58 matches
-
compoziția cea mai acceptabilă e o parafrazare a lui Arvers: Secreta mea durere se va-ngropa cu mine Și nimeni nu va plânge la capu-mi arzător Un plâns de vecinic doliu, de vecinice suspine, Căci vieața-mi fu o lungă oftare de amor Zădarnică, pierdută ca și cum n-ar fi fost! RADU IONESCU Dimpotrivă, Radu Ionescu (1832-1873) a lăsat niște remarcabile uneori Cânturi intime, de un romantism negru delirant, ca această Nopturnă, teribil funerară: Ascunde-te, o, lună, în marea de uitare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Alecu cîntă mai ales iubirea și aproape deloc femeia individualizată moral și corporal. Înflorește În jurul acestei imagini abstracte o Întreagă mitologie a jertfei și a suspinului, reluată, Îmbogățită de urmași. Elementele ei sînt cunoscute: boala fără leac, durerea ce răpune, oftările adînci și invocarea morții ce ar trebui să pună capăt suferinței. Dragostea este fie o floare, fie un puișor canar care sfîșie o inimă Înlănțuită, fie o turturea sinucigașă, isterizată de singurătate. Alegoria dezvoltă o singură imagine și nu iese
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
afară! Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi folosește CÎnd a ochilor mei lume din vedere Îmi lipsăște! Soarele, ce eu cu plînsul Îl Întîmpin cînd răsare, Și luna ce mă găsăște În suspin și În oftare, Pentru mine nu colindă decît În cerc de durere. Pămîntul tot În cutremur și stihiile-n perzare Sămăna Înspăimîntate de atîtea pătimiri...”. De aici pînă la ideea că există o conjurație a „rălelor” din univers și că omul Îndrăgostit a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Plîns, vaiet, oftat, suspin sînt semne ale aceleiași suferințe. Semne și trepte. N-am putea spune care este ordinea lor. Poetul le schimbă, Într-un loc Începe cu oftatul, În altul trece direct la plîns. În orice caz, starea de oftare este specifică așteptării, privegherii. Este simptomul suferinței cronice. Ritmul durerii suportabile. Plînsul este o eliberare după un moment de paroxism, oftatul reprezintă o Împăcare cu soarta . O Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
specifică așteptării, privegherii. Este simptomul suferinței cronice. Ritmul durerii suportabile. Plînsul este o eliberare după un moment de paroxism, oftatul reprezintă o Împăcare cu soarta . O Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un moment de derută interioară. Temeliile ființei se clatină și atunci ochii varsă pîraie de lacrimi, gura scoate țipete lungi și Înalte. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Încărcat. Ș-unde vede tinerei, Întinde arcul la ei. Ș-fi săgetează pe loc, Drept În inimi prin mijloc. Și așa Încep atunci Să simtă dureri și munci. Care răni apoi În veac Numai vreun alt leac Decît ale lor oftări Să mai taie prin cîntări, Povestind cumplitul dor Ce-l pătimesc de l-Amor.” E suficient să schimbi două-trei accente, și nuanța de confesiune pasională dispare. Amor, erou Înarmat săgetînd „pe loc / drept În inimi prin mijloc” - iată o imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
taie prin cîntări, Povestind cumplitul dor Ce-l pătimesc de l-Amor.” E suficient să schimbi două-trei accente, și nuanța de confesiune pasională dispare. Amor, erou Înarmat săgetînd „pe loc / drept În inimi prin mijloc” - iată o imagine subtil ironică. Oftări „tăiate” prin cîntări - sună a bătaie de joc subțire. Pann dezvăluie, totuși, ceva din strategia lui poetică. Să recitim versurile: „El e numai povestit Ș-În idei Închipuit, .................................................... Povestind cumplitul dor”... A povesti amorul e chiar stilul lui de a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui] de lume. În fapt, Noul Eretocrit este manualul cel mai amplu despre codul erotic al epocii. Însă manualul (codul) trece printr-o fabulă mitică. Erotocrit („critic, adică, d-amor”), fiul lui Pezostrat, „ministru politic” al Împăratului Eraclie, petrece În oftări și cugetări grozave, ceea ce va să spună că este Înamorat. Areti, fiica Împăratului, este sursa acestui chin. Erotocrit se confesează prietenului său, Polidor, iar dialogul este comentat de alt personaj, Poetul, care introduce actorii pe scenă și-i prezintă publicului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]