395 matches
-
cenușa după stivuitoare. O viață mai bună nu poate exista. Șeful nostru de echipă era un tip puternic, cu mustăți pleoștite și cu jumătatea stângă a feței distrusă în urma unui mic accident la uzină. în fiecare dimineață ne aduna în odăița unde ne beam cafeaua pentru a ne încunoștiința despre muncile ce trebuiau făcute în ziua respectivă. Acea uzină de termoficare, a întrebat Manfred, cum funcționează ea? Este formată dintr-un număr de cuptoare, i-am spus eu. Cuptoarele se umplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
soție (în noaptea cu pricina intenționa să o ceară în căsătorie, în pofida împotrivirii tatălui) măcelărită de infamul sociopat. La opt ani după săvârșirea îngrozitorului masacru, Andrew, incapabil să-și refacă viața, este pe cale să-și pună capăt zilelor, în chiar odăița unde se derulase acesta. Numai că în universul descris de un narator ce nu se sfiește să-și declare frecvent omnisciența, Spintecătorul fusese prins și spânzurat, fapt care contravine adevărului istoric. De ce operăm cu această evidentă distorsionare a realității va
Pe urmele timpului by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/5529_a_6854]
-
Altavilla, pentru aflarea adevărului. Atmosfera este neliniștitoare, stranie: intrând în biblioteca lui Pietro, Thomas pătrunde în universul unui astrolog, apoi în cămăruța secretă unde se retrăgea, neștiut de nimeni, ca să practice magia! Ni-l imaginăm pe Pietro cuibărit într-o odăiță ferită, unde îi invoca pe demonii planetari (în scopuri bune, desigur). Ce magie poate fi mai puternică decât tinerețea, cultura, bogăția, frumusețea, știința, iubirea (urmează a se căsători cu aleasa inimii, precum IPC)? Pietro deține toate aceste facultăți „magice” și
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
mitice, exagerate, au fost create de jurnaliști stipendiați cu peste o sută de milioane de lei, fonduri reptiliene anuale, care i-au stat la dispoziție. N. Titulescu avea o conversație de om al anticamerelor și al camarilei, mica și eleganta odăiță înainte de a intra la Stăpân. Titulescu a fost întotdeauna omul Măriei Sale. (...) Avea grijă de garderoba lui Vintilă Brătianu. La Paris și Londra, trimetea cutii cu icre negre la ziariști si oameni politici. În România, a cumpărat presa de dreapta, de
Anecdotica pamfletară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10763_a_12088]
-
dăduse o odaie micuță, dar curată în care să doarmă. Trecură câteva zile, iar fata deveni slugă la casa moșului. Ea avea grijă de grajdul vitelor, făcea mâncare, curăța bătătura. După o săptămână de stat, bărbatul se furișă noaptea în odăița ei. Am venit să-ți mulțămesc de munca dumitale, iar ajutorul îți va fi răsplătit! O să te duc chiar eu la muma ta și o să vă dau bani ca să nu mai trăiți în sărăcie și necaz. Speriată de vorbele moșului
Şerpoaica. In: Editura Destine Literare by ANDREEA VIOLETA BOBE () [Corola-journal/Journalistic/101_a_272]
-
curgeri-derive, date de materialitatea legănătoare, muzicală, a scriiturii. Citatul care urmează este o invitație la îmbarcarea într-o călătorie levantină a simțurilor: „Fumul e albăstrui, gustul amărui, peste ele se lasă un nor ușor care se schimbă întruna, căci în odăița plutitoare de lemn s-au amestecat toate mirosurile, și nu doar cele ale acestei călătorii, ci și acelea ale legănărilor dinainte, toate s-au păstrat ca sub o pecetluire vrăjită, izul de tutun, de sare, de mucegai, de ulei de
Ceai și rom, praf de pușcă și pește. Levantul baroc by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4069_a_5394]
-
Bernard, cum era numit de cei foarte apropiați. Citeam de câteva ori, scrisorile lui republicate în România literară, scrisori subtile care nu-și pierduseră prospețimea, amintind de criticul rafinat, enigmatic, din tinerețea mea. Eram studentă încă și locuiam într-o odăiță din mansarda doamnei Lidia Unaniam, cu Nichita, odăiță în care el, uneori, își invita colegii de la redacția României literare unde lucra atunci. într-o vară când toți pomii din curtea de pe strada Grigore Alexandrescu numărul 28(?) erau bogat înfrunziți aruncând
Frații serafimi by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/10018_a_11343]
-
Citeam de câteva ori, scrisorile lui republicate în România literară, scrisori subtile care nu-și pierduseră prospețimea, amintind de criticul rafinat, enigmatic, din tinerețea mea. Eram studentă încă și locuiam într-o odăiță din mansarda doamnei Lidia Unaniam, cu Nichita, odăiță în care el, uneori, își invita colegii de la redacția României literare unde lucra atunci. într-o vară când toți pomii din curtea de pe strada Grigore Alexandrescu numărul 28(?) erau bogat înfrunziți aruncând umbre mișcătoare pe cimentul gri din fața casei în
Frații serafimi by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/10018_a_11343]
-
pot găsi? Am căutat-o printre lacrimi Și în sintagma de “a fi!” Și de uimire sunt pătrunsă... Găsesc în inima-mi rănită, Un gram de fericire-ascunsă, Într-o odaie părăsită... Acol´ găsit-am fericirea, Ce aștepta demult chemarea, În odăița ferecată, I-am sigilat cândva ardoarea, Ce este oare fericirea? E taina existenței noastre, E dor privind nemărginirea Și pacea reflectată-n astre, Am alergat, uitând că-n suflet, Purtam tot cerul, prin credință, C-atâta timp cât simt și cuget, Eu
CE ESTE OARE FERICIREA? de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384782_a_386111]
-
Poftiți înăuntru! Vă ordon! - râse satana. Diavolii continuă să coboare pe horn în vatra cu cărbuni. - Văleu! Nu încăpeți și îmi huruiți pereții! Îmi dărâmați frumusețe de casă! - Ha, ha, ha! - se distrează îngerii întunericului continuând să-i invadeze strâmta odăiță. - Idioților! - țipă baba și punând mâna pe mătura din colț îi lovește fără milă. Satana-șef, iritat la culme de obrăznicia cotoroanței, scoate pe gură o flacără care-i pârlește părul și fața, iar hainele ponosite de vreme se aprind
VIII. CALEA SPRE TALPA IADULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1400 din 31 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360205_a_361534]
-
de mână Și de porumbul fiert, cu boabe-aurii. Mi-i dor de iernile geroase, De mama, de fața-i zâmbitoare, Aș vrea pe frunte-mi mâna ea să-și lase, Iar soba să-ncălzească, odaia primitoare. Mi-i dor De odăița mea și de păpușa cu catrință, De serile în care o poveste îmi spunea, Când închidea încet, încet dalba ușiță, Noaptea, o zână la mine-n pat venea. Referință Bibliografică: Mi-i dor / Margareta Merlușcă : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
MI-I DOR de MARGARETA MERLUȘCĂ în ediţia nr. 2276 din 25 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385118_a_386447]
-
acestuia (doar este străin și nu are nici un interes), blocând de cele mai multe ori inițiativele marilor bărbați care vor să ne scoată din anonimat și din interiorul unei culturi care a excelat în miniaturi, broderii, frontispicii de cărți și construirea de odăițe... Până de curând, în multe din regiunile românești s-a cultivat nu monumentalitatea, ci stilul „odăiță“. Să credem că și sub acest aspect sugerăm ideea că în venele noastre nu curge sânge de roman - care avea simțul monumentalității - ci sânge
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
care vor să ne scoată din anonimat și din interiorul unei culturi care a excelat în miniaturi, broderii, frontispicii de cărți și construirea de odăițe... Până de curând, în multe din regiunile românești s-a cultivat nu monumentalitatea, ci stilul „odăiță“. Să credem că și sub acest aspect sugerăm ideea că în venele noastre nu curge sânge de roman - care avea simțul monumentalității - ci sânge de dac? Aici, în odăiță, românul și-a mâncat sărmăluța sau fasolea, udată cu un pahar
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
multe din regiunile românești s-a cultivat nu monumentalitatea, ci stilul „odăiță“. Să credem că și sub acest aspect sugerăm ideea că în venele noastre nu curge sânge de roman - care avea simțul monumentalității - ci sânge de dac? Aici, în odăiță, românul și-a mâncat sărmăluța sau fasolea, udată cu un pahar, două-trei, mai multe sau foarte multe de vin sau de țuică. Și atunci, având de-a face cu oameni într-o asemenea stare de euforie, nu mai este de
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
românului anonim care și-a jertfit viața pentru pământul său, să fie într-o asemenea Catedrală, Națională. Alergia unor alogeni necreștini la tot ceea ce înseamnă edificiu religios creștin pe teritoriul românesc a crescut acum, unindu-se cu o cultură de odăița unora, cu o capacitate a altora de a pune piedici realizării ideilor bune și a păcăli pe cei naivi. Aceștia încearcă să-și exercite abilitatea de hoț, furând românului de bun-simț, nu numai pălăria, ci și ideile bune de sub pălărie
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
care au construit monstruozitățile stresante postrevoluționare din jurul Capitalei și nu ar trebui să se cantoneze doar în „a monitoriza critic“ dorința Patriarhului României de a construi o Catedrală care să fie spațiu adecvat rugăciunii. Alții, apărătorii statornici ai culturii de odăiță, care nu au nici o legătură cu ceea ce este conștiința demnității naționale, sunt îngrijorați că românii vor sărăci dacă se va începe construcția catedralei. Temerilor vegetative ale acestora se adaugă și interesul alogenilor, care vor ca românii să nu facă nimic
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
pot să-și edifice propria țară, unindu-și eforturile în construirea Catedralei Mântuirii Neamului, că știu și pot să depășească emblema pusă de vecinii noștri europeni cum că românii nu au simțul monumentalității, ci numai pe cel al miniaturii și odăiței. (Potrivit afirmațiilor Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Răducă, publicate în Ziarul „Lumina de Duminică” din 07.03.2010 -http://www.ziarullumina.ro/articole;1185;1;34975;0;Catedrala-Mantuirii-Neamului-o-prioritate-spirituala-pentru-Romania.html)... În loc de epilog Referitor la inițiativa legislativă recentă privind modificarea Ordonanței de
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
după ce Îi aruncase o privire. Lui Dante i se păru că voia să se asigure că era văzută. După o clipă de șovăială, se hotărî să o urmeze. Trecu și el de colț, pătrunzând În cealaltă aripă a clădirii. Aici, odăițele lăsau locul unor camere mai Încăpătoare, aranjate cu mai mult lux. Paturi de lemn În locul umilelor saltele de paie, precum și un minimum de mobilier. Deși erau toate goale, trecând pe dinaintea ușilor deschise descoperi că În fiecare din ele exista un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adevărat, aceea pe care el nu o cunoștea, Îndărătul măștii de aramă. Apoi, Încetul cu Încetul, Își reveni. Îndepărtă trupul acela, a cărui greutate devenise apăsătoare. I se părea că se sufocă, ca și când Întreaga clădire ardea, iar flăcările pătrunseseră În odăiță. În timp ce Încerca să Își potrivească haina, mut și Încruntat, simțea asupra lui ochii dansatoarei, Înconjurați de umbre. Se Întoarse cu fața la perete, pentru a șterge privirea aceea care Îl sfredelea, iar apoi se Întoarse la loc, Învins. Antilia Îl fixa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de prevestirile tale - un săpun nu e totdeauna un săpun, el poate fi și un aliaj ciudat de voci, de amintiri și esențe topite una-ntr-alta Într-o Împerechere arbitrară. „Fericit. Mai fericit ca atunci. Ce bine era În odăița aceea cu tapetul de hîrtie roșie de la Dockrell, un șiling și nouă pence duzina. Noaptea cînd făcea Milly baie. Cumpăram săpun american - flori de soc. Ce miros plăcut avea apa din cadă. Și ce nostimă era, săpunită toată. De pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ținută Între sutele și miile de marinari care debarcaseră În acea zi. Ieșise pe „strada păpușilor“ laolaltă cu camarazii săi abțiguiți - dar și cu delatorii treji la minte care făceau pe marinarii beți - să se uite la ferestrele joase ale odăițelor rozalii, discret luminate. O lampă așezată lateral mascată de un abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca-n maeștrii flamanzi, În ambianța unui interior violaceu, unde paravanul pictat cu stînjenei decadenți, eflorescențe licențioase, adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de atlaz azuriu, numai că-n atitudinea ei, În Înfățișarea ei din lumina aceea rozalie În care părea cufundată ca-ntr-un acvariu (eterna Sirenă a marinarilor) era ceva care-l va atrage imediat pe Bandura. Abia cînd păși În odăița ei și cînd ea trase draperia grea de pluș verde și-i vîrÎ mîna caldă sub cămașă, abia atunci Înțelese: Marietei nu-i era hărăzit nici unul dintre acele roluri - nici de Gazdă, nici de Tricoteză, nici de Studentă, nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Avea un trup minunat și eu voiam să pictez un nud. De îndată ce mi-am terminat tabloul nu m-a mai interesat. — Dar ea te iubea din toată inima. Sări brusc în picioare și începu să meargă înainte și-napoi prin odăiță. — Nu vreau dragoste. N-am timp pentru asta. E o slăbiciune. Sunt bărbat și uneori am nevoie de o femeie. După ce mi-am satisfăcut pasiunea sunt gata pentru alte lucruri. Nu-mi pot înfrânge dorința dar mi-e silă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cele mai profunde ale sufletului. Urcând scara nesfârșită a casei în care locuia Strickland, mărturisesc că eram puțin emoționat și nerăbdător. Mi se părea că mă aflu în pragul unei aventuri surprinzătoare. M-am uitat plin de curiozitate prin cameră. Odăița era mai mică și mai goală decât mi-o aminteam. Mă întrebam ce ar zice prietenii mei care voiau neapărat ateliere vaste și spuneau că nu pot lucra dacă nu sunt toate condițiile pe placul lor. — Cred că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
prima clipă când Întorsese capul spre el, abia acum Își dădea seama, prin minte Începuse să Îi bântuie o nălucă nelămurită, alcătuită din glasuri și culori palide. Îl rezemă din nou pe umăr, continuând să Îl privească țintă. În jur, odăița apărea Întoarsă pe dos. Cufărul pentru haine era deschis și răsturnat, iar lângă el se afla o traistă din piele cu baretele retezate, poate de aceeași sabie care Îl ciopârțise pe om. Dante o cercetă pe dinăuntru cu luare aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]