164 matches
-
cu 22 de rânduri pe pagină. Ca și în cazul Liturghierului, meșterul tipograf ce realizează Octoihul din 1510 este același ieromonah Macarie ce aparține grupului de tineri transilvăneni plecați în străinătate să deprindă arta tiparului după cum adeveresc documentele de epocă. Octoihul din 1510 este o lucrare deosebită ce aduce contribuții însemnate la istoria începutului tiparului românesc. Cu toate aceste frumoase jurăminte, relațiile dintre domn și puternica familie de feudali se înrăutățesc spre sfârșitul anului, aceștia din urmă trec Dunărea și solicită
Vlad cel Tânăr () [Corola-website/Science/302072_a_303401]
-
sus un porumbel sculptat din lemn, de icoane pe sticlă ce reprezentau pe Isus Hristos cu Evanghelia, Nașterea Domnului, Adam și Eva în Rai, Sfântul Gheorghe, Arhanghelul Mihail - icoană pe lemn, precum și de cărți vechi: Sfânta Evanghelie tipărită la 1746 și Octoihul Mare, amândouă scrise cu caractere chirilice, provenite din tipografiile de la Râmnic. Toate aceste obiecte, care în prezent nu se mai află în biserică, au aparținut unei biserici vechi despre a cărei soartă nu se cunosc alte informații. Mica biserică, după
Biserica de lemn din Borșa, Cluj () [Corola-website/Science/309944_a_311273]
-
refăcut, dovadă fiind clopotul dăruit mănăstirii în 1763. În pofida evenimentelor au rămas numeroase mărturii care atestă relațiile schitului cu sudul munților. Unele dintre acestea le constituie cărțile provenite de aici : Pravila lui Matei Basarab; Penticostar, Râmnic, 1743; Mărgăritare, București, 1746; Octoih, București, 1746; Octoih Râmnic, 1750; Antologhion, Râmnic, 1752; Evanghelie, București, 1760. Filele unui Molitvelnic de Târgoviște, 1713 (aflat in Biblioteca Arhiepiscopiei Sibiului), păstrează, prin zapisul cumpărării sale, din 1750, de către viitorul conducător al răscoalei, de la popa Constantin de la Târgoviste, dovada
Biserica de lemn din Săliștea () [Corola-website/Science/315569_a_316898]
-
clopotul dăruit mănăstirii în 1763. În pofida evenimentelor au rămas numeroase mărturii care atestă relațiile schitului cu sudul munților. Unele dintre acestea le constituie cărțile provenite de aici : Pravila lui Matei Basarab; Penticostar, Râmnic, 1743; Mărgăritare, București, 1746; Octoih, București, 1746; Octoih Râmnic, 1750; Antologhion, Râmnic, 1752; Evanghelie, București, 1760. Filele unui Molitvelnic de Târgoviște, 1713 (aflat in Biblioteca Arhiepiscopiei Sibiului), păstrează, prin zapisul cumpărării sale, din 1750, de către viitorul conducător al răscoalei, de la popa Constantin de la Târgoviste, dovada prezenței acestuia în
Biserica de lemn din Săliștea () [Corola-website/Science/315569_a_316898]
-
meșteri maramureșeni din Bârsana care au executat lucrarea au ridicat și o troiță și o nouă poartă de intrare. În biserică se păstrează obiecte de mare valoare artistică și istorică: icoane pe lemn, 7 icoane pe sticlă, 4 cărți vechi: Octoihul Mare (1742), Evangheliar (1770), Cazania (1768), Minologion (1781), ultimele trei fiind tipărite de Mitropolia Moldovei.
Biserica de lemn din Straja () [Corola-website/Science/312912_a_314241]
-
a trecut la cele veșnice la data de 18 martie 1984 în orașul București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. De asemenea, prof. Braniște a diortosit, după textele originale, mai multe cărți de slujbă tipărite la București: "Catavasierul" (1959), "Penticostarul" (1973), "Octoihul Mare" (1975) și a revizuit ediția "Liturghierului" din 1980. Prof. Braniște a publicat și alte studii, recenzii, predici, dări de seamă în următoarele reviste: “Biserica Ortodoxă Română", “Ortodoxia”, “Studii Teologice", “Glasul Bisericii", “Mitropolia Olteniei”, “Mitropolia Banatului” ș.a. Menționăm următoarele:
Ene Braniște () [Corola-website/Science/308491_a_309820]
-
de masă pentru altar, doi prapori de păr și două ștergare. Sunt însemnate în același inventar și următoarele cărți: o Evanghelie (de România) din 1760; un Minei - 1752; un Triod de Blaj - 1731; un Penticostar - 1808; un Strașnic - 1753; un Octoih - 1760; un Molitfelnic - 1775; un Liturghier - 1808; o Psaltire de România - 1709; o Cazanie; un Orologiu de Blaj - 1808; un Apostol - 1769; un Catavasier fără an și cinci registre matricole cu un registru de intrare-ieșire. Acest inventar va rămâne neschimbat
Biserica de lemn din Frata () [Corola-website/Science/314115_a_315444]
-
000 de volume. De o importanță foarte mare și o valoare inestimabilă sunt colecțiile de tipărituri vechi, dintre care 35 aparțin patrimoniului național, fiind scrise în limbile greacă, latină, germană sau slavă veche. Printre cele mai valoroase manuscrise se numără: "Octoih" din 1776 și 1778, "Molitfelnic" din 1815, "Adunarea cazaniilor" din 1793, "Evanghelia" din 1918 sau "Biblia de la Blaj", tipărită în 1795. O altă piesă de mare importanță este o icoană care a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza și care ilustrează
Muzeul de Etnografie „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți () [Corola-website/Science/314825_a_316154]
-
cu multe întreruperi. Actuala biserică de lemn din Bogdănești a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe malul râului Râșca și al pârâului Bogdăneasa. Prima sa atestare datează din anul 1779, ea figurând pe un „Octoih” al bisericii, tipărit la Râmnic în 1776, cu însemnarea: "„În văleat 7287 (1779) să se știe că această sfântă carte au cumpărat Dorofteiu Solcanu și cu feciorii dumisale, Toader, Constantin (...) Și s-a așezat în biserică în satul Bogdănești, să
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
în biserică în satul Bogdănești, să fie în vecia veacului. Amin”". O altă atestare a vechimii acestei biserici este inscripția de pe clopotul mijlociu cu textul: "„Simion, ani de la Iisus Hristos 1783”". În jurul anului 1836, preotul Solcanu a dăruit bisericii un Octoih mare, cu următoarea însemnare "„Acest Octoih este dat de preotul Solcanul spre a sa pomenire sfintei biserici din satul Bogdănești unde este hramul mai marilor voievozi Mihail și Gavril, să fie de-a pururea nestrămutată întru acea biserică, iar carele
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
fie în vecia veacului. Amin”". O altă atestare a vechimii acestei biserici este inscripția de pe clopotul mijlociu cu textul: "„Simion, ani de la Iisus Hristos 1783”". În jurul anului 1836, preotul Solcanu a dăruit bisericii un Octoih mare, cu următoarea însemnare "„Acest Octoih este dat de preotul Solcanul spre a sa pomenire sfintei biserici din satul Bogdănești unde este hramul mai marilor voievozi Mihail și Gavril, să fie de-a pururea nestrămutată întru acea biserică, iar carele va îndrăzni a străina de la această
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
și lungi. Parohul dispunea, de regulă, de două perechi de odăjdii din mătase și una din pînză dăscălească. Sfintele tacîmuri erau confecționate din cositor și staniu. Bisericile avea, practic, toate cărțile necesare, cum ar fi Liturghia, Evanghelia, Molebnicul, Triodionul, Antologhionul, Octoihul, Ceaslovul, Mineile. Trecerea bisericilor basarabene de sub jurisdicția bisericească a Moldovei sub cea a Sfîntului Sinod din Peterburg s-a făcut cu încălcarea vădită a canoanelor. Astfel la 4 iunie 1813, prin decizia confirmată de împăratul Alexandru I, pe teritoriul basarabiei
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
îmbracă forme diferite, de la psalmodia ce repeta un singur sunet, intercalând pe alocuri scurte formule melodice,până la cantul propriu-zis, bogat în melisme. Cântările liturgice ortodoxe au fost organizate în secolul al VIII-lea de Ioan Damaschinul într-o carte numită octoih. Cele mai vechi canturi care s-au păstrat datează din secolul al IX-lea. Cântările liturgice catolice au căpătat denumirea de gregoriene după papă Grigore I, despre care se crede că le-a unificat și codificat în jurul anului 600. Cele
Istoria muzicii () [Corola-website/Science/302933_a_304262]
-
incinta mănăstirii „Sf. Nicolae Domnesc”, aici fiind tipărite mai multe cărți în limba română, printre care: "Molitălvnic de-nțeles" (1680); Viața și petrecerea sfinților" în patru volume (1682-1686); "Parimiile preste an" (1683); "Dumnezeiasca Liturghie" (ed. a II-a, 1683) și "Octoihul" (1683). Cronicarul Ion Neculce consemnează niște reparații făcute la începutul secolului al XVIII-lea, în perioada 1703-1705, de Doamna Ana, soția domnitorului Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709, 1716-1726): "Și doamna mării-sali încă s-au apucat de-u tocmit și-au șindilit
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
prin îndemnarea și cheltuiala dumnealui chir Simeon Pântea, din Selcioa de Sus.” Activitatea lui culturală nu se oprește aici: în 1802, finanțează tipărirea cărții "Esopia" tot la Sibiu.; în 1807, dăruiește bisericii Sălciua de Sus următoarele cărți bisericești: "Triodul", "Penticostarul", "Octoihul" și "Miniul"; anii 1810 și 1824 sunt dedicați pentru retipărirea cărții "Alexandria". Finanțarea tipăririi de cărți și răspândirea lor în rândul oamenilor i-au adus lui Simion Pântea supranumele de „iluminist”. Tocmai datorită acestor activități intense pentru culturalizarea maselor, „literatura
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
octombrie 14 s-au gătat școala din Bucuroaia și învățătoriu din preparandie au fost Pelea Vasile hotărît de domnu protopop Ambrosiu Marchiș de judele primariu Costin Toma din Beiuș. Scris-am spre aducere aminte ca să se știe de când ii școala"); Octoih, Rîmnic, 1763 (cu însemnarea: ,în anul 1865 în luna iunie 17—18 au brumat, nu au mai fost poame. Scris prin Vasilie (Pelea) învă¬țătoriu"); Triod, Blaj, 1800 (cu mai multe însemnări marginale):
Biserica de lemn din Bucuroaia () [Corola-website/Science/319197_a_320526]
-
septembrie 1540, iar alta marelui vistiernic Toma, mort la 21 august 1543. Biserica a fost înzestrată cu valoroase odoare, dintre care multe au fost distruse sau s-au risipit. Au mai fost păstrate doar câteva cărți liturgice în manuscris: un Octoih de la sfârșitul secolului al XVI-lea și un Minei pentru lunile septembrie-decembrie, din secolul al XVI-lea, ambele predate muzeului bisericesc, precum și un Evangheliar în limba slavonă din secolul al XVI-lea, dăruit Bisericii Cuvioasa Parascheva, azi dispărută. Pe lângă acestea
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
începe cu prezentarea primelor forme și suporturi de scriere și continuă cu momentul inventării tiparului cu litere mobile și răspândirea lui în Europa. Introducerea tiparului în Țara Românească este marcată prin tipăriturile în limba slavonă ale lui Macarie: Liturghier (1508), Octoih (1510) și Evangheliar (1512), realizate la Târgoviște, vatra tipăriturilor din Țara Românească. De aici, mai târziu, va porni Coresi, cel care va sădi în mintea oamenilor ideea că "și în limba română se poate citi cuvântul Domnului" și a cărui
Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești () [Corola-website/Science/331342_a_332671]
-
le-au zidit biserica aceasta pre nume(le) sfântului ierarho N(i)colae din poro(n)ca Prea sfinți(ei( sale părintelui Dositei, episcop de Rădăuți, în anul 1781, noiembrie 7"". Despre vechimea bisericii atestă și o însemnare pe un Octoih tipărit la Râmnic în 1776: ""Să se știe că această carte anume Octaih, este cumpărată împreună cu alte cărți anume un Triod, un Penticostar, o Liturghie, o Psaltire mică, un Catavasier cu tri grecesc, rusesc, românește cumpărate de satul Solonețu, împreună cu
Biserica de lemn din Soloneț () [Corola-website/Science/320419_a_321748]
-
de exemplare, care s-au răspândit în toate ținuturile românești, consfințind astfel unitatea spirituală a acestui popor. Dintre exponatele acestei săli menționăm: "Cazania a II-a" ("Cartea românească cu învățătură") tradusă în Șchei de protopopii Iane și Mihai; "Psaltirea", "Sbornicul", "Octoihul" ș.a. Aceste cărți au înscris în cultura română după aprecierea lui Lucian Blaga "întâiul mare poem al unui neam". În condiții medievale, obligați să trăim despărțiți arbitrar în ținuturi diferite, cartea și limba ei română a ținut laolaltă unit spiritual
Prima școală românească () [Corola-website/Science/310078_a_311407]
-
a fugit cu paștele pe un deal unde a dat paștele populației, fugită și ea. De atunci dealul se numeste Dealul Popii ,pe la anul 1541”. În biserică se mai păstrează două cărți manuscrise; Chiriacodromion, 1732 (donat la 1755) și un Octoih (donat la 1781). Gorunul de trăznet În valea Crișului Alb există o tradiție foarte veche care presupune plantarea în preajma unei biserici a unui copac, care în anii următori nu numai să dea umbra celor ce se aflau lângă mormintele din jurul
Biserica de lemn din Ionești, Arad () [Corola-website/Science/316785_a_318114]
-
deschis zidirea, s-au tencuit și s-au acoperit. 1820 iunie 8”". Ctitorul a înzestrat schitul cu odoare și cărți de cult. O parte dintre cărți, dăruite în perioada 1640-1647, se mai păstrează și astăzi. Printre acestea se află un Octoih (dăruit în 1640 „mănăstirii sale nou întemeiate numită «Sub muntele Peon»”), un Triod de post (dăruit în 1644) și câteva Minee pe lunile iunie, iulie și februarie (dăruite în 1644, 1646 și 1647). Hatmanul Gheorghe Coci a ctitorit mai multe
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
lui, avea o legătură din piele cu coperți din scoarță de lemn. Este scrisă cu caractere chirilice. Din patrimoniul acestei biserici au mai făcut parte și o cazanie, din anul 1768 tipărită la București, un triod, un molitfelnic și un octoih mare, toate din secolul al XIX-lea. Magazia ridicată din lemnele bisericii de lemn, din perspectiva formei sale, poartă amprenta vechiului edificiu de cult. De formă dreptunghiulară, magazia se prezintă sub forma unei construcții simple, cu lățimea de aproximativ 3
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
forma unui triptic scris și pictat pe lemn de paltin. Dintre cărțile de cult care s-au păstrat trebuie să amintim Cazania tipărită la Râmnic în 1781 și Liturghierul din 1794, Evanghelistarul din 1826, un Liturghier din 1860 și un Octoih din 1912 .
Biserica de lemn din Grințieș () [Corola-website/Science/314987_a_316316]
-
Mănăstirii Cernica. În 1981 s-au predat Oficiului județean de patrimoniu cultural național Ialomița 7 cărți bisericești tipărite înaintea anului 1830 și anume: Penticostar din anul 1743, Antologhion din anul 1755, Minei din 1779, Evanghelie din 1812, Triod din 1816, Octoih din 1800 etc. În prezent, biserica din Manasia mai păstrează Cazania din 1834, tipărită în timpul domnitorului Alexandru Dumitru Ghica Voievod și cu blagoslovenia iubitului de Dumnezeu Episcop al Sfintei Episcopii a Buzăului Chiriu Chesarie, în noiembrie 1834 - și un Apostol
Biserica „Înălțarea Domnului” din Manasia () [Corola-website/Science/334910_a_336239]