110 matches
-
vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând: Cee?!?!... Turcii?!?!... Nu mai vin?!?!... Vorbește căpitane!!!... Vorbește!!!... Călugărul-căpitan gâfâie și râde, mucalit: Trei... trei cai de olac.... trei au crăpat sub mine!... Gherasime!! îl zgâlțâie Ștefan. Nu mă fierbe!! Nu mai vin?!?! Turcii?!?! Mahomed?!?! Vorbește!! Turcii, Măria Ta!... Mahomed, Măria ta! silabisește el răspicat. Cum așa?!?! se clatină Ștefan amețit, aiurit. Mi-ai trimis vestea că vin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și anume să nu dea zeciuială nici din oi, sau din porci, stupi, vii și să nu fie siliți nici cu păscutul (în text pascuatione) sau altă slujbă a poștii (în text servitio postali, traducere greșită probabil pentru cai de olac) într-un cuvânt să nu fie ei siliți la îndeplinirea niciunei slujbe mici saumari, atât înainte zișii boieri Stanciul egumenul și fratele său Călin, cât și moștenitorii și urmașii lor. Cele ce le-am scris mai sus vor fi întărite
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
și necucerite, a așteptat Budjek corpul de oaste intrat în Transilvania pe la Oituz și armatele lui Cadan și Buri, care ocupaseră Oradea Mare, ca să nu lase în spatele său oști inamice și cetăți fortificate. Deși românii și secuii au închis trecătoarea (Olaci videlicet et siculi passus clauserunt), totuși, corpul de oaste mongol din Moldova a străpuns munții la Oituz, probabil sub comanda lui Calcan, subaltern al lui Budjek, și, pe la 30 martie, la Tg. Secuiesc, s-a despărțit în două coloane (Chezadi
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
de 25-30 km. La fiecare stațiune de poștă se aflau un han (casă domnească), 1.000 de oameni pentru servicii și poliția drumurilor, hambare cu alimente de rezervă, pentru primirea soliilor, și 20 de poștași călări (ulaki), cu cai de olac și caii de schimb necesari. Datorită acestei politici economice, Batu-khan a ajuns curând cel mai puternic dintre toți cârmuitorii tătari, după Marele Khan din Mongolia. În vederea unei stricte supravegheri la fața locului, Batu-khan a împărțit și a dat ca feude
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
fiecare an haraci sau bir pe fiecare cap de om, tamga pe fiecare cap de vită, dare pe plugul cu roate, pe cel fără roate și pe plugul cu cârlig, adică cu brăzdar, mertice din cereale, călăuze și cai de olac la dispoziția dregătorilor mongoli. Perceperea lor se făcea de către organe speciale. Birul, dările pe pluguri și merticele erau strânse de către posadnici, adunarea din vitele tamgăluite cădea în sarcina trimișilor speciali - mai târziu au fost numiți sulgerii, podvezile în grija podvodarilor
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
organe speciale. Birul, dările pe pluguri și merticele erau strânse de către posadnici, adunarea din vitele tamgăluite cădea în sarcina trimișilor speciali - mai târziu au fost numiți sulgerii, podvezile în grija podvodarilor, iar recrutarea oamenilor pentru oaste, călăuze și caii de olac stăteau în atribuțiile starostilor sau în Țările Românești a vatamanilor, ca șefi ai satelor (atta-man = tata mare, în limba tătară). Toate dările percepute de la sate erau concentrate, apoi, în mâinile voievozilor, care le predau baskakilor sau doroghilor, și aceștia le
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
de oaste toți călugării și oamenii din satele lor. Iar lâcul dat de Mangu-Timur în timpul acestui recensământ hotăra clar: „El (adică clerul) nu trebuie să dea nici haraci și nici tamga și nici darea pentru plug și nici cai de olac, și nici pentru podvoadă și nici mertice”. Termenul tătărăsc folosit pentru scutire, era acela de tarkan, intrat și el în uzul limbii române și întrebuințat chiar de la început în documentele de cancelarie odată cu teoria vamală cu bazarul, tariful și țara
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
dincolo de Volga, circulația era asigurată prin drumuri bine păzite, pe care se aflau 10.000 de case, numite hanuri, în Țările Române, după titlul stăpânului Hoardei de Aur, pentru popasuri, iar poșta era deservită de 300.000 de cai de olac. Un regulament din 22 ianuarie 1342, referitor la drepturile de vamă ale Coloniei genoveze din Pera, arată că Dobrogea cu Vicina se afla în granițele Tatariei lui Uzbek. Odată cu moartea lui Uzbek, Imperiul Mongol avea să intre în declin. Izvoarele
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
instituție devine inevitabil. Poslușnicii (slujbașii) Episcopiei s-au bucurat de privilegii domnești de la Ieremia Movilă până la Unirea Principatelor. De pildă, în timpul domniei lui Alexandru Iliaș (1620-1621, 1631-1633), ei au fost scutiți de dări (seu, ceară, de podvoade, de cai de olac și de miere și alte mărunțișuri). Din nou, târgoveții au fost obligați „să lase în pace” pe poslușnici și „să nu-i supere cu nimic”. De pildă, la 3 noiembrie 1653, domnitorul Gheorghe Ștefan (1653-1658), aflat la Roman, scria șoltuzului
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
pildă, la 3 noiembrie 1653, domnitorul Gheorghe Ștefan (1653-1658), aflat la Roman, scria șoltuzului, pârgarilor și tuturor târgoveților din Huși să nu scoată satele Episcopiei la lucru, podvoade, căratul fânului, a gheții, la teslărie și să nu dea cai de olac, ci numai să-și plătească cisla. De asemenea, Ștefăniță Lupu (1659-1661) cere dregătorilor hușeni și târgoveților, la 21 februarie 1661 (Iași) „să nu supere pe poslușnicii din satele Episcopiei Huși, să nu le intre în sat, nici să nu-i
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
1602-1604>, în timpul domniei lui Ieremia Movilă. Pe lângă unele sate domnești, domnul dăruia Episcopiei Hușilor și satul Plopeni. La 1 noiembrie 1620, Alexandru Iliaș poruncea șoltuzului, pârgarilor și tuturor podvodarilor și dăbilarilor din târgul Huși să scutească de jold, cai de olac și alte angherii pe locuitorii satelor Plopeni, Hrubeni, Cârligați, Crețăști, Rășăști, Coziiaci și Podeni, care aparțineau Episcopiei Hușilor. Se confirma, astfel, faptul că satul, care era deja proprietatea Episcopiei, a devenit ulterior cartier al orașului. La 29 decembrie 1629, Alexandru
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
din satele sfintei Episcopie”. Prin zapisul din 18 aprilie 1632, emis la Iași, voievodul Alexandru Iliaș (1620-1621, 1631-1633) poruncea ureadnicilor, șoltuzilor, pârcălabilor și tuturor târgoveților din Huși "să lase în pace” (să scutească) de diverse obligații (jold, podvoade, cai de olac, vii domnești, priveghi) „și alte angării mai mărunte” un număr de meșteri ai Episcopiei. La 26 august 1633, domnitorul Moise Movilă (1630-1631, 1633-1634) a dat poruncă dregătorilor mai sus-menționați să acorde scutiri mai multor meșteri ai Episcopiei de Huși (un
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
lase în pace satele Episcopiei Huși de gloabe, de bătăi sau de depărături și să se amestece doar când va fi vreo moarte de om sau tîlhărie”. Alți domni cereau dregătorilor hușeni „să lase în pace de jold, cai de olac și alte angherii pe oamenii din satele care sunt ascultătoare de Episcopia Huși” (Rășești, Podeni, Coziiaci, Cârligați, Plopeni, Crețești, Hrubeni, n.a.). Ureadnicul era, deci, un înalt funcționar domnesc, numit și vornic de târg. După părerea lui Melchisedec, se ocupa cu
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Episcopiei de Huși, să nu impună satele Episcopiei „la nevoile târgului”, să nu globească și să nu prade satele aparținătoare. La 1 noiembrie 1620, Alexandru Iliaș scria șoltuzului și pârgarilor din Huși să scutească satele Episcopiei „de jold, cai de olac și alte angherii, fiind obligate să-și plătească numai cisla”. În timpul domniei lui Vasile Lupu, în oraș pare să fi exercitat funcția mai mulți vornici concomitent, căci într-un act din 1653 se folosește forma de plural (vornici): „Scriem domnia
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Moldova și Valahia au durat până la sfârșitul anului 1849. Târgoveții hușeni. În prima jumătate a secolului al XVII-lea (circa 1650), târgoveții din Huși, ca și din alte târguri ale Moldovei, aveau numeroase obligații față de domnie: jold, podvoade, cai de olac, cară de fân, „teslărie”, „ghiață” și altele. Alte obligații ale târgoveților erau: vinul, secara, mierea, tămâia, berea pentru hramul bisericii episcopale. Ureadnicul și șoltuzul trebuiau să asigure „să facă fânul Domniei Sale acolo la târg” și de „a secera pâinea Domniei Sale
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
făcut o mănăstire ce să chiamă Jitiianul, den sus de Craiova, lângă Jiiu. Făcut-au doamna Bălașa...”; „Iar ei [adversarii postelnicului Constantin Cantacuzino] făcură sfat drăcesc în taină cu doamna Mariia a lui Gligorie vodă [Ghica] și trimiseră cărți de olac...”; „cum nu bagă în seamă pre doamnă-sa [Mariia a lui Grigore I Ghica] și-și bate joc de ia...”; [Grigore I Ghica] „s-au sculat [după bătălia de la Leva] cu doamnă-sa dămpreună de au fugit în Ardeal și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și Anicuț a, cînd Ionuț și Anișoara, cînd Ionel și Mărioara. Traducerea lui Dan Faur s-a bucurat de ilustrații făcute de mari graficieni ai vremii, ca Ligia Macovei, Val Munteanu, Done Stan, Angi Petrescu-Tipărescu, Livia Rusz, Iacob Dezideriu, Vasile Olac, Adriana Mihăilescu etc., care au dat prin ilustrațiile lor adevărate lecturi iconografice celebrelor texte. După 1990 au apărut multe traduceri grăbite și neglijente, ilustrate neatrăgător, la edituri noi, unele efemere, uneori după traduceri franțuzești, alteori englezești, cu distorsiuni și bruiaje
Grimm și Grrim, la bicentenar și după by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2776_a_4101]
-
comunicare, de transmitere a poruncilor domnești sau de primire a știrilor din țară și de peste hotare era tot mai pregnantă, impunânduse organizarea unui serviciu poștal. Sarcina a revenit “curierilor domnești”, care se foloseau de cai, ceva mai târziu și de “olace”. Primul document care atestă existența unui serviciu poștal pe teritoriul țării noastre este Hrisovul din anul 1399, dat la Giurgiu, de către Domnitorul Mircea cel Bătrân(1386-1418), din care rezultă că populația așezărilor era obligată să țină la dispoziția curierilor, cai
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
document care atestă existența unui serviciu poștal pe teritoriul țării noastre este Hrisovul din anul 1399, dat la Giurgiu, de către Domnitorul Mircea cel Bătrân(1386-1418), din care rezultă că populația așezărilor era obligată să țină la dispoziția curierilor, cai și olace. În olac nu încăpea decât o singură persoană și servea la început numai pentru transportul curierilor de la o localitate la alta. Olacul cunoscut de strămoșii noștri semăna cu “o cutie de lemn, mai mare ca o roabă și mai mică
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
atestă existența unui serviciu poștal pe teritoriul țării noastre este Hrisovul din anul 1399, dat la Giurgiu, de către Domnitorul Mircea cel Bătrân(1386-1418), din care rezultă că populația așezărilor era obligată să țină la dispoziția curierilor, cai și olace. În olac nu încăpea decât o singură persoană și servea la început numai pentru transportul curierilor de la o localitate la alta. Olacul cunoscut de strămoșii noștri semăna cu “o cutie de lemn, mai mare ca o roabă și mai mică ca un
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
cel Bătrân(1386-1418), din care rezultă că populația așezărilor era obligată să țină la dispoziția curierilor, cai și olace. În olac nu încăpea decât o singură persoană și servea la început numai pentru transportul curierilor de la o localitate la alta. Olacul cunoscut de strămoșii noștri semăna cu “o cutie de lemn, mai mare ca o roabă și mai mică ca un car cu boi. Niciun cui de fier nu intra în construcția lui, iar roțile erau făcute dintr-o bucată cu
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
în această țară, așa de mică și ușurică, încât la un pas greu, o poți lua pe umeri. În ea nu poate intra decât o persoană cu salteaua și merindele sale”. Fără îndoială, căruța respectivă trebuie să fi fost un olac, pus la dispoziție. Deși, căruțele propriu zise pentru transport sau mărit cu timpul, olacele au rămas cam aceleași până pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Dimensiunile reduse ale olacelor, au fost impuse de starea deplorabilă a drumurilor pe unde treceau
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
poți lua pe umeri. În ea nu poate intra decât o persoană cu salteaua și merindele sale”. Fără îndoială, căruța respectivă trebuie să fi fost un olac, pus la dispoziție. Deși, căruțele propriu zise pentru transport sau mărit cu timpul, olacele au rămas cam aceleași până pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Dimensiunile reduse ale olacelor, au fost impuse de starea deplorabilă a drumurilor pe unde treceau. Erau drumuri naturale, neamenajate, simple șleauri pline de gropi și de făgașe, devenind impracticabile
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
merindele sale”. Fără îndoială, căruța respectivă trebuie să fi fost un olac, pus la dispoziție. Deși, căruțele propriu zise pentru transport sau mărit cu timpul, olacele au rămas cam aceleași până pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Dimensiunile reduse ale olacelor, au fost impuse de starea deplorabilă a drumurilor pe unde treceau. Erau drumuri naturale, neamenajate, simple șleauri pline de gropi și de făgașe, devenind impracticabile, mai ales pe timp de ploaie. Totodată fiind mici și joase, olacele se deplasau cu
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
Dimensiunile reduse ale olacelor, au fost impuse de starea deplorabilă a drumurilor pe unde treceau. Erau drumuri naturale, neamenajate, simple șleauri pline de gropi și de făgașe, devenind impracticabile, mai ales pe timp de ploaie. Totodată fiind mici și joase, olacele se deplasau cu viteză mai mare și nu întâmplător s-a ajuns cu timpul să fie vestite în această parte a Europei, pentru rapiditatea cu care circulau. Atât caii și nutrețul, cât și olacele, erau puse la dispoziție de către populația
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]