnuiește să scrie dimineața, celălalt după-amiaza. Dimineața și după-amiaza, scriitorul care nu scrie îndreaptă ocheanul asupra celui care scrie. Unul dintre cei doi e un scriitor productiv, celălalt e un scriitor chinuit. Scriitorul chinuit îl privește pe scriitorul productiv umplând foile cu rânduri uniforme; manuscrisul crește într-un teanc de foi ordonate. În curând, cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de admirație: și de invidie; căci simte cât de limitată și superficială e munca lui în comparație cu ceea ce caută scriitorul chinuit. Pe terasa unei vile, în fundul văii, o tânără femeie face plajă citind o carte. Cei doi scriitori o privesc prin ochean. „Cât e de absorbită, cu răsuflarea tăiată! Cu ce gesturi febrile întoarce paginile!“ - se gândește scriitorul chinuit - „Sigur că citește un roman de mare efect, ca cele ale scriitorului productiv!“; „Cât e de absorbită, aproape transfigurată în meditație, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Nu e așa. Mă aștept ca în cărțile mele cititorii să citească ceva ce eu nu știam; dar pot să aștept asta numai de la cei care așteptau să citească ceva ce nu știau încă. (Din fericire, o pot privi prin ochean pe cealaltă femeie care citește și mă pot convinge că nu toți cititorii sunt ca Lotaria.) — Ceea ce vreți dumneavoastră ar fi un mod de a citi pasiv, evaziv și regresiv, a spus Lotaria. Sora mea citește așa. Văzând-o devorând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
același lucru: dar nu știu dacă e o eliberare sau o condamnare. De ce vin să mă caute tocmai pe mine, în clipa când mă simt înlănțuit de mine însumi, ca într-o închisoare? De cum a plecat Ludmila, am alergat la ochean să mă consolez uitându-mă la femeia de pe șezlong. Nu era acolo. M-a cuprins o bănuială: dacă e aceeași cu cea care a venit la mine? Poate ea e la originea tuturor problemelor mele. Poate e un complot ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se pare trăsătura caracteristică a Ludmilei: de la o zi la alta, preferințele ei se schimbă, iar astăzi corespund doar propriei ei neliniști. Revenind să mă vadă, însă, poate pare să fi uitat tot ce se întâmplase ieri.) — Pot observa prin ochean o femeie care citește pe o terasă în fundul văii, i-am povestit. Mă întreb dacă volumele pe care le citește sunt liniștitoare sau alarmante. — Cum vă pare femeia? Liniștită sau alarmată? — Liniștită. — Atunci citește cărți alarmante. I-am povestit Ludmilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din nou cu observatorii de farfurii zburătoare. De data asta au venit ei să mă caute, ca să controleze dacă nu cumva scrisesem cartea dictată de extratereștri. Nu, dar știu unde poate fi găsită cartea asta - am spus - apropiindu-mă de ochean. De câtăva vreme îmi venise ideea că volumul interplanetar ar putea fi cel citit de femeia de pe șezlong. Femeia nu se afla pe terasă. Dezamăgit, am orientat ocheanul în jurul văii, când am văzut, așezat pe un colț de stâncă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
știu unde poate fi găsită cartea asta - am spus - apropiindu-mă de ochean. De câtăva vreme îmi venise ideea că volumul interplanetar ar putea fi cel citit de femeia de pe șezlong. Femeia nu se afla pe terasă. Dezamăgit, am orientat ocheanul în jurul văii, când am văzut, așezat pe un colț de stâncă, un bărbat în haine de oraș, cufundat în citirea unei cărți. Coincidența se petrecea la un moment atât de potrivit, încât nu era greu să cred într-o intervenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în haine de oraș, cufundat în citirea unei cărți. Coincidența se petrecea la un moment atât de potrivit, încât nu era greu să cred într-o intervenție extraterestră. — Iată cartea pe care o căutați, le-am spus tinerilor, oferindu-le ocheanul îndreptat asupra necunoscutului. Unul câte unul și-au apropiat ochiul de lentilă, apoi s-au privit unii pe alții, mi-au mulțumit și au plecat A venit să mă vadă un Cititor, ca să-mi supună o problemă ce-l preocupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
surprins să constate că vaporul lipsea și, mai grijuliu ca niciodată, străbătu insula, temîndu-se de o nouă momeală pe care ar fi putut-o lăsa țintașii ascunși, dar nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se părea cel mai sigur. Cu un glas abia perceptibil, a reușit să articuleze un singur cuvânt: sârma, în timp ce, cu gesturi disperate ce sugerau ochelari, binoclu, microfoane, arăta către parterul clădirii. Și tot în șoaptă: tov Timpan! Ce timpan? Ce ochean? Ce cablu? Măcar tacă-ți gura, că te aud copiii și se vor speria că ai înnebunit!.. Mai bine veneai la timp acasă, că iar a fost coadă la unt și marmeladă, iar băieții n-au avut timp să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mare încredere, cică... Dar las' pe mine că nu le voi mai suporta eu prea mult apetitul ista bolnăvicios de a-mi penetra intimitatea și de a-mi terfeli demnitatea. Îi las eu cât de curând fără timpan și fără ochean și atunci să-i văd eu cu ce se vor mai prezenta la șeriful cel mare. * * * Ghiță Ghițescu a venit într-un suflet acasă înarmat cu șurubelnițe, clește-patent, ciocan, leviere și și-a început cu râvnă lucrarea, dar nu înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
că lupii albi, după ce luau în stăpânire o pădure, le stârpeau până la una. Doar fuga le scăpa dacă simțeau primejdia la vreme. Și lupii obișnuiți părăseau, pentru un timp, locul. Vânătorul ieșea în marginea târgului și, folosindu-se de un ochean, ca marinarii, privea în zare ceasuri în șir, până îl dureau ochii. Terenul era denivelat, numai coline. Cu greu putea fi supravegheat un asemenea spațiu. Și de ales albul de alb. Vânătorul ținea armele în dreapta sa, rezemate de o tufă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
la Bistrița sau Prundul-Bârgăului s-au preocupat într-un mod cu totul lăudabil de cunoașterea tradițiilor literare locale. Ioan Ilieș a și publicat o carte, Posteritatea lui Radu Petrescu, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, 1993, iar Mircea Platon, a coordonat apariția revistei Ocheanul întors, publicație trimestrială a elevilor Liceului "Radu Petrescu" din Prundu-Bârgăului, ce prelua titlul romanului-jurnal al scriitorului, "Jurnalul de la Petriș și Prundu Bârgăului", după cum l-a denumit Costache Olăreanu, iar publicațiile bistrițene, "Mișcarea literară" și "Revista ilustrată" i-au dedicat numere
Radu Petrescu văzut de un elev al său by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/7847_a_9172]
-
și Prundu Bârgăului", după cum l-a denumit Costache Olăreanu, iar publicațiile bistrițene, "Mișcarea literară" și "Revista ilustrată" i-au dedicat numere omagiale. Radu Petrescu este văzut de fostul său elev în "jurnalele paralele": pe de o parte este jurnalul scriitorului, Ochean întors, iar pe de altă parte propriul jurnal al elevului, pentru că profesorul îi îndemna să-și noteze într-un caiet impresiile personale despre oameni, profesori și colegi, prieteni și cunoscuți, despre natură, despre fapte și întâmplări. Este poate cea mai
Radu Petrescu văzut de un elev al său by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/7847_a_9172]
-
lucru, confundați într-o singură armonie.? Acele mărturii ale realității, fixate nu în stadiul ei banal și comod, ci harponată în clipa ei cea mai intimă, mai caracteristică, mai originală. în mîna lui Berman, ca la alții vioara, aparatul cu ochean se umaniza. ș...ț Re-por-ter la o importanta instituție de presă, contribuția lui sfida orice act de memorie a colegilor cu altă atribuție. Pe documentul lui indubitabil, se situa în redacție factúra exactă a evenimentului, se completa și se corecta
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7419_a_8744]